pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Psalmii comentați
achizitionare: 19.02.2007; sursa: Editura Sapientia

Psalmul 13 (12)
Strigătul celui disperat

1 Maestrului de cor. Psalm. Al lui David.

2 Până când, Doamne, mă vei uita cu totul?
        Până când îți vei întoarce fața de la mine?
3 Până când vei pune în sufletul meu neliniști
        și mâhnire în inima mea zi de zi?[a]
        Până când se va înălța dușmanul meu deasupra mea?

4 Privește, răspunde-mi, Doamne, Dumnezeul meu!
        Dă lumină ochilor mei,
        ca să nu mă cuprindă somnul morții;
5 să nu zică vrăjmașul meu: "L-am biruit!"
        și să nu se bucure potrivnicii mei când mă clatin.

6 Eu am încredere în bunătatea ta!
        Inima mea tresaltă de bucurie pentru mântuirea ta!
        Voi cânta Domnului,
        pentru că m-a copleșit cu daruri[b].

Această poezie scurtă, de o neliniște tulburătoare și de o nesfârșită durere, pentru rana morții care se apropie, poate fi simțită ca personală de fiecare cititor și pentru faptul că este un text mai sec, mai puțin lucrat, mai esențial, mai puțin "profesional" decât multe alte rugăciuni mai complexe și mai întortocheate.

Întrebarea îndrăzneață, directă și categorică: "Doamne, până când?", repetată de patru ori, definește psalmul 13 (12) ca pe o lamentație personală. Este strigătul unui credincios care se simte abandonat de Dumnezeul său, devenit indiferent și ostil. Este ecoul respirației durerii, care se ridică încontinuu din mijlocul omenirii. Tonul crescendo al acestui protest, îndreptat împotriva lui Dumnezeu, nu șterge intimitatea și speranța: Iahve este invocat printr-o formulă ce exprimă credința și încrederea personală: "Privește, răspunde-mi, Doamne, Dumnezeul meu!" Chiar dacă inima celui care se roagă, în acest model perfect de rugăciune, este agitată de încercare și de teamă, el are o stâncă în care să-și găsească refugiul: siguranța că are un Dumnezeu-persoană care îl ascultă. Problema cea mai profundă a neliniștii lui este aceea că se simte uitat. Intensitatea rugăciunii este cauzată de un coșmar cutremurător ce nu este simpla amenințare a unui pericol sau a unei ostilități nedefinite. "Dușmanii tradiționali" ai lamentațiunilor lasă aici locul unei prezențe, unui dușman prin excelență, moartea, al cărei suflu este răspândit în mod difuz în toată poezia. În acest caz, ascultarea din partea lui Dumnezeu rămâne, într-adevăr, ultimul punct de referință. Neliniștea extremă, în fața destinului, de neîndepărtat, al morții, nu lasă spațiu cererii tradiționale de răzbunare asupra dușmanilor. Aici este un singur dușman și numai Dumnezeu poate să-l învingă în mod definitiv. Pentru autor, moartea nu este un simplu eveniment fiziologic. Ea este văzută ca o putere transformată într-o personificare apocaliptică, îngerul morții (1Cr 21,15). De la Dumnezeu, gândul lui se îndreaptă către inima proprie, neliniștită, și către dușman, a cărui aroganță și bucurie perversă îi fac durerea și mai acută.

Sfântul Paul citează acest psalm pentru a arăta că, înaintea lui Dumnezeu, toți oamenii trebuie să se considere păcătoși (Rom 3,9-12). Totuși, moartea lui Cristos a făcut ca pe pământ să apară o generație de oameni drepți și temători de Dumnezeu. Dar și această omenire nouă, care formează Biserica, trebuie să lupte împotriva generației celor nebuni care îl neagă pe Dumnezeu.

Împărțirea: titlu (v. 1); lamentație (v. 2-3); rugăciune (v. 4-5); mulțumire și încredere în eficacitatea rugăciunii (v. 6).

Note:

[a] Unele manuscrise grecești și siriace adaugă: și noaptea. [b] LXX și Vg adaugă: și voi cânta psalmi numelui Domnului preaînalt.

Traducere, note și comentarii
de pr. Alois Bulai, pr. Anton Budău, pr. Iosif Răchiteanu
© Editura Sapientia
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire