pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Sf. Anton de Padova - Făcătorul de Minuni
achizitionare: NaN.NaN.NaN; sursa: Casa de Editură Viața Creștină

Inapoi la cuprins

Sfântul Anton, predicator și făcător de minuni

Era în anul 1222. Se ținea sfințire de preoți la Florii și, nefiind cine să predice, Anton fiind de față, primi poruncă să se urce în amvon și să țină el predica de ocazie. A fost o revelație!

Atunci s-a văzut cât dar dumnezeiesc se adăpostea în acest om umil, câtă putere de convingere avea în cuvânt. Sfântul Francisc, aflând de cele întâmplate, îl numi predicator, iar pentru a-i arăta stima ce o avea pentru dânsul, îi zicea episcopul meu.

Anton se puse cu tot zelul în slujba sufletelor și alerga acolo unde era primejdia mai mare. Timpurile erau foarte triste și moravurile stricate. Puterea lui de a convinge, ajutată de știința teologică ce o stăpânea, și mai ales sfințenia vieții lui, aduceau însă în suflete lumina și tăria necesară să se întoarcă la Dumnezeu. Minunile cu care însoțea adesea predicarea cuvântului mântuirii zguduiau adânc sufletele și le duceau la îndreptare adevărată.

Orașul Rimini era în stăpânirea ereticilor Valdensi și în nici un chip locuitorii nu veneau la calea cea bună. Sfântul, văzându-i peste măsură de îndărătnici, îi lăsă și merse la malul mării, chemă peștii ca să asculte ei cuvântul lui Dumnezeu. Și iată că, spre mirarea celor de față, o mulțime mare de pești se apropie de mal și, cu mare luare aminte, ascultă vorbele Sfântului. Pentru a convinge pe ereticul Bonvillo că în Sfânta Euharistie se află trupul și sângele lui Isus Cristos cu adevărat, Sfântul a făcut ca un asin să lase la o parte nutrețul și să cadă în genunchi înaintea Sfintei Cuminecături. Ereticul și tovarășii lui s-au convertit la credința adevărată.

În anul 1224, Cinul Franciscan era bine închegat. Sfântul întemeietor, luminat de Dumnezeu, hotărâse ca toți călugării săi să se îndeletnicească cu viața de rugăciune și de muncă apostolică. Pentru a putea pregăti mai bine la predicarea cuvântului Evangheliei pe fiii săi Franciscani, a introdus în cin casele de studii, în care se învăța teologia și celelalte științe sacre.

Sfântul Anton a fost ales, de însuși Sfântul Francisc, ca să învețe teologia pe ceilalți călugări din mănăstirea din Bologna (Italia), unde a demonstrat că este vrednic de titlul de Doctor în teologie ce avea să i-l dea obștea.

După câtăva vreme trecu în Franța ca superior al mănăstirilor din partea de miazăzi. Franciscanii descălecaseră în Franța încă din 1217. În acest loc n-a încetat Anton însă a predica. Căile pe care umbla el erau tot atâtea raze de lumină, pentru că-i lumina pe cei neștiutori, îi mângâia pe cei întristați, aducea la pocăință sufletele împovărate de păcate și de patimile cele rele, iar ereticii Albigensi din acele locuri au fost învinși.

Câteodată Dumnezeu îi dădea putere să rostească cuvinte de prorocire, cum s-a întămplat la Le-Puy, la Bourges, prorociri care s-au și împlinit întocmai. Ca om de conducere în familia Franciscană, a ridicat mai multe mănăstiri și tot în acest timp și-a scris și predicile sale preafrumoase asupra Psalmilor. Minunile au rămas totuși oriunde semnele cele mai vădite care au arătat sfințenia și puterea cerească cu care îl înzestrase Dumnezeu s-au împlinit.

Să enumerăm pe scurt câteva:

Niște broaște gălăgioase împiedicau laudele lui Dumnezeu. Anton le-a poruncit să tacă. Și nu s-au mai auzit niciodată. A făcut să înceteze ploile care distrugeau semănăturile.

Credincioșii și confrații lui l-au văzut în mai multe locuri deodată. A înviat un copil sufocat din nebăgarea de seamă a mamei. O femeie care fusese la predici, întorcându-se acasă își găsi copilul căzut într-un cazan cu apă fierbinte, însă spre fericirea ei, copilul se juca voios ca într-o baie plăcută. Pe mulți ispitiți de poftele rele i-a scăpat și a vindecat mulți bolnavi. Bunătatea inimii lui față de binefăcătorii mănăstirii în care locuia, s-a arătat mai ales atunci când, aflând că femeia bună, care trimitea pomeni la mănăstire, fusese atâta de tare maltratată de bărbatul său, încât îi smulsese tot părul, s-a rugat lui Dumnezeu și îndată părul i-a crescut la loc. Cu această minune l-a întors la calea dreaptă și pe acel soț rău.

Cinstitor cuvios al Maicii Domnului încă din copilărie, Anton s-a înflăcărat tot mai mult de iubire către dânsa și acum se străduia să arate tuturor, prin predicile sale, câtă slavă are Maria Fecioara în ceruri și cât mijlocește ea pentru noi oamenii, la Fiul său dumnezeiesc, Isus Cristos. Se întrista însă văzând inimile cele încremenite ale ereticilor care bârfeau în tot felul pe Maica lui Dumnezeu. Spre a-l răspândi pentru dragostea lui fiască și a-l mângâia în muncile cele grele ale apostoliei, în ziua de 15 august, când se prăznuiește în toată Biserica creștină adormirea ei cea slăvită, Fecioara Maria i s-a arătat în toată strălucirea de Regină a Cerului, asigurându-l astfel, încă o dată, că credința care susține că ea a fost ridicată la ceruri și cu trupul, este adevărată și toți trebuie s-o creadă. Sfântul, îmbărbătat de această vedenie, a pus și mai mare râvnă în slujba Preacuratei.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire