pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Papa Ioan Paul cel Mare
Luigi Accattoli

achizitionare: 05.04.2004; sursa: Casa de Editură Viața Creștină

Inapoi la cuprins Karol Wojtyla
omul sfârșitului de mileniu

Luigi Accattoli

1. LOLEK RĂMÂNE SINGUR ȘI HOTĂRĂȘTE SĂ NU SE ÎNSOARE

Un Papă atrage atenția lumii prin ceea ce spune și ceea ce face. Dar noi vrem să privim și aventura umană a lui Ioan Paul, pentru că suntem convinși că ea și-a avut rolul său în a determina modul de acțiune al Papei. Și deci nu ne vom limita la a povesti opera sa pontificală: vom examina semnele pe care destinul le-a întipărit pe chipul său, vom culege cuvintele improvizate cu care și-a exprimat emoțiile, vom încerca să refacem ceva din amintirea pe care locuri și fapte din Polonia au așezat-o în inima sa. Și tocmai din orășelul polonez în care s-a născut vrem să pornim, luându-l pe el în ajutor pentru această privire asupra patriei și a memoriei.

«Dragi compatrioți», a scris Ioan Paul în mesajul către polonezi după alegerea sa, «nu e ușor să renunți la întoarcerea în patrie, la aceste câmpii bogate în flori multicolore, argintate de grâu și aurite de secară, cum scrie Mickiewicz. La acești munți și aceste văi, la lacuri și râuri, la oamenii atât de iubiți și la acest oraș regesc!» (23 octombrie 1978).

Wadowice, cincisprezece mii de locuitori, este orășelul cu case între câmpurile de secară, unde se naște Karol Wojtyla la 18 mai 1920, în vremea când patria - abia redevenită independentă, după 123 de ani de dominare străină - se află în război pentru recâștigarea granițelor orientale. suntem în Polonia meridională, pe malul râului Skawa și la poalele munților Beschidi, la patruzeci de kilometri spre apus de marea Cracovia și la treizeci de kilometri de Auschwitz.

Familia Wojtyla trăiește într-o căsuță de pe strada Rynek (azi strada Koszielna), alături de biserica parohială, într-un apartament închiriat. La apariția lui Karol e compusă din trei persoane: tatăl Karol, 41 de ani, militar; mama Emilia Kaczorowska, 36 de ani; primul fiu Edmund, 14 ani.

Copilul e botezat la o lună după naștere (la 20 iunie), în biserica din fața casei și primește două nume: Karol, ca tatăl, și Jozef, ca eroul național, mareșalul Pilsudski, care tocmai conduce războiul împotriva Rusiei sovietice. La 7 iunie 1979, revenind ca Papă în biserica unde a fost botezat, Ioan Paul va spune: «Dacă privesc în urmă, roata vieții mă aduce în mijlocul oamenilor de pe aceste meleaguri, în această parohie, în familia mea, până la această cristelniță, în această biserică din Wadowice».

Karol Wojtyla tatal se născuse la Lipnik și era fiul unui croitor. Ca primă ocupație, după terminarea studiilor medii, fusese și el croitor. În 1900 e chemat sub arme în armata habsburgică, cu gradul de subofițer, iar apoi devine ofițer (cu îndatoriri administrative), calificare pe care o va menține și după război când, imperiul austro-ungar spulberându-se, va trece în armata poloneză, unde va rămâne până în 1928. E un bărbat sobru, supus disciplinei habsburgice. Îi respectă pe toți și e respectat de toată lumea. Ioan Paul îi va spune lui André Frossard: Era atât de exigent cu el însuși că nu mai trebuia să fie astfel și față de fiul său. Exemplul lui era de ajuns pentru a ne învăța disciplina și simțul datoriei» (Bibliografie 10, p. 13).

Emilia Kaczorowska, mama, se născuse la Cracovia și era al cincilea copil - din opt - al unui șelar, de fapt al unui meșteșugar ce se ocupa de tapițarea trăsurilor. Plăpândă și delicată, va muri la 45 de ani, la 13 aprilie 1929. Raportul medical vorbește de myocoroltitis și de nephritis: miocardită și nefrită, adică infecție la inimă și la rinichi. Zece ani mai târziu, în primăvara lui 1939, Lolek îi va scrie mamei o poezie, poate prima, sau oricum prima dintre cele pe care le va păstra: «Pe mormântul tău alb / înfloresc florile albe ale vieții. / Vai, câți ani au trecut deja / fără de tine - câți ani?» (Bibliografie 37, p. 83.).

Nu se știe dacă mama sau tatăl i-au vorbit de mai multe ori despre ceasul nașterii sale. Dar el l-a ținut minte, cu atenția tipică a polonezilor pentru recurențe și coincidențe: «M-am născut între orele 5 și 6 după-amiază și aproape la aceeași oră, 58 de ani mai târziu, am fost ales Papă!», va spune la a 77-a sa aniversare, aflându-se în vizită la parohia romană SantAtanasio a Pietralata, la 18 mai 1997.

Un alt fapt pe care îl ține minte din povestirile tatălui este că s-a născut pe timp de război. Vizitându-i pe sinistrații în urma cutremurelor dintr-o zonă a Italiei centrale, va face această reflecție: «într-o zi îi vor auzi pe părinții lor spunând: te-ai născut pe vremea cutremurului și ei nu vor ști ce-nseamnă! Și eu m-am născut în vreme de război și nu știam nimic. Dar am păstrat o mare admirație față de oamenii care în acel război au învins, în 1920. E foarte important!» (Cesi, Macerata, 3 ianuarie 1998).

E important să știm ce făceau tații și mamele noastre când veneam noi pe lume, ne spune Ioan Paul: ce patimă îi mâna. Patima poporului său era războiul de unificare națională: cel pe care Polonia, abia renăscută la o viață independentă, la sfârșitul primului război mondial, îl duce împotriva Rusiei și care va conduce la tratatul de la Riga, în martie 1921, când se va consfinți unirea polonezilor de sub stăpânirea Austriei cu frații lor care rămăseseră supușii Rusiei. Pentru a înțelege ce putea însemna, în cuvintele unui părinte militar și patriot, acea amintire, trebuie să știm că Wadowice participase cu succes la insurecția națională împotriva dominării rusești în 1863 și că tatăl Karol luptase pe frontul rusesc în prima fază a războiului mondial.

Această naștere pe timp de război ne ajută să înțelegem patima cu care Papa Karol Wojtyla își va aminti - de exemplu în scrisoarea către episcopii polonezi din 26 august 1989, la aniversarea a 50 de ani de la izbucnirea războiului - pactul Molotov-Ribbentrop, care a împărțit pentru a patra oară Polonia, atunci când el, Karol fiul, avea nouăsprezece ani. Și ne ajută să ne închipuim tonul scrisorii pe care i-o va scrie în luna martie 1981 șefului de la Kremlin, Leonid Brejnev, pentru a-l avertiza împotriva ispitei de a interveni cu armele în Polonia (vezi capitolul 16): acea scrisoare n-a fost niciodată publicată, dar știm cine a scris-o, în ce moment (cu o lună înainte de atentatul lui Ali Agca!) și cui îi era adresată.

Fratele mai mare Edmund se va laurea în medicină și va muri foarte tânăr, în 1932, la 26 de ani, în urma unei scarlatine contractate pe coridoarele spitalului din Bie3sko, unde își făcea stagiul ca tânăr medic. Karol, foarte atașat de fratele său, va regreta mult dispariția lui.

După Edmund și înainte de Karol, soții Wojtyla avuseseră o fetiță, Olga, moartă la câteva zile după naștere. La doisprezece ani, deci, Lolek rămâne singur cu tatăl, care va fi pentru el un părinte grăbit, un prieten și un confident. După alegerea ca Papă, vecinii mai bătrâni le vor povesti ziariștilor că și-i mai amintesc pe cei doi Wojtyla - tatăl și fiul - mergând împreună, mână în mână, în fiecare zi, spre a lua prânzul la ospătăria din vecini, sau la plimbare.

Despre cele două morți - a mamei și a fratelui - care probabil că l-au lăsat mut de durere, Ioan Paul nu spune multe. Dar putem înțelege câte ceva din rănile pe care le-a primit din ceea ce povestește despre tată, în conversația cu Frossard: Am devenit relativ repede orfan, după pierderea mamei și a fratelui. Tatăl meu a fost admirabil și aproape toate amintirile mele din copilărie și adolescență se referă la el. Violența loviturilor pe care le-a primit a deschis în el imense profunzimi spirituale, durerea lui se transforma în rugăciune» (Bibliografie 10, p. 13).

Tatăl e cel care îl învață mila creștină, după cum va scrie în textul autobiografic Har și mister: «Mi se întâmpla să mă trezesc noaptea și să-l găsesc pe tatăl meu îngenuncheat» (Bibliografie 16, p. 30).

Vorbind cu Frossard, îi va atribui tatălui prima inspirație a enciclicei Dominum et Vivificantem (1968): Pe la zece sau doisprezece ani făceam parte dintr-un cor, dar nu eram foarte sârguincios, trebuie s-o recunosc. Mama mea nu mai era... Tatăl meu își dădu seama de lipsa mea de sârguință și într-o zi îmi spuse: Nu cânți bine în cor: nu te rogi destul Sfântului Duh. Trebuie să te rogi mai mult. Și m-a învățat o rugăciune. A fost o lecție mai importantă, mai durabilă și mai puternică decât cele pe care le-am putut dobândi mai târziu din lecturile și învățăturile pe care le-am primit. Cu câtă convingere îmi vorbea tatăl meu! Chiar și astăzi îmi mai răsună în urechi vocea sa. Fructul acelei lecții primite în copilărie este enciclica despre Sfântul Duh» (Bibliografie 11, p. 74).

După moartea soției Emilia, tatăl Karol îi duce pe cei doi fii în pelerinaj la sanctuarul Kalwaria Zebrzydowska, nu departe de Wadowice. Acolo, preotul Karol va merge apoi de mai multe ori, înainte de a lua o hotărâre importantă. Merge în preziua Conclavului din care va ieși Papă. Se întoarce aici ca Papă la 7 iunie 1979: Nu știu cum să-i mulțumesc Providenței divine pentru că pot să mai vizitez odată acest loc, Kalwaria Zebrzydowska, sanctuarul Maicii Domnului. Am vizitat acest sanctuar de multe ori, încă de la vârsta copilăriei și adolescenței mele. L-am vizitat foarte des ca arhiepiscop de Cracovia și în calitate de cardinal. Veneam aici cu preoții, slujind liturghia în fața Maicii Domnului».

Aproape două mii din cei șapte mii de locuitori din Wadowice sunt evrei. Evreu este și stăpânul casei în care locuia familia Wojtyla, Chaim Balamuth, un negustor care la parterul clădirii are o prăvălie de obiecte de cristal. sunt evrei mulți colegi ai lui Karol și unii dintre prietenii cei mai apropiați: Regina (numită Ginka) Beer, fiica directorului băncii din Wadowice și Jerzy Kluger, fiul unui avocat care e și președintele comunității ebraice locale. Va scrie în Să depășim pragul speranței: îmi amintesc mai ales studiile elementare de la Wadowice, unde în clasa mea aproape un sfert dintre elevi erau evrei. Și trebuie sa menționez prietenia mea, în anii de școală, cu unul dintre ei, Jerzy Kluger. Prietenie care a continuat de pe băncile școlii până azi» (Bibliografie 14, p. 109).

Relația lui Karol Wojtyla cu evreii este de simpatie și prietenie. Mai târziu Kluger va mărturisi: «înainte de război, pentru noi, evreii, viața nu era ușoară. Nu eram feriți de jigniri, răni la adresa sensibilității noastre. Dar Lolek niciodată, el nu ne-a ofensat niciodată» (Bibliografie 49, p. 37).

De pe vremea Sfântului Petru până azi nici un Papă n-a avut - în anii formației sale - legături atât de îndelungate cu evreii ca Ioan Paul: «Am vie în fața ochilor imaginea evreilor care în fiecare sâmbătă mergeau la sinagoga situată în spatele școlii noastre. Ambele grupuri religioase, catolicii și evreii, erau unite presupun de conștiința faptului că se rugau la același Dumnezeu» (Bibliografie 14, p. 110).

Acea pace nu durează, dar a fost deja aruncată o sămânță care într-o zi își va arăta rodul. «Al doilea război mondial, cu lagărele de concentrare și exterminarea programată», toate răscolesc, toate împing spre dramă: în primul rând au fost victimele sale (ale exterminării) tocmai fiii și fiicele de națiune ebraică, numai pentru că erau evrei. Oricine trăia atunci în Polonia a venit, chiar și doar indirect, în contact cu o asemenea realitate. Aceasta a fost, deci, și experiența mea personală» (id, p. 110.) Omenirea va fi într-o zi recunoscătoare pentru aceste cuvinte atât de limpezi, după decenii de apologetică bazată pe afirmația «noi n-am știut, nu ne-am fi închipuit niciodată».

În toamna anului 1926, la vârsta de țase ani, Karol Wojtyla începe sa frecventeze școala primară și în 1930 e admis la gimnaziul-liceu «Marcin Wadowita». «Lolek - va spune Jerzy Kluger (Bibliografie 91, p. 92) - era un om deosebit. Primul la școală, la teatru, primul în toate. Dacă s-ar fi dus la General Motors, ar fi devenit președinte».

Lolek studiază cu râvnă, sub privirile tatălui. Se interesează în special de limba și literatura poloneză: citește Sienkiewicz (Quo Vadis?, Potopul, Prin foc și sabie), Adam Mickiewicz (poetul romantic, cântărețul independenței poloneze), Slowacki. Dar și clasicii greci și latini și opere filosofice cum sunt Critica rațiunii pure de Kant și Capitalul de Marx în germană, limba pe care a învățat-o acasă cu ajutorul părinților. Îi place sportul (schi, înot, fotbal, hochei sunt disciplinele preferate) și participă cu entuziasm la sărbători.

Aproape în fiecare dimineață, înaintea orelor de școală, merge la biserică, pentru slujba oficiată de paroh, părintele Edward Zacher care, având deja optzeci și patru de ani, în iunie 1979, îl va primi cu trupul slăbit și cu mândrie la Wadowice. Frecventează și mănăstirea călugărilor carmeliți, din spatele pieței alimentare. Aici îl cunoaște pe părintele Jozef Prus, un prețios îndrumător. Spiritualitatea carmelită îl fascinează. Devenit preot, îi va cere de mai multe ori zadarnic cardinalului Stefan Adam Sapieha permisiunea de a se călugări.

La 4 mai 1938, Lolek își ia bacalaureatul cu următoarele rezultate: foarte bine la purtare, religie, limba și literatura poloneză, latină, greacă, germană, matematică, filosofie, activități sportive; bine la istorie, fizică, chimie. În aceeași lună primește Mirul. În timpul ceremoniei, are însărcinarea de a-i prezenta salutul cardinalului Sapieha, care rămâne impresionat de cuvintele băiatului și îl întreabă: «Nu te-ai gândit niciodată să devii preot?» Wojtyla răspunde liniștit: «Nu, vreau să urmez studii de limbă și literatură poloneză la universitate» (Bibliografie 16, p. 10).

În gimnaziu își descoperă o altă pasiune: teatrul. Primele interpretări le realizează la 14 ani: sunt montaje de cântece și versuri patriotice, declamate la teatrul școlii și în parcul din Wadowice. Interpretarea poemului filosofic Promethidi de Cyprian Norwid îi aduce premiul doi la un concurs de recitări. Va face spectacole împreună cu colegii și colegele de școală, mai ales cu Ginka Beer și Halina Krolikiewicz: Ginka, prietena evreică, va fugi cu familia din Wadowice pentru a scăpa de exterminare, iar Halina, devenită actriță profesionistă, va fi o mare interpretă a teatrului polonez.

Unii dintre cunoscuți îi atribuie lui Lolek o atracție deosebită pentru prima dintre cele două, Ginka. «Poate că unii și-au închipuit că, dacă un tânăr cu atât de clare înclinații religioase nu intra la seminar, era semn că la mijloc se găseau alte iubiri sau predilecții. Într-adevăr, la școală aveam multe colege și, implicat cum eram în cercul de teatru al școlii, aveam diferite posibilități de întâlnire cu băieți și fete. Problema totuși nu era aceasta. În acea perioadă eram cuprins mai ales de pasiunea pentru literatură, în special cea dramatică, și pentru teatru.» (id, p. 11). Actorul Wojtyla era îndemânatic: i se întâmpla să interpreteze două roluri în aceeași piesă (eventual din cauza îmbolnăvirii vreunui coleg) și o face cu naturalețe, că doar oricum își amintește mereu textele de la prima până la ultima replică.

Vara împlinirii celor optsprezece ani nu-i aduce doar maturitatea, ci marchează o cotitură în viața lui. În luna iunie participă, la Zubrzyca Gorna, la tabăra de muncă și pregătire premilitară inițiată de «Organizațiile de muncă pentru tineret», apoi - înainte de sfârșitul verii - se mută cu tatăl la Cracovia pentru a urma cursurile Universității Jagellone la care s-a înscris, la facultatea de filosofie, secția de filologie poloneză: «Alegerea mea era motivată de o clară înclinație spre literatură. Studiam gramatica descriptivă a limbii poloneze moderne și totodată evoluția istorică a limbii, cu un deosebit interes pentru vechea componentă slavă. Aceasta m-a făcut să descopăr orizonturi cu totul noi, ca să nu zic chiar misterul însuși al cuvântului» (id, p. 11). Cracovia: floarea Renașterii poloneze! Universitatea Jagellonă: cea care a găzduit cursurile lui Nicolaus Copernicus!

Tânărul Karol Wojtyla și tatăl său locuiesc într-o garsonieră pe strada Tyniecka, în cartierul popular Debniki, pe care Vistula îl desparte de centrul istoric al orașului. Proprietarele garsonierei sunt două mătuși ale lui Karol, surorile mamei, care au rămas nemăritate.

La 15 octombrie 1938, un afiș anunță o seară literară la «Casa catolică din Cracovia», în cursul căreia vor fi prezentate creații de Jerzy Bober, Jerzy Kalamacki, Tadeusz Kwiatowski și Karol Wojtyla: pentru că Lolek scrie deja poezii și texte de teatru.

Îi părăsim aici, pe tată și pe fiu, la sfârșitul acestui prim capitol: au învățat să trăiască singuri, dar peste puțin timp Lolek va rămâne complet singur pe lume. Vorbind despre aceasta cu Frossard, patruzeci de ani mai târziu, va face un bilanț sever în fața lui Dumnezeu, cu toată blândețea cuvintelor: «La douăzeci de ani îi pierdusem deja pe toți cei pe care îi iubeam și chiar și pe cei pe care i-aș fi putut iubi, ca acea soră mai mare care, mi s-a spus, murise cu șase ani înaintea nașterii mele» (Bibliografie 10, p. 12).

Va rămâne singur și va hotărî să nu se căsătorească. Putem doar să ne închipuim cât îl va fi costat hotărârea de a renunța la o soție și copii. Cine poate spune ce înseamnă celibatul pentru un bărbat fără familie?

Taină a tinerilor - atunci Karol Wojtyla era doar un tinerel - care își hotărăsc cu seninătate, într-o singură clipă, toată viața. «Har și mister» va spune despre sine Ioan Paul cu titlul memoriilor sale de preot. Acea hotărâre care ne impresionează, dacă stăm să ne gândim, el i-o povestește lui Frossard cu cuvintele care au fermitatea chipului său: «A fost o zi în care am avut absoluta siguranță că viața mea nu se va realiza în iubirea umană a cărei profundă frumusețe am resimțit-o întotdeauna.» (id, p. 15).

În 1939 vine războiul și împinge pe toată lumea spre destinul său.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire