pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Padre Pio - omul speranței
Renzo Allegri

achizitionare: 10.03.2003; sursa: Casa de Editura Unitas

XXIV. SUPUNEREA EROICĂ

O "dezmințire" suspectă - "Memorialul" revelator -
Adevărata poveste a celor trei testamente -
O minune și pentru Padre Pio - Durerile ultimilor ani

Prin eșecul prezentării "cărții albe" în apărarea lui Padre Pio la O.N.U. de către un grup de prieteni ai călugărului, Capucinii și Sfântul Oficiu au câștigat înfruntarea. Cel puțin din punct de vedere publicitar. De fapt, campania de presă în favoarea părintelui, susținută de acest grup, era, prin reflex, ostilă și nocivă pentru Ordin și Biserică. Acum însă totul se terminase. Capucinii și Sfântul Oficiu își făceau totuși griji pentru judecata pe care urma s-o dea istoria. Din punctul lor de vedere, acționaseră mereu pentru binele părintelui și voiau să aibă dovezi în această direcție. S-au gândit să-i ceară o declarație scrisă lui Padre Pio, fiind siguri că, pus în fața unui asemenea document, nimeni nu le-ar fi criticat faptele. La data de 14 decembrie 1964, Padre Pio a scris următoarea declarație:

"De mult timp presa publică vești fanteziste despre situația mea, în sensul că aș fi supus unor constrângeri și persecuții din partea autorităților ecleziastice. În fața lui Dumnezeu simt nevoia și datoria de a deplânge existența acestor vești care sunt false și de a declara că mă bucur de libertate în exercitarea atribuțiilor mele și nu știu să am dușmani sau persecutori. Ba dimpotrivă, mă bucur să afirm public faptul că întâlnesc la superiorii Ordinului meu și la autoritățile Bisericii înțelegere, sprijin și protecție și nu am nevoie de alți apărători în afara lui Dumnezeu și a reprezentanților săi legitimi.

Acestea le scriu de dragul adevărului și al justiției, pentru a evita neînțelegerile ce umbresc sufletele și prestigiul Bisericii și îmi întristează spiritul care nu vrea altceva decât binele tuturor și glorificarea Domnului".

Textul i-a fost imediat oferit presei, care l-a publicat cu mare vâlvă. Acest document, intrat în istorie ca "dezmințirea" lui Padre Pio împotriva presupuselor persecuții, nu are totuși o mare valoare. De fapt, părintele s-a limitat la a copia ceea ce îi pregătiseră alții, după cum aflăm dintr-o lungă scriere a părintelui Clemente din Santa Maria in Punta, apărută imediat după moartea lui Padre Pio.

În august 1963, părintele Clemente fusese numit Administrator Apostolic în provincia călugărească Foggia. În fața Sfântului Scaun, era răspunzător de buna purtare a clericilor, și mai ales a celor de la San Giovanni Rotondo. Trebuia, în plus, să aibă grijă ca în mănăstirea Santa Maria delle Grazie să fie aplicate și respectate sancțiunile impuse după vizita monseniorului Carlo Maccari în 1960.

Lui Padre Pio, acest confrate nu-i era foarte pe plac. O recunoaște însuși părintele Clemente, scriind cu sinceritate în memorialul său: "A trebuit să-l îndepărtez, la ordinul Sfântului Oficiu, pe părintele Eusebio din Castelpetroso, care de ani buni îl ajuta pe Padre Pio. Acțiunea nu i-a fost pe plac părintelui, și e ușor de înțeles motivul. Bolnav, aproape neputincios în mișcări, avea tot timpul nevoie de ajutor, chiar și pentru necesitățile cele mai intime. Cu părintele Eusebio se înțelegea bine, avea deplină încredere în el, îi era greu să se obișnuiască de-acum cu altcineva. Poate că din această stare sufletească au izvorât cuvintele grele pe care mi le-a adresat într-o zi. După ce m-a întrebat ce caut la San Giovanni Rotondo, a adăugat că are multe să-mi spună, dar se stăpânește în prezența celorlalți călugări. Apoi a zis că de fiecare dată când vin la San Giovanni Rotondo îl întristez".

Ideea de a obține o "dezmințire" scrisă de Padre Pio în legătură cu presupusele sale persecuții datează din ianuarie 1964. În memorialul său din 1969, părintele Clemente a scris: "La 3 ianuarie 1964, îi cer lui Padre Pio, din partea conducătorului general, să intervină în mod eficient pentru a apăra Ordinul Capucin, confruntat cu o violentă campanie de presă denigratoare. Îmi răspunde că ar face cu plăcere ceea ce i se cere, dacă ar fi liber. «Aș vrea, pur și simplu», spune, «să fiu considerat ca orice alt călugăr capucin». Cere pe urmă un document cu autoritate, care să le fie prezentat denigratorilor".

Răspunsul lui Padre Pio constituie o confirmare a faptului că persecuțiile existau. El se simte "discriminat", ar dori să fie tratat ca orice alt călugăr. Cere un "document cu autoritate" pentru denigratori. Cu alte cuvinte, susține că o declarație a sa n-ar ajuta cu nimic, întrucât s-ar împotrivi evidenței situației, pe care toți o cunosc.

Părintele Clemente n-a insistat. Un an întreg n-a revenit asupra subiectului. În decembrie, a pregătit alături de conducătorii Sfântului Oficiu o nouă intervenție în acest scop. A scris în memorialul său următoarele: "În seara de 11 decembrie, după un apel telefonic disprețuitor al lui Emanuele Brunatto, care își exprima intenția de a continua campania defăimătoare angajată de revista sa "Franciscus", a avut loc o întâlnire la Sfântul Oficiu, în apartamentul cardinalului Ottaviani: gazda, monseniorul Pietro Parente și subsemnatul am considerat că ar fi fost de mare ajutor pentru cauza cea dreaptă o condamnare explicită a campaniei defăimătoare, din partea lui Padre Pio. Declarația trebuia să-i fie solicitată părintelui ca un serviciu, și nu ca o obligație".

În timpul nopții, secretarul Sfântului Oficiu a pregătit textul, iar în ziua următoare i l-a înmânat părintelui Clemente, după cum ne informează el însuși în memoriile sale: "La 12 decembrie, monseniorul Parente îmi citește textul pregătit la sugestia cardinalului Ottaviani, pentru a-i fi prezentat lui Padre Pio, în eventualitatea că ar accepta să redacteze declarația. În plus, monseniorul Parente îmi spune că s-a renunțat la ideea de a trimite un ofițer al Sfântului Oficiu la San Giovanni Rotondo, pentru a-i face propunerea lui Padre Pio, și că sarcina respectivă îmi este încredințată mie".

Părintele Clemente a părăsit Roma, a dat fuga la San Giovanni Rotondo. La 14 decembrie, a luat legătura cu părintele: "În sacristia vechii biserici, îl informez pe Padre Pio despre insultele din presă și în special despre revista lui Brunatto și îl întreb, în numele cardinalului Ottaviani, dacă este de acord să facă ceva în folosul Ordinului și al Bisericii. Adeziunea lui Padre Pio este imediată. «Dați-mi un text și îl semnez cu plăcere», spune. Îi citesc atunci textul pregătit de monseniorul Parenti, pe care el îl aprobă".

Cererea îi fusese adresată "în numele cardinalului Ottaviani" și "în folosul Ordinului și al Bisericii": ar fi putut oare Padre Pio să nu fie pe dată de acord? Ulterior, multora dintre fiii săi spirituali, în schimb, urma să le spună că acea declarație îi fusese impusă.

Sfântul Oficiu s-a comportat în același mod și în cazul testamentului lui Padre Pio. În ziua de 4 octombrie 1960, la două luni după inspecția monseniorului Maccari, părintele redactase următorul document: "Subsemnatul Padre Pio din Pietrelcina, cu numele de mirean Francesco Forgione, prin prezentul testament olograf doresc să numesc ca moștenitor universal al acțiunilor Societății pe Acțiuni Imobiliare Casa de Alinare a Suferinței, al valorilor, banilor sau bunurilor aparținând Casei de Alinare a Suferinței din San Giovanni Rotondo și aflându-se pe numele meu personal, prin aprobarea suverană a Sfinției Sale Papa Pius al XII-lea, de slăvită amintire, ca și al oricărui alt bun care, în virtutea amintitei aprobări, mi-ar aparține în vreun fel în momentul morții, acea Persoană juridică pe care Sfântul Scaun, cu scopul de a asigura continuitatea numitei Case de Alinare a Suferinței, o va constitui la San Giovanni Rotondo".

E clar că aici este vorba de o Persoană juridică ce trebuie constituită la San Giovanni Rotondo. Acest testament i-a fost înmânat de Padre Pio comandorului Angelo Battisti, fiul său spiritual și timp de unsprezece ani administrator al Casei de Alinare a Suferinței. Sfântul Oficiu știa de existența acestui document și dorea să-l vadă. Părintele Clemente a scris în memorialul său: "19 februarie 1964. Îl întreb pe Padre Pio unde se află testamentul său și adaug că nu se află în posesia Secretariatului de Stat. Spune că îl va întreba pe comandorul Battisti. Însă în cazul în care s-ar fi pierdut, se declară gata de a scrie un altul, copiind un text care i s-ar da".

Au trecut trei luni, apoi testamentul a fost găsit. Părintele Clemente a scris: "6 mai 1964. Testamentul era la comandorul Battisti, închis într-un seif la Casa de Alinare a Suferinței.

Ca urmare a interesului meu, l-a predat Secretariatului de Stat. Însă, fiind considerat incomplet, i s-a cerut lui Padre Pio să-și rescrie testamentul și au fost pregătite două texte, pe care la 6 mai i le înmânez. Acceptându-le, îmi cere să le copieze atunci când va putea, din cauza mâinii. Îi spun că nu e nici o grabă și îl rog să păstreze secretul și să-mi predea totul mie.

8 mai. Padre Pio îmi dă să citesc rândurile pe care le-a scris, pentru a afla dacă totul e în regulă.

11 mai. Padre Pio îmi înmânează tot ce a scris. Nu a copiat un singur text, ci pe amândouă".

Această atitudine a părintelui care copiază ambele texte primite din partea Sfântului Scaun e foarte elocventă. El făcuse deja testamentul "său" și nu avea de gând să-l schimbe. Dacă celorlalți acel testament nu le convenea, atunci n-aveau decât să facă așa cum considerau mai bine, dar fără a implica sau a pretinde că implică voința sa. De aceea, recopiază ambele texte, cu aceeași dată. Iată cele două testamente: Testamentul A: "Numesc Sfântul Scaun, și prin aceasta pe Sfântul Pontif pro tempore, moștenitor universal al tuturor bunurilor mobile și imobile ce-mi aparțin, sau care mi se cuvin, sau care mă implică, inclusiv bunurile având un alt titular decât numele meu, ca de exemplu «Ctitoria lui Padre Pio din Pietrelcina, Casa de Alinare a Suferinței, San Giovanni Rotondo».

Prin prezenta revoc orice altă dispoziție testamentară a mea.

11 mai, San Giovanni Rotondo, 1964, Padre Pio din Pietrelcina, Forgione Francesco".

Testamentul B: "Numesc Sfântul Scaun, și prin aceasta pe Sfântul Pontif pro tempore, legatar al tuturor valorilor (titluri, sume lichide, credite etc.) aparținându-mi, sau care mi se cuvin, sau pe care le-am primit, care în clipa morții mele s-ar afla la Institutul de Inițiative Religioase Vatican, pe numele meu sau pe numele: «Ctitoria lui Padre Pio din Pietrelcina, Casa de Alinare a Suferinței, San Giovanni Rotondo».

Prin prezenta revoc orice altă dispoziție testamentară a mea cu privire la valorile menționate.

11 mai, San Giovanni Rotondo, 1964, Padre Pio din Pietrelcina, Forgione Francesco".

În timp ce se petreceau acestea, sănătatea lui Padre Pio se înrăutățea. Se poate spune că toată viața n-a avut nici o zi lipsită de suferințe fizice, dar, o dată cu trecerea anilor, la obișnuitele și misterioasele boli se adăugau necazurile bătrâneții.

Trupul lui era deja o ruină și doar o voință de fier îl mai ținea în picioare. Avea dese și grave crize de astm bronșic, care amenințau să-l sufoce. De multe ori îl cuprindea amețeala, încât își pierdea echilibrul și se prăbușea. Uneori era obligat să rămână în pat și să renunțe la celebrarea Liturghiei. Dar acest lucru s-a întâmplat rar, pentru că Padre Pio avea un înalt simț al datoriei. Într-o zi, când nu se mai putea ține pe picioare, a chemat doi confrați și le-a spus: "Hai să-l dați jos din pat pe leneșul ăsta!", și i-a rugat să-l conducă la confesional.

În 1959, s-a îmbolnăvit grav. La 25 aprilie, a căzut la pat. Au venit degrabă medicii săi, care au rămas uluiți și înspăimântați. La 2 iunie, întrucât situația i s-a înrăutățit, a avut loc o consfătuire între profesorii Pontoni și Gasbarrini. La 30 iunie, o altă consfătuire între profesorii Gasbarrini, Pontoni, Valdoni și Toniolo. Răspunsul a fost unanim: tumoare malignă pulmonară. Lui Padre Pio îi mai rămâneau câteva luni de viață. Starea lui s-a agravat ulterior. În august, s-a întâmplat un lucru extraordinar, care nu poate fi explicat dacă nu admitem o intervenție supranaturală.

"În acea perioadă", povestește părintele Mario Mason, iezuit, întemeietor al "Mișcării euharistice mariane", "călătoream prin Italia ducând în fiecare oraș statuia Fecioarei de la Fatima, care vizitase deja lumea întreagă. Am intrat în Italia tocmai la 25 aprilie, în ziua în care Padre Pio se îmbolnăvise. La Foggia am ajuns pe 5 august. De aici, trebuia să mergem la Benevento pentru două zile, dar episcopul orașului, bătrân și bolnav, era nehotărât. Spunea că orășenii plecaseră deja cu toții în vacanță și că urma să vină puțină lume la ceremoniile religioase. De aceea, ne-am hotărât să întârziem sosirea la Benevento și să ne oprim o zi la San Giovanni Rotondo.

Eu știam că la 10 august era aniversarea hirotonirii lui Padre Pio, iar la San Giovanni Rotondo veneau deja mulți pelerini. Urma să fim așadar întâmpinați de o mare mulțime, și chiar așa s-a întâmplat.

Am ajuns în orașul lui Padre Pio în seara de 5. De-a lungul întregii nopți, lumea a venit în număr foarte mare să se roage în fața statuii Fecioarei, pentru a cere vindecarea călugărului. Spre ora zece, în dimineața următoare, împreună cu pilotul care transporta în elicopter statuia Sfintei Fecioare, mecanicul și câțiva misionari, am mers să-l vizităm pe Padre Pio în chilia sa. Clericii care îl asistau ne-au rugat să nu-l obosim. L-am găsit întins în pat, leoarcă de sudoare și gâfâind. I-am spus: «Părinte, binecuvântați-ne și spuneți-mi un cuvânt pe care să-l transmit pelerinilor ce vin să se roage Sfintei Fecioare». Cu mare efort și voce subțire, Padre Pio mi-a răspuns: «Dumnezeu să vă binecuvânteze pentru binele pe care îl faceți Bisericii și Italiei. Spuneți-le oamenilor să aplice în viață faptele bune pe care Fecioara li le inspiră».

Spre amiază, când în biserică era puțină lume, Padre Pio a fost adus pe targă în fața statuii Fecioarei din Fatima, ca s-o poată vedea. A rămas câteva clipe absorbit în rugăciune, iar apoi a fost dus la loc în chilia sa.

La ora 14, am plecat din San Giovanni Rotondo. Îndată ce elicopterul s-a înălțat de la pământ, i-am spus pilotului să ocolească de două ori complexul de clădiri ce cuprind ctitoria lui Padre Pio, iar apoi am pornit drept spre Foggia. Când eram deja departe, am simțit o rugăminte ciudată și puternică, de parcă Padre Pio mă chema. I-am spus pilotului: «Întoarce-te din drum, pornește spre biserică și oprește-te deasupra mănăstirii». Căpitanul a executat ordinul. Ajunși exact la punctul unde știam că, sub noi, se află chilia părintelui, ne-am oprit în aer câteva clipe. După cum mi s-a relatat ulterior, Padre Pio, auzind zgomotul elicopterului, s-a rugat astfel: «Sfântă Fecioară, când ai venit în Italia m-ai doborât la pat cu boala asta: acum pleci și mă lași tot așa?».

Abia terminase de pronunțat aceste cuvinte și a fost cuprins de un tremur puternic în tot trupul. Călugării de lângă el s-au înspăimântat și au crezut că e pe moarte. Dar ciudatul fenomen a ținut doar cîteva secunde, apoi Padre Pio s-a simțit deodată bine. Chipul îi devenise trandafiriu, respirația normală, regulată. A spus că nu mai simte vreo durere, că i-au revenit puterile și că vrea să se ridice din pat. Au fost imediat convocați medicii. Călugărul a fost minuțios consultat: din boala sa îngrozitoare nu mai rămăsese nici urmă. Două zile mai târziu, Padre Pio relua celebrarea Liturghiei, spovedirea și întâlnirile cu credincioșii".

Într-o scrisoare trimisă la 13 august în acel an unui fiu spiritual, Padre Pio a confirmat miraculoasa și neașteptata sa vindecare, obținută prin intermediul Fecioarei din Fatima: "Mulțumește-i, în numele meu, Fecioarei", a scris, "tocmai în ziua plecării ei de aici, m-am vindecat".

Nu înseamnă că această refacere miraculoasă i-ar fi îmbunătățit cu mult starea sănătății. El a putut să-și reia activitatea, dar necazurile și suferințele au continuat.

În 1962, a început să aibă mari probleme de vedere, încât a trebuit să fie scutit de rostirea Ceaslovului. Câțiva ani mai târziu, au apărut grave tulburări la picioare, care nu-l mai susțineau. Se plângea că nu le simte. În 1966, i s-a permis să celebreze Liturghia așezat. În anul următor, a început să folosească un scaun cu rotile, pentru a se deplasa dintr-un loc în altul al mănăstirii. Crizele de astm i-au provocat apăsări toracice, tahicardie, transpirație rece, insuficiență respiratorie. Avea de asemeni dureri de artrită la genunchi și la șale.

În ultima vreme, a fost chinuit și de suferințe spirituale. Avea viziuni demonice, provocate de puterile răului. În noaptea de 5 spre 6 iulie 1964, în chilia lui s-a auzit o bubuitură. Călugării, venind în goană, l -au găsit răsturnat pe jos și rănit la arcadă. Unui confrate care îl ajuta, într-o zi, referindu-se la spiritele demonice, i-a zis: "Nu mă lasă nici o clipă în pace". Și, cu alt prilej, înspăimântat de viziuni groaznice, i-a spus părintelui Alessio: "Dacă tu ai fi văzut ce-am văzut eu, ai fi murit".


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire