pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Flori alese din grădina Bisericii lui Cristos
pr. Nicolae Both

achizitionare: 22.06.2003; sursa: Casa de Editură Viața Creștină

Inapoi la cuprins MARIA GORETTI

Părinții copilei

Erau oameni modești, săraci, din provincia Ancona-Italia. Tatăl - Ludovic Goretti - s-a născut la Corinaldo, în 26 decembrie 1859 iar mama - Assunta Carlini - s-a născut la Senigallia, în 16 august 1866. Rămasă orfană de timpuriu, a fost nevoită să slujească pe la diverși stăpâni pentru a se întreține. După ce se căsătoresc la Corinaldo (în 1885), tânăra familie își duce viața modestă și liniștită, lucrând un petec de pământ.

Dumnezeu le-a dăruit în total 7 copii, patru băieți și trei fete: Antonel (care moare la 8 luni după naștere), Angelo, Maria, Marian, Alexandru (care avea să moară la vârsta de 20 de ani), Ersilia și Tereza (care, ajunsă călugăriță, devine misionată franciscană cunoscută sub numele de "Sora Maria Alexandra a Sf. Alfred).

După 11 ani de trudă și neajunsuri, familia Goretti ia drumul pribegiei. Pentru 3 ani se stabilesc la Colle-Gianturco unde lucrează pe moșia senatorului Selsi. Dar și de aici, nevoia îi mână în altă parte. Astfel că, la sfârșit de veac, poposesc în regiunea Nettuno, ca arendași ai contelui Attilio Mazzoleni. Aici, Ludovic Goretti se asociază cu Ioan Serenelli, astfel că locuiau în aceeași casă (două camere separate și o bucătărie comună) cele două familii: Ioan Serenelli cu fiul său Alexandru și familia Goretti.

Nu trece bine nici un an că, la 6 mai 1900, tatăl Ludovic moare - mama Assunta rămâne astfel să înfrunte viața de una singură - dar bărbătește - împreună cu cei 6 copii ai săi, care trebuiau să se supună pretențiilor absurde ale celor doi locatari Serenelli.

Zadarnic lua tot greul asupră-și - sărmana văduvă - căci zbaterea ei nu dădea rezultate. Ajunsese într-o asemenea situație că, de exemplu, după ce a dat dijma de bob și grâu, a rămas doar cu... 15 lire datorie! Nici anul următor n-a fost mai rentabil (anul în care s-a și produs nenorocirea). De aceea, Assunta urma să se mute din nou la Corinaldo.(19)

Scurta copilărie a Mariei

Maria Goretti s-a născut la 6 octombrie 1890 la Corinaldo. Prin botez a primit numele de Maria-Tereza. Încă de mică a dovedit un caracter bun, seriozitate, modestie precum și o inteligență precoce. Era foarte atașată de mama sa, pe care o însoțea peste tot la treburile gospodăriei. La moartea tatălui său, Marietta nu împlinise bine 10 anișori; pentru sufletul iubitului său tată adormit ea se ruga mereu și recita adesea rozarul. Greaua pierdere a resimțit-o ca pe o rană mereu vie, tot restul scurtei sale vieți. Iată cum ne-o prezintă mama sa:

"Totdeauna, totdeauna, totdeauna Marietta mi-a fost ascultătoare; niciodată nu m-a supărat. Dacă primea vreo mustrare nemeritată, pentru vreo greșeală fără voie, nu se resimțea cu nimic, nici nu se scuza, ci rămânea liniștită și respectuoasă. La cel mai mic semn era gata să-mi îndeplinească orice dorință... Și era atât de pricepută încât pot spune că ea conducea casa, când eu lucram la câmp."

Și-ntr-adevăr, Marietta a fost un înger păzitor atât pentru mama sa cât și pentru întreaga familie. Făcea totul în casă, iar Assunta putea lucra liniștită la câmp, departe de copiii săi. Când, uneori, mama le pedepsea pe surioare, acestea alergau la sora lor mai mare: "Marietta, mama mă bate!". Ele au continuat să alerge la surioara lor Marietta, și după moartea ei, cu rugăciunile lor. Până și ucigașul ei avea să declare mai târziu: "Totdeauna am cunoscut-o pe Marietta bună, ascultătoare de părinți, cuminte și nu ușuratică sau zvăpăiată, cum erau alte copile. Pe drum mergea modestă și grijulie, pentru a îndeplini poruncile primite. Se mulțumea cu orice fel de haine pe care i le făcea mamă-sa ori i le dăruia vreo femeie... Urmând sfaturile mamei sale, fugea de orice prietenie primejdioasă."

De altfel, evlavia Mariei era edificatoare; "...se vede că era un suflet atras de către Domnul" - a declarat la procesul de beatificare, prietena ei intimă, Tereza Lungarini.

Dimineața, primul lucru era rugăciunea; se adresa mereu Sfintei Fecioare, Sfântului Anton, Sfântului Iosif (patronul familiei) și îngerului păzitor. Ea era aceea care, în absența mamei, se îngrijea de sufletele frățiorilor săi. Seară de seară, împreună cu toată familia, recitau ROZARUL.

Să adăugăm la toate acestea și participarea la Sf. Liturghie. Dacă nu se celebra la Ferriere, Marietta mergea la Conca; dacă nici aici, atunci la Campomorto sau chiar la Nettuno (cale de 20 kilometri dus-întors).

"În zilele ploioase ori în clipele de odihnă, între un lucru și altul, Maria lua rozarul și se ruga sau împodobea icoana Preacuratei cu cele mai alese flori" - spunea mai târziu ucigașul său.(20)

Prima cuminecare a fost unul dintre cele mai importante evenimente din scurta ei viață. Ca de obicei, Marietta a trebuit să aștepte împlinirea celor 11 ani.

- Mamă, când mă voi cumineca?

- Odorul meu, cum să te cumineci dacă nu cunoști bine catehismul?! Vezi prea bine că nu știi nici măcar să citești. Nu am nici bani să-ți cumpăr hăinuțe, ghete și văl alb; nu avem nici măcar o clipă liberă, atâtea avem de făcut!...

- Mamă dragă, dar așa nu ajung niciodată să fac prima cuminecare! Eu nu mai pot sta fără Isus!

- Dar ce-ți pot face eu, draga mamei? Mă doare inima când vă văd crescând ca niște ființe fără de minte (fără învățătură)!

- Lasă, mamă, că va avea grijă Dumnezeu! Sora Elvira se află la Conca; ea știe să citească. Eu voi fi harnică, voi termina mai repede treburile casei și apoi, în timpul liber mă vei lăsa la Conca să învăț catehismul.

Timp de 11 luni, cele două, mama și fiica, și-au concentrat preocupările de pregătire. Data primei cuminecări a fost stabilită pentru 29 mai 1902 (era sărbătoarea Corpus Domini). Fiecare dorea să contribuie cu câte ceva: încălțăminte, văl alb, coroniță de flori, lumânare... Mama i-a pus cerceii săi și salba de coral, pe care o păstrase ca amintire din tinerețe și care a devenit o prețioasă relicvă a martiriului... Împreună cu sfânta copilă au primit sf. cuminecare încă 12 fete și 2 băieți.

Curăția martirei

Euharistia nu este atât o răsplată a virtuților cât mai ales o generatoare de virtuți, un izvor nesecat de forțe sufletești. Cu ziua primei cuminecări au început să înflorească și în sufletul martirei florile virtuților. "Mamă, ce urât vorbește o fată!", se destănui Marietta, referindu-se la cuvintele necuviincioase schimbate de un tânăr și o copilă ce scotea apă din fântână. Mamă-sa începu să se preocupe mai îndeaproape de virtutea curăției copilei sale, iar aceasta păstra o ținută demnă, modestă, edificatoare, fie că mergea la Conca pentru Sf. Liturghie sau că aducea din țarină cele necesare pregătirii prânzului. Cea mai umblată cale era Ferriere-Nettuno, pe care Marietta o parcurgea mereu pentru a vinde ouă sau porumbei și pentru a cumpăra cele necesare.

Adesea rudele sau vecinii îi ziceau Assuntei: "Ce înger de fetiță ai! Dacă o întrebi ceva ea răspunde cu modestie, își vede de drum și nu se oprește cu nimenea la vorbă."

Marietta era de o frumusețe gingașă dar în același timp inspira respect. Avea părul blond, fața netedă de un roșu trandafiriu. Doamna Assunta Folici, vânzătoare în Candelotti, ne relatează:

"Era serioasă, timidă și vorbea puțin. A venit aproape timp de 3 ani ca să cumpere cele necesare. Cu toate că avea deja 9 ani, era încă prea mică pentru a ajunge la tejghea; doar spunea de ce are nevoie și atât. Chiar în dimineața zilei când a fost asasinată venise cu doi bănuți ca să cumpere un kilogram de sare. Părea un chipușor al Maicii Domnului. I se putea citi bunătatea pe față; avea înfățișarea unei sfinte. Nu se punea la vorbă cu nimenea, iar pe drum nu se întovărășea nici cu alte fetițe. Nimenea nu avea a-i face vreo dojană și toți o pizmuiau pe mama care are o copilă atât de frumoasă, de cuminte. Purta mereu un șal în care-și ascundea fața. Când a căzut sub fierul ucigaș, a fost o jale generală; toți o proclamau de sfântă."(21)

Ucigașul

Alexandru Serenelli - căci despre el este vorba - a rămas orfan de mamă iar tatăl său, Ioan, era bețiv notoriu, încât ajunsese să fie dat în judecată pentru beție, de către propriul său fiu. Alexandru a hoinărit o vreme, fie ca ajutor de marinar, fie ca lucrător la câmp pe diferite moșii. Deși din fire ar fi putut avea intenții sănătoase, datorită lipsei unei educații religioase precum și din cauza tovărășiilor rele, dubioase, la care se adaugă și citirea cărților de moravuri ușoare, el nu reușește să învingă ispitele vârstei critice. El însuși mărturisea mai târziu: "De mic am legat prietenie cu tineri destrăbălați și de pe atunci sufletul meu a început să se corupă. Cu trecerea anilor această stare nu s-a schimbat în bine ci dimpotrivă, s-a înrăutățit mereu."

Ca tânăr care se apropia de timpul recrutării pentru serviciul militar, făcea o impresie rea. Era închis, tăcut. Desfășurările ulterioare - datorită, desigur, intervenției micului înger din paradis - vor oferi ucigașului vinovat cea de-a doua ipostază: convertit exemplar. El deveni astfel un al doilea Dismas - tâlharul pocăit de pe Golgota.

Deocamdată cei doi Serenelli (tată și fiu) aveau în față o sărmană văduvă cu cei șase copii cărora le făceau zile negre. În ultimul timp mama o observa pe Marietta plângând, atunci când îndeplinea unele porunci de-ale lui Serenelli. Acesta își pregătise arma crimei încă cu câteva luni înainte; era o bucată de fier, de vreo 24 cm, prelucrată ca baionetă sau pumnal.

Mucenicia

Câteva săptămâni, Alexandru încercase de mai multe ori să o silească la rău pe Marietta; fiind refuzat categoric, el o amenință cu moartea dacă va destănui cuiva. Cu o săptămână înainte de moarte, Marietta își comandase o rochie la croitoreasa Laurina Achilli din Conca. După plecarea sa, Laurina zise: "Ați văzut ce serioasă și îndurerată este această copilă?!"

În ajunul tragediei, Marietta o rugă pe mamă-sa cu lacrimi în ochi: "Mamă, nu mă lăsa singură în casă!". Chiar dacă ar fi intrat la anumite bănuieli, Assunta nu prea avea ce face; trebile o zoreau. Era o sâmbătă fierbinte de vară, 5 iulie 1902, când batoza treiera duduind la vreo 40 metri de casă. Alexandru îi dăduse Mariettei să-i cârpească o cămașă; aceasta lucra în pridvor și își supraveghea frățiorii, în timp ce toți ceilalți se aflau la batoză.

Alexandru pândi un moment prielnic, se furișă de la batoză, intră în cameră, își pregăti pumnalul și o chemă pe Marietta. Aceasta refuză așa că el o târî înăuntru și trase zăvorul. Față-n față cu demonul, îngerașul își puse în luptă întreaga forță a disperării sale; încurcat în planurile sale monstruoase, în ultimă instanță, ucigașul începu să izbească furibund cu pumnalul...

"Dumnezeule, Dumnezeule, eu mor!... Mamă! Mamă!..."

Mica Terezina se trezi speriată și începu să plângă. Părându-i-se că aude ceva țipete printre uruitul batozei, Assunta se neliniști... Marietta mai avu putere (de unde?!) să se târască până la ușă, să o deschidă și să-l cheme pe Serenelli-tatăl, ce stătea tolănit la ușă:

"Bade Ioane, vino sus... Alexandru m-a ucis!"

Acesta o chemă pe Assunta și pe Mario Cimarelli. Un medic sosi de urgență iar Tereza Cimarelli veghea la patul martirei, ca un înger păzitor. Între timp ucigașul se închise în camera lui și - trântit pe pat - aștepta să fie arestat, fără a dovedi nici urmă de remușcare. Jandarmii de la Cisterna sosesc, îl arestează pe ucigaș și-l duc; ambulanța o transportă pe martiră la spitalul din Nettuno.

Două ore a durat operația, timp în care i-au fost cusute și pansate 14 răni mari și altele mai mici. Începe febra și setea ucigătoare, dar nu-i este permis nici măcar un strop de apă. După exemplul Mirelui său, martira suferă. Avu totuși putere să explice, pentru cei prezenți, pentru contemporani și posteritate, desfășurarea tragediei care a dus-o la biruință. A avut puterea să declare public iertarea ucigașului său. "Din dragoste către Isus îl iert și vreau să ajungă și el în cer."(22) După ce mai privi o dată cu ochii înflăcărați pe scumpa sa mamă și pe frățiori, după ce primi Sf. Cuminecătură în trupușorul său sfânt, Marietta își dete sufletul... Erau orele 4 fără un sfert din după amiaza zilei de duminică 6 iulie 1902.

Dincolo de moarte

Îndată după sfârșitul său tragic, mica necunoscută a devenit celebră. Primăria orașului Nettuno a oferit gratuit un loc la cimitirul orașului, unde la 8 iulie a fost înmormântată.

Timp de peste 26 de ani, pe mormântul de cărămidă, o cruce albă de marmoră a străjuit-o, cu inscripția:

6 IULIE 1902
AICI ODIHNEȘTE TRUPUL
FECIORELNIC AL EROINEI
MARIA GORETTI de 12 ani,
în așteptarea autorizației legale pentru a fi
înmormântată în Sanctuarul Maicii Domnului
a Harului, unde i se înalță monumentul.

Monumente în cinstea ei s-au ridicat, de asemenea, la Nettuno (10 iulie 1904) și la Corinaldo (pe timpul papei Pius X), fiind de față și mama Assunta cu cele două fete, Ersilia și Tereza.

Abia la 26 ianuarie 1929 s-a făcut exhumarea, în prezența Assuntei (care avea la 63 de ani), a fiului ei Marian (fratele Mariettei, devenit acum cap de familie) și a prietenei Tereza Lungarini (de care am mai pomenit). Pe mormântul rămas gol, astăzi se află un monument cu inscripția:

În acest loc, timp de 26 de ani,
s-a odihnit în pacea lui Cristos
trupul feciorelnic al eroicei copile
MARIA GORETTI
Exhumată la 26.I.1929.
A fost înmormântată în Sanctuarul
Maicii Domnului a Harului, la 28.VII.1929

La ceremonia așezării în sanctuar erau de față: Mama cu fiul său Marian și soția acestuia, Iulia, împreună cu fiica lor, micuța Isoli (azi călugăriță).

După cum scria Mons. Lancellotti de Bella Celesia:

"Maria Goretti, care a reînnoit în secolul XX pilda sfintei Agneza, a Sfintei Lucia, a întărit cu sângele său ceea ce spunea Sf. Ambroziu: că fecioria nu e vrednică de laudă pentru că se află în martiri ci pentru că ea face martiri."

Procesele de beatificare au dovedit că Marietta revine adesea pe pământ; s-a arătat mamei sale și multora dintre cunoștințe, intervenind pentru ele. De asemenea a săvârșit mai multe vindecări miraculoase; aci amintim doar pe câțiva dintre beneficiari: Ionel Marafelli din Nettuno, Antoneta Marini din Roma, Montanari Fiore din Corinaldo, Cavalerul Spiridon Carter din Roma, Felliceta Quagliano Aterno, etc.

La 27 aprilie 1947, în prezența mamei Assunta (care la acea dată avea 81 de ani) papa Pius XII o declară FERICITĂ.

Să revenim puțin la "tâlharul pocăit de pe Golgota". La câteva zile după arestare, Alexandru Serenelli a fost condamnat la 30 de ani închisoare. Deși era pasibil de ocnă - mai ales că nu dovedea nici cea mai mică urmă de regret - legea a ținut seamă de faptul că Alexandru era minor. Timp de peste 8 ani ucigașul a persistat în împietrirea sa. Dar în cele din urmă, la data de 10 noiembrie 1910, minunea convertirii perfecte s-a produs, Așa, dintr-odată și total! Așa cum se produc minunile!

După cum declară însuși Serenelli, la data respectivă i s-a arătat Marietta în mijlocul unui câmp de crini, chemându-l s-o urmeze.

Așa se face că, la 24 iunie 1950, când papa Pius XII celebrează în Piața Sf. Petru din Roma canonizarea MARIEI GORETTI (în prezența mamei sale Assunta), nou Dismas, Alexandru Serenelli, își trăia zilele între zidurile unei mănăstiri.

Să reproducem, în încheiere, un pasaj din [7], pag.17:

În seara zilei de 24 iunie a anului 1950, o mulțime imensă umplea până la refuz piața Bazilicii Sf. Petru din Roma; într-o tăcere adâncă așteptau cu toții cuvântarea Suveranului Pontif la slujba de canonizare a Mariei Goretti. Deodată tăcerea începe să vorbească prin glasul sonor al Papei Pius al XII-lea: "În această strălucitoare seară de vară, Biserica lui Cristos ridică la cea mai înaltă cinste pe o fiică modestă a poporului credincios... De ce sunteți mișcați până la lacrimi când citiți sau auziți vorbindu-se de viața scurtă a acestei fetițe? Această viață, chiar și în sfârșitul ei violent, imprevizibil, este atâț de simplă și modestă, atât de transparentă și luminoasă, atât de vie și generoasă, încât ni se pare o istorioară din Sfânta Evanghelie...".

Rugăciune

Fericită mică martiră, întoarce-te și luminează cu surâsul tău nevinovat, pământul nostru întunecat de patimi. Fă ca istoria ta de eroism și curăție să aibă ecou și în sufletele noastre. AMIN.

Note


19 Asumate, dificultățile vieții ne salvează de înfundarea în terestru; oferite, acestea ne saltă spre cer.
20 Cât de armonios se îmbină - într-un suflet curat - slujirea lui Dumnezeu și a celor din jur!
21 Iată cum iradiază adevărata sfințenie.
22 "și el". Deci ea era pătrunsă de convingerea că merge în cer.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire