pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Psalmii comentați
achizitionare: 19.02.2007; sursa: Editura Sapientia

Psalmul 4

Încrederea în Dumnezeu dă pace sufletului
1 Maestrului de cor. Pentru instrumente de coarde.a
        Psalm. Al lui David.

2 Când strig către tine, răspunde-mi,
        Dumnezeul dreptății mele;
    din strâmtorare, m-ai scos la larg:b
        ai milă de mine și ascultă-mi rugăciunea.
3 Fii ai oamenilor,
        până când veți fi cu inima împietrită?
    Până când veți iubi deșertăciuneac
        și veți alerga după minciună? Selah
4 Să știți că Dumnezeu face minuni
        pentru cel credincios:
        când strig către el, Domnul mă aude.
5 Cutremurați-vă și nu păcătuiți!
        Meditați acestea în inimile voastre,
        în așternuturile voastre și fiți liniștiți.
6 Aduceți jertfe de dreptate
        și nădăjduiți în Domnul.
7 Mulți spun: "Cine ne va arăta ce este bine?"
        Fă să răsarăd peste noi, Doamne,
        lumina feței tale! Selah
8 Tu pui mai multă bucurie în inima mea
        decât au ei atunci când li se înmulțește
        grâul și vinul.e
9 Eu mă culc în pace și adorm îndată
        căci numai tu, Doamne, îmi dai liniște deplină.

Psalmul este mărturia unei conștiințe pure și senine. Este un imn în cinstea bucuriei interioare, o rugăciune de încredere, un imn de seară (cf. v. 9). Cel care se roagă este un martor privilegiat al iubirii lui Dumnezeu și mesajul său de încredere trece intact dincolo de frigul și întunericul nopții. Această rugăciune individuală este totodată un îndemn către cei care, fiind lipsiți de un bine sau altul, nu au încredere în Dumnezeu și se îndreaptă spre idoli. Îndemnul este întărit de experiența psalmistului a cărui rugăciune nu a rămas niciodată neascultată, în timp ce peste vălul nopții se desfășoară, strălucitoare, "lumina feței" Domnului, semn al prezenței sale pline de lumină și dispusă la dialog și comuniune.

Sublinierea rituală a îndemnului de "a aduce jertfe de dreptate" ne face să credem că autorul ar putea să aparțină personalului din templu, un preot sau un profet cultual. Rugăciunea din acest psalm, personală, dar care ar putea fi și comunitară, ce cuprinde o serie de gânduri și de sentimente elementare, prin simplitatea poeziei, captivează și dă încredere în protecția lui Dumnezeu. Unii consideră că ar putea fi vorba de o rugăciune pentru a obține ploaie. În timp ce oamenii influenți se îndoiesc de faptul că Dumnezeu îi va asculta și se îndreaptă spre idoli, psalmistul recomandă încrederea necondiționata în Dumnezeu, spre care își îndreaptă rugaciunea, recunoscându-și slăbiciunile și oferind jertfele potrivite.

Biserica, citind această rugăciune, meditează asupra misterelor vieții lui Cristos, invocă lumina Domnului înviat și se hrănește cu sentimente de încredere și de abandon în Dumnezeu. În felul acesta, Biserica dă mărturie în lume despre bunătatea cu care Domnul îi înconjoară pe credincioșii săi și le ascultă rugăciunile. Această mărturie este, în ea însăși, un reproș și un avertisment pentru cei care se încăpățânează să comita răul și să lupte împotriva adevărului. Mărturia de bucurie și de pace supraumană, pe care Biserica o îndreaptă spre lume, poate să devină un motiv de speranță și de încurajare pentru cei care trăiesc în dubiu și cărora le lipsește încrederea în Domnul.

Împărțirea: introducere în stil de lamentație (2); îndemn către cei neîncrezători (3-6); bucuria interioară (7-8); concluzie (9).

Note:

[1] Această indicație apare în 55 de psalmi și este interpretată ca fiind indicație dată conducătorul corului sau al formației de instrumente. Rădăcina verbală ebraică indică strălucirea dar și "conducerea", dirijarea.
[2] Expresia descrie sentimentul de libertate pe care îl simte păstorul nomad la ieșirea din "strâmtorarea" zidurilor cetății și din aglomerație spre câmpul deschis, având în fața sa întinderea pajiștei până spre munți.
[3] Este evidentă polemica antiidolatrică a termenilor din acest verset. Întrucât mentalitatea ebraică nu dispune de o formulare concretă a conceptului de nimic pentru a exprima negația, se recurge la simbolismul golului (zădărnicie, deșertăciune). Apare astfel clar contrastul dintre "a fi" și "nimic", dintre Dumnezeu și idoli. De altfel, idolul este numit uneori în Vechiul Testament "minciună" (cf. Am 2,4; Ps 40,5). Prin faptul că adoră (iubește) idolul, care nu are o realitate consistentă, ci una înșelătoare și iluzorie, păcătosul disprețuiește "gloria" (existența stabilă, bazată pe Dumnezeu) și își construiește viața pe golul care în curând îl va nărui și-l va duce la pieire.
[4] LXX și Vulg au: "fă să apară ca un semn".
[5] LXX și Vulg adaugă: "și untdelemn".

Traducere, note și comentarii
de pr. Alois Bulai, pr. Anton Budău, pr. Iosif Răchiteanu
© Editura Sapientia
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire