pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viața Fericitului Ieremia Valahul
achizitionare: 11.11.2002; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

Inapoi la cuprins

Drum lung spre procesul de canonizare

Faima atâtor minuni, viața de sfințenie a fratelui Ieremia și toate elementele necesare l-au făcut pe Cardinalul Decio Carafa, Arhiepiscop de Napoli, să înceapă procesul informativ obișnuit, la numai șapte luni de la moartea acestuia. La 25 septembrie 1627, Papa Urban al VIII-lea semna introducerea procedurii, numind comisia de instruire a Procesului apostolic. Au depus mărturii sub jurământ 147 de persoane.

În 1631 Sfântul Scaun a supus procesul de beatificare unei noi proceduri în virtutea căreia procesul avea să fie reluat în 1672. La 29 decembrie 1674 cauza era înaintată Sfintei Congregații a Riturilor. Papa Cement al X-lea dispunea inițierea noii etape, iar la 3 martie 1677, fericitul Papă Inocențiu al XI -lea semna decretul pontifical de continuare a lucrărilor. În tot acest timp minunile fratelui Ieremia continuau.

La 6 iulie 1680, Sfânta Congregație a riturilor ordona cercetarea amănunțită a cazului, iar la 3 septembrie 1682 Sfântul Scaun confirma validitatea procedurilor și a probelor înaintate; Cardinalul Innico Caracciolo, Arhiepiscop de Napoli, a fost desemnat să procedeze la recunoașterea moaștelor și la strămutarea lor într-un loc mai potrivit. Actele referitoare la strămutarea moaștelor, înaintate Sfintei Congregații a Riturilor la 28 noiembrie 1682, au dispărut în mod inexplicabil.

La 26 septembrie 1687, Papa Inocențiu al XI-lea a dat indultul pentru discutarea caracterului eroic al virtuților Slujitorului lui Dumnezeu într-o singură adunare plenară a Sfintei Congregații a Riturilor. Din motive necunoscute, această discuție nu a avut loc. Când beatificarea părea sigură, din motive exterioare cauzei, dar care nu se cunosc, lucrările au stagnat iar venerabilul Ieremia Valahul avea să stea în umbră timp de două veacuri și jumătate.

Providența însă l-a scos la lumină. În martie 1905 cărturarul Gheorghe Sion avu surpiza să găsească la un anticar din Roma o carte veche, cu coperțile scorojite, intitulată "Vita di Fra Geremia Valacco". Era prima biografie a Fericitului scrisă de Francesco Severini da Napoli. Aceasta ajunse în mâinile lui Nicolae Iorga și la Academia Română în 1914. Demersurile Episcopilor catolici și a Nunților apostolici au fost fără rezultate deoarece documentele procesului din secolul al XVII-lea erau puțin cunoscute. În 1926 istoricul de la Cluj Ilie Dăianu, luptător memorandist, publică lucrarea "Un sfânt pribeag român".

Hotărâtoare însă a fost inițiativa profesorului ortodox Grigore Manoilescu, publicist cunoscut și om de cultură care a publicat în 1944 o scurtă biografie a lui Ieremia Valahul din seria de portrete "Români dăruiți altor neamuri". Manoilesu mai găsi în 1946 o prelucrare a biografiei scrise de Francesco da Napoli, realizată de filosoful Francesco Orestano cu titlul "Un eroe romeno in terra italiana". Astfel el se hotărâ să se dedice cauzei reluării procesului de canonizare al fratelui Ieremia Valahul.

A făcut cercetări amănunțite în biblioteci și arhive din italia, în mănăstirile franciscane în care trăise fratele Ieremia. Era indispensabilă identificarea mormântului. Acesta trebuia, potrivit deducției lui Manoilescu, să fie în mănăstirea Sfintei Zămisliri, într-o capelă aflată lângă sacristie, și anume în locul pe unde era petrecută funia clopotului. Mănăstirea însă fusese desființată în 1865 și transformată mai întâi în închisoare, apoi în casă de corecție și în sfârșit în ospiciu-penitenciar. Cu ajutorul prof. Giulio Cremona, director al ospiciului și pasionat pentru arheologie, în ziua de 16 iunie 1947, în prezența Provincialului capucinilor, pe baza aprobărilor civile și bisericești de rigoare, Manoilescu avu bucuria să desfacă mormântul. S-a desfăcut planșeul iar sub lespezi s-a găsit un sarcofag de marmură, iar în interiorul acestuia un sicriu de lemn, descompus de umezeală și conținând rămășițele pământești ale fratelui Ieremia. Printre bucățile de moloz aflate în mica încăpere, a fost găsită o placă dreptunghiulară de marmură cu inscripția: "Hic iacet Fr. Ieremia a Valacchia. Q Obyt die V Marty MDCXXV".

În 14 octombrie 1947 s-a procedat la recunoașterea canonică a osemintelor Slujitorului lui Dumnezeu, în mănăstirea capucinilor din Napoli, iar în februarie 1948 rămășițele pământești ale fratelui Ieremia s-au transferat la Roma unde au fost înhumate în biserica San Lorenzo de Brindisi de pe Via Sicilia, la 5 martie.

Astfel avea să se reia procedura de beatificare de la punctul în care rămăsese în 1687, procedându-se conform normelor comune stabilite de Codul de Drept canonic în vigoare. În 18 decembrie 1959, Sfântul Părinte Ioan al XXIII-lea promulgă decretul prin care era recunoscut caracterul eroic al virtuțiilor fratelui Ieremia.

La 12 decembrie 1961, rămășițele pământești i-au fost readuse în mod firesc la Napoli și înmormântate în biserica Neprihănitei Zămisliri. Mormântul aflat în biserică este ținta unui continuu pelerinaj. Nu au lipsit nici de data aceasta minunile cum este aceea a vindecării fratelui Rufino Scardino, terțiar capucin sau al Mariei Gazia Le Donne în vârstă de șase ani.

La 30 octombrie 1983, Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea l-a ridicat pe fratele Ieremia Valahul la cinstea altarelor, declarându-l "Fericit", în cadrul unei ceremonii solemne care a avut loc în Piața San Pietro din Roma.

Cu acest prilej, Papei l-a numit pe Ieremia "un fiu al României, a acelei nobile națiuni care poartă în limbă și în nume amprenta Romei [...] Declararea ca Fericit a acestui slujitor fidel al Domnului, după trei secole de tăcere misterioasă - a continuat Sfântul Părinte - este rezervată zilelor noastre marcate de o preocupare continuă, la nivel internațional, pentru ecumenism și solidaritate între popoare. Fericitul Ieremia Valahul, venind din România în Italia, a unit prin trăirea sa Orientul cu Occidentul, trasând o punte simbolică între popoare și între Bisericile creștine. "

Apoi Sfântul Părinte a spus în limba română: "Adresându-mă vouă, românilor, în limba voastră, mă bucur că ați cerut să fie așezată în candelabru această făclie aprinsă. Voi ați descoperit mesajul lui și v-ați unit în jurul persoanei lui, care sintetizează și exprimă tradiția voastră creștină și aspirațiile voastre. În istoria voastră bimilenară, atât de bogată, cu atâtea valori de credință, Ieremia Valahul este primul român care este ridicat oficial la gloria altarelor". (Osservatore Romano, 31 oct. 1983, p. 2)
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire