pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viața Fericitului Ieremia Valahul
achizitionare: 11.11.2002; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

Inapoi la cuprins

Infirmierul minunat

Fratele Ieremia a trecut prin mai multe mănăstiri dar biografii săi nu le enumeră pe toate. Se știe precis că a fost în mănăstirea Sf. Efrem cel Vechi, în cea de la Pozzuoli (1583) precum și în mănăstirea Sfintei Zămisliri din Napoli (Sf. Efrem cel Nou). Prezența sa era totdeauna o rază de lumină.

Cel mai mult a petrecut la Sfântul Efrem cel Nou unde în calitate de infirmier a dus o activitate de apostolat unică și aproape cea mai mare parte a vieții. Vedea în bolnavi mădulare suferinde ale lui Cristos și de aceea se apropia de ei cum s-ar fi apropiat de Isus însuși. Pentru el nu avea importanță dacă bolnavul se poartă bine sau nu dacă are vreo boală gravă sau nu, molipsitoare sau nu. Făcea totul cu minuțiozitate, dragoste, neobosit și total dezinteresat. Cu măiestrie înnăscută păstra o curățenie desăvârșită și chiar crea un ambient plăcut. Seara târziu, când toți se retrăgeau spre odihnă, umilul nostru frate mergea în capela infirmieriei unde se ruga, dialoga cu Isus și-l adora... și erau bolnavi contagioși, canceroși, atinși de podagră sau grave boli de piele sau chiar psihici. Despre chipul de înger al umilului copil de moldovean avea să se vorbească din ce în ce mai mult.

În fața bolnavilor apărea cu o față iradiind de bucurie, inspirându-le încredere și făcând pe călugării bolnavi să înțeleagă sensul suferinței: unirea acesteia cu Jertfa Mântuitorului pentru salvarea omenirii. Nu făcea nici o diferență între călugării simplii și cei cu diferite ranguri în ierarhie sau proveniți din aristocrație. Știa cum să se poarte cu fiecare în parte chiar cu bolnavii psihici.

Simpla sa prezență sau atingere le aducea bolnavilor mângâiere și alinare în dureri. Respecta cu scrupulozitate disciplina mănăstirii și distribuirea medicamentelor prescrise de medic. Dacă fratele Iermia a încălcat ceva vreodată era concurența pe care o făcea în cerșit celorlalți confrați dar în favorul călugărilor bolnavi sau al caselor sărace pe care le remarca în calea sa. Astfel că de multe ori ajungea la mănăstire cu traista goală după ce de fapt o umpluse.

Uneori fratele Ieremia recurgea la vindecări prin rugăciune asociată cu credință, puritate, umilință, caritate...; a ajuns să vindece boli cum erau migrena, ipohondria, obsesii diavolești ș.a. Călugărul valah se slujea de semnul crucii pe care-l făcea pe fruntea bolnavului, rostind cuvintele: "POTENTIA DEI PATRIS, SAPIENTIA DEI FILII, VIRTUS SPIRITUS SANCTI LIBERET TE AB OMNI MALO, JESUS, MARIA, FRANCISCUS" (Puterea lui Dumnezeu Tatăl, Înțelepciunea lui Dumnezeu Fiul, Tăria Spiritului Sfânt să te scape de orice rău, Isus, Maria, Francisc". Aceste vindecări erau săvârșite total dezinteresat, fratele Ieremia, neacceptând nici o plată.

Cazul Părintelui Martin

Când acest călugăr îngrijea bolnavii părea că nu simte mirosul neplăcut și priveliștea respingătoare ce constituiau efectele unor boli. Dimpotrivă îi îngrijea pe călugării bolnavi ca pe niște copii. Așa a fost cazul părintelui Martin, fost ofițer în armata regelui Filip al II lea al Spaniei, care părăsind falsa strălucire a vieții a îmbrăcat haina sf. Francisc. A cerut însă lui Dumnezeu să pătimească pentru păcatele trecute. Și astfel în mod inexplicabil a venit peste el o boală grea: a ajuns să fie acoperit de răni urât mirositoare. Nimeni dintre călugării infirmieri n-a putut să stea în preajma lui mai mult de câteva zile. Așa a ajuns în grija fratelui Ieremia care l-a slujit până la sfârșitul vieții. Când părintele Martin a plecat spre veșnicie rănile urât mirositoare au dispărut, pielea a dvenit netedă, emanând o mireasmă plăcută. E de menționat că în timp ce îngrijea pe acest cleric consacrat suferinței, fratele Ieremia a fost cercetat de un înger care I-a transmis următorul mesaj: caritatea este înaintea poruncii bolnavului(de exemplu în situația cînd acesta din bun simț caută să mai renunțe la serviciile călugărului infirmier).

Ce a mai făcut Dumnezeu prin fratele Ieremia?

Spiritul de caritate era deja cultivat în sufletul lui Ion încă din sânul familiei și în special de la mama sa prin a cărei influență au fost ajutați mulți săraci în diferite perioade de criză. Nu de puține ori când era vorba de ajutorarea săracilor afirma: "Așa spunea mama"

Au fost situații concrete când a cerut zestre de la oameni bogați pentru câte o fată săracă pentru a nu ajunge prostituată, chiar afirmând că dacă va fi ajutată va ajunge o mamă bună. Și nu dădea greș. Altădată lua apărarea servitorilor față de stăpânii lor sau chiar atenționa pe judecătorii vremii să fie drepți în judecățile lor pentru că deasupra lor este marele Judecător. Când știa că se întâlnește cu copiii își umplea buzunarele cu castane, mere și alte bunătăți. Aceștia se adunau în jurul lui, iar el îi învăța să se roage, cânta împreună cu ei un cântec marian iar la despărțire își făgăduiau grabnică revedere.

Aceste "peisaje" create de fratele Ieremia în raport cu cei săraci, cu cei bogați, cu copiii etc. au devenit ceva obișnuit și nimeni nu se mai minuna chiar dacă soția președintelui Camerei Regale, Doamna Vincenza de Silva cobora din trăsură și-i săruta mâna cu respect.

Devoțiunea față de Preacurata

Fratele Ieremia a avut o devoțiune deosebită față de Maica Domnului căreia îi spunea "Măicuța". Pentru el Preacurata Fecioară Maria era Corăscumpărătoarea neamului omenesc și oriunde ar fi întâlnit icoana ei, chiar pe stradă, îngenunchea, se adâncea în rugăciune și apoi împreună cu mulți care-l înconjurau cântau "Salve Regina".

Printre altele el spunea că nu trebuie doar s-o invocăm pe Maica Domnului ci și să-i imităm virtuțiile dintre care cele mai evidente erau: umilința, curăția, generozitatea, prudența, spiritul de jertfă etc. Apoi îi descria chipul ei de Mamă care se apropie de copiii ei de pe pământ și îi ajută deoarece le cunoaște fiecare ungher al sufletului. Marinarilor le spunea despre Născătoarea de Dumnezeu: "este steaua voastră"; bolnavilor: "este salvarea voastră"; păcătoșilor: "este avocata și speranța voastră"; tuturor: "Ea este Doamna și Regina noastră".

Atât călugărilor cât și laicilor le recomanda să cinstească cele nouă luni de locuire a Cuvântului lui Dumnezeu în sânul Mamei Sale, recitând nouă "Salve Regina": dimineața - de trei ori, pentru întoarcerea păcătoșilor; la amiază - de trei ori, pentru cei aflați în agonie și seara - de trei ori, pentru sufletele din purgator. În același timp, această devoțiune trebuia să le obțină celor ce o practicau curăția inimii, umilință adâncă și iubire aprinsă.

Într-o noapte, pe când fratele Ieremia se ruga profund i-a apărut Preacurata Fecioară Maria cu Fiul în brațe și scăldată în lumină. Într-un târziu, deși nu îndrăznea s-o privească, la încurajarea Ei umilul călugăr a întrebat-o:

- Stăpâna mea, tu ești Regină și nu porți coroană?

- Coroana mea este Fiul meu!

Deși fratele Ieremia a încercat să ascundă această minune a arătării Maicii Domnului nu a reușit și până la urmă a trebuit să dezvăluie această taină. După ce a relatat totul mulțimii aflată în stare de euforie, după ce cu toții au intonat cântecul Salve Regina și aceștia s-au retras, rămânând singur cu confratele său, fratele Ieremia a constatat că nu mai avea nici cingătoare, nici Rozariul de la brâu, nici bastonul iar cineva îi smulse chiar și peticele de la haina monahală, pe care o purta de peste treizeci de ani.

Prințesa de Bisignano, Isabella della Rovere, aflând vestea aparției a adus la palatul ei pe fratele Ieremia și pe un pictor care după descrierea minuțioasă a călugărului a încercat să redea într-o pictură imaginea Preacuratei cu Pruncul în brațe. Prințesa porunci să se facă mai multe copii care se răspândiră în tot viceregatul. Devoțiune către Maica Domnului a luat o amploare deosebită în acele locuri.

La un moment dat fratele Ieremia fiind grav bolnav, iar medicul nemaidându-i șanse de supraviețuire, a trimis să-i aducă acea icoană a Preacuratei. I s-a încredințat voinței sale iar a doua zi era vindecat complet, fiind din nou capabil să se ocupe de cei săraci, bolnavi și necăjiți.

În luptă cu diavolul

Fratele Ieremia avea să aibă în vedere mereu cel mai periculos păcat: orgoliul și vanitatea. De aceea diavolul porni împotriva lui printr-un atac fățiș. Apărea ca un animal ciudat printre gunoaie și în spatele ușii de la intrarea în corul capelei. Satana i-a spus fratelui Ieremia scopul său: de a-i face pe călugări să renunțe la rugăciune prin neputința somnului, sau de a nu săruta pământul atunci când fac închinăciunile; aceasta îl deranja nespus pe îngerul decăzut.

Altădată, când fratele Ieremia ieșea seara târziu de la capelă, îl zări pe diavol în semi-întuneric sub forma unui monstru oribil ce scotea niște sunete asemenea unor grohăeli, mieunături, nechezături... și începu să vorbească disprețuitor și blasfemitor, arătând că numai forța lui Dumnezeu îl mai oprește să nu distrugă universul. Apoi diavolul își dezvălui identitatea, spunând că este duhul necurăției în care îi atrage pe tineri dar în mod special pe preoți, aceasta din urmă fiind una din cele mai mari izbânzi ale sale. Alte efecte malefice pe care le mai face sunt: umplerea de orgoliu a celor învățați, făcându-i să uite de Autorul științei, provocarea de nemulțumiri și răzvrătire în mănăstiri ca și dezbinări de tot felul.

Fr. Ieremia l-a blestemat, a făcut semnul crucii iar monstrul a dispărut. Călugărul valah se întoarse atunci din nou în capelă, unde se prosternă în fața Sfântului Sacrament până târziu în zori.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire