pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Psalmii comentați
achizitionare: 19.02.2007; sursa: Editura Sapientia

Psalmul 19 (18)
Gloria lui Dumnezeu în natură și în lege

1 Maestrului de cor. Psalm. Al lui David.

2 Cerurile vorbesc despre slava lui Dumnezeu
        și firmamentul vestește lucrarea mâinilor sale.
3 Ziua încredințează zilei mesajul,
        iar noaptea transmite nopții înțelegerea.
4 Nu e vorbire, nu sunt cuvinte
        ale căror glasuri să se poată auzi,
5 și totuși vocea lor străbate tot pământul,
        vestea[a] lor ajunge la marginile lumii.
6 În ele, acolo a fixat un cort pentru soare[b],
        și el, ca un mire, iese din camera sa nupțială,
        se bucură ca un viteaz ce pornește la drum în grabă.
7 Răsare la un capăt al cerurilor
        și-l străbate până la celălalt capăt,
        și nimic nu se poate ascunde de căldura lui.

8 Legea Domnului este desăvârșită,
        înviorează sufletul;
        mărturia Domnului este adevărată,
        îl face înțelept pe cel neștiutor.
9 Orânduirile Domnului sunt drepte, înveselesc inima,
        poruncile Domnului sunt strălucitoare,
        luminează ochii.
10 Frica de Domnul este curată,
        rămâne pentru totdeauna;
        judecățile Domnului sunt adevărate,
        toate sunt drepte.
11 Ele sunt mai de dorit decât aurul
        și decât mult aur curat,
        mai dulci decât mierea și decât fagurele proaspăt.

12 Slujitorul tău primește înțelepciunea prin ele;
        pentru cel care le păzește, răsplata este mare.
13 Cine își dă seama de greșelile făcute din neatenție?
        Curăță-mă de păcatele ascunse[c].
14 Mai presus de toate,
        păzește-l pe slujitorul tău de mândrie[d],
        ca ea să nu mă stăpânească niciodată.
        Atunci voi fi fără vină
        și curățat de păcatul cel mare.

15 Plăcute să-ți fie cuvintele gurii mele
        și gândurile inimii mele să ajungă înaintea ta[e],
        Doamne, stânca mea și mântuitorul meu!

Deși, prin conținut, ton, limbă și metrică, la prima vedere par a fi două compoziții (v. 2-7 și 8-15), psalmul 19 (18) este o unitate literară: nu se poate vorbi despre măreția cursului aștrilor fără a ne gândi la măreția mai evidentă a revelației Legii. Așa cum lumea nu este iluminată și nu are viață decât prin lucrarea soarelui, la fel, sufletul nu se dezvoltă și nu ajunge la plinătatea vieții decât prin Tora. Genul literar dominant, cel imnic, este unic și situația pe care o presupune psalmul este unică, aceea a cultului: lauda lui Dumnezeu în natură și în Lege aparține repertoriului motivelor liturgice (în natură: Ps 8; 29; 104; 148; în Lege: Ps 119; Neh 8). Dumnezeu luminează universul cu strălucirea soarelui și luminează omul cu strălucirea cuvântului său conținut în legea revelată. De fapt, și legea este pictată în acest psalm cu atribute solare: "Orânduirile Domnului sunt drepte, înveselesc inima, poruncile Domnului sunt strălucitoare, luminează ochii" (v. 9). Așa cum soarele oferă lumina lui fizică orizontului fermecător al universului (v. 6-7), tot la fel, legea este făclia care dă lumină orizontului moral al omului (v. 8-9.12). Legea este mai stabilă decât soarele (Ier 31,35). Din universul soarelui apar două concepte de laudă, cel al naturii și cel al legii trăite cu iubire. Poemul subliniază semnificația religioasă a creației, la fel ca psalmul 8, dar cu un gust artistic mai dezvoltat.

Sfântul Paul scrie (Col 1,15-17) că Isus Cristos, Cuvântul creator al lui Dumnezeu, este rațiunea intimă și universală a tuturor lucrurilor, principiul absolut al ordinii și al armoniei universului. Liturgia vede în Cristos soarele dreptății lumii, răscumpărată și reînnoită de el. Venit ca să împlinească Legea, Cristos este el însuși Legea noului popor al lui Dumnezeu. Biserica este noul firmament supranatural pe care l-a inițiat Cristos prin răscumpărarea omenirii. Pe acest firmament aleargă vestea măririi lui Dumnezeu: apostolii o proclamă în mod irezistibil până la marginile pământului, pe toată durata istoriei; o generație încredințează mesajul altei generații.

Slujitoare fidelă a lui Cristos, Biserica se lasă învățată de el și, pentru observarea preceptelor lui Cristos, își găsește răsplata și premiul în el însuși. Lui îi mărturisește slăbiciunea, îi cere iertare pentru păcatele ascunse și eliberarea de orgoliu. Asemenea psalmistului, și Biserica își dorește să-i fie plăcute Domnului cuvintele gurii sale și gândurile inimii sale (cf. v. 15).

Împărțirea: titlu (v. 1); revelarea lui Dumnezeu în ceruri (v. 2-7); revelarea lui Dumnezeu în Lege (v. 8-11); fidelitatea psalmistului în păstrarea Legii (v. 12-14); concluzie (v. 15).

Note:

[a] LXX și unele variante grecești au: ecoul. Rabinii interpretează cu: legea.
[b] Prin expresia în ele, psalmistul se referă la marginile pământului. LXX și Vg au introdus: în soare și-a pus lăcașul. Maniheii, citind ad litteram, au considerat că Biblia neagă întruparea pământească a Cuvântului, propunând întruparea solară.
[c] În v. 13-14, avem patru termeni pentru păcat. Primul este păcatul involuntar, prin contractarea unei boli considerate impure, ce apare spontan sau prin molipsire. Al doilea termen indică păcatul necunoscut, săvârșit fără știință. Al treilea indică nuanța de păcat din orgoliu, prin care omul se revoltă conștient împotriva planului lui Dumnezeu. Ultimul, păcatul cel mare, este, pentru psalmist, idolatria care distruge raportul dintre om și Dumnezeul cel adevărat.
[d] LXX și Vg au: de cei străini.
[e] LXX adaugă: întotdeauna.

Traducere, note și comentarii
de pr. Alois Bulai, pr. Anton Budău, pr. Iosif Răchiteanu
© Editura Sapientia
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire