pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viața Fericitului Ieremia Valahul
achizitionare: 11.11.2002; sursa: Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

Inapoi la cuprins

Începutul

Fericitul Ieremia Valahul s-a născut la 21 iunie 1556 într-un cătun din Moldova care apare în biografiile sale cu denumirea de Tzatzo. La botez primește numele de Ion. Părinții săi erau Stoica Costiște și Margareta Barbat care constituiau o familie cu adevărat creștină. Mama sa a avut un rol important în transmiterea primelor noțiuni creștine, începând cu propria sa comportare. După Ion au mai urmat alți șase copii: doi băieți și patru fete. Pe toți mama i-a învățat ca un educator înăscut și crescut la școala lui Isus. A încercat astfel să-i copleșească pe micuți, de la primele semne de înțelegere, cu personalitatea lui Isus în contextul Sfintei Familii din căsuța Nazaretului. În același timp le transmitea copiilor chipul și comportarea Preacuratei Fecioare Maria. Nu uita a le vorbi și despre iad, despre pedeapsa veșnică, despre diavol etc în contradicție cu fericirea veșnică în rândul sfinților cu Dumnezeu în Sf. Treime.

De frica iadului și cu imaginea tatălui, când i-a arătat că așa cum se înalță la cer păsările așa se înalță călugării, lui Ion îi încolțește gândul de a se face călugăr. Mama sa care cunoștea realitățile unor mănăstiri decăzute îi spuse că "Există o țară minunată unde trăiesc creștini buni și călugări sfinți... peste munți, spre miazăzi. Se cheamă Italia unde înflorește credința adevărată și unde trăiește Papa, locțiitorul lui Cristos pe pământ". Copilul îi răspunde: "Acolo voi merge și eu, mamă!"

Călătoria

În anul 1574 Ion pleacă din satul său natal și se îndreaptă spre Alba-Iulia, cu gândul de a porni mai departe, spre Italia. Pentru că era analfabet și nu se putea orienta în spațiu el invocă mereu în călătoria sa pe Arhanghelul Mihail. Pe un drum nu lipsit de peripeții, cu un total abandon în brațul Providenței, Ion ajunge la Alba-Iulia, pe atunci reședința principelui Ștefan Bathory. Până în momentul când Dumnezeu avea să hotărască plecarea, tânărul valah avea să lucreze ca zilier la ridicarea zidurilor cetății. Și Dumnezeu a hotărât. Avea să plece ca însoțitor al medicului italian Pietro Lo Iacomo care îl tratase pe bunul principe de Alba-Iulia. Astfel în timpul Paștelui anului 1576 plecă din Alba-Iulia și sosi la Bari în vara aceluiași an. Aici a rămas 18 luni.

Prin purtarea de grija a acelui medic Ion este angajat ca băiat de prăvălie la o farmacie, cu toate că intra într-o lume nouă care-l uimea și îi trezea încă semne de întrebare. Dar cuvintele mamei de odinioară I-au dat putere. A început să se simtă bine în bisericuța fraților capucini unde farmacistul Del Core, prieten cu călugării îl prezentase ca pe un tânăr serios și evlavios. Bucuria franciscană avea să facă să încolțească în mod tainic un nou început poate nici de el sesizat la acel moment. La un moment dat dezamăgit de viața crștinilor din Bari, după o deosebită frământare se hotărăște să plece la Napoli unde ajunge, printr-o recomandare, la o familie profund credincioasă care-l cunoscuse deja și îi apreciase calitațile. Ajungând în timpul Postului Mare a fost un foarte credincios ascultător al predicilor, nu de puține ori cu descrieri apocaliptice, încât impresionau chiar și pe cei ce nu aveau prea multe socoteli cu dreptatea divină. Totuși, cu prilejul sărbătorii Paștelui toată atmosfera de feerie și extaz bazat pe distracții, mâncare și băutură îl dezamagiră și se hotărâ să ia drumul mînăstirii.

Intrarea în mănăstire

Astfel Ion ajunse la mănăstirea "Sfântul Efrem cel Vechi". După ce vrednicul Provincial Părintele Urbano din Giffoni îl trecu prin câteva probe specifice acelora care doresc să intre în mănăstire, impresionat de simplitatea, sinceritatea și hotărârea lui îl încredință griji fratelui Pacifico din Salerno care avea deja faimă de sfânt, pentru a face Noviciatul din Sessa Aurunca. Acest frate Pacifico i-a supraviețuit fratelui Ieremia și avea să fie unul din martorii principali la procesul informativ asupra virtuțiilor acestuia.

După ce făcură un drum de 63 km pe care Ion se dovedi a fi un om al tăcerii, rugăciunii și milosteniei, ajunsera la Sessa in amurg când clopotele sunau de Îngerul Domnului. Aici tânărul valah începu să trăiască într-o autentică viață de mănăstire prin tăcere, rugăciune, lecturi spirituale și muncă. Fratele Pacifico l-a pregătit, vorbindu-i despre frumusețea și valoarea harului vocației călugărești, despre îndatoririle vieții monahale, despre spiritul cu care trebuie urmate învățăturile evanghelice pentru a împlini cât mai bine voința lui Dumnezeu.

Prin felul în care se comporta tânărul novice trezi admirație în rândul călugărilor care începeau să-l vadă ca pe un înger.

Ceremonia înveșmântării a avut loc în ziua de 8 mai 1578. În acest cadru la întrebarea Maestrului:

- Ioane, ce anume ceri de la Dumnezeu?

- Cer, răspunde Ion cu glas hotărât, haina Sfântului Francisc pentru a mă sfinți.

Atunci Ion își auzi și noul nume: IEREMIA. Înțelesese că intrase într-o nouă lume și devenise alt om. Toată viața sa avea să lupte pentru cultivarea virtuțiilor. Se bucura astfel de o pace interioară deosebită și nu se gândea deloc că i-ar putea-o tulbura cineva sau ceva. În ceilalți vedea doar virtuțiile șu nu defectele. Având deosebită devoțiune pentru Isus Euharisticul, se împărtășea zilnic, ceea ce îl ducea spre culmea bucuriei și fericirii.

Printre aceste stări binecuvântate fratele Ieremia avea să aibă și ispite diavolești care-l făceau să se îndoiască de nou sa stare, întrebându-se dacă a fost bine că și-a părăsit părinții care l-au crescut, unde s-a simțit bine, unde era educat creștinește de mama sa etc.

Ziua de 8 mai 1579 a fost ziua profesiunii sale călugărești când s-a dăruit total lui Dumnezeu și Bisericii. A doua zi după profesiunea călugărească, fratele Ieremia porni, din porunca Părintelui Provincial, spre mănăstirea Sfântul Efrem cel Vechi din Napoli, unde urma să îndeplinească slujba de bucătar și unde avea să se distingă prin acea caritate care a constituit trăsătura fundamentală a întregii sale vieți.

Pe urcușul sfințeniei în viața mănăstirii

Slujba de bucătar a făcut-o ca pentru Dumnezeu. Totul strălucea de curățenie în bucătărie. Se străduia ca nimeni să nu aibă motiv de nemulțumire. Iată câteva din cuvintele sale:

"... când lucrezi din iubire față de Domnul, totul merge bine: dar dacă nu muncești cu dragoste, ci din silă, e jale. Pentru că, dacă le cade greu mâncarea, frații nu pot studia, nu-și pot vedea de îndatoririle lor și nu le mai vine să laude Providența. Nu este un păcat mic să pui piedică laudelor lui Dumnezeu, care se gândește la noi ca un Tată bun." (Emmanuele da Napoli, Vita del Servo di Dio frate Geremia da Valacchia dei Minori Cappuccini della Provincia di Napoli, Napoli 1775, p. 45)

Fratele Ieremia era dușmanul bârfei și al flecărelii și dorea nespus de mult ca între frați să domnească virtutea carității. Cuvintele sale mergeau direct la suflet atât pentru preoți cât și pentru mireni. Nu știa să vorbească decât despre Dumnezeu și tocmai de aceea era căutat. Ascetismul fratelui Ieremia nu se manifesta în exterior prin rigiditate, asprime sau pesimism ci-l slujea pe Dumnezeu cu bucurie și înveselea pe toți care se apropiau de el. Necăutând niciodată preamărirea sa ci numai gloria lui Dumnezeu părea a-și spune mereu: "Trebuie ca Domnul meu să fie mulțumit de mine"

Un confrate care observase că în timpul rugăciunii chipul fratelui Ieremia strălucea de o lumină cerească, îi destăinui cu simplitate că ar dori să experimenteze și el ceva asemănător.

- Dragul meu, îi spuse, zâmbind, fratele Ieremia, dacă Dumnezeu ți-ar dărui harul extazului, tu ai fi obligat față de El, dar dacă tu împlinești o faptă de caritate față de săraci, atunci El se simte obligat față de tine!

Ca să nu fie rob al simțurilor Ieremia făcea anumite acte de mortificație ca: posturi îndelungate, biciuiri zilnice ș.a. Astfel în persoana fratelui Ieremia încep să prindă contur anumite daruri cerești. De exemplu, trecând prin fața unei case, își astupă nasul și strigă: "Doamne, ce duhoare de păcate vine din casa aceea!" Persoane care erau de față i-au verificat spusele. Altădată unei femei de stradă i-a spus câteva cuvinte și i-a fost deajuns pentru ca aceasta să-și schimbe viața. Fratele Ieremia a mai fost înzestrat cu darul de a ști cum să lupte împotriva celui mai de temut dușman al sufletului: mândria. Bogăția sa spirituală considera că este darul exclusiv al lui Dumnezeu.

E adevărat că Dumnezeu se arăta față de el nespus de generos ceea ce era mult mai mult decât bietele laude umane. Totuși avea să treacă și umilul călugăr valah prin "noaptea întunecoasă" despre care vorbește Sf. Ioan al Crucii. El însă nu lăsa să se vadă nimic din drama sa interioară. Era pentru el o bucurie să-l slujească pe Domnul său și în suferință. Nu umbla după mângâierile lui Dumnezeu. Căuta pe Dumnezeul mângâierilor.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire