pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Padre Pio - omul speranței
Renzo Allegri

achizitionare: 10.03.2003; sursa: Casa de Editura Unitas

XV. "TE VEI NUMI SORA IACOPA"

Documentul excepțional al unei bilocații - "Sfânta Fecioară m-a adus la tine" -
Întâlnire în Bazilica Sfântul Petru - "Giovanna, eu te cunosc din ziua în care te-ai născut" -
"Cum am putut asista la moartea lui Padre Pio"

Am întâlnit-o pe marchiza Giovanna Rizzani Boschi la Trevi Umbro, aproape de Foligno, în primăvara anului 1984. Povestea ei îmi fusese relatată de părintele Alberto D'Apolito, prieten și biograf al lui Padre Pio. El o cunoștea pe nobilă de câțiva ani și fusese martorul direct al ultimei părți din acea întâmplare extraordinară.

Părintele Alberto mi-a spus că marchiza l-a întâlnit pe Padre Pio în 1923 și devenise imediat fiica lui spirituală, rămânându-i mereu foarte apropiată și colaborând activ la diferitele sale inițiative. La procesul de beatificare a lui Padre Pio, a fost unul din cei șaptezeci de martori extraordinari. Mi-a spus de asemenea că marchiza e foarte retractilă și că îmi va fi greu s-o conving să-mi vorbească.

"Povestea mea e cu adevărat incredibilă", a început marchiza primindu-mă în frumoasa ei vilă. "E plină de coincidențe ciudate care nu-și găsesc nici o explicație rațională. Dacă n-ar fi susținută de documente scrise incontestabile și de mărturiile altor oameni, n-aș crede-o adevărată nici măcar eu care am trăit-o. Din acest motiv, am fost întotdeauna prudentă când am relatat-o. E ușor să treci drept un exaltat. Aparțin unei familii cunoscute: sunt mamă, bunică, nu-mi pot amesteca rudele în problemele mele personale."

După o lungă pauză de gândire, doamna a început să povestească. Iată extraordinara mărturie, redată chiar prin cuvintele ei: "Viața mea a fost legată de cea a lui Padre Pio din momentul în care am venit pe lume. Desigur, nu am dovezi directe, pentru că nu-mi amintesc nimic din ziua aceea, dar există un document misterios scris de Padre Pio, din care se deduce că el era prezent la nașterea mea.

La 18 ianuarie 1905, tatăl meu, Giovanni Battista Rizzani, era pe patul de moarte în palatul său din Udine. Mama mea, Leonilde Serrao, stătea alături de el și îl îngrijea. Era o femeie puternică și foarte religioasă. Era însărcinată în ultimele luni, dar se îngrijea numai de soarta soțului ei. Când s-a lăsat întunericul, câinii, poate simțind sfârșitul apropiat al stăpânului, au început să urle și la un moment dat mama mea a coborât să-i potolească. Ajunsă în curte, a fost cuprinsă de dureri. Ajutată de majordom, administratorul familiei, a născut acolo unde se găsea. Apoi a avut puterea de a mă lua în brațe, de a urca scările și de a reveni în camera soțului ei, care a murit puțin mai târziu.

De când eram mică, mama mea, amintindu-și acest lucru, îmi spunea mereu că în curte, în timp ce veneam pe lume, văzuse un tânăr călugăr capucin. N-am reușit niciodată să înțeleg dacă a fost vorba de o viziune, de o halucinație sau de realitate, pentru că în familia noastră nimeni n-a cunoscut vreodată capucini.

Mulți ani mai târziu, când eram deja fiica spirituală a lui Padre Pio, am aflat anumite detalii care au pus acel episod într-o lumină uluitoare. Duhovnicul lui Padre Pio, părintele Agostino din San Marco in Lamis, după ce m-a cunoscut, mi-a dăruit o foaie de caiet pe care o primise de la elevul său, în 1905. Pe atunci, Padre Pio nu era încă hirotonit. Frecventa cursul de filosofie și trăia în mănăstirea Sant'Eulalia a Pianisi, în provincia Campobasso. Avea optsprezece ani și intrase în Ordinul Capucinilor numai de doi ani. În viața lui, însă, se manifestau deja fapte misterioase pe care el i le descrie în lungi scrisori duhovnicului său. În februarie 1905, printre altele, i-a scris părintelui Agostino și această foaie, pe care duhovnicul a păstrat-o împreună cu toate celelalte."

Marchiza Giovanna Rizzani Boschi scoate dintr-un sertar fotocopia unei pagini de caiet și mi-o arată. "Că acesta e scrisul lui Padre Pio nu există nici o îndoială", spune. "S-au făcut analize grafologice și n-aș avea nici un motiv să mă îndoiesc știind că provine de la duhovnicul părintelui."

Pe foaie se poate citi: "Cu câteva zile în urmă mi s-a întâmplat un lucru ciudat. În timp ce eram în corul bisericii cu fratele Anastasio, era cam ora 11 seara în ziua de 18 a lunii trecute, deodată m-am pomenit departe, într-o casă boierească, unde tatăl murea în timp ce o fetiță se năștea. Mi-a apărut atunci Prea Sfânta Fecioară care mi-a spus: «Îți încredințez această creatură. E o piatră prețioasă în stare naturală: prelucreaz-o, șlefuiește-o, fă-o cât mai strălucitoare, pentru că într-o zi vreau să mă împodobesc cu ea. Nu-ți face griji, va veni ea la tine, dar mai întâi o vei întâlni în Bazilica Sfântul Petru». După aceea, m-am pomenit din nou în corul bisericii".

"E greu de dat o explicație pentru textul de față", spune marchiza. "Poate că Padre Pio se referă la un vis, la o viziune, sau s-a produs o bilocație. Rămân de neexplicat coincidențele cu viața mea personală: data, 18 ianuarie 1905, ziua nașterii mele; locul: «o casă boierească»; și circumstanța absolut neobișnuită cuprinsă în fraza: «tatăl murea în timp ce o fetiță se năștea».

Rămânând văduvă, mama mea s-a mutat la Roma, la părinții ei, iar eu am crescut în acel oraș. Am fost la gimnaziu și la liceu. Am primit o educație religioasă, dar în timpul anilor de liceu eram frământată de mii de îndoieli în legătură cu credința. Doream să întâlnesc un preot care să mă poată ajuta, dar nu reușeam să-l găsesc pe cel potrivit.

Într-o după-amiază din vara anului 1922, am mers cu o prietenă să vizităm Bazilica Sfântul Petru. Pe când ne plimbam pe sub marile arcade, dorința de a-mi mărturisi îndoielile în fața unui preot a devenit mai puternică. M-am adresat unui paracliser, dar acesta mi-a răspuns că deja e prea târziu, iar preoții plecaseră deja. «Mai avem o jumătate de oră până la închidere», a spus.

Eu și prietena mea am continuat să vizităm bazilica. În timp ce priveam un monument, am văzut în fața mea un călugăr capucin. M-am apropiat de el și l-am întrebat dacă poate să mă asculte. Părintele a spus da și a intrat în confesionalul din apropiere. I-am zis imediat că nu am intenția de a mă spovedi, ci vreau doar să cer unele explicații. I-am vorbit îndelung. Cuvintele lui de răspuns au fost convingătoare și precise. M-am simțit imediat reconfortată.

După ce am ieșit, i-am spus prietenei mele: «Cât e de înțelept acest călugăr. Să-l așteptăm. Vreau să-l întreb unde îl pot găsi, pentru a mai sta de vorbă cu el.» În clipa aceea a sosit paracliserul și ne-a rugat să plecăm pentru că trebuie să închidă. «Îl așteptăm pe capucinul care se află în acel confesional», am spus. «Trebuie să plece și el, pentru că altfel riscă să-și petreacă noaptea aici înăuntru» a adăugat paracliserul și s-a apropiat de confesional, a ridicat perdeaua, dar nu era nimeni înăuntru. «A plecat deja», a zis. Uimită, am privit-o pe prietena mea și am murmurat: «Cine știe pe unde a ieșit».

Îndoielile mele religioase au continuat. Asemenea preoți ca acel capucin întâlnit în Bazilica Sfântul Petru n-am mai găsit. În vara anului următor, pentru prima dată, am auzit de un oarecare Padre Pio, un preot cu stigmate care trăia la San Giovanni Rotondo, și am vrut imediat să merg la el. Împreună cu o mătușă și câteva prietene, am organizat călătoria.

La mica mănăstire din San Giovanni Rotondo am găsit lume multă. Erau și diverse personalități. Coridorul care ducea de la sacristie la chilii era arhiplin. Am reușit să găsesc un loc în față. Pe când trecea, Padre Pio s-a oprit în dreptul meu. M-a privit în ochi și zâmbind mi-a spus: «Giovanna, eu te cunosc. Te-ai născut în ziua în care a murit tatăl tău».

Acele cuvinte m-au uluit. Cum putea oare părintele să cunoască acel detaliu ascuns al vieții mele?

În dimineața următoare, am mers să mă spovedesc. Îndată ce m-am apropiat, Padre Pio, după ce m-a binecuvântat, mi-a spus: «Fata mea, în sfârșit ai venit. Te așteptam de atâția ani». «Părinte, poate mă confundați cu altcineva», i-am răspuns. «Nu, nu greșesc; și tu mă cunoști», a adăugat. «Vin pentru prima dată la San Giovanni Rotondo», am replicat. «Până acum câteva zile nici măcar nu știam că existați». «Anul trecut», a spus părintele, «într-o după amiază de vară, ai mers cu o prietenă la Bazilica Sfântul Petru să cauți un preot care să-ți poată lămuri îndoielile religioase. Ai întâlnit un capucin și ai vorbit cu el. Acel capucin sunt eu».

După o scurtă pauză, Padre Pio a continuat: «Pe când te nășteai, Sfânta Fecioară m-a dus la Udine, în palatul tău. M-a pus să asist la moartea tatălui tău și mi-a spus apoi să te iau în grijă. Mi-ai fost încredințată de Fecioara Maria și trebuie să mă îngrijesc de sufletul tău.»

Câțiva ani mai târziu, Padre Pio mi-a cerut să mă înscriu în Al Treilea Ordin franciscan, Congregația religioasă destinată laicilor. Întemeiată de însuși Sfântul Francisc, această congregație îți permite să trăiești în spirit franciscan, fără a te izola totuși de lume. Ideea mi-a plăcut mult și însuși Padre Pio m-a pregătit pentru acest pas. La intrarea în Al Treilea Ordin trebuie să-ți alegi un nou nume. Padre Pio l-a ales pentru mine pe cel de Iacopa. «Ce nume urât», i-am spus. «Nu-mi place. Dați-mi-l pe cel de sora Chiara». Dar părintele a repetat: «Te vei numi sora Iacopa. Ai citit viața Sfântului Francisc? Această nobilă romană a avut privilegiul de a asista la moartea Sfântului din Assisi. ține minte: într-o zi, tu vei asista la moartea mea».

Aceste fraze mi-au rămas întipărite în memorie, dar nu le-am dat nici o importanță mai deosebită. În septembrie 1968, pe când eram la Roma, am auzit vocea lui Padre Pio care îmi spunea: «Vino imediat la San Giovanni Rotondo pentru că sunt pe moarte. Dacă vei întârzia, nu mă vei mai vedea». Împreună cu o prietenă, Margherita Hamilton, am plecat în ziua următoare. Am fost cazate într-o pensiune din apropierea mănăstirii. L-am putut vedea pe Padre Pio și m-am spovedit în fața lui. «Aceasta e ultima spovedanie pe care o faci cu mine», mi-a spus. «De ce?», l-am întrebat. «Pentru că mi-a bătut ceasul», a răspuns. «Mă duc».

După spovedanie, am mers să-i sărut mâna și i-am oferit bani pentru opera lui. «Ține-i, îți vor fi de folos», mi-a spus. «Am destui cât să-mi plătesc hotelul și să mă întorc la Roma», i-am răspuns. «Acești bani sunt pentru Casa de Alinare a Suferinței». «Ține-i, fata mea», a spus el. «Va mai trebui să rămâi câteva zile la San Giovanni Rotondo, iar acești bani îți vor fi de trebuință».

După amiază, stând de vorbă cu prietena mea, îmi aminteam de întâlnirile cu Padre Pio și de frazele pronunțate de el. Povestind cum am intrat în Al Treilea Ordin franciscan, am relatat și povestea cu numele de Iacopa și fraza pe care o spusese părintele: «Ține minte că vei asista la moartea mea». În acele zile, la San Giovanni Rotondo era multă lume venită de pretutindeni pentru a sărbători aniversarea de cincizeci de ani de la apariția stigmatelor pe trupul lui Padre Pio. În dimineața de 22, duminica, părintele, după Liturghie, se simțise rău, dar nu erau vești alarmante despre starea sănătății sale.

În aceeași noapte, s-a întâmplat un lucru pe care n-aș îndrăzni să-l povestesc, dacă n-ar fi fost apoi confirmat printr-un text scris de către prietena mea Margherita Hamilton. Eram culcate în aceeași încăpere și nu reușeam să adorm. Câinii urlau. Într-un târziu, am adormit.

Nu știu ce s-a întâmplat imediat după aceea, dacă a fost un vis, o viziune sau altceva. Pe neașteptate, m-am pomenit în chilia lui Padre Pio. Eram perfect conștientă de ceea ce vedeam. Părintele era așezat în fotoliu și se simțea rău, respira cu greu. Lângă el îl vedeam pe părintele Pellegrino și pe alți călugări. Erau și doi medici. Toți erau triști și îngrijorați. Stăteau aplecați asupra lui Padre Pio. Dintr-o dată, m-am trezit și am strigat: "Margherita, moare Padre Pio!". "Nu se poate, după-amiază se simțea bine, a fost doar un coșmar", mi-a răspuns. "Nu, nu, moare acum, l-am văzut", am replicat. M-am sculat, m-am îmbrăcat, am coborât în stradă și m-am îndreptat spre piața bisericii. Când am ajuns acolo, un călugăr a ieșit din mănăstire și a dat vestea că Padre Pio a murit.

În zilele următoare, povestindu-i această întâmplare părintelui Alberto D'Apolito, care cunoaște foarte bine situația mea, i-am spus: «Dacă vreți, vă pot descrie chilia lui Padre Pio în cele mai mici detalii, așa cum am văzut-o în noaptea aceea». Am descris-o, iar el a confirmat că relatarea mea este perfectă. Trebuie să vă amintiți că înainte de moartea lui Padre Pio chilia sa n-a fost niciodată fotografiată și deci nu puteam s-o văd în vreun ziar. În plus, el aflându-se într-o mănăstire de călugări, eu, ca femeie, n-am putut intra acolo niciodată."


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire