pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Padre Pio - omul speranței
Renzo Allegri

achizitionare: 10.03.2003; sursa: Casa de Editura Unitas

X. ADEZIUNILE ȘI RESPINGERILE VATICANULUI

"Observatorii" lui Benedict al XV-lea sunt convinși -
"E cu adevărat omul lui Dumnezeu", a spus Papa -
Primele scrisori anonime - Consilierii defavorabili ai lui Pius al XI-lea -
Intervine Sfântul Oficiu

Stigmatele au fost fenomenul care l-au făcut cel mai cunoscut pe Padre Pio, dar au reprezentat și suferința sa cea mai apăsătoare. Au adunat mulțimi de curioși din lumea întreagă; au trezit interesul savanților, medicilor, teologilor, episcopilor, cardinalilor și pontifilor. Au provocat foarte multe discuții, împărțind lumea în apărători și dușmani ai lui Padre Pio.

Din cauza stigmatelor, a fost bănuit că este șarlatan, mistificator, nevrotic, obsedat. Iar aceste bănuieli proveneau nu doar de la necredincioși, de la atei, ci pur și simplu din partea unor colegi ai săi, de la câțiva superiori și de la anumite autorități ecleziastice. A primit condamnări din partea Sfântului Oficiu și restrângeri ale libertății sale de apostolat. Suspiciunea și îndoiala au rămas până la moartea lui și chiar și după aceea. Până în ziua de azi, pentru mulți, stigmatele sale rămân o enigmă.

Cineva dorea să poată fi studiate imediat după moarte. Printr-o autopsie se putea, de exemplu, stabili dacă rana din coastă atinge în adâncime inima, cum susțineau unii, sau era doar la nivel epidermic. În schimb, nimic. După cum vom vedea, la moartea lui misterioasele răni au dispărut complet. Pielea de la mâini, picioare și coastă, unde timp de cincizeci de ani s-au găsit rănile sângeroase, s-a vindecat fără a lăsa vreo urmă.

Dar să ne întoarcem la fapte, adică la ceea ce s-a întâmplat în viața lui Padre Pio și în anii care au urmat acelui 20 septembrie 1918. Am relatat despre reacțiile colegilor călugărului în fața acelor răni misterioase și judecățile medicilor însărcinați să efectueze analize științifice. Dar Biserica oare cum s-a comportat?

Trebuie să ținem seama de faptul că Biserica, deși recunoscând în mod generic originea supranaturală a stigmatizării, se arată mereu destul de prudentă în evaluarea cazurilor individuale și oricum nu exprimă niciodată o judecată atâta timp cât persoana stigmatizată mai trăiește încă.

Stigmatele lui Padre Pio reprezentau un lucru de răsunet și e normal că Biserica s-a interesat de ele, pentru a cunoaște cu precizie seriozitatea și semnificația fenomenului. În 1920, Papa Benedict al XV-lea l-a trimis pe medicul șef al pontifului, profesorul Giuseppe Bastianelli, să-l consulte pe Padre Pio și stigmatele sale. Profesorul era însoțit de părintele Luigi Besi, procurator general al Congregației Pasioniștilor. La întoarcerea la Roma, amândoi și-au exprimat în fața Papei puternica admirație și stimă pentru Padre Pio.

Imediat după aceea, Papa i-a trimis la San Giovanni Rotondo pe arhiepiscopul de Simla, Anselmo Edoardo Kenealy, pe arhiepiscopul Giovanni Antonio Zucchetto și pe părintele Antonio da Tesson: și aceștia au vorbit îndelung cu Padre Pio, i-au examinat stigmatele și la întoarcere au întocmit referate entuziaste.

Monseniorul Kenealy, înainte de a reveni în dieceza sa, a vrut să lase această impresionantă declarație care demonstrează cu ce impresii a rămas: "Voiam cu orice preț să văd stigmatele lui Padre Pio, nu pentru că mă îndoiam de mărturiile atâtor oameni care le-au văzut, ci pur și simplu deoarece, cu excepția dogmelor credinței, nu mă grăbesc să cred poveștile despre lucruri extraordinare fără a mă convinge cu ochii mei.

Am mers la San Giovanni Rotondo, la 24 martie 1920, însoțit de monseniorul Zucchetto, deja arhiepiscop de Smirna, acum la Trebisonda, precum și de prea stimatul părinte Antonio da Tesson, vicarul general pentru limba engleză, și de Padre Pietro, superiorul provincial. Veni, vidi, victus sum! Am examinat îndelung stigmatele. Plec de la San Giovanni și din Foggia, profund convins de ceea ce am văzut și am auzit, că acolo, la San Giovanni, avem un adevărat sfânt, în mod unic privilegiat de Dumnezeu cu cele cinci răni ale Patimilor și cu alte daruri, oferite pe deasupra, pe care suntem obișnuiți să le citim în viețile marilor sfinți. Nu există nici cea mai mică afectare în comportamentul sau în conversația lui Padre Pio. E disciplinat și harnic. A primit mari daruri de la Domnul și, în aceeași măsură, e pe de-a-ntregul natural, în sensul cel mai demn al cuvântului. Dacă știe să sufere, știe să și zâmbească. Sunt încredințat că, peste puțină vreme, Sfântul Scaun va avea fericita misiune de a cerceta viața, darurile și minunile lui Padre Pio, cu scopul de a-i înscrie scumpul nume printre acelea ale celor mai privilegiați sfinți ai Bisericii lui Dumnezeu, și că umilul Ordin al Capucinilor va avea gloria de a-l aminti printre membrii săi pe modestul franciscan cu stigmate, îndată după seraficul Sfânt Francisc. Foggia, 27 martie 1920 - Părintele Anselmo Edoardo G. Kenealy, arhiepiscop de Simla".

Neîmpăcat, Papa l-a trimis la San Giovanni Rotondo pe monseniorul Bonaventura Cerretti, arhiepiscop de Corint și secretar pentru afacerile ecleziastice extraordinare. Monseniorul s-a oprit la mănăstirea San Giovanni Rotondo câteva zile, a conversat îndelung cu Padre Pio și i-a examinat ciudatele răni. Și el a rămas foarte impresionat și i-a exprimat Papei opinia sa întrutotul pozitivă.

Liniștit de aceste judecăți pline de autoritate, Benedict al XV-lea a exprimat în diverse ocazii opinii favorabile despre Padre Pio. La 27 decembrie 1921, i-a spus avocatului Cesare Festa, pe care Padre Pio îl convertise de la masonerie: "Padre Pio e într-adevăr omul lui Dumnezeu; unii s-au îndoit de acest lucru, dar tu vei contribui la mai buna lui cunoaștere"; monseniorului Ferdinando Damiani, vicar general al diecezei Salto (Uruguay), într-o audiență privată din 1921, i-a spus în limba spaniolă: "Verdaderamente el Padre Pio es un hombre extraordinario, de los que Dio manda de cuando in cuando a la tierra para convertir los hombres" (Padre Pio e cu adevărat un om extraordinar, unul dintre aceia pe care Dumnezeu îi trimite pe pământ din când în când pentru a-i converti pe oameni).

Între 1919 și 1921, s-a dus de mai multe ori la San Giovanni Rotondo și cardinalul Augusto Slij, verișorul cardinalului Gasparri, însoțit de diverși monseniori. De fiecare dată, cardinalul revenea la Roma tot mai entuziast și își exprima opinia favorabilă despre Padre Pio în fața altor cardinali, episcopi și chiar a Pontifului însuși.

După cum se vede, primele aprecieri ale unor importante personalități ecleziastice au fost pozitive. Necazurile au început la moartea lui Benedict al XV-lea, cu alegerea ca Papă a cardinalului Achille Ratti, care și-a luat numele de Pius al XI-lea.

Să nu credem că acest Papă avea prejudecăți față de Padre Pio, dar a primit informații false, care l-au determinat să-și facă o părere greșită despre darurile capucinului. Unii dușmani au început să trimită la Sfântul Scaun acuzații și scrisori ano-nime, în care călugărul era descris ca "mistificator periculos" și "corupător al obiceiurilor". Însuși arhiepiscopul de Manfredonia, Pasquale Gagliardi, l-a vizitat pe Sfântul Părinte pentru a-l informa că a văzut stigmatele lui Padre Pio și că după opinia lui erau provocate cu tinctură de iod și acid nitric. "L-am văzut cu ochii mei", a afirmat, "în timp ce se parfuma și se pudra pentru a-i păcăli pe credincioși. O jur pe crucea mea pastorală."

Aceste acuzații au fost crezute la Sfântul Oficiu, după moartea lui Benedict al XV-lea. De fapt, la data de 2 iunie 1922, când de patru luni domnea Papa Pius al XI-lea, Sfântul Oficiu i-a trimis superiorului general al Capucinilor o scrisoare foarte dură față de Padre Pio, impunând primele restricții severe: "Se consideră necesar ca Padre Pio să fie ținut sub strictă observare; să se evite orice exagerări sau zvonuri în jurul persoanei sale; să nu slujească Sfânta Liturghie la o oră fixă, ci la întâmplare, de preferință summo mane și în privat; să nu binecuvânteze mulțimea; sub nici un motiv să nu-și arate așa-numitele stigmate, să nu vorbească despre ele și să nu le ofere spre a fi sărutate; să declare, prin vorbe și fapte, atât în fața călugărilor cât și a străinilor, dorința fermă de a fi lăsat în pace pentru a se dedica propriei vieți religioase.

Pe lângă acestea, se consideră necesar ca Padre Pio să aibă un alt conducător spiritual, în locul părintelui Benedetto din San Marco in Lamis, cu care va întrerupe orice comunicare fie și epistolară.

Pentru executarea precisă a acestor ordine, ar fi necesar ca Padre Pio să fie îndepărtat din San Giovanni Rotondo și dispus într-o altă așezare, în afara provinciei sale religioase, de exemplu într-o mănăstire din nordul Italiei, cu dorința ca o asemenea mutare să se efectueze imediat; totuși, întrucât unele dificultăți de ordin local s-ar putea opune unei asemenea îndepărtări imediate, să se prevadă cel puțin pregătirea acțiunii, pentru a putea fi dusă la îndeplinire în cel mai scurt timp.

Iar părintele Benedetto trebuie să înceteze de a le mai vorbi și scrie tuturor despre Padre Pio și de a menține cu el orice legătură, fie și numai epistolară".

A început astfel prima mare persecuție împotriva capucinului cu stigmate și care, după cum vom vedea, s-a încheiat în 1933 într-un mod rocambolesc.


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire