pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Papa Ioan Paul cel Mare
Luigi Accattoli

achizitionare: 05.04.2004; sursa: Casa de Editură Viața Creștină

Inapoi la cuprins Karol Wojtyla
omul sfârșitului de mileniu

Luigi Accattoli

14. ESTE PRIMUL PAPĂ AL EPOCII MODERNE ÎMPOTRIVA CĂRUIA SE COMITE UN ATENTAT

Violența se produce totdeauna pe neașteptate. Și cu totul neașteptat a fost atentatul împotriva Papei, în Piața Sfântul Petru, în mijlocul mulțimii. În epoca terorismului internațional, imaginea Pontifului care se ghemuiește însângerat în mașina albă devine un semn al vremii. Pentru prima dată, Papa e victima unei violențe fizice în epoca modernă. Pentru prima dată, un Papă merge la spital. Fotografiile care îl înfățișează în halat sau așezat pe pat, cu sticla de apă și deodorantul pe noptieră, contribuie la modificarea imaginii Papalității. Prin intermediul acelor imagini, lumea a perceput semnul dramatic al Pontificatului. Ele au legat figura Pontifului de răsturnările epocii.

Miercuri, 13 mai 1981, orele 17,17. Ioan Paul salută și binecuvântează cei treizeci de mii de turiști și pelerini care se înghesuie în piață pentru audiența generală. În mașina descoperită, Papa trece încet de-a lungul parapetelor, îmbrățișează copiii. Ca în fiecare zi de miercuri, așa cum a făcut mereu, în toate călătoriile sale, în orice colț al lumii. Iată-l pe punctul de a încheia al doilea ocol al pieței și apropiindu-se de Poarta de bronz. Acum are în brațe o fetiță de doi ani care ține un balon și se numește Sara Bartoli. Să-l mai privim o clipă, deoarece nu-l vom mai revedea astfel: de pe urma atentatului se va vindeca, dar semnul suferinței va caracteriza imaginea sa.

În mulțime se află Mehmet Ali Agca, 23 de ani, născut la Yesiltepe, în Turcia sud-orientală, necăsătorit: condamnat la moarte pentru crimă, evadat dintr-o închisoare militară din Istanbul, terorist profesionist, cunoscut de polițiile de pe jumătate de glob. ține în mână un «Browning» de calibrul 9. Trage două focuri care îl ating pe Papă în abdomen. Și e aproape un miracol (ambulanța aflată la îndemână, inima care rezistă în ciuda pierderii a trei litri de sânge, infecția evitată) că nu-l omoară: la trei zile de la împlinirea a treizeci și una de luni de pontificat, la cinci zile de la aniversarea a șaizeci și unu de ani.

Împușcăturile sperie porumbeii din piață. «Toyota» albă pleacă în trombă, prin mulțimea uluită, care nu pricepe nimic. Cu Papa plin de sânge, în brațele secretarului său, părintele Stanislaw, cu oamenii de ordine atârnați pe cele două părți. Ajunge la Arcul Clopotelor din stânga (privind dinspre fațada bazilicii). Acolo staționează, în timpul ceremoniilor din piață, o ambulanță pentru primul ajutor. Este pus în ambulanță, dar lipsesc aparatele de reanimare. Este dat jos și este mutat în ambulanța cea bună. La 17,24, ambulanța iese pe poarta Sant'Anna, trece pe lângă zidurile Vaticanului spre intrarea în Muzeu, ajunge în doar opt minute la Policlinica Gemelli. Pe drum se strică sirena. La bord se află medicul personal al Papei, Renato Buzzonetti, un infirmier și părintele Stanislaw. Până la spital Papa e conștient, de parcă ar ajuta drumul cu rugăciunile sale. Când ajunge pe targă, își pierde cunoștința.

La Gemelli era pregătit un mic apartament la etajul zece, în cazul vreunei boli a Papei. Și este dus acolo pe targă. Dar e un drum inutil și este adus repede înapoi, spre sala de operații. La intrarea în sală, pulsul e aproape imperceptibil. Părintele îi aplică uncțiunea muribunzilor. Anestezistul îi smulge inelul de pe deget.

La ora 18 își încep treaba chirurgii. Totul durează cinci ore și douăzeci de minute. Tăierea și scurtarea canalului gastroenteric în locurile deteriorate de proiectil: o intervenție «clasică» pentru chirurgia militară. Radioul și televiziunea transmit în lumea întreagă veștile, fragmentare și indirecte, despre condițiile de sănătate ale Papei. Se va afla mai târziu că riscul morții datorită pierderilor mari de sânge a fost grav. Deschizându-i-se abdomenul, se găsește sânge, mult sânge. «Erau poate trei litri», îi va spune chirurgul Crucitti lui Frossard: «Proiectilul, după ce intrase prin peretele din față al abdomenului, traversase osul bazinului. Dar organele esențiale fuseseră doar ușor atinse» (Bibliografie 10, p. 288).

Coșmarul colectiv durează până în duminica următoare, 17 mai, când Radio Vatican transmite mulțimii din Piața Sfântul Petru vocea înregistrată a Papei, obosită și lentă, dar clară: «Mă rog pentru fratele care m-a împușcat, pe care l-am iertat sincer. Cu gândul la Isus, preot și victimă, închin suferințele mele Bisericii și lumii».

«Expertiza medicală, legală și balistică» a tribunalului din Roma va stabili că Ali Agca a tras cele două focuri de la o distanță de trei metri, cel mult trei metri și jumătate, stând «în partea din dreapta a vehicolului în care călătorea Sfântul Părinte» și «puțin mai în față».

Primul proiectil îl lovește pe Papă în abdomen, traversează osul bazinului, iese prin zona lombară, atinge spătarul mașinii Toyota și ajunge în toracele unei turiste americane, Anne Odre. I se va extirpa splina și i se va găsi înăuntru proiectilul: Anne ar fi murit dacă acel proiectil ar fi lovit-o fără «pierderea forței de distrugere» - cum va spune expertiza tribunalului - datorată «traversării abdomenului Sfântului Părinte».

Celălalt proiectil, tras la circa o secundă după primul, «urmează o traiectorie mai înaltă»: rupe degetul arătător de la mâna stângă a Papei - mână care se sprijinise de o bară a mașinii Toyota și pe care Ioan Paul, în acea secundă, o ducea spre abdomen - îl rănește la brațul drept, deasupra cotului («leziune zgâriată», o numește expertiza), și lovește în brațul stâng pe o altă turistă americană, Rose Hall, care se găsea alături de Anne Odre și în stânga ei.

Cele două femei rănite cu acel prilej sunt internate la Spitalul Santo Spirito, care se găsește la două sute de metri de Piața Sfântul Petru. Papa este dus la Gemelli, în ciuda urgenței și a pericolelor traficului, pentru că - îi va povesti părintele Stanislaw lui Frossard - mai demult «spusese că dacă într-o zi va avea nevoie de îngrijiri medicale, trebuia să fie internat la fel ca toți ceilalți oameni într-un spital și că acest spital putea fi Gemelli» (id., p. 286).

Instalat într-un mic apartament (o cameră și o anticameră) la etajul zece al policlinicii, Papa rămâne internat până la 3 iunie. Forțându-le mâna medicilor, cere să fie externat. Își reia lucrul. La 6 iunie, sărbătoarea de Rusalii, coboară în Bazilica Sfântul Petru pentru a citi un salut către delegațiile ecumenice venite pentru comemorarea Conciliilor de la Constantinopol și Efes (după 1600 și 1550 de ani). Dar o săptămână mai târziu, Wojtyla se îmbolnăvește din nou. Se va afla ulterior că e o infecție datorată transfuziilor de sânge din timpul intervenției, care a constituit adevăratul risc mortal pentru Papă. Dar deocamdată e «un acces febril care se poate atribui unui proces inflamatoriu pleuropulmonar drept»: astfel se exprimă buletinul medical nr. 19, din 24 iunie.

Papa fusese din nou internat în ziua de 20. Buletinul precizează că e vorba de o infecție cu «cytomegalovirus»: «Cadrul hematologic, cercetările bioumorale și examinările microbiologice au arătat existența unei infecții recente cu cytomegalovirus, a cărui evoluție pare benignă».

La 5 august, a doua intervenție a chirurgilor, pentru «sutura colostomiei de protecție». Adică pentru a elimina tubul artificial care, pornind din colon, ieșea din abdomen. Îl implantaseră la 13 mai pentru «a-i permite» intestinului tăiat și cusut să se «cicatrizeze». După cicatrizare, după depășirea infecției cu «cytomegalovirus», funcțiile fiziologice au fost «recanalizate» în partea terminală a intestinului. Încă o săptămână de alimentare semilichidă și Papa va fi externat.

Părăsește Gemelli la 14 august. Va rămâne în convalescență la Castel Gandolfo până la 30 septembrie. La 4 octombrie celebrează din nou liturghia în Piața Sfântul Petru. Medicii spun că e «complet restabilit». Pare în formă, doar puțin mai slab și rezistă bine la o slujbă de trei ore și jumătate. Voce robustă, aceeași din totdeauna. Pas energic. Redevine stăpân pe piața în care și-a riscat viața și arată că nu se teme de un nou atentat. Sau mai bine zis: pare hotărât să nu se lase blocat de teamă. La sfârșitul slujbei, coboară ca totdeauna spre mulțime și strânge mâinile, mângâie copiii și bolnavii, îi atinge pe toți și îi binecuvântează.

Acest contact cu mulțimea fusese contraindicat, pentru că era prea periculos. Dar Ioan Paul nu respectă consemnul: a vrut să-și arate lui însuși și tuturor (ceremonia era televizată în întreaga lume) că, în ciuda «evenimentului» - cum îl numește - din 13 mai, el e cel dinainte.

La 7 octombrie, prima audiență în Piața Sfântul Petru. Fusese anunțată în sala Pavel al VI-lea, la adăpost de mulțimea incontrolabilă din piață. Dar el vrea să învingă ultimul tabu: nu doar ține audiența în piață, ci efectuează cu mașina albă acel ocol în mulțime pe care-l făcea la 13 mai, când Ali Agca a tras în el cele două focuri de revolver.

Se află (o scriu ziarele și nu apar dezmințiri) că internarea de 77 de zile la Gemelli a costat Vaticanul 45 de milioane. E ultimul act din această «comedie umană» care a durat cinci luni și care a reintrodus figura papală în obișnuita condiție umană: victimă a unui atentat așa cum în fiecare an se produc mii în întreaga lume; internat într-un spital din oraș, la care a ajuns cu greu, în ambulanța care își croiește drum în traficul de la ora de vârf; operat de două ori, cu detaliile anatomice transmise opiniei publice de către mijloacele de comunicare; fotografiat de mai multe ori (chiar și L'Osservatore Romano publică acele poze) slăbit și cu febră în priviri, ca toți bătrâneii victime ale unui accident. În istoria Papalității, nu va rămâne indiferentă această imagine a Papei internat la spital.

Papa la spital, nu pentru a-i vizita pe bolnavi, ci pentru că e bolnav el însuși, așa ceva nu se văzuse niciodată. Cândva, Raniero La Valle - un ziarist-teolog italian - vorbind, în revista Concilium (nr. 8/1975, p. 111), despre Papă ca episcop al Romei, a menționat oportunitatea ca acesta să se lase «îngrijit în spitalele orașului, și nu în săli de operație special amenajate la Vatican», așa cum se întâmplase cu Pavel al VI-lea, cu ocazia intervenției la prostată (1969). Iată schimbarea violentă pe care a operat-o atentatul și semnele pe care le-a adus cu sine: ceea ce părea cu o zi mai devreme o utopie îndrăzneață s-a realizat deodată, sub ochii lumii.

Mehmet Ali Agca, după cum prevede Tratatul dintre Sfântul Scaun și Italia (care echivalează, în articolul 8, «atentatul împotriva persoanei Papei» cu cel «împotriva persoanei Regelui»), a fost condamnat la închisoare pe viață - după 70 de zile de la atentat - în urma unei anchete și a unei dezbateri care n-au destăinuit nimic despre motivele acelui delict. Sentința, exprimată în 24 septembrie, afirmă convingerea că în spatele gestului turcului a fost o «mașinațiune»: «Atentatul împotriva lui Ioan Paul al II-lea nu a fost opera "delirului" ideologic al unui delincvent care a făcut "totul de unul singur fără ajutorul nimănui" (...), ci a fost rodul unei mașinațiuni complexe, orchestrate de minți oculte interesate să creeze noi condiții destabilizatoare». Dar adaugă: «Curtea e obligată să afirme că elementele obținute nu permit, în acest stadiu, dezvăluirea identității promotorilor "conspirației"».

Și la Vatican se crede că a fost vorba de mai multe «minți» și nu de un «delincvent care a lucrat de unul singur». Secretarul de Stat, cardinalul Agostino Casarolli, a exprimat această convingere într-o circumstanță solemnă: vorbind în Bazilica Vaticanului, la 29 iunie 1981, sărbătoarea Sfinților Petru și Pavel, într-o celebrare care ar fi trebuit să fie condusă de către Papă: «O inimă - sau mai multe inimi? -, o inimă vrăjmașă a înarmat o mână dușmană pentru a lovi în Papă, inima însăși a Bisericii, și pentru a încerca să reducă la tăcere o voce care, singură, s-a ridicat pentru a proclama, cu un curaj provenit din iubire, adevărul, pentru a predica mila și dreptatea, pentru a anunța pacea!».

S-a scris mult pe tema complotului. În concluzia unei anchete ale sale, un canal englez independent de televiziune, «ITV», s-a considerat în măsură să afirme că Sfântul Scaun «era convins» de participarea K.G.B.-ului sovietic la complotul împotriva Papei: erau lunile în care sindicatul polonez Solidarnosc, apărat de Papa polonez, zguduia ordinea țărilor comuniste, și cineva a hotărât că Ioan Paul trebuie să părăsească scena. «Sfântul Scaun nu a făcut niciodată declarații și nici nu a exprimat ipoteze privitoare la orice organizație sau țară care ar sta eventual la originea atentatului împotriva lui Ioan Paul al II-lea», a precizat cu acea ocazie (5 septembrie) directorul adjunct al serviciului de presă vatican, Pierfrancesco Pastore.

Ali Agca în primul proces a susținut că a acționat singur. Dar apoi a declarat că a avut trei complici, prezenți împreună cu el în piață: Oral Celik, Omer Ay, Sedat Kadem. E așa-numita «ipoteză bulgară», pentru care s-a făcut un al doilea proces, în care toți au fost achitați din lipsă de probe. Dar procurorul, cerând achitarea inculpaților, a afirmat că a ajuns la certitudinea complotului: «Agca nu a acționat de unul singur, nu a putut acționa de unul singur. A fost un complot, o organizație care l-a angajat și l-a apărat pe Agca».
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire