pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Psalmii comentați
achizitionare: 19.02.2007; sursa: Editura Sapientia

Psalmul 16 (15)
Domnul este partea mea de moștenire

1 Imn[a]. Al lui David.

Păzește-mă, Dumnezeule,
        pentru că mă încred în tine.

2 I-am spus Domnului: "Tu ești Dumnezeul meu,
        fericirea mea e numai la tine"[b].
3 În sfinții care sunt pe pământ, în cei puternici[c],
        în ei era toată plăcerea mea[d].
4 Își înmulțesc durerile
        cei care umblă după zei străini,
        dar eu nu le voi aduce nici o jertfă
        cu vărsare de sânge[e],
        nici nu voi rosti numele lor cu buzele mele.

5 Domnul este partea mea de moștenire[f]
        și cupa mea cu sorți,
        tu ești acela care ai în mână soarta mea.
6 Sorții[g] mei au căzut pe terenul cel mai bun,
        într-adevăr, moștenirea mea e minunată.

7 Îl binecuvântez pe Domnul
        care mi-a dat înțelepciune,
        la aceasta până și noaptea mă îndeamnă inima[h].
8 Îl am mereu în fața ochilor pe Domnul;
        dacă el este la dreapta mea, nu mă clatin.
9 De aceea, inima mea se bucură
        și sufletul[i] meu tresaltă de bucurie;
        ba chiar și trupul meu se va odihni în speranță,
10 deoarece nu vei lăsa sufletul meu
        în locuința morților,
        nici nu vei îngădui ca sfântul tău să vadă putrezirea[j].

11 Tu îmi vei arăta cărarea vieții;
        în fața ta sunt bucurii nespuse
        și desfătări veșnice la dreapta ta.

Psalmul are forma unei mărturisiri de încredere. Stilul este cel al rugăciunii, al invocării lui Dumnezeu, al meditației și al dialogului. Nu avem o interpretare unitară a situației în care se află cel care se roagă, deși cei mai mulți exegeți caută să interpreteze psalmul considerând că ar fi creat în timpul imediat de după întoarcerea poporului din exilul babilonian. Alții consideră că referințele la sărbătoarea alianței, cum ar fi prezența lui Dumnezeu (v. 1.8.11), adorarea lui Dumnezeu în adunarea sfântă (v. 3), separarea de idolatri (v. 4), determinarea destinului și dăruirea proprietății (v. 5-6) și asigurarea mântuirii (v. 8-11) ar putea să indice originea psalmului în celebrarea preexilică a alianței.

Psalmul a fost considerat ca fiind "mistica cea mai pură" (P. Grelot). Prietenia cu Dumnezeu (v. 7), apropierea de el, (v. 8), bucuria de a crede (v. 9), comuniunea deplină cu el (v. 10-11) constituie biografia spirituală a unui suflet care trăiește beția extazului intimității divine. În această perspectivă, se poate adăuga și dimensiunea escatologică ce se amestecă cu cea mistică: Dumnezeu poate să-l facă pe cel care este deja în comuniune cu Cel Veșnic, în timpul vieții pământești, să treacă și frontiera decisivă și extremă, aceea a morții, pentru a-l introduce în comuniunea definitivă cu el, deja gustată cu anticipație și în embrion.

Vocabularul, imaginile și construcția psalmului ne fac să ne gândim la un autor levit sau preot, pentru care mărturisirea de credință dobândește o dimensiune "mai eclezială și parenetică".

Sensul mesianic al psalmului ne este revelat în Noul Testament de sfântul Petru (Fap 2,22-32) și de sfântul Paul (Fap 13,32-37).

Sfinții părinți ai Bisericii au continuat această interpretare considerând psalmul ca rugăciunea lui Cristos și vestirea învierii și a glorificării lui la dreapta Tatălui. După ce a ales ca partea lui de moștenire împlinirea voinței Tatălui, murind pentru mântuirea tuturor, Cristos a primit ca moștenire împărăția acelora cărora el le-a dobândit răscumpărarea și viața.

O tradiție creștină a simțit în psalmul 16 (15) vocea Bisericii întrepătrunzându-se cu cea a lui Cristos. În realitate, unde este Capul, acolo este și trupul pentru care el a împlinit voința Tatălui și a înviat din morți.

În celebrarea euharistică pentru vocații la sfânta Preoție și la viața consacrată, Biserica propune psalmul 16 (15) pentru aceia care răspund chemării divine: "Tu, Doamne, ești partea mea de moștenire". Dar și pentru fiecare creștin, Dumnezeu este unicul și supremul bine, partea sa de moștenire; el ține în mână destinul fiecărui om. Numai în Domnul putem să găsim izvorul bucuriei, al păcii și al promisiunii sigure a unei vieți veșnice dincolo de moarte.

Împărțirea: titlu (1a); antifona introductivă (v. 1bc); mărturisirea de credință (v. 2-4); fericirea pentru situația dobândită (v. 5-6); încrederea în Dumnezeu în fața morții (v. 7-10); calea vieții (v. 11).

Note:

[a] Termenul ebraic mictam are o semnificație nesigură. Poate însemna: în șoaptă (în perioada dominației elenistice, evreii nu mai puteau recita psalmii cu glas tare), inscripție cu caractere aurite etc.
[b] LXX și Vg au: tu nu ai nevoie de bunurile mele.
[c] LXX înlocuiește expresia cei puternici cu a făcut minunată toată bunăvoința în ei.
[d] După ce, în v. 2, psalmistul dă o mărturie de credință, aici, el își recunoaște păcatul din trecut. Sfinții și cei puternici reprezintă în limbaj biblic zeii, idolii, autoritățile păgâne în care el își pusese încrederea.
[e] Traducerea corectă ar fi: "libație" de sânge. Este o aluzie la ritualurile păgâne în care sângele uman era jertfit zeilor. Este cunoscută practica jertfelor umane aduse lui Moloh (Ier 7,31; 19,4-6; Is 57,5-6).
[f] După ce psalmistul spune un nu hotărât idolatriei, el mărturisește o încredere totală în Dumnezeu cel adevărat, pe care îl alege ca moștenire veșnică. Găsim aici o aluzie la moștenirea levitică. Pământul dat ca moștenire devine subzistență, libertate. Tribul lui Levi nu primește nici un teritoriu, ci subzistența lui este asigurată din jertfele de la templu. Idealizând această situație, psalmistul face o interpretare mistică: cel consacrat îl alege pe Dumnezeu ca parcelă, lot de moștenire. Acest lot rezultat din tragerea la sorți și măsurare este partea cea mai bună care îl satură de fericire.
[g] Lit.: funiile. Sunt evocate instrumentele de măsurat folosite la atribuirea lotului de pământ obținut prin moștenire. Termenul poate indica și lotul primit.
[h] Lit.: rărunchii. În unele traduceri moderne se modifică subiectul: chiar și noaptea el îmi învață rărunchii.
[i] LXX are: limba mea. Textul ebraic are: gloria mea. Dar cei mai mulți exegeți consideră că este o greșeală de vocalizare în textul ebraic și termenul se referă, de fapt, la interiorul omului, la sediul sentimentelor și pasiunilor.
[j] Termenul ebraic poate însemna și "groapă", "mormânt".

Traducere, note și comentarii
de pr. Alois Bulai, pr. Anton Budău, pr. Iosif Răchiteanu
© Editura Sapientia
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire