pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Papa Ioan Paul cel Mare
Luigi Accattoli

achizitionare: 05.04.2004; sursa: Casa de Editură Viața Creștină

Inapoi la cuprins Karol Wojtyla
omul sfârșitului de mileniu

Luigi Accattoli

8. CĂLĂTORIA ÎN MEXIC ȘI ALEGEREA LUMII A TREIA

Ioan Paul deplasează centrul de gravitație al Bisericii catolice spre Orient și spre Sudul lumii. Îi ambele deplasări sunt semnalate, la începutul Pontificatului, de câte o călătorie: cea în Mexic pentru Sudul lumii și cea în Polonia pentru Orient.

Pentru un Pontificat care se va exprima cel mai bine în călătorii, vizita în Mexic (25 iunie - 5 februarie 1979), prima ieșire în lume, e ca o dimineață de aprilie în care se descoperă, toate deodată, semnele primăverii.

Aici se dezvăluie Papa ca improvizator, care își construiește mesajul în dialog cu mulțimea.

Dar încă din avion apare prima și poate cea mai wojtyliană dintre inovațiile pe care le va introduce în comparație cu modul de a călători al lui Pavel al VI-lea: interviurile acordate ziariștilor în timpul zborului care-l duce spre țara de vizitat.

O noutate care se va repeta e și hotărârea de a face călătoria, pentru a participa la adunarea episcopală latino-americană de la Puebla, în ciuda părerii Curții, care se temea de riscurile implicării figurii papale în conflictele interne ale acelor comunități catolice. Zece ani mai târziu, Ioan Paul își va aminti astfel hotărârea: «Unii membri ai Curții erau de părerea că e mai bine să nu merg, în timp ce mie mi se părea normal ca Papa să fie prezent la acea întâlnire importantă» (Bibliografie 12).

Deja prima zi a vizitei mexicane dezvăluie noutatea structurală a călătoriilor sale, care vor fi mereu organizate ca «vizite pastorale» făcute comunităților întregi, și nu vizite simbolice făcute unor continente sau instituții, așa cum făcea Papa Montini.

Și în sfârșit aici, în Mexic, îl vedem pe Papă reacționând la situația pe care o găsește și întrecându-se pe sine în dialogul virtuos cu episcopatul local, precum și în multe alte (și mai bune) manifestări.

Nu are rost să reevocăm triumful de masă al acestei călătorii, care a intrat în legendă. Pentru a ajunge în orașul Mexico, între aeroport și catedrală, se estimează că ar fi fost aclamat de cinci milioane de oameni. Tot atâția l-ar fi însoțit în pelerinajul de a doua zi la «Morenita» (Fecioara brună, adică indiană) din Guadalupe. Punctul culminant ar fi fost atins în deplasarea din capitală la Puebla: opt sau zece milioane ar fi fost locuitorii din toată valea Mexicului, înșirați pe 133 de kilometri. Și încă două milioane la Guadalajara și peste un milion la Monterrey. E vorba de cifre umflate de entuziasm. Potrivit unul calcul mai liniștit, ar fi fost vorba de cincisprezece milioane de mexicani care au ieșit din casă pentru a-l vedea pe Papă: un sfert din populația țării.

Îl interesează mai puțin pe biograf să reconstituie impactul fecund dintre furtuna wojtyliană și oficialitatea masonă și anticlericală a Mexicului de atunci, unde Papa n-ar fi putut nici măcar să pătrundă în calitate de «ministru al cultului», unde n-ar fi putut să binecuvânteze în piețe și așa mai departe: în schimb, Ioan Paul nu doar împarte toate binecuvântările pe care le vrea, dar chiar legitimează exproprierile făcute în folosul reformei agrare, revendică drepturile indigenilor și deplina libertate sindicală. Efectul va fi clar atunci când Papa se va întoarce în Mexic unsprezece ani mai târziu: vor exista relații diplomatice cu Vaticanul și va părea că a trecut un secol.

Aici lăsăm deoparte orice alt aspect și privim călătoria în Mexic ca momentul în care Ioan Paul își afirmă pentru prima dată opțiunea în favoarea lumii a treia, pe care o va consolida apoi de-a lungul întregului său Pontificat. Iar locul acestei opțiuni e Oaxaca mai degrabă decât Puebla.

La Puebla, în 28 ianuarie 1979, deschizând adunarea Celam, Ioan Paul își afirmă cu hotărâre opțiunea pentru lumea a treia: «Biserica vrea să-și mențină libertatea față de sistemele opuse, astfel încât să opteze numai în favoarea omului» și să poată evita ca «țările puternice să-și folosească puterea în detrimentul celor mai sărace». Dar mesajul de la Puebla este greșit interpretat în lume, deoarece afirmarea acelei opțiuni a lui Ioan Paul este însoțită de un apel în favoarea curentului radical al «teologiei eliberării» care prevalează - în mass-media - asupra opțiunii în favoarea țărilor în curs de dezvoltare, pe care Papa o înțelege ca o opțiune în favoarea săracilor. Abia în ziua următoare, la Oaxaca, în contactul cu populația mexicană, opțiunea în favoarea săracilor și a lumii a treia se va dovedi evidentă, atât în cuvintele Papei cât și în receptarea mass-media.

Oaxaca e etapa cea mai reușită a călătoriei, cea în care Papa îi întâlnește pe «frații indios și campesinos» și le spune cuvinte venite din inimă și care constituie clauza alianței cu săracii care va marca întregul Pontificat. Reușita aceste etape se datorează la doi factori: contactul direct cu populația, care îl emoționează până la strigăt pe Ioan Paul, și descrierea situației din partea episcopatului local, din regiunea mexicană a Pacificului de Sud, care se concentrează tocmai asupra tragediei din Oaxaca.

Într-un document aprobat cu un an înainte de vizita Papei și trimis la Roma împreună cu dosarul doveditor, cei nouă episcopi din regiune acuză guvernul și pe latifundiari de exproprieri abuzive de pământ, de organizarea unor bande armate «care seamănă teroarea și moartea în zonă», de spolierea culturală și de instrumentalizarea religiozității populare în scopul stăpânirii: «Aceasta e situația în care trăiesc indigenii și campesinos. Astfel am înțeles-o atunci când ne-am îndreptat spre ei cu sinceritate evanghelică.»

Îndată ce sosește Papa, acei episcopi îi prezintă salutul - deja scris - pe care un indio va trebui să îl rostească în fața lui a doua zi: «Tu ai spus că noi, săracii din America latină, suntem speranța Bisericii. Privește acum felul în care trăiește această speranță.»

ÎImpresionat de acea lectură, Ioan Paul veghează îndelung noaptea pentru a rescrie textul ocazional care îi fusese pregătit și a doua zi își dă frâu liber inimii: vede în acei campesinos și indios care îl ascultă pe toți săracii din lume, își amintește de Pavel al VI-lea care le-a luat partea în timpul vizitei din Columbia (1968) și continuă astfel:

«Împreună cu el vreau să repet, și dacă ar fi posibil cu un accent chiar mai puternic în voce, faptul că actualul Papă vrea să fie solidar cu cauza voastră, care e de fapt cauza poporului umil, a lumii sărace. Papa este de partea acestor mase populare, aproape totdeauna părăsite la un nivel de viață nedemn și uneori tratate și exploatate cu asprime. Însușindu-mi poziția predecesorilor mei Ioan al XXIII-lea și Pavel al VI-lea, și împreună cu cea a Conciliului Vatican II, în fața unei situații care continuă să fie alarmantă, fără o amplă îmbunătățire, ba chiar uneori înrăutățindu-se, Papa vrea să fie vocea voastră, vocea celor ce nu pot vorbi, sau care sunt constrânși la tăcere, pentru a fi conștiința conștiințelor și îndemn la acțiune, pentru a recupera timpul pierdut care adesea e timpul suferințelor și al speranțelor neîmplinite (...). Iar acum vouă, responsabili ai popoarelor, clase puternice care în același timp aveți pământuri înțelenite care ascund pâinea ce le lipsește atâtor familii, conștiința umană, conștiința popoarelor, strigătul celui abandonat, mai ales vocea lui Dumnezeu, vocea Bisericii, vă repetă împreună cu mine: nu e corect, nu e uman, nu e creștinesc să continue anumite situații care sunt în mod evident injuste!» (Oaxaca, 30 ianuarie 1979).

Opțiunea pentru lumea a treia îi fusese propusă Bisericii de către Ioan al XXIII-lea în Pacem in terris (1963) și fusese organic elaborată de Pavel al VI-lea în Populorum progressio (1967). Ioan Paul o confirmă în acest discurs de la Oaxaca și în zeci de alte asemănătoare luări de poziție la fața locului, până la textul său cel mai important în materie care este enciclica Sollicitudo (1988).

Ioan Paul continuă în toate gesturile sale opțiunile predecesorilor al căror nume îl poartă, care constau în mod esențial în solicitarea unei noi ordini economice internaționale, care să scoată dezvoltarea popoarelor sărace de sub arbitrajul unei piețe între parteneri inegali, destinate să accentueze distanțele în loc de a le reduce. Solicitarea unui pact de siguranță alimentară cu «forță juridică» (1985 și 1996), documentul privind datoria internațională (1987) și cel dedicat persoanelor fără adăpost (1988), propunerile privind «reducerea sau chiar eliminarea» datoriilor țărilor sărace (1994), documentul din aprilie 1998 despre folosirea pământurilor... sunt câteva aplicații ale acestei opțiuni.

Enciclica Sollicitudo - care va crea neplăcere în America și va fi lăudată în mod polemic la Moscova, pentru afirmația că Biserica «vrea să rămână alături de mulțimile sărace» și de aceea «adoptă o atitudine critică atât față de capitalismul liberalist cât și față de colectivismul marxist» - adaugă la astfel de elemente un apel ecumenic și interconfesional pentru salvarea popoarelor sărace, care trebuie eliberate de sub dominația idolatrică a celor două imperialisme antagonice. Despre idolatria banului și a puterii, din care se inspiră cele două imperialisme, enciclica va vorbi în paragraful 37 și credem că este un mesaj decisiv pentru a plasa Pontificatul în raport cu marile puteri. În Bolivia, în mai 1988, Ioan Paul va arăta «mizeria inumană» a lumii a treia ca «rezultat al acestei idolatrii ideologice și practice», care constituie comportamentul celor două sisteme mondiale. La Viena, în 20 iunie 1998, va invita țările «pline de bunăstare» să «acopere groapa inumană» care le desparte de țările sărace și va indica o astfel de misiune ca fiind decisivă pentru coerența «noii Europe» cu «rădăcina» sa creștină.

Termenul «idolatrie» - cuvântul cel mai greu pe care un cititor al Bibliei îl poate pronunța - indică în mod clar faptul că prima preocupare a lui Wojtyla în problema lumii a treia e de natură religioasă. «Rămâneți credincioși culturii voastre bogate în religiozitate», repetă în fiecare etapă a călătoriilor sale în Africa, în Asia și în America Latină.

Dar tiermondismul lui Wojtyla cuprinde - asemeni invectivelor profetului Isaia - și «urlete din toți bojocii», asemănătoare celor unei «femei care naște».

«În lumina cuvintelor lui Isus, acest Sud sărac va judeca Nordul bogat!», strigă în microfon la Edmonton (Canada), la 17 septembrie 1984.

«Simt mereu tragedia popoarelor subjugate», îi spune lui Alice Springs (Australia), la 29 noiembrie 1986, emoționat de condiția aborigenilor.

«Până când omul va trebui să suporte - și vor trebui s-o suporte oamenii din lumea a treia - primatul proceselor economice asupra inviolabilelor drepturi ale omului?», întreabă la Ciudad Guayana (Venezuela), la 29 ianuarie 1985.

«La fel ca în precedentele mele călătorii în diverse țări latino-americane, vreau să fac și aici prezentă vocea lui Isus, în bordeie și în orașele mizeriei», spune la Guayaquil (Ecuador), la 1 februarie 1985.

«Îi mulțumesc acestui popor care știe să se roage, știe să plângă, știe să cânte și știe să și danseze!», exclamă la Santa Cruz (Bolivia), la 14 mai 1988. Și acelui popor minunat îi mărturisește: «Iubesc mult această lume, dar mai ales acest continent». Improvizând, încearcă să-i explice poporului enciclica Sollicitudo, care «nu vorbește numai despre Est și Vest, dar vorbește mai ales despre Lumea a treia, despre majoritatea lumii, de azi și din viitor».

«Papa se simte aliatul Africii și al celorlalte țări din Lumea a treia: trebuie să le prezentăm popoarelor bogate nevoile celor sărace și să insistăm pentru soluții concrete, globale!»: astfel le vorbește ziariștilor în timpul zborului Roma-Isola del Sale (Capul Verde), la 25 ianuarie 1990.

«În numele justiției, episcopul Romei, urmașul lui Petru, îi imploră pe frații săi întru omenie să nu-i disprețuiască pe înfometații de pe acest continent!», proclamă în aceeași călătorie, la Ouagadougou (Burkina Faso), la 30 ianuarie 1990.

În sfârșit, o mărturisire despre învățătura care îi poate veni Bisericii dinspre lumea celor săraci: «Văd că acești săraci au înțeles în felul lor, în mod excepțional, mesajul evanghelic. Și acest mesaj a fost acceptat de ei, deși n-a fost acceptată cultura europeană. Au făcut o distincție între cele două. sunt lucruri care trebuie regândite pentru că Evanghelia e totdeauna Evanghelia săracilor, prima binecuvântare e aceea a săracilor» (zborul Roma-Santo Domingo, 10 octombrie 1992).

Alegerea lumii a treia de către Ioan Paul a fost oare înțeleasă? Credem că da, atât din partea oponenților cât și a susținătorilor. Dintre posibilele mărturii, amintim aici cinci.

«Anumite atitudini tiermondiste și antioccidentale ale Papei Wojtyla nu ne sunt pe plac», a scris cel mai mare ziarist italian, Indro Montanelli, care se definește ca un liberal și care a lăudat întotdeauna acțiunea anticomunistă a lui Ioan Paul (Il Giornale, 10 ianuarie 1984). Dar un alt nume de vârf al ziaristicii laice italiene, Eugenio Scalfari, apreciază efortul Papei de «a oferi maselor populare din lumea a treia, atât de diferite față de tradiția eurocentrică, puncte de sprijin și imagini mai potrivite pentru culturile lor» (interviu în L'osservatore romano, 15 martie 1986).

Conferința țărilor nealiniate, reunită la New Delhi, votează în unanimitate la 10 martie 1983 o moțiune de sprijin pentru călătoria Papei în America centrală (care se încheia tocmai în acea zi), indicată ca «un fapt pozitiv» pentru dezvoltarea popoarelor și independența lor culturală și politică.

«Vizitele Papei în Mexic, apoi în Brazilia și recent în America Centrală au fost surprize minunate», a spus episcopul brazilian Helder Camara (Avvenire, 29 octombrie 1983).

În sfârșit, cardinalul James Sin, arhiepiscop de Manila, care va fi protagonistul unei adevărate insurecții populare împotriva dictatorului filipinez Marcos: «Dacă Papa n-ar fi venit, noi am avea mai puțin curaj de a vorbi» (Famiglia cristiana, 10 octombrie 1983, p. 80).
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire