pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Flori alese din grădina Bisericii lui Cristos
pr. Nicolae Both

achizitionare: 22.06.2003; sursa: Casa de Editură Viața Creștină

Inapoi la cuprins TEREZA NEUMANN

Semne timpurii

Născută la 8 aprilie 1898 în localitatea Konnersreuth din Bavaria, Tereza a fost prima din cei 11 copii (după unii, a fost a doua din cei 10 copii) ai lui Ferdinand și Ana.

Părinții erau țărani modești (poate, croitori) cu posibilități materiale reduse.

Copilă veselă, comunicativă, spontană și vioaie (chiar iute din fire), Tereza iubea natura dar avea o mare aversiune pentru minciună, așa se poate explica lipsa ei de interes pentru povești și jucării.

Cel dintâi fapt semnificativ din viața Terezei l-a constituit prima cuminecare (însoțită și de primul extaz). Și dacă în acea vreme cuminecarea se făcea doar cu ocazia marilor sărbători, ea practica des cuminecarea spirituală.

Ca elevă a fost silitoare. conștiincioasă, dar lecturile sale erau reduse; am putea aminti printre aceste lecturi Filoteia, a Sf. Francisc de Sales și Istoria unui suflet, a Sf. Tereza de Lisieux. De asemenea avea o mare afecțiune pentru Patimile Mântuitorului și o dorință vie să devină misionară în Africa. Providența, însă, îi pregătea o altă chemare. Datorită greutăților familiale, Tereza a fost angajată ca servitoare la Martin Neumann, țăran înstărit, care avea prăvălie. La cei 14 ani ai săi, Resl (cum o dezmierdau ai casei) era zdravănă, cu o excepțională putere de muncă; după lucrul câmpului de peste zi mai avea putere să servească și să facă ordine în prăvălie, păstrându-și veselia sinceră și buna dispoziție.

Pe timpul războiului (1914-1918) Tereza efectua cele mai grele munci bărbătești, fiind în stare să ridice saci de 50-60 kg, era considerată printre cele mai harnice și mai puternice femei din partea locului. Și avea doar 16 ani!(23)

Cu toate ocupațiile sale multiple, Tereza nu neglija latura spirituală; în ceea ce privește specificul vârstei, ea era departe de orice tentație, respingând bărbătește avansurile inerente.

Gândul la viața de mănăstire o apleca spre meditație, spre rugăciune și caritate. În revers, și cei din jur o iubeau și o respectau.

Primele încercări

Într-o zi de duminică (10 martie 1918) Tereza ia parte la stingerea unui incendiu. Efortul de ridicare a găleților cu apă, frigul de martie și umezeala, o răpun brusc. Diagnosticul: posibilă fractură de vertebră și strangularea unor nervi. După câteva zile încearcă să-și reia lucrul, dar cu mari dificultăți.

La nici o lună (începutul lui aprilie), o cădere îi provoacă o rană la baza craniului, după care vederea începe să-i slăbească, astfel că se vede silită să renunțe la lucru și să se întoarcă acasă. Boala se agravează. După șapte săptămâni de spitale revine acasă, încercând să-și ajute familia. Dar, o nouă cădere (era începutul lunii august) și o nouă lovitură la cap îi agravează situația. O a treia cădere se lasă cu scăderea accentuată a vederii, astfel că în curând nu mai poate citi.

După a patra cădere (19 octombrie) rămase pentru un timp inconștientă; în fine, anul următor (17 martie 1919), a cincea cădere îi provoacă orbirea completă. De acum viața Terezei devine un martiriu: dureri, convulsii, crize. La toate acestea, începând cu iarna lui 1919, se adaugă o paralizie progresivă, cu deformarea membrelor și cu alte complicații. Uneori devenea surdă și mută.

Astfel că - după patru ani și jumătate - trupul acela vioi și puternic devenise un cadavru viu, emanând o duhoare insuportabilă.

În ciuda încercărilor, Tereza nu contenea a se ruga și a-și oferi suferințele pentru convertirea păcătoșilor, dovedind un atașament deosebit față de omonima sa, Tereza de Lisieux.(24)

Reveniri miraculoase

Fără a se gândi la propria vindecare, Tereza începu o novenă pentru cauza beatificării Terezei de Lisieux. La încheierea novenei, în dimineața zilei de 29 aprilie 1923, își recăpătă brusc vederea; era ziua beatificării pe care am pomenit-o. A doua zi dimineața doctorul Seidl constată cu uimire vindecarea.

- Ce s-a întâmplat? întrebă el.

- Ieri, Mica Soră, Tereza de Lisieux a fost declarată fericită. Noi credem că ea a vindecat-o pe Tereza noastră, răspunse bucuroasă mama Terezei.

Între timp piciorul ajunsese într-o stare care impunea amputarea. Îngrijorarea familiei era la culme iar Tereza se adresă cu ardoare Micii Tereza. Sora Crescenția îi puse în alifie petale de trandafir de pe mormântul Terezei din Lisieux. La aplicarea pansamentului, bolnava simți o zguduitură și mâncărime puternică la picior, apoi se liniști. A doua zi, 3 mai 1925, rana era complet vindecată.

După două săptămâni, Tereza, paralizată la pat, își făcea rozariul. Deodată se simți învăluită de lumină și - speriată - începu să strige. Alertat, preotul sosi împreună cu infirmiera, găsind-o pe Tereza în extaz și - spre uimirea tuturor - aceasta se ridică de pe pernă. Trezindu-se, începu să plângă și zise:

- Acuma mă pot ridica, pot umbla!

Picioarele își căpătară poziția normală și - ajutată de ceilalți - începu să umble.

Era vindecată, tocmai în seara zilei de 17 mai 1925, ziua canonizării Sfintei Tereza de Lisieux.

Părintele Naber (spiritualul Terezei) o întrebă:

- Resl, ce s-a întâmplat?

Tereza relată cum o voce îi propunea vindecarea, avertizând-o că va avea mult de suferit ca victimă pentru preoți, încheind cu cuvintele: "Mai multe suflete se mântuiesc prin suferință decât prin cele mai strălucitoare predici. Eu deja am scris altădată acest lucru."(25)

Ulterior, părintele Naber îi arătă aceste cuvinte în scrisoarea a șasea a Sfintei Tereza de Lisieux către misionari. Așadar, tot Mica Tereza săvârșise și această vindecare. De sărbătoarea Corpus Domini (11 iunie 1925) Tereza mergea pentru prima dată la biserică, după 7 ani (din 1918).

Dar în toamna aceluiași an, o apendicită acută purulentă impunea operația. Toți ai casei începură o novenă în cinstea Sfintei Tereza și Resl se vindecă instantaneu. Ea declară că și această vindecare aparține aceleiași sfinte care, în plus "mi-a zis să merg imediat la biserică pentru a mulțumi lui Dumnezeu".

Alte două vindecări miraculoase au fost consemnate și atestate ca atare de către medici (precum și precedentele), anume:

- O pneumonie gravă, în toamna anului 1926

- O apoplexie, cu stare de semiconștiență, vindecată instantaneu cu ocazia Adormirii Maicii Domnului (15 august 1940).

Pătimind cu Cristos

După toate încercările prin care a trecut, Tereza își reluă treptat viața obișnuită, dar trăirea spirituală devenea tot mai intensă și nu va întârzia să ia forme vizibile.

Era a treia vinere din Postul Mare al anului 1925 (5 martie, prima vinere din lună) când Tereza în extaz medita Patimile Mântuitorului. Deodată simți o durere acută în partea stângă. Ea credea că-i vorba despre o nouă boală pe care voia să o păstreze secret față de părinți; doar sora sa Crescenția o știa și o ajuta. Mărturisindu-se părintelui Naber, acesta își dete seama că este vorba despre rana din coastă a Mântuitorului.

Într-o vinere următoare primi și rănile de la mâini și de la picioare. Anul următor i se adăugară urmele coroanei de spini (8 stigmate pe creștet) iar în 1928 (Postul Mare) primi și rana cauzată de purtarea crucii pe umărul drept.

Începând cu Vinerea Mare a lui 1929 Tereza suporta, cu urme vizibile, și biciuirea.(26)

Medicii încercau fel și fel de tratamente și pansamente dar rezultatele erau contrare. Așa că, la insistențele părintelui Naber, fu lăsată în pace. Biserica porni demersurile necesare spre a se convinge de realitatea faptelor, în timp ce vizitatorii nu conteneau.

La intervenția Protectoarei sale (Tereza de Lisieux), Resl începu să-și reia parțial activitatea obișnuită: îngrijea păsările, aducea lemne, lucra în grădină. Unele dintre răni, precum cele de la genunchi, la fel ca și rana de la umăr, apăreau aproape exclusiv în Săptămâna Mare.

Secvențe din Patimi

Postul Paștilor anului 1926 marchează începutul viziunilor istorice ale Terezei. Acestea aveau ca subiect Vechiul și Noul Testament, viețile sfinților dar mai ales Patimile lui Isus, pe care Tereza le trăia în timpul extazelor ce durau de joi noaptea până vinerea pe la prânz.

Iată câteva secvențe:

- Simon Cireneul refuză la început să poarte Crucea, ceea ce provoacă a doua cădere a lui Isus... Ulterior, înțelegând cine este Isus, o poartă cu bucurie.

- De Isus se apropie o femeie cu fetița de mână și purtând un ulcior. Tereza afirmă că este femeia ce se vindecase atingând în ascuns poala hainei Lui. Ea își scoate marama de pe cap, o întinde lui Isus ca să-și șteargă fața...

- Biciuirea a fost executată de trei grupuri de soldați beți. Isus legat de stâlp, cu mâinile ridicate, gol complet, abia dacă atingea pământul cu picioarele.

- Cununa de spini era de fapt o cușmă pe care i-o înfundau pe cap cu lovituri de baston.

- Crucea, încropită din trei bârne, avea forma literei Y.

Cu ocazia viziunilor Tereza a descris exact palatul lui Irod, dând și detalii uimitor de precise.(27)

Carisme

La fel ca și Ecaterina Emerik, Tereza a fost învrednicită să sufere pentru alții și să mijlocească convertiri sau vindecări miraculoase. Enumerăm în continuare unele carisme deosebite pe care le-a primit Tereza.

- Folosirea limbii aramaice, limba vorbită pe timpul Mântuitorului. Faptul a fost confirmat de mai mulți universitari orientaliști.

Fără să cunoască decât limba germană, Tereza redă expresiile:

"Abba schabock lahon" ("Tată iartă-le lor")

"Ha emeck ha breck" ("Iată mama ta, iată fiul tău"), și altele.

- Timp de 36 de ani a trăit fără hrană (din 1926 până în ajunul morții 1962).

După relatarea părintelui Naber, ajunul a început la 6 august 1926, odată cu viziunea Schimbării la Față. Tot restul vieții sale Tereza s-a hrănit doar cu Euharistia (adică, după expresia ei: "Cu Isus").

Și acest fapt a fost verificat sever, cântărindu-se până și apa de spălat pe dinți!(28)

Grăitor în acest sens este și faptul că pe timpul celui de-al III-lea Reich, Tereza nu primea cartela de alimente.

- Absența somnului: Tereza dormea - de regulă - cel mult 2 ore pe noapte, între orele 4 și 6. Cu toate acestea, ea desfășura o activitate normală: munca în gospodărie, îngrijirea bolnavilor și mai ales primirea vizitatorilor. Astfel, de exemplu, după estimarea Jandarmeriei locale, în ziua de 5 august 1927 se aflau la Konnersreuth 4000 de vizitatori.

Dintre celelalte daruri primite de Tereza amintim: Citirea gândurilor, Bilocația (prezența simultană în locuri diferite), Profeția (printre altele a prezis căderea Reichului), Realizarea prezenței îngerului păzitor, Recunoașterea obiectelor consacrate, etc.

Spre sfârșit

Pe lângă toate suferințele Terezei, în ultimii ani se adăugă insuficiența cardiacă, avansând spre anghină pectorală. Din 1961, viziunile dureroase au încetat. Treptat, din cauza slăbiciunii, fu silită să renunțe la călătorii. Ultima sa inițiativă fu întemeierea unei mănăstiri de adorație perpetuă, mănăstire ce avea să se numească "Theresianum" (în onoarea Terezei de Lisieux) și care fu repede ridicată (5 luni) dar, după moartea Terezei.

La 13 septembrie 1962, revenind de la biserică, spuse surorii sale Maria: "Acum sunt cu adevărat bolnavă."

A doua zi. 14 septembrie (era ziua înălțării Sf. Cruci), într-o viziune (ultima) cu înapoierea crucii de către împăratul Heraclius, Tereza a suferit timp de 3 ore.

Sâmbătă, 15 septembrie, la ora 6 dimineața încercând să se scoale, suferi un infarct.

- Dacă trebuie să mor acum, sunt nepregătită. De mari ce-mi sunt durerile nu pot nici măcar să mă rog - zise Tereza sorei sale Maria. Era sărbătoarea celor șapte dureri ale Preacuratei.

Marți, 18 septembrie, părintele Naber o cuminecă pe Tereza, la cererea acesteia. Pentru prima dată, după 36 de ani, a luat o înghițitură de apă - împreună cu ostia. Nu peste mult, a adormit spre veșnicie.

Timp de patru zile, corpul Terezei a fost expus între flori și lumânări. Trei medici au confirmat moartea clinică și starea intactă a corpului, la patru zile după moarte.

Vestea morții fiind anunțată prin presă, radio și televiziune, zeci de mii de pelerini s-au perindat prin fața sicriului, aducându-i ultimul omagiu.

Sâmbătă 22 septembrie 1962 avu loc înmormântarea Terezei în cimitirul din Konnersreuth, în prezența unei mulțimi imense, inclusiv din alte țări ale Europei. Trecuseră 13 ani de la moartea mamei și 3 ani de la moartea tatălui.

Rugăciune

Crucea vieții tale, sfântă a zilelor noastre, să ne fie exemplu de răbdare și dăruire pentru salvarea sufletelor. Cere-ne de la Dumnezeu statornicia vieții pe calea suferinței, singura cale care duce la fericirea veșnică. AMIN.

Note


23 Ne dăm seama că există aspecte evidente - dar totuși colaterale - care nu oglindesc adevărata chemare ci mai degrabă o maschează.
24 Ce exemplu mai grăitor privind rezistența la încercări și refuzul disperării!
25 Niciodată nu va fi îndeajuns pătruns și promovat rolul suferinței (acceptate și oferite).
26 Aceste suferințe - pe care le-am putea numi "cu adresă precisă" - constituie un dar deosebit.
27 Este cazul să revenim asupra unei idei precedente (7): Detaliile țin de persoană și nu rolul de a ilustra - pentru simțurile noastre atât de mărginite - o realitate care oricum depășește puterea noastră de pătrundere.
28 Toate aceste precauții "exagerate" sunt explicabile vizavi de atare fenomene extraordinare.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire