pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Sf. Anton de Padova - Făcătorul de Minuni
achizitionare: NaN.NaN.NaN; sursa: Casa de Editură Viața Creștină

Inapoi la cuprins

Sfântul Anton de Padova

Din Franța, Sfântul Anton se întoarce în Italia prin Sicilia, în anul morții Sfântului Francisc (1226), ca să ia parte la adunarea din anul următor de la Assisi. La Roma îl primește cu dragoste de părinte fostul protector al ordinului, Papa Grigore al IX-lea, care, auzindu-l predicând, l-a numit "Sicriul legii". În adunarea de la Assisi din 1227, a fost făcut superior în Emilia, provincie care cuprindea toată Italia de Nord.

Puterea cu care s-a pus la lucru în via aceasta a Domnului pentru a-i întoarce pe păcătoși și a-i lumina pe cei rătăciți de la adevărul credinței, trebuie să-i întărească faima de Ciocan al Ereticilor.

Orașele și satele îl ascultau uimite și zguduite de minunile ce le făcea pentru mântuirea sufletelor. Dar orașul în care el avea să stea mai mult a fost Padova. Sfântului îi plăcu acest oraș, căci se grăbise să asculte de cuvintele sale și s-a întors la Dumnezeu. Apostolatul lui la Padova se aseamănă cu acela al Sfântului Pavel la Roma. Aici i-a devenit tovarăș de luptă pentru binele sufletelor fericitul Belludi, care îl însoțea oriunde mergea să predice. Numărul sufletelor câștigate pentru o viață sfântă era nespus de mare, iar virtuțile lor creștinești ni le arată fericita Elena Enselmini, ridicată la cinstea altarelor. Toată provincia a fost străbătută , în lung și în lat, de Sfântul Anton. Între minunile ce le-a făcut în timpul acesta se înscriu și cele descrise mai jos.

A pus la loc piciorul ce și-l tăiase un tânăr, din căință că lovise cu el pe tatăl său. O femeie care se temea că nu-i fuseseră iertate păcatele, a putut vedea cu ochii ei cum se ștergeau de pe hârtia pe care ea le scrisese ca să le arate sfântului. Un om, voind să-și bată joc de dânsul, culcă pe feciorul său în carul cu boi și-i zise să se facă mort, ca voind sfântul să-l învieze, el să se scoale fără veste. Însă treaba n-a mers după plan. Tânărul, pedepsit de Dumnezeu, muri într-adevăr, iar tatăl, deznădăjduit, cerând Sfântului Anton iertare, îl rugă cu lacrimi să-i învie feciorul, și omul lui Dumnezeu, iertător și blând, îl readuse la viață. Puterea de a face minuni a întrebuințat-o o dată sfântul și pentru tatăl său, la Lisabona. Era învinovățit de crimă, pentru că în grădina lui se aflase cadavrul unui om. În zadar contele de Bouillon se apărase, fu dus în închisoare și era cât pe ce să fie osândit, când sfântul, ca să arate nevinovăția tatălui său, rămânând în rugăciune pe amvon la Padova, unde predica, apăru la Lisabona, merse la cimitir să cheme din mormânt pe cel ucis și îl duse viu înaintea judecătorilor care aflară din însăși gura lui că contele de Bouillon era nevinovat.

Pe când era odată la Camposampiero, orășel aproape de Padova, și veghea noaptea în rugăciune, în casa contelui de acolo, Pruncul Isus i se arătă într-o strălucire mare și se lăsă luat în brațe și dezmierdat de Anton, care, fericit la culme, îi spune cele mai dulci vorbe de iubire. Contele văzu și auzi totul și povesti și altora minunea aceasta. Iată pentru ce Sfântul Anton apare pe icoane cu Pruncul Isus în brațe.

De la Padova, Sfântul Anton s-a coborât la Bassano, la Verona, și în alte locuri. Vizita lui la Bassano e vestită pentru că aici l-a îmblânzit pe tiranul Ezelin, care, din cel mai crud om ce era, s-a făcut blând și i-a cerut Sfântului să se roage pentru dânsul pentru a-l izbăvi de pedeapsa lui Dumnezeu.

La Ferrara aduse pace într-o familie, făcând să vorbească un copil nou-născut, pentru a o apăra pe maică-sa de învinuirile nedrepte ale soțului. Dar o minune și mai zguduitoare a făcut la Florența, unde, spre a dovedi cât de urât este viciul zgârceniei, a spus că zgârciții își țin inima în lada de bani. Și pentru că tocmai atunci murise unul dintre aceștia, s-a căutat și s-a găsit într-adevăr și inima plină de sânge a lui tot în cufărul cu bani. Și lung ar fi pomelnicul minunilor făcute de Sfântul Anton, dacă am vrea să le înșirăm pe toate.

În anul 1230 se reîntoarce la Padova. De data aceasta vine pentru a muri aici, însă aceasta avea să se întâmple numai după un an. Cum a petrecut anul cel din urmă al vieții sale acest harnic slujitor al lui Dumnezeu, e cu neputință de spus, atât de zelos și harnic a fost. Mănăstirea Franciscanilor, ziși și Conventuali, din Padova datează și ea tot de atunci. Preocuparea lui de predilecție a fost însă predicarea cuvântului Domnului.

Predica într-o limbă și era înțeles de toate națiile. Cuvântările lui, deși rostite cu glas obișnuit, se auzeau până la mari depărteri.

Minunile Sfântului Anton sunt acuma atât de dese încât, dacă s-ar pune împreună, ar alcătui o minune care nu se mai sfârșește. Ba, s-a zis, pe bună dreptate, despre aceste minuni că ar fi ceva neobișnuit dacă acestea nu s-ar mai întâmpla. Faptele sale sunt atât de mărețe și l-au făcut atât de renumit în toată lumea, încât uneori s-ar crede că Dumnezeu glumește cu dânsul ca și cu părintele lui sufletesc, Francisc de Assisi, dându-i puterea de a face minuni, nu atât pentru nevoile oamenilor, cât pentru plăcerea dumnezeiască de a-l face slăvit și a încânta în acest fel lumea.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire