pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Psalmii comentați
achizitionare: 19.02.2007; sursa: Editura Sapientia

Psalmul 8

Maiestatea lui Dumnezeu și demnitatea omului

1 Maestrului de cor. Pe gittita. Psalm. Al lui David.

2 Doamne, Dumnezeul nostru,
        cât de minunat este numele tău
        pe tot pământul!

Slava ta se înalțăb
        mai presus de ceruri.
3 Din gura copiilor și a pruncilor
        ți-ai pregătit laudă împotriva vrăjmașilor tăi,
        ca să nimicești pe cel răzvrătit și pe dușman.
4 Când privesc cerurile, lucrările mâinilor tale,
        luna și stelele pe care le-ai făcut,
5 mă întreb: "Ce este omul, că te gândești la el,
        sau fiul omului, că-l iei în seamă?"

6 L-ai făcut cu puțin mai mic decât pe îngeric,
        l-ai încununat cu cinste și măreție.
7 I-ai dat în stăpânire lucrările mâinilor tale,
        toate le-ai pus la picioarele lui:
8 oile și boii laolaltă,
        precum și fiarele câmpului,
9 păsările cerului și peștii mării,
        tot ce străbate căile apelor.

10 Doamne, Dumnezeul nostru,
        cât de minunat este numele tău pe tot pământul!

Fără îndoială, puțini alți psalmi se revelează atât de încuiați în paradigme conceptuale ca psalmul 8. Ceea ce ne transmite autorul poemului nu sunt doar senzații și emoții născute din fantezie, ci sunt concepte de o limpezime unică, concepte meditate și hrănite îndelung, până când devin foc incandescent, poezie, rugăciune, "străfulgerări de lumină" (Pascal), "picături de etern și de infinit" (Leopardi). Încrângătura celor trei protagoniști ai psalmului - Dumnezeu, omul și cosmosul - este nucleul tainic al ființei și al existenței. Psalmul este obiectul multor discuții și suspiciuni în aplicarea lor, pentru că în centrul acestui poem se află figura scandaloasă a omului. Într-adevăr, psalmul 8 este o rugăciune riscantă, mai ales dacă este citită în spiritul tehnicist al timpului nostru. Stăpânirea omului păcătos asupra planetei se revelează a fi, mai degrabă, o tiranie vanitoasă, oarbă, adesea crudă.

Este un imn de laudă pentru mărirea lui Dumnezeu care se manifestă în creație. Observăm, aici, o mare sensibilitate pentru frumusețea nobilă a naturii și un simț profund al revelației lui Dumnezeu, care se ascunde în această frumusețe. Departe de a fi căutată pentru ea însăși, natura este contemplată doar ca un mijloc pentru a-l înțelege mai bine pe Dumnezeu, creatorul, și pe om, creatura lui privilegiată. Psalmistul nu este un iubitor al naturii, în sens romantic sau modern, ci este un gânditor religios, care meditează și se roagă într-un ambient de recunoștință admirativă. Acest psalm poate fi considerat ca o meditație senină asupra relatării creației din Gen 1.

Omul despre care vorbește psalmul, preamărind măreția și demnitatea Creatorului, este Cristos. Tradiția creștină și liturgia recită psalmul ca pe un imn de laudă adus lui Cristos, celebrând glorificarea și înălțarea lui la cer. Biserica contemplă măreția și strălucirea lui Cristos, omul perfect, reflectate pe chipul sfinților săi. Însuflețită de Duhul lui Cristos, Biserica este în căutarea acestei perfecțiuni pentru ea însăși și se îndreaptă spre perfecțiunea finală a istoriei umane care corespunde pe deplin planului divin de recapitulare a tuturor lucrurilor în Cristos, cele din cer, ca și cele de pe pământ. Pornind de la această încredere, Biserica propune tuturor acea doctrină care poate salva demnitatea omului și-l poate ajuta să ajungă, prin activitatea sa, la măreția și perfecțiunea proclamate în psalm și actualizate în Cristos și în sfinții săi. Ea învață, cu Sfânta Scriptură, că omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu, capabil să-l cunoască și să-l iubească pe Creatorul său și a fost constituit de el deasupra tuturor creaturilor, pentru a le stăpâni și a se folosi de ele spre gloria lui Dumnezeu. Din demnitatea omului derivă sensul și valoarea activităților sale.

Împărțirea: titlu (v. 1); aclamarea numelui lui Dumnezeu (v. 2a); atotputernicia divină și omul (v. 2b-5); puterea umană și Dumnezeu (v. 6-9); aclamarea numelui lui Dumnezeu (v. 10).

Note:

[a] Înțelesul cuvântului gittit este nesigur. El poate însemna: 1) melodie, ton sau instrument din Gat; 2) cântec legat de culesul și tescuitul strugurilor.
[b] Semnificația verbului ebraic este nesigură. LXX și Vg au s-a înălțat. Exegeții propun verbul "a da" sau "a cânta", "a lăuda", "a celebra". De aici, și diversitatea traducerilor: Aș vrea să cânt maiestatea ta acolo, sus, în ceruri, 3 gângurind ca un copil și un sugar (Ravasi, Paolini).
[c] Lit.: decât Dumnezeu. Omul este comparat cu Dumnezeu, și nu cu ființe intermediare, totuși LXX și Vg au forma redată mai sus.

Traducere, note și comentarii
de pr. Alois Bulai, pr. Anton Budău, pr. Iosif Răchiteanu
© Editura Sapientia
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire