pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Flori alese din grădina Bisericii lui Cristos
pr. Nicolae Both

achizitionare: 22.06.2003; sursa: Casa de Editură Viața Creștină

Inapoi la cuprins GEMMA GALGANI

Primii ani de viață

Gemma Galgani s-a născut la 12 martie 1878 în sătulețul Camigliano din Toscana, sătuleț situat în apropierea orașului Lucca.

Tatăl, Henric Galgani, era farmacist, iar mama Gemmei, Aurelia, provenea din familia Landi. Creștini buni, cetățeni înstăriți, soții Galgani au avut 5 băieți (dintre care unul a murit în fașă) și 3 fete. Gemma a fost al 4-lea copil și prima dintre fete.

În dimineața zilei de 13 martie, Gemma a fost botezată în biserica parohială Sf. Mihail. La nici o lună după nașterea copilei, familia Galgani se mută la Lucca. Aici, Gemma împreună cu Ionel (al 3-lea dintre copii) urmează o școală particulară condusă de surorile Emilia și Elena Vallini. Mai târziu, aveau să urmeze și ceilalți trei mai mici: Antonel, Angelina și Julieta.

În ochii părinților, Gemma ocupa totdeauna primul loc, din cauza virtuților sale. Uneori tatăl zicea: "Eu am doar doi fii, pe Gemma și pe Ionel." Căci Ionel era un înger de curăție și gingășie. La această școală, timp de 5 ani, Gemma și-a însușit, odată cu pietatea, primele cunoștințe și îndeletniciri gospodărești. Redăm un raport al educatoarelor sale, surorile Vallini:

"Gemma era numai de doi ani, când tatăl său a adus-o la noi. Încă de la vârsta aceea arăta o cumințenie prematură. Era serioasă, gânditoare și cuminte în toate faptele sale, ca nimeni alta. N-a văzut-o nimenea nici plângând, nici certându-se; dimpotrivă, fața ei era pururea liniștită și zâmbitoare. Și totuși, temperamentul ei era vioi și înfocat. Tot timpul cât am avut norocul s-o ținem lângă noi, n-a trebuit s-o pedepsim niciodată, pentru că la micile greșeli îi era destulă o mică admonestare, după care îndată se reculegerea și se conforma. A învățat îndată, chiar de la început, toate rugăciunile ce se recitau zilnic în institut, care apoi erau atât de multe încât, pentru a le recita pe toate, trebuia cam o jumătate de oră... Era harnică la lucru și învăța cu ușurință tot ce i se arăta. Pentru aceste însușiri, rare la o copilă fragedă, Gemma era foarte iubită în școală.. Vom mai spune încă despre copila aceasta nevinovată și virtuoasă că, prin mijlocirea ei, am primit de la Dumnezeu un ajutor extraordinar: Odată bântuia în Lucca tusea convulsivă. De aceea, fiind vorba de o boală molipsitoare, noi n-am mai fi putut ține... pe cei cinci copilași la institut. Neștiind ce să facem, am cerut sfatul d-lui paroh de care ținea familia Galgani care, la rândul său ne-a sfătuit să nu-i părăsim pe micii frățiori, cu atât mai mult cu cât mama lor era greu bolnavă și în primejdie de moarte. Am acceptat sfatul și, la stăruința noastră, scumpa Gemma a început a se ruga lui Dumnezeu și boala a încetat, fără ca vreunul din școlari să fi fost atacat."

Gemma și părinții săi

Tatăl Gemmei veghea cu ochi atent grabnicul progres ce-l făcea ea în virtute și învățătură. În zilele de vacanță o ținea mereu lângă sine. Când trebuia să rămână împreună în oraș, tatăl o răsfăța cu haine și podoabe scumpe sau cu mâncăruri alese. Gemma se tânguia și protesta adesea, spunând că nici nu merită și nici nu dorește așa ceva. Dacă tatăl o lua pe genunchi ca s-o dezmierde sau să o sărute, micul îngeraș se zbătea din răsputeri:

- Tată, nu te prinde de mine!

- Dar tu nu știi că eu îți sunt tată?

- Știu, dar nu vreau să se atingă nimeni de mine!

Și tatăl o lăsa îndată în pace... de obicei amestecându-și lacrimile cu ale copilei, uimit de atâta virtute într-un suflet atât de fraged.

Cu totul alta era iubirea mamei. Doamna Aurelia era o adevărată sfântă și unul din cele mai desăvârșite modele. Se ruga mult, se cumineca în fiecare dimineață, mergând la biserică chiar și dacă avea de învins mari piedici. Își iubea toți copiii, pe Gemma, însă, o iubea cel mai mult, pentru că vedea într-însa darul lui Dumnezeu, mai bine ca oricare altul. Astfel, fiind conștientă de datoria sa, în loc să-și piardă vremea în izbucniri zadarnice de iubire sensibilă, s-a apucat a cultiva cu toată grija în sufletul Gemmei germenii prematuri ai virtuților. Însăși Gemma zicea că îndeosebi mamei sale îi datorează recunoștință că a învățat-o să cunoască pe Dumnezeu și să iubească virtutea.(14)

Mama obișnuia a o lua în brațe și, adesea cu ochii în lacrimi, îi dădea învățături sfinte: "L-am rugat pe Isus să-mi dea o copilă; m-a mângâiat, este adevărat, dar prea târziu... Sunt bolnavă și în curând va trebui să te părăsesc... Ascultă, deci, învățăturile mamei tale!". Atunci începea să-i vorbească despre adevărurile de credință, despre prețul sufletului și urâciunea păcatului, despre fericirea de a fi cu totul a lui Dumnezeu și despre deșertăciunea lucrurilor din lume. Altă dată îi arăta icoana cu Isus răstignit și-i zicea: "Vezi, Gemma, acest dulce Isus a murit pentru noi pe Cruce!"...

E lucru știut că celor mici nu le prea place să asculte învățături ori să zică rugăciuni. Despre mica Gemma nu se poate spune același lucru... Adesea copila se prindea de hainele mamei sale și-i zicea: "Mamă, mai spune-mi despre Isus!".

Cu câț sințea mai mult apropiindu-se sfârșitul, cu atât mai virtuos, cucernica femeie, ardea de dorul și râvna creșterii religioase a fiilor săi. În fiecare sâmbătă îi ducea ea la biserică ori lăsa ca să-i conducă cineva, pentru ca cei mai mărișori să se mărturisească, în felul acesta să-i învețe de timpuriu la primirea acestei taine mântuitoare. Ea însăși îi pregătea pentru mărturisire, iar când ajungea rândul la Gemma, sfânta mamă se simțea adesea silită să plângă, văzând seriozitatea și meticulozitatea ei la pregătire, precum și marea durere ce o avea pentru micile greșeli.

Doamna Aurelia era atacată de tuberculoză care, de 5 ani, o mistuia. Îndată ce medicii au constatat aceasta, nici unui copil nu i-a fost permis a se apropia de patul bolnavei. Gemma s-a întristat amar: "Acuma, departe de mama, cine mă va învăța să mă rog și să îl iubesc pe Isus?". S-a rugat, a stăruit, până ce a reușit ca, cel puțin pentru ea, să se facă excepție: "Mergeam la mama, îngenuncheam la căpătâiul ei și mă rugam."

Starea bonavei se agrava, deși primejdia nu părea apropiată. Chiar și în această stare mama se gândea la binele sufletesc al fiilor săi. Gemma, deși tânără de ani, era pregătită a primi taina sf. Mir. La prima ocazie Gemma fu condusă la biserica Sf. Mihail în Foro, primind taina Mirului din mâinile arhiepiscopului Nicolae Ghilardi, în ziua de 26 mai 1885... După primirea sf. Mir Gemma rămase să se mai roage: "Am ascultat Sf. Liturghie cum am știut mai bine, rugându-mă pentru mama, când o voce mi-a vorbit în inimă: Vrei să-mi dai mie pe mama? Da! am răspuns eu, dacă mă vei lua și pe mine!... Asta nu, îmi răspunse vocea, dă-mi de bunăvoie pe mama ta! Tu trebuie să mai rămâi cu tata. Pe ea vreau s-o duc în cer... Am fost silită să răspund că "da!", iar la sfârșit m-am grăbit spre casă... Doamne, Dumnezeule!" Aceasta e prima convorbire cerească pe care o știm din viața Gemmei.

Când a intrat în casă, mama era pe sfârșite. A îngenunchiat lângă patul ei, a vărsat câteva lacrimi stoarse de cruzimea durerii, s-a rugat cu inima cutremurată și a zis că nu se mai desparte de patul ei, până la cea din urmă suflare a mamei sale. Dar tatăl nu mai putea s-o lase acolo; a luat-o, deci, și a trimis-o cu o cumnată de-a lui, cu doamna Elena Landi, în satul San Gennaro. Mama a încetat din viață la 17 septembrie 1886, în etate de 39 de ani. Vestea a fost transmisă îndată și Gemmei și, cu atât mai admirabilă a fost resemnarea copilei de 8 ani, cu cât mai amară i-a fost durerea tristei despărțiri.

Prima cuminecare

Îndepărtarea de casa părintească și mai ales pierderea mamei, o afectaseră adânc pe Gemma. Mai târziu avea să spună părintelui său spiritual: "Într-adevăr deplângeam vremea când mă rugam atât de mult împreună cu mama."

Aici, la mătușa sa, nu prea avea cine s-o însoțească la biserică, nici clipe de reculegere în singurătate nu prea avea, dar mai ales îi lipsea un suflet ocrotitor care să-i vorbească de Isus.

Deși mătușa Elena o iubea și ar fi vrut s-o păstreze pe Gemma pentru totdeauna, tatăl hotărî să-și adune toți fiii în juru-i. Așa ajunge Gemma din nou acasă și urmează ca externă la Institutul surorilor Sfintei Zita. "Eram în rai" - avea să spună ea părintelui său sufletesc.

Era în al zecelea an, când i se permise, după îndelungate insistențe, să se pregătească de prima cuminecare. Amintim că nu se obișnuia la o vârstă atât de mică; mai adăugăm că Gemma avea trupușorul fin, delicat, încât la cei 9 ani ai ei părea doar de 6.

Se hotărî să intre în Mănăstirea Institutului Sf. Zita pentru pregătire, deși tatăl se opunea. "Seara obținui permisiunea iar dimineața intrai îndată în mănăstire și am stat acolo 10 zile. Ce rai!... Atunci simții cum se naște în mine un dor mare de a ști amănunțit viața lui Isus și Sfintele lui Patimi... Îmi spusei, deci, dorința aceasta învățătoarei mele și ea începu a-mi explica zilnic câte ceva... Într-o seară, când mi-a vorbit despre suferințele lui Isus, mi le-a descris atât de viu și bine încât am simțit o mare durere și m-a cuprins o febră atât de violentă încât toată ziua următoare am petrecut-o în pat. Învățătoarea mi-a întrerupt orice explicație mai departe..."

Prima cuminecare a avut loc duminică 17 iunie 1887. Unirea cu Isus a avut o influență covârșitoare asupra micului suflet: "Mă simțeam tot mai departe de lume și tot mai înclinată spre reculegere." Înainte de încheierea celor zece zile de exerciții ea își propuse următoarele:

  1. Mă voi mărturisi și cumineca mereu, ca pentru ultima dată.

  2. Voi vizita mereu pe Isus Euharisticul, mai ales când voi fi abătută.

  3. Mă voi pregăti de fiecare sărbătoare a Maicii Domnului cu acte de penitență, cerând în fiecare seară binecuvântarea Ei.

  4. Vreau să fiu mereu cu gândul la prezența lui Dumnezeu.

  5. Oricând va bate ceasul, voi zice de 3 ori: "Isuse al meu, îndurare!".(15)

Amintirea primei cuminecări nu s-a șters din inima Gemmei niciodată. În fiecare an se-ngrijea să sărbătorească această aniversare. Cu o astfel de ocazie, în iunie 1901, ea scrie părintelui sufletesc: "Ieri, părinte, avui o zi de rai: am stat tot cu Isus, am vorbit tot de Isus, am fost fericită cu Isus și am plâns cu Isus... O, părinte, nu toate zilele sunt așa! Petrec zile în care mă rușinez de mine însămi...".

Încercări pe calea perfecțiunii

Temperamentul firesc al Gemmei era vioiciunea, dar dovedea o exemplară stăpânire de sine. Ajunsese ca - din cauza reținerii și reculegerii - unii să o creadă ursuză sau semeață. Celor din familie nu le plăcea felul de a fi al Gemmei și o mustrau mereu. Dar ea răspundea întotdeauna cu aceeași amabilitate.

În primăvara lui 1890 cele două mătuși, Elena și Eliza, se mută la familia Galgani iar Gemma se bucură de ocrotirea lor deosebită.

Cursul superior îl începe în 1891-1892, sub conducerea Maicii superioare Guerra. Gemma manifesta multă compasiune, milă și iubire față de săraci. Dorind din tot sufletul să devină o sfântă, Gemma își alesese ca model pe venerabila Vartolomea Capitanio; idealul său de a deveni călugăriță nu s-a putut realiza.

Era spre sfârșitul anului 1895 când Gemma primi cadou un ceas și o cruciuliță cu lanț de aur. Într-o zi, pe când se întorcea acasă, își văzu pentru prima dată îngerul păzitor, care îi zise:

"Giuvaerurile care împodobesc mireasa unui Împărat răstignit nu pot fi decât spinii și crucea." Din acel moment ea n-a mai purtat nici o podoabă. Viziunile cu îngerul păzitor (și cu Isus) au devenit ulterior mai dese, mai ales în zilele de joi seara, când Gemma își ținea "ora sfântă".(16)

După cum am văzut, viața Gemmei n-a fost lipsită de suferințe. Să mai amintim că în toamna lui 1894 moare fratele Ionel. Tot atunci ea a fost țintuită la pat peste trei luni, măcinată de o boală grea. Apoi, o carie osoasă la picior a necesitat o deosebit de dureroasă operație.

Treptat tatăl devine tot mai datornic, iar la 11 noiembrie 1897, moare de cancer la gât. Rămân șapte copii orfani, în mizerie; creditorii îi despoaie sechestrându-le până și mobila din casă... Gemma dorea să sufere cu și pentru Isus, iar Isus nu întârzia să-i ofere ocazii din abundență.

O altă mătușă de-a Gemmei o duse la ea în Camajore. Aici Gemma nu se mai putea ocupa de sine, ca acasă. Era la 20 de ani, hotărâtă în sine să ducă o viață cu totul sfântă, departe de frământările lumești - deși trăia în lume. Așa se-ntâmplă că un tânăr dintr-o familie cinstită o ceru în căsătorie. Alarmată, Gemma ceru ajutor lui Dumnezeu s-o scape de încurcătură. Îndată apărură dureri acute la rinichi și șira spinării; medicii dau diagnosticul de tuberculoză. Boala se agrava, Gemma nici nu se mai putea mișca din pat, dar suporta eroic. Satana o ispitea cu promisiuni de vindecare, dar între timp i se arătă în vis Fericitul Gavriil de Îndurerata și-i zise: "Să fii bună, căci voi mai veni să te văd!". În speranța vindecării, Gemma își reînnoi dorința de a deveni călugăriță și făcu votul castității pe viață. La 4 ianuarie 1899 medicii încearcă o intervenție cu arsuri ale șirei spinării, dar boala se agravează, iar după două săptămâni apare și o umflătură la cap. Familia făcea rugăciuni, Gemma începu o novenă către Inima lui Isus; în fiecare seară fericitul Gavriil "venea și se rugau împreună". Novena se sfârși prima vinere a lunii martie, zi în care Gemma se însănătoși brusc și total, astfel că după două ore se ridică din pat.

Spre Golgota

Într-o zi, după sf. Cuminecare, Isus îi zise: "Cutează, Gemma, te aștept pe Golgota!". Preziua sărbătorii Inimii lui Isus, în 1899 cădea la 8 iunie (joia). Gemma relatează:

"Era (joi) seara. Deodată și mai brusc ca de obicei, simt o durere internă pentru păcatele mele... Reculegerii îi urmă răpirea simțurilor și mă pomenii înaintea Maicii mele cerești... Își deschise mantia și mă acoperi cu ea. În acel moment se arătă Isus având rănile deschise, dar din răni... ieșeau flăcări de foc. Îmi atinseră mâinile, picioarele și inima. Simțeam că mor... dar Maica Sfântă m-a susținut. După aceea... mă trezii îngenunchiată pe pământ dar simțeam o durere mare la mâini, la picioare și la inimă. Mă ridicai să mă așez în pat și atunci observai că din părțile acelea îmi curgea sânge...".

Gemma nu era prima și n-a rămas ultima care să primească rănile Mântuitorului. Cel târziu până duminica, urmele acestora dispăreau aproape cu desăvârșire.

În luna iulie a anului 1900 Gemma a primit urme vizibile ale cununii de spini, iar în prima vineri din martie 1901 a suferit în mod vizibil și rănile biciurii. În evanghelii nu citim de vreo rană provocată de purtarea crucii; totuși Gemma (la fel ca Sf. Tereza) a primit și o rană la umărul stâng, a cărei durere se menținea timp mai îndelungat din cauza căreia, în acea perioadă, Gemma umbla aplecată spre stânga.

Puterea sfințeniei

Lucrările lui Dumnezeu prin aleșii săi sunt tainice, surprinzătoare, provocând inițial, din partea celor din jur, reacții diverse.

Primii care își dau seama de minunile săvârșite prin Gemma sunt membrii familiei Giannini, după care urmează Părintele Pietro Paolo dell'Immacolata, episcopul I. Volpi și mai ales părintele ei sufletesc, P. Germano di S. Sanislao. Din toamna anului 1899 Gemma fu înfiată de acea numeroasă familie Giannini, cu 11 copii; aici Gemma lucra cu îndemânare, făcea curățenie și îngrijea bolnavii. Vorbea puțin, mărginindu-se doar să răspundă la întrebări. În schimb, familia Gemmei nu era prea înțelegătoare; fratele ei, Hercule, plecase în America iar Guido (fratele mai mare) optase pentru serviciul militar. Mătușă-sa Carolina o suspecta, amenințând-o c-o "omoară cu bâta!".

Pasul decisiv spre perfecțiune l-a făcut Gemma dezlipindu-se cu sufletul de lucrurile lumești: "N-am nimic, sunt săracă, săracă din iubire față de Isus." Ea suporta totul cu seninătate; într-un singur an i-au murit trei dintre cei dragi: fratele Antonel, sora Julieta și mătușa "cea bună". Se distingea prin simplitate, modestie, puritate și supunere. Seara, chiar dacă cei din jur continuau să discute, dacă d-na Giannini îi zicea "Gemma, tu ai nevoie de odihnă, trebuie să dormi!", ea îndată închidea ochii și începea să doarmă lin. Stăpânirea de sine a Gemmei se manifesta chiar și fiziologic. "Ce mângâiere simte inima mea atunci când se supune!". O scenă aparte a avut loc într-o seară de joi când, timp de o jumătate de oră, Gemma în extaz "s-a luptat cu Isus" pentru mântuirea unui mare păcătos din oraș. În aceeași seară, păcătosul bate la ușă și cere părintelui Germano să îi asculte mărturisirea.

În afara convorbirilor cu Isus și cu Maica Sfântă, Gemma se mai întreținea adesea cu îngerul ei păzitor, a cărui prezență reală o semnala.

Lupta continuă

Întreagă viața Gemmei a fost o permanentă luptă cu sine. Din supunere, la cererea confesorului său, ea începu a-și scrie jurnalul zilnic. Odată gata, îl dete doamnei Cecilia de-l ascunse într-un dulăpior. Nu mult după aceea, Gemma "îl văzu" pa satana ieșind pe fereastră cu jurnalul. Deschise scrinul, dar caietul dispăruse. Înștiințat de neplăcuta întâmplare, (aflat la 600 km de Lucca), părintele rosti exorcismele și jurnalul reapăru, afumat ca de foc.(17)

Cu vârsta, înfrânarea era îndreptată spre păstrarea curăției, iar puritatea ei interioară se manifesta și în exterior. Chiar și în timpul îndelungatei sale boli, după cum declară unii, toate lucrurile atinse de Gemma căpătau o plăcută mireasmă.

Într-o zi Isus îi zise: "Pregătește-te fiică! Satana va fi acela care, prin lupta ce cu voia Mea o va dezlănțui contra ta, va săvârși opera ce vreau să se împlinească cu tine"... Tortura satanei se și dezlănțui, mai întâi împiedicând-o la rugăciune: "Ești o tâmpită că te rogi unui răufăcător care te țintuiește cu el pe cruce", îi zicea diavolul; adesea, în disperarea lui furibundă, o tortura chiar fizic. Uneori o arăta ca fiind posedată: "O, Dumnezeule! Am fost în iad, fără Isus, fără Maica mea, fără îngerul meu!" exclama ea epuizată. Dar toate încercările satanei nu făceau decât să grăbească urcușul Gemmei spre perfecțiune, începând cu reculegerea mistică, flacăra iubirii și ajungând la logodna mistică. Stările ei de extaz se succedau în orice timp și loc. Sf. Euharistie o întărea în lupta sufletească și în misiunea sa de apostolat.

Ultima ispășire

În luna mai 1902 boala o asaltă din nou. Isus îi zise:

"Doresc o ispășire mare, mai ales pentru păcatele și sacrilegiile cu care Mă vatămă slujitorii altarelor." Gemma se oferi total. Până și stomacul i se blocase. Pentru o perioadă de vreo 20 zile ea se însănătoși brusc și perfect; dar la 9 septembrie recăzu. Începu febra, vărsături de sânge iar palpitațiile inimii (care-i îndoiseră 3 coaste) încetară.

Gemma își dorea un refugiu: "... nu vrea ca trupul meu să fie nici atins, nici măcar văzut de cineva, căci e al lui Isus!" Astfel o mutară din calea celor curioși, într-un apartament vecin.

La 24 ianuarie 1903 Gemma își trăia ultimele dureri, încercări și ispite, cu o totală resemnare; se arăta mereu mulțumită și zâmbitoare. Cu 3-4 zile înainte de moarte trupul ei firav, numai piele și oase, devenise atât de greu încât trei persoane robuste abia dacă o putea întoarce în pat. "Nu-s eu aceea care atârnă așa greu", șoptea Gemma. Era povara pe care de bunăvoie o luase asupră-și.

Suferințele din Vinerea și Sâmbăta Mare ajunseseră la apogeu. Era ora 1 după masa, în Sâmbăta Paștelui (11 aprilie) 1903, când sufletul Gemmei își luă zborul spre Grădina atât de mult dorită.(18)

Îndată lumea năvăli la patul ei să se roage, să se atingă de ea sau să obțină ceva moaște. Gloria Gemmei începuse. Pentru toți cei rămași de atunci, de azi și de mâine, inscripția de pe mormântul ei glăsuiește așa:

Gemma Galgani Lucensis
Virgo innocentissima
        quae
Divinis amori aestu magis
quam vi morbi absumpta
quinto aetatis lustro vix emenso
ad coelestis sponsi nuptias evolavit
        Di XI M. Aprilis A.MCMIII
Pervigilio Dominicae Resurectionis
Anima dulcis te in pace
        Cum angelis.

În traducere: "Gemma Galgani din Lucca, fecioară preanevinovată, care abia împlinind al cincilea lustru al vieții sale, mistuită mai mult de flăcările iubirii dumnezeești decât de puterea bolii, în ziua de 11 aprilie anul 1903, înainte de Duminica Învierii Domnului, a zburat la nunta cerescului său Mire. Să fii în pace, suflet dulce, împreună cu îngerii."

De ziua Înălțării Domnului, în 1940, Preafericitul Părinte Papa Pius al XII-lea o ridică pe Gemma Galgani la cinstea altarelor.

După moarte

La 13 zile după moarte Gemma este deshumată. Deși existau deja semne de descompunere, inima ei - mult dilatată - era ca și vie, la fel și sângele din ea, de un roșu aprins... Pe lângă devoțiunea extraordinară a credincioșilor vom aminti unele convertiri miraculoase precum și o salbă de minuni și daruri obținute prin intervenția Gemmei, de acolo DE SUS. Redăm pe scurt câteva:

  1. Vindecarea miraculoasă a tatălui Păr. Augustin Molini.

  2. Filomena Bini de 72 ani, din Pisa, avea ulcer canceros avansat, constatat de 2 medici. O doamnă aduce o relicvă de-a Gemmei, atinge cu ea locul dureros și-i pune pe toți să se roage. Bolnava adormi îndată, dimineața se trezi sănătoasă, ceea ce se constată și la raze.

  3. Maria Menicucci din Roma avea artrosinovită tuberculoasă adâncă la genunchiul drept. Medicul propune operația. Bolnava începe o novenă și se bandajează cu o relicvă de-a Gemmei. A noua zi era complet vindecată, după cum constată același medic Chelucci. Era anul 1907.

  4. O femeie evlavioasă se vindecă de cancer la tâmpla stângă ținând pe acel loc o iconiță de-a Gemmei.

  5. Emilia Abeylle din Neapole suferea de la prima sarcină. Obstetricianul, dr. Spinelli, constată o nefrită și poziția anormală a fătului; propune operația. După rugăciuni la intervenția Gemmei, Emilia naște cu bine o fetiță sănătoasă.

  6. D-șoara Celina Cluzet din Oyeu-Grenoble (Franța) se mistuia de oftică în ultimul grad. Organele vitale erau consumate, medicii o părăsiră. Bolnava face o novenă în cinstea Gemmei, o donație de 20 franci și ține o relicvă de-a Gemmei pe piept. În ultima zi a novenei se învioră și începu să lucreze. Deși vindecarea n-a fost completă, starea bună a pacientei fu durabilă.

  7. Isolina Serafini din Vicopelago (lângă Lucca) avea meningită. Din cauza "focului de pe creier" nu putea dormi decât o oră pe zi. Recurse la ajutorul Gemmei: "Dacă mă vindeci, e semn sigur că ești în rai și ești sfântă adevărată"... Cu acestea, bolnava se așeză în pat. Din acea clipă durerea încetă; se vindecase. Era 10 decembrie 1907.

  8. Fiică de profesor, Amalia suferea de difterie. La cererea tatălui, preotul celebră o Sf. Liturghie, invocând ajutorul Gemmei. Chiar în timpul acelei liturghii, unul din medicii care asistau la patul bolnavei, exclamă: "Amalia este vindecată!".

  9. Călugărița S.M.A. de la Sf. Ana din Piemont suferea o recidivă de reumatism. Într-o seară a lui 1908 ea zise Gemmei: "O, Gemma, dacă e adevărat că ești în rai... îți este foarte ușor să mă scapi de aceste dureri. Sunt novice, dar dacă Dumnezeu vrea să devin călugăriță cu voturi, vindecă-mă!". S.M.A. completează: "Mi-am pus icoana pe picior și m-am așezat în pat, Tot atunci am început și o novenă în cinstea ei. În ziua a noua durerile au încetat cu desăvârșire."

  10. Domnul E.C.C. scrie: "Săptămâna trecută, într-o noapte, eram gata-gata să mor. Sunt bătrân de 80 de ani. M-am rugat Gemmei și am promis o donație de 100 franci. Am adormit iar dimineața m-am trezit sănătos."

  11. Brutarul Vincenzo Bancone fu Michele din Ceringola, fiind la târg în 9 septembrie 1909, interveni într-o ceartă. Unul îi înfipse cuțitul în ficat. Adus acasă în stare gravă, puse pe piept o icoană de-a Gemmei și toți ai casei se rugară. Noaptea, o nepoată de-a bolnavului (care avea doar 9 ani) văzu o tânără în negru care se ruga. Confruntată cu icoana, fetița o recunoscu pe Gemma... În câteva zile, bolnavul se făcu sănătos.

  12. Urmare a unei operații, o doamnă din Mondovi rămăsese cu mari dureri de cap. Puse icoana Gemmei pe partea dureroasă și-n acel moment durerea încetă.

Rugăciune

O, fericită Sfântă Gemma, cere îndurare pentru noi de la Mirele tău ceresc și roagă-L să ne dea tărie în lupta contra ispitelor, în suportarea greutăților vieții noastre zilnice, ca să-I putem sluji cu credință. AMIN.

Note


14 Este o sugestie privind iubirea în acțiune.
15 Viața spirituală adevărată pretinde acțiuni concrete. Intenția este necesară dar nu și suficientă.
16 Nu lăsați îngerul păzitor să șomeze. Realizați-i prezența și apelați mereu la el.
17 Nu cochetați cu Satana!
18 A dori Cerul este un deziderat de prim ordin; acesta cere un exercițiu permanent.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire