pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Papa Ioan Paul cel Mare
Luigi Accattoli

achizitionare: 05.04.2004; sursa: Casa de Editură Viața Creștină

Inapoi la cuprins Karol Wojtyla
omul sfârșitului de mileniu

Luigi Accattoli

7. «NU VĂ FIE FRICĂ, DESCHIDEȚI-I UȘILE LUI ISUS!»

Încă palpitând în urma alegerii, Ioan Paul se grăbește să liniștească lumea în legătură cu intențiile sale. Abia i-a spus mulțimii că i-a fost «frică» să primească acea «numire» și iată-l - șase zile mai târziu - strigând, din aceeași piață: «Nu vă fie frică: deschideți-i, deschideți-i larg ușile lui Isus!».

Acesta e Papa Wojtyla! Un om care resimte drama lumii, riscul misiunii, reactia sigură a sistemului sovietic, posibila ostilitate a mulțimii romane și vorbește despre toate acestea la persoana întâi: «Mie mi-a fost frică». Și totodata un om care resimte în alții reflectarea fricii sale, combinată în sufletul multora cu o alta, mai adâncă și mai veche, față de Papalitate și față de Biserică. Ar vrea să-i elibereze pe ceilalți de frică: de cea de care nu s-a eliberat complet pe sine însuși și mai ales de cea care împinge lumea să se îndoiască de «puterea lui Isus».

Este duminica de 22 octombrie 1978. În piața Sfântul Petru, Ioan Paul celebrează liturghia care îi inaugureaza Pontificatul și își exprimă intenția centrală, în direcția misionarismului în lume. Un misionarism care pretinde o proiecție planetară, prin depășirea oricărei limite ideologice sau geopolitice.

A spus-o deja în primul mesaj radiodifuzat, a doua zi după alegere, că el consideră Conciliul Vatican II «o piatră de hotar în istoria bimilenară a Bisericii» și că are intenția de a pune la bazele Pontificatului «un angajament solemn de a oferi o solemnă transpunere a sa în viață». În mod deosebit a subliniat necesitatea de dezvoltare a conducerii colegiale a Bisericii: «Colegialitate înseamnă, desigur, și o adecvată dezvoltare a unor organisme în parte noi, în parte înnoite». În sfârșit, a indicat «cauza ecumenică» printre prioritățile sale. Era o schiță de program ad intra, adresat adică «fiilor Sfintei Biserici».

Dar acum, din pragul Bazilicii Sfântul Petru, noul Papă i se adresează lumii întregi și își enunță programul ad extra, cel care mai ales e destinat unui Pontificat misionar mai degrabă decât unuia de guvernare, după cum se vor adeveri cuvintele lui Ioan Paul:

«Frați și surori! Nu vă fie frică să-l primiți pe Isus și să acceptați puterea lui!

Ajutați-l pe Papă și pe toți cei ce vor să-i slujească lui Isus și, cu ajutorul puterii lui Isus, să-i slujească omului și întregii omeniri!

Nu vă fie frică! Deschideți-i, deschideți-i larg ușile lui Isus!

În fața puterii sale mântuitoare deschideți granițele statelor, sistemele economice, la fel ca și cele politice, vastele câmpii ale culturii, ale civilizației, ale dezvoltării. Nu vă fie frică! Isus știe ce e înăuntrul omului. Doar el o știe!».

La douăzeci de ani de la programele anunțate de noul Papă, putem spune că dezvoltarea conducerii colegiale nu s-a realizat - cel puțin nu în sensul în care a înțeles-o majoritatea comentatorilor -, dar proclamația ad extra a avut o deplină transpunere în viață. Întregul Pontificat, de la prima călătorie în patrie și până la cea în Cuba din ianuarie 1998, de la ciocnirea cu dictaturile din lumea a treia și până la sfidarea adresată Nordului lumii secularizate și antinataliste, a fost o prelungire a acelui apel misionar și mesianic: «Deschideți granițele statelor, sistemele economice...». ai, inclusă în acel apel, putem vedea și o predică adresată tinerilor și femeilor, inclusiv opera ecumenică și interconfesională.

Chiar și în gesturi și stil, Pontificatul va rămâne fidel acelei zile: la sfârșitul slujbei, Ioan Paul a coborât din pragul bazilicii spre mulțime, pentru a-i mângâia pe bolnavi și pe copii, pentru a-i saluta pe toți înălțând crucea ca pe un trofeu. Un gest mai mult de sportiv decât de Papă, de om care intuiește ecoul noului pas făcut spre inimile cele mai îndepărtate și care va înnoi din temelii iconografia și gestualitatea pontificală (vezi capitolul 19). În acea coborâre spre oameni se află concentrată întreaga ieșire «spre lume».

Același Ioan Paul a declarat odată că e conștient de dimensiunea neașteptată pe care au dobândit-o, cu anii, acele cuvinte rostite în deschiderea Pontificatului: «Atunci când la 22 octombrie 1978 am pronunțat în piața Sfântul Petru cuvintele Nu vă fie frică!, nu puteam să-mi dau seama pe deplin cât de departe mă vor duce pe mine și întreaga Biserică» (Bibliografie 14, p. 241).

Ca motto și ca program al Pontificatului, acele cuvinte și-au găsit îndată o dezvoltare în enciclica Redemptor hominis (martie 1979), care ar fi vrut să-l arate pe Isus ca un centru al tuturor preocupărilor și al misionarismului noului Papă. Reacția mass-media și a cancelariilor a fost atrasă de tonul de sfidare la adresa «puterilor lumești», care exista într-adevăr, dar care era doar o consecință a acelei flăcări centrale. Azi putem recupera enciclica într-o lectură mai respectuoasă față de sensurile sale originare.

în centrul tuturor e Isus. Am văzut că în Capela Sixtină, atunci când a acceptat alegerea, cardinalul Wojtyla spusese în mod surprinzător: «Supunându-mă credinței în Isus Cristos, Domnul meu». Ieșind în balconul din Bazilică, două ore mai târziu, primele sale cuvinte fuseseră: «Lăudat fie Isus Cristos». Apoi venise apelul «Deschideți-i, deschideți-i larg ușile lui Isus!». Și iata-ne acum la prima enciclică începând astfel: «Mântuitorul omului, Isus Cristos, se află în centrul cosmosului și al istoriei».

Extraordinară concentrație și unitate a acestui Pontificat! Ioan Paul vorbește - încă din prima pagină a primei enciclice - de Marele Jubileu al anului Două mii «care deja e foarte aproape». Jubileul - adică sărbătorirea actualității lui Isus, la două mii de ani de la naștere - se află la începutul și va sta la sfârșitul Pontificatului: îl va rezuma, chiar dacă nu-l va încheia.

Enciclica programatică pornește deci de la Isus și i se adresează imediat omului: deoarece «Isus mântuitorul i-l înfățișează în întregime pe om omului însuși». Și deci «Isus Cristos e calea principală a Bisericii. El însuși e calea noastră spre casa Tatălui și e de asemenea calea spre fiecare om. Pe această cale care duce de la Isus la om, Biserica nu poate fi oprită de nimeni.» Și înca: «Acest om e prima cale pe care Biserica trebuie s-o parcurgă pentru îndeplinirea misiunii sale: el e prima și cea mai importantă cale a Bisericii».

De aici, din acest centru și din acest foc, provine tot restul. Care e deja clar în enciclică: avertismentul împotriva «ateismului programat, organizat și structurat într-un sistem politic», adică împotriva comunismului; dar și acela, tot atât de clar, împotriva «civilizației consumistice», care în egală măsură l-a uitat pe Dumnezeu; și denunțarea «uriașelor investiții pentru armament» din partea ambelor sisteme care împărțeau și conduceau lumea.

Apelul de a renunța la frică și de a-i deschide ușile lui Isus va reveni de nenumărate ori în mesajele Pontificatului. Nu vă fie frică! se va intitula un volum de conversații cu André Frossard (1983, Bibliografie 10). Și aceleași cuvinte vor servi ca motto pe coperta celuilalt volum-interviu cu Vittorio Messori, Să depășim pragul speranței (1994, Bibliografie 14), din care un capitol se numește «Pentru a nu-ți fi frică». În jurul apelului de a-ți învinge teama de sine, de aproapele tău, de omenire și de viitor se concentrează mesajul de la adunarea O.N.U., rostit de Ioan Paul la Palatul de sticlă în data de 5 octombrie 1985.

Chemarea din 1978 de a-i deschide ușile lui Isus a fost înțeleasă mai ales ca o sfidare la adresa regimurilor atee comuniste. Și ca atare o va repeta la 25 ianuarie 1998 în Cuba. Dar sensul urmărit de Papă era mai vast, dovadă stând faptul că va repeta neschimbată acea chemare către popoarele europene chiar și după ce toate regimurile comuniste de pe continent și-au găsit sfârșitul: «La începutul Pontificatului i-am invitat pe credincioșii reuniți la Roma în piața Sfântul Petru să-i deschidă ușile lui Isus. Astăzi îmi repet apelul către bătrânul continent: Europă, deschide ușile tale lui Isus!» (Viena, 20 iunie 1998).

În aceeași zi va pronunța motto-ul poate cel mai dramatic al Pontificatului, cu vocea mult slăbită după douăzeci de ani, dar cu aceeași înflăcărare și mereu adresându-se unui auditoriu fără granițe: «Multe lucruri ni se pot lua nouă, creștinilor. Dar crucea ca semn de mântuire n-o vom lăsa din mâini. Nu vom permite ca ea să fie exclusă din viața publică!» Acest motto e ca o o proiecție în oglindă a primului: «nu vă fie frică» voia să asigure lumea că Biserica nu are proiecte de imixtiune, «crucea n-o vom lăsa din mâini» avertizează să se țină seama de vocația creștină a martirajului.

În chemarea la deschiderea sistemelor economice și politice există implicit și neutralitatea față de ele, pe care Ioan Paul o formulează astfel în 28 ianuarie 1979 la Puebla: «Biserica vrea să se mențină liberă în fața sistemelor opuse, pentru a opta doar în favoarea omului».

În acea chemare se afirmă de asemenea, în mod concentrat, imposibilitatea Bisericii de «a se supune puterilor lumești», după cum o afirmase, mai demult, cardinalul Karol Wojtyla. Iar într-o situație precisă, când i se va spune că nu poate merge în Marea Britanie datorită războiului în care această țară este angrenată împotriva Argentinei, astfel le va răspunde ziariștilor, revoltându-se: «Nimeni nu-i poate spune Papei: nu poți veni!» (Sala Concistoriului, mai 1982).

«Deschideți ușile» mai înseamnă că Ioan Paul înțelege să meargă oriunde ca misionar în lume, pentru că «Inima Papei are o geografie vastă cât toată omenirea!» (Montevideo, 7 mai 1988).

Dar a merge în țări aflate în război, a traversa granițe contestate, a vorbi limbi interzise nu înseamnă oare a te expune unor manipulări politice? Ioan Paul îi roagă pe toți să-i elibereze calea pentru misiunea sa religioasă, deoarece pe el nu-l interesează nici o luptă pentru putere: «Să lăsăm politica pentru oamenii politici și să-l lăsăm pe Papă să-și îndeplinească misiunea religioasă» (Zborul Roma-Seul, 6 octombrie 1989).

Același gând, clar ca lumina zilei, i-l va spune primatului din Filipine, într-un moment în care acel om îl înfrunta pe dictatorul Marcos și deci risca să încarneze o putere, fie chiar și aceea a opoziției: «Biserica nu trebuie să aibă putere!» (către cardinalul filipinez Jaime Sin, 6 martie 1986).

Invitația de a renunța la frică Ioan Paul și-o adresează chiar și sieși, mai ales atunci când trebuie să înfrunte interlocutori neîncrezători, ba chiar ostili. Iar aceasta i s-a întâmplat mai ales în Italia și în Occident: «Torino, în numele sfântului Giovanni Bosco, convertește-te! Trebuie să ți-o spun. Și nu am nici un complex să spun aceasta și în alte împrejurări» (Torino, 3 septembrie 1988). Cu acea ocazie, episcopilor din Piemonte le-a dat următoarea explicație: «Aceste gânduri m-au cuprins astăzi dimineață. Am spus: Doamne, lasă-mă puțin, o voi spune în mod elegant, la momentul potrivit, pentru a nu-i jigni pe cei ce mă găzduiesc!».

El nu e omul care să umble la întâmplare. Chiar și pentru el însuși o repetă cu fiecare ocazie: «Trebuie să fii îndrăzneț, niciodată să nu te încovoiezi!» (la adunarea Congregației pentru cler, 22 octombrie 1993). Pare un motto militar și Ioan Paul îl folosește tocmai pentru a formula o indicație strategică față de obligațiile misionare, în timp ce numărul de preoți se diminuează. Alteori, în glumă, folosește limbajul mișcărilor politice pentru a se încuraja în fața bolii: «Fiți tari, nu vă lăsați!», îi spune mulțimii arătându-se pentru prima oară la fereastra Policlinicii Gemelli, la 13 octombrie 1996, la cinci zile după operația de apendicită.

Desigur, nu ezită să înfrunte, în numele omului, orice interlocutor. «Aici trebuie să se schimbe ceva!» strigă la Port-au-Prince (Haiti), în 9 martie 1983: aluzia se face la o dictatură militară - a lui Duvalier - care înfometează poporul.

Contestarea este primită cu seninătate, după cum reiese din acest dialog în avion:

« - Sfinția Voastră, mergeți în Olanda: și dacă veți fi contestat?

- Mulți alții au fost contestați înaintea mea. Și Sfântul Pavel, și Isus Cristos» (zborul Roma - Den Bosch, Olanda, 11 mai 1985).

«Ar fi vai și amar dacă Pontiful Romei s-ar speria de critici și de neînțelegeri!», va explica într-o cateheză (Sala de audiențe, 10 martie 1993).

Iar când trebuie să strige, strigă! O va face în Nicaragua, în Polonia, în Sicilia și chiar în piața Sfântul Petru, întorcându-se împotriva O.N.U. și a politicii sale antinataliste (vezi capitolul 35). Iar apoi eventual își cere iertare: «Așa trebuie să fiu. Chiar dacă Papa are o fire mai degrabă moale, nu severă, trebuie să fie rigid când e vorba de principii» (6 martie 1994).

Încheiem această panoramă a sfidărilor lui Ioan Paul împotriva puterilor pământene cu două reflecții autobiografice. Prima o improvizează în timpul unei întâlniri cu tinerii la Roma, la jumătatea anilor 90, și e aproape un bilanț al ofensivei sale în lume împotriva oricărui zid care ar vrea s-o despartă: «Spune cântecul polonez: trebuie să mergi în lumea largă. Era un vis. Cum să ajungi la această lume dacă totul e închis, dacă sunt comuniștii, dacă e cortina de fier? în schimb Domnul Dumnezeu, cu Maica sa, ne-a adus aici la Roma și apoi din Roma în lumea largă» (Sala de audiențe, 7 aprilie 1995).

A doua datează din primele luni de pontificat și ne arată un Ioan Paul care încă nu știe dacă și cât va călători și poate că se teme să nu fi trecut dintr-o închisoare în alta: «Mărturisesc că mi-ar plăcea să călătoresc, să merg peste tot. Și în schimb sunt obligat, spre deosebire de felul cum procedam mai demult, să stau într-un loc definitiv cum e Roma, pentru a îndeplini, ca urmaș al lui Petru, lunga și dificila misiune evanghelică» (Bibliografie 6, p. 27). Dar el va găsi repede o soluție și va face din acel loc «definitiv» care e Roma doar baza Pontificatului său itinerant.

Sunt frumoase aceste mărturii ale Papei călător: în misionarea lumilor, dincolo de orice cortină și prizonierat geopolitic, el găsește și împlinirea dorinței sale de a merge în lumea largă.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire