pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Papa Ioan Paul cel Mare
Luigi Accattoli

achizitionare: 05.04.2004; sursa: Casa de Editură Viața Creștină

Inapoi la cuprins Karol Wojtyla
omul sfârșitului de mileniu

Luigi Accattoli

5. PRIMUL PAPĂ SLAV. NOUTATEA GEOPOLITICĂ A ALEGERII

Cardinalul Karol Wojtyla este ales Papa după al optulea scrutin, cu 99 de voturi din 111: este aproximativ ora 17 și 20 de minute, luni, 16 octombrie 1978. Vestea se află la ora 18 și 17 minute. La 18,43, din loja Bazilicii Sfântul Petru, cardinalul Felici anunță: «Habemus Papam!». La 19 și 35 noul Papă își face apariția și - în mod neașteptat - se adresează mulțimii.

Că a fost ales cu 99 de voturi în al optulea tur de scrutin o afirmă într-o scrisoare către șeful guvernului italian de atunci, Giulio Andreotti, un cardinal al cărui nume nu-l cunoaștem. În legătură cu scrisoarea i-am cerut lămuriri lui Andreotti, care ne-a răspuns că nu ni le poate oferi, datorită unui angajament de discreție pe care și l-a asumat față de acel cardinal «care apoi a murit».

În volumul în care comunică existența scrisorii, Andreotti protestează împotriva celor ce s-au scris, a doua zi după Conclav, de către «un cunoscut ziarist francez», care atribuia «lipsei de valoare a partidului Democrației Creștine faptul că acei cardinali n-au mai avut încredere în colegii lor italieni». Omul politic italian îl acuză de «ușurință și grandilocvență» pe ziaristul francez și continuă astfel: «Chiar un cardinal din Franța mi-a scris că n-a existat nici o ostilitate antiitaliană: trebuie spus că până inclusiv luni dimineața le-am acordat sufragiile confraților noștri italieni, mai ales la doi dintre ei care adunau un semnificativ consens. Verificata imposibilitate de unificare consensuală ne-a adus în pauză la convingerea că a apărut momentul pentru o altă opțiune. Iar hotărârea s-a născut uimitor de repede: arhiepiscopului de Cracovia i-a lipsit un singur buletin pentru a obține o sută de voturi (predecesorul său, de venerată amintire, primise nouăzeci și opt de voturi)» (Bibliografie 41a, p. 176).

Nu avem nici o informație sigură despre felul cum s-a ajuns la această variantă, ci doar reconstrucții prin intermediul ipotezelor și al indiscrețiilor. Printre indiscreții, cea mai credibilă ni s-a părut cea comunicată de Andreotti care prin viu grai - într-o conversație pe care am avut-o cu el la 31 mai 1998 - ne-a dat descrierea sumară a desfășurării Conclavului, cu câteva detalii asupra tururilor de scrutin, informații pe care le-a primit de la cardinalul guatemalez Mario Casariego (poate în data de 27 noiembrie 1978, pentru că atunci «Jurnalele» lui Andreotti înregistrează o conversație cu Casariego, «veteran al Vaticanului»: Bibliografie 41b).

Cardinalul Wojtyla ar fi avut 11 voturi în dimineata de luni 16 (adică la al șaselea scrutin), 47 de voturi la al șaptelea și 99 la al optulea. Cardinalul Luciani, în luna august, fusese ales cu 98 de voturi.

Tot potrivit celor povestite de cardinalul Casariego, «duminica și dimineața de luni le-au aparținut italienilor», care ajunseseră să obțină următoarele rezultate: Siri 48 de voturi, Benelli «vreo treizeci», Poletti 17, Pappalardo 6, Colombo «5 sau 6», Ursi 4, Felici 1. Se poate presupune că, în relatarea sa, Casariego s-a referit la nivelul maxim de voturi obținute de fiecare cardinal, fără a preciza în care scrutin s-a întâmplat aceasta.

Potrivit cardinalului guatemalez, Siri îi avea ca susținători pe «Samor și cercul Palazzini-Paupini, poate și Felici». Deci vechea Curte, sau mai bine zis componenta ne-montaniană a Curții romane și probabil acestui grup îi aparținea și Casariego, care era prieten cu Samor și adesea oaspetele său în vizitele la Roma.

Benelli în schimb - ne spune Casariego - «era sprijinit de sudamericani și de pakistanez», adică de Cordeiro care fusese împreună cu Wojtyla referent la Sinodul din 1974. Ultima informație a lui Casariego către Andreotti: «Marii partizani ai cardinalului Wojtyla fuseseră Koenig și Alfrink».

Indiscrețiile furnizate de Casariego ni se par credibile nu doar pentru autoritatea în materie vaticană a omului politic căruia i le-a mărturisit și care ni le-a transmis, dar și pentru cunoscuta naivitate a personajului Casariego. El, printre altele, i-a povestit lui Andreotti că n-a înțeles cine-i acel «Wojtyla» care la al optulea scrutin depășea cvorumul electoral, și nu doar pentru că nu-l cunoștea pe cardinalul polonez care o clipă mai târziu devenea Papă, ci pentru că - în șușotelile care se răspândeau în Capela Sixtină - lui i se păruse că a auzit numele «Botiglia» și a încercat să afle mai multe despre acela, dar Siri și alții i-au făcut semne să tacă, pentru că Wojty3a era atât de aproape că putea să-l audă. Puțin mai târziu, mergând împreună cu ceilalți să-l salute pe ales, Casariego îl auzi pe Ioan Paul spunându-i cu amabilitate: «Acum știți cine e Botiglia!».

Cardinalul Karol Wojtyla primise deja voturi în Conclavul din august, care îl alesese în ziua de 26 pe cardinalul Albino Luciani. O afirma toate reconstituirile celor două Conclave pe care le-am putut controla. Ne limităm la a reproduce afirmațiile ziaristului american Wilton Wynn dintr-un volum de amintiri vaticane (a fost corespondentul la Roma al săptămânalului Time, pentru 24 de ani): a fost vorba de «o mână de voturi, redusă numeric dar semnificativă», care i-a produs lui Wojtyla agitație și panică. El susține că a aflat-o de la Papă însuși, șapte ani mai târziu, la o cină în apartamentul privat al Pontifului: «Aceste voturi, după câte se pare, veneau din grupul cardinalilor de limbă germană conduși de austriacul Koenig. A fost pentru prima dată când Wojtyla a luat în mod realist în considerare posibilitatea de a deveni pontif și acea idee i-a stârnit panică. Mi-a mărturisit că de fiecare dată când era citit numele său, era cuprins de o «agitație groaznică» la ideea că trebuie să-și lege de gât uriașa răspundere a Pontificatului» (Bibliografie 73, p. 40).

Agitația cardinalului Wojtyla n-a durat mult deoarece Conclavul a fost foarte operativ și acea providențială iuțime va fi amintită de Ioan Paul în timpul vizitei de la Belluno, pe care o va efectua în amintirea predecesorului său, la un an de la alegere: «Un Conclav care prin numărul cardinalilor prezenți părea să se deosebească mult de precedentele și se preconiza lung și greu. În schimb, deja spre seara primei zile, la al patrulea scrutin, era ales noul Papă» (26 august 1979).

Indiscreția papală în legătură cu cele patru scrutinuri din august atestă libertatea pe care și-o ia Ioan Paul în materie de secrete ale Conclavului și pe care o va dovedi de mai multe ori și în legătură cu propria sa alegere: vorbind despre formula cu care a acceptat calitatea de Papă și povestind avertismentele pe care le-a primit de la cardinalul Wyszinski să nu cumva să refuze alegerea și s-o considere ca pe o chemare de a conduce Biserica la intrarea în mileniul al treilea. Nu e ciudat deci că a avut aceeași libertate într-o convorbire privată despre voturile primite în august.

Potrivit unui alt martor al prețioaselor indiscreții, Benny Lai, voturile obținute de cardinalul Wojtyla în august ar fi fost în număr de 4. Și aici sursa informațiilor e același Ioan Paul al II-lea, care ar fi vorbit despre acest subiect la masă cu Indro Montanelli: «Mi-a mărturisit că a rămas uimit când, în timpul Conclavului în care a fost ales Luciani, el a primit câteva voturi» (Bibliografie 80b, p. 279).

Când voturile se vor înmulți, în Conclavul din octombrie, Wojty3a va rămâne calm. Așa spun toate mărturiile. Va fi fost agitația trăită cu anticipație, la primul conclav și la vestea morții lui Ioan Paul I, care l-a eliberat de neliniștea alegerii. Care probabil că i-a fost deja cunoscută din multe puncte de vedere: nu doar locul și actorii erau aceiași, la distanță de numai cincizeci de zile, dar până și numărul voturilor obținute de cei doi aleși a fost aproape identic. Potrivit cardinalului care îi scrie lui Andreotti «din Franța», Wojtyla a fost ales cu 99 de voturi, iar Luciani cu 98. Potrivit lui Benny Lai, Wojtyla cu 91 de voturi, iar Luciani «între 85 ți 90» (Bibliografie 80a, p. 156). Erau «majorități clare », cum s-a exprimat cardinalul Suenens în cazul lui Luciani: în ambele conclave votanții erau 111 (în al doilea conclav nu mai era Luciani, dar putuse veni din S.U.A. cardinalul John Joseph Wright, absent din motive de sănătate la primul) iar majoritatea de «două treimi plus unu» era de 75.

La Conclavul din octombrie, cardinalii merg pe ideea că și de această dată Papa va fi italian. Presa prevede un duel între cardinalul Giuseppe Siri, arhiepiscop de Genova, și cardinalul Giovanni Benelli, arhiepiscop de Florența. Aproape nimeni nu citează - în previziuni - numele cardinalului Wojtyla. Va spune cardinalul Malula: «în conversațiile care au precedat Conclavul nu auzisem niciodată pronunțat numele lui Wojtyla» (Bibliografie 73, p. 39). Printre cei care au amintit în previziuni numele lui Wojtyla se afla revista americană Time «dar subliniind că e vorba de o variantă îndepărtată», va mărturisi corespondentul ei de la Roma (id.).

Impasul la care s-a ajuns prin candidaturile lui Siri și Benelli, evidențiat încă din prima zi, sporise și mai mult nesiguranța. Cardinalul Koenig a exprimat următoarea mărturie în legătură cu acea seară uimitoare: «Am cinat împreună, dar au fost foarte puține discuții. În briza răcoroasă a serii din curtea de la San Damasco, am pornit în liniște să ne facem plimbarea. Se simțea o ciudată tensiune sufletească. Nici azi încă nu găsesc o explicație umană pentru alegerea din ziua următoare» (id., p. 39).

Potrivit mărturiei Papei însuși, «la începutul celei de-a doua zile, totul era deja clar: simțeam intervenția Sfântului Duh printre cardinali și intuiam rezultatul» (id., p. 40). Și iata reacția lui în fața rezultatului: «Am încercat senzația pe care probabil că ați încercat-o dumneavoastră când v-ați căsătorit; senzația de a-mi asuma o răspundere care va dura toată viața» (id., p. 41).

Spre Siri se orientează cel ce caută o corectură a liniei de dezvoltare, în direcția tradiției, comparativ cu perioada reformatoare și de dialog ecumenic promovată de Papii Ioan al XXIII-lea și Pavel al VI-lea. Spre Benelli, care a fost timp de un deceniu - în calitate de subsecretar la Secretariatul de Stat - executorul liniei reformatoare a Papei Montini - se orientează cel ce vrea o amplificare a perioadei de reforme și dialog.

Potrivit vaticanologului Benny Lai, păstrătorul confidențelor cardinalului Siri, la al treilea scrutin cardinalul Siri a obținut 59 de voturi, iar cardinalul Benelli «ceva mai mult de 40» (Bibliografie 80a, p. 176).

Potrivit publicistului francez de origine poloneză Jean Offredo (care îl dă pe cardinalul Wojtyla câștigător în al optulea scrutin cu 97 de voturi), cardinalul Benelli ar fi obținut la al șaptelea scrutin 38 de voturi, în timp ce cardinalul Siri era abandonat de susținători, iar cardinalul Wojtyla urca la 73 de voturi: cu două mai puțin decât pragul necesar pentru victorie (Bibliografie 64, p. 25). Și biograful Chelini îl consideră ales cu 97 de voturi (Bibliografie 49, p. 70).

Conclavul începuse în după-masa de sâmbătă 14 octombrie. Cotitura spre candidatul neitalian ar fi survenit în noaptea de duminică spre luni și l-ar fi avut ca prim actor pe cardinalul austriac Franz Koenig: se pare că l-au susținut germanii (care îl cunoșteau bine pe Wojtyla întrucât l-au avut oaspete cu o lună mai devreme în Germania occidentală) și americanii prin bunele oficii ale cardinalului Krol din Philadelphia, care era de origine poloneză. Printre italieni, se pare că s-au străduit să-i favorizeze alegerea cardinalii Pellegrino (solicitat în această direcție de către Koenig) și Poma, președintele Conferinței episcopilor.

Pentru prima dată, în cele două conclave din 1978, majoritatea cardinalilor provenea din națiuni extraeuropene: europenii erau 55, iar extraeuropenii erau 56. Pentru prima dată majoritatea covârșitoare era compusă din conducători de dioceză: și e un element decisiv, acesta, pentru a înțelege faptul că unul și același colegiu de cardinali a făcut, într-un interval de două luni, două alegeri atât de deosebite, în ceea ce privește persoana celui ales, dar în mod consecvent pe linia unui Papă conducător. Și nu doar în sensul unui cardinal provenit dintr-o dioceză, ci în sensul unui om care nu avusese deloc experiența vieții de Curte sau a diplomației. Pentru că și Montini, Roncalli, Ratti și Della Chiesa - ca să rămânem în secolul nostru - fuseseră chemați pe tronul lui Petru din poziția de arhiepiscopi ai unor mari orașe italiene, dar înainte avuseseră pe timp îndelungat însărcinări curiale sau diplomatice. Unicul precedent al unei alegeri integral pastorale e cel al Papei Sarto, ales cu numele de Pius al X-lea în 1903.

Pentru prima dată italienii (27 din 111 în al doilea conclav) nu erau în măsură să impună o alegere. Ei fuseseră 35 din 62 în conclavul din 1939, care l-a ales pe Eugenio Pacelli; 18 din 53 în conclavul din 1958, care l-a ales pe Angelo Giuseppe Roncalli; 29 din 82 în conclavul din 1963, care l-a ales pe Giovanni Battista Montini.

Aceste noutăți în colegiul cardinalilor, care stau la originea noutății reprezentate de alegerea Papei polonez, îi erau perfect clare cardinalului Wojtyla. Iată cum le-a rezumat la 6 septembrie, la Cracovia, într-o predică despre alegerea lui Ioan Paul I. «Defunctul Papă Pavel al VI-lea, mărind numărul colegiului până la acest număr, voia să sublinieze și mai mult prezența Bisericii în lumea contemporană și caracterul misionar al Bisericii. Voia și să sublinieze că alegerea Papei e o problemă a întregii Biserici. Cu ocazia alegerii urmașului său s-au manifestat efectele benefice ale acestei hotărâri. S-a făcut simțită desigur și influența numeroaselor contacte ale episcopatului mondial, survenite în Conciliu, sinoade episcopale și alte întâlniri» (Bibliografie 62, p. 261).

Decisivă - pentru acceptarea din partea cardinalului Wojtyla - se pare că a fost o întâlnire cu cardinalul Wyszynski, survenită poate la sfârșitul dimineții, în acea zi de luni 16 octombrie, înainte de pauza de prânz, adică între al șaselea și al șaptelea scrutin. Astfel s-a exprimat același Ioan Paul într-o predică din Capela Sixtină, în timpul primei slujbe după restaurarea picturilor lui Michelangelo, la 8 aprilie 1994: «în acest loc cardinalul primat al Poloniei mi-a spus: Dacă te vor alege, te rog să nu refuzi».

Că opțiunea pentru cardinalul Wojtyla s-a concretizat în pauza de prânz e un lucru atestat de un interviu al cardinalului dominican Luigi Maria Ciappi în revista lunară Trenta giorni (mai 1992): «Schimbarea decisivă a opțiunii a avut loc în sala alăturată celei în care am luat prânzul, unde se serveau băuturile alcoolice și apoi desertul și cafeaua. În acel moment era o atmosferă mai veselă și mai destinsă, și atunci i-au convins susținătorii cardinalului Wojty3a pe alți membri ai Sfântului Colegiu».

Al optulea scrutin, cu rezultatul definitiv, se termină pe la ora 17,20 în ziua de luni, 16. Cardinalul Jean Villot, care asigura conducerea provizorie, se apropie de noul ales și îl întreabă: «Accepți alegerea?».

Iată răspunsul cardinalului Wojtyla, reprodus de el însuși în enciclica Redemptor hominis (nr. 2): «Supunându-mă credinței în Isus Cristos, Domnul meu, cu încrederea în Maica Domnului și a Bisericii, în ciuda dificultăților atât de mari, accept».

La ce fel de dificultăți se referea? Evident, la «greutatea cheilor», în sensul cel mai larg al termenului, în legătură cu care există o vastă literatură și care îi era foarte clară fiecăruia dintre cardinalii alegători, datorită suferinței cu care o acceptase cardinalul Albino Luciani, în același loc, abia cu cincizeci de zile mai devreme. Apoi soarta Papei Luciani - e o convingere generalizată că el a murit prematur datorită acelei «greutăți» - dăduse o formă concretă respectivei suferințe.

Dar existau și alte dificultăți, de natură mai specifică. Prima la care se gândea cardinalul Wojtyla, pronunțând cuvintele care îl făceau Papă, era legată de proveniența sa «dintr-o țară îndepărtată». Exista teama, în mintea lui și a cardinalilor care l-au ales, față de modul în care va reacționa poporul Romei la surpriza unui Papă străin. Despre acest lucru discutaseră cardinalii alegători. Italienii (care erau 27) încurajaseră colegiul să facă marele pas și votaseră liniștit, cu largă majoritate, în favoarea «străinului». Dar el, cel ales, resimțea încă teama pe care ceilalți o depășiseră. Din cauza acelei temeri i se adresează imediat mulțimii, pentru a se prezenta și a cere să fie acceptat: «Astăzi mă prezint în fața voastră, a tuturor», spune. Și la aceasta temere se referă într-o frază care atunci, pe loc, pare enigmatică: «Mi-a fost frică să primesc această numire».

Cine îl cunoțtea de aproape pe cardinalul Wojtyla se gândise bineînteles - cu o ocazie sau alta - că putea fi un bun Papă. Dar toți sau aproape toți tindeau să excludă acea posibilitate, datorită naționalității sale poloneze. Merită să amintim ce va scrie pe acest subiect teologul iezuit francez Henri de Lubac în volumul Amintiri despre operele mele (1989): «De mult timp, în conversații cu prietenii mi se întâmplase să spun: După Pavel al VI-lea, candidatul meu e Wojtyla. Discurs pe jumătate în glumă, pe jumătate serios. De altminteri, adăugam: Dar nu are nici o șansă».

Mai întâi a fost surpriza, deci. Surpriza față de o hotărâre atât de neașteptată. Iar apoi teama că poate fi neînțeleasă. Înainte de a asculta, în capitolul următor, lunga discuție publică pe care i-o va dedica noul Papă și care se va prelungi o lună întreagă, să regăsim un ecou al ei pe buzele unui alt personaj, poate singurul care a putut trăi evenimentul cu sentimente identice celor ale noului Papă, cardinalul Wyszynski: «Hotărârea Conclavului a depășit barierele impuse de patru secole de tradiții ale Bisericii: bariera limbii și bariera naționalității. Se părea că o asemenea îndrăzneală e greu de acceptat atât de către cardinali, cât și de către poporul Romei. Și de fapt alegerea unui polonez a fost firească și simplă, iar primirea romanilor a fost deosebit de călduroasă și spontană!» (Discursul Primatului Poloniei, în Tygodnik powszechny, 44/1978).
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire