pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Personaje biblice
achizitionare: 05.02.2008; sursa: Pastoratie.ro

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Rebeca, inelul binecuvântării

"Rebekka" este transcrierea greacă a ebraicului "Ribqah", a cărei semnificație este nesigură. În orice caz, ambele soții ale ei, Iacob, au nume care amintesc de creșterea animalelor, ocupație de importanță vitală pentru epoca patriarhală ("Lia" înseamnă "vacă" și Rahela, "oaia-mamă").

Rebeca, aleasa binecuvântării

Rebeca a fost soția patriarhului Isaac și mama celor doi gemeni Iacob și Esau. Modul prin care Isaac a reușit să se căsătorească este povestit pe larg în Gen 24, povestirea cea mai extinsă din toată istoria patriarhilor, cu toate că este vorba, aparent, de o chestiune de importanță secundară. Episodul arată intervenția mirabilă a lui Dumnezeu care conduce istoria și îi inspiră evenimentele.

Abraham, de acum înaintat în vârstă, îl pune pe administratorul casei sale Eliezer să facă jurământ că nu va căuta soție fiului său Isaac din rândul cananeelor, ci că se va duce în Mesopotamia, între rudele sale, pentru a găsi acolo fata potrivită. Eliezer pleacă în călătorie ducând cu sine, cum cer prestigiul și bogăția stăpânului său, zece mii de cămile și daruri prețioase, și ajunge la Haran, în regiunea Eufratului de Mijloc, din care cândva a emigrat Abraham (Gen 12,4) și unde trăiau în continuare descendenții fratelui mai mic, Nahor. În timp ce face o oprire la fântâna din fața cetății, se roagă lui Dumnezeu să dispună ca soție pentru Isaac pe fata care, fără să i se ceară, va fi dispusă să dea apă nu numai lui dar și cămilelor lui. Sosește Rebeca cu amfora în mână, o tânără frumoasă și necăsătorită. Este fiica lui Betuel, un fiu al fratelui lui Abraham, Nahor (cf Gen 22,20-23). Eliezer îi cere să bea și ea se grăbește să adape de bunăvoie și cămilele. Fericit pentru acest semn, Eliezer îi dă frumoasei și generoasei fete un lănțișor de aur și două brățări, cerând informații despre familia ei și dacă au posibilitatea de a-l găzdui peste noapte. Dându-și seama că Dumnezeu l-a condus direct în casa lui Nahor, fratele lui Abraham, este pătruns de mare bucurie și recunoștință. Eliezere povestește întâlnirea minunată de la fântână și aduce la cunoștința gazdelor scopul călătoriei sale. Betuel și Laban, fratele Rebecăi, se arată dispuși - văzând că aceasta este voința lui Dumnezeu - să o lase pe Rebeca să plece în Canaan pentru a fi dată în căsătorie lui Isaac. Familia o salută pe Rebeca cu binecuvântarea de rămas-bun: "Sora noastră, să se nască din tine mii și zeci de mii și neamul tău să cucerească porțile dușmanilor lui" (Gen 24,60).

Din depărtări, în țara făgăduită

Când caravana ajunge aproape de fântâna de la Lahai-Roi, în Negheb, patria lor viitoare, Rebeca, la vederea lui Isaac, coboară de pe cămilă și se acoperă cu un văl, pentru a arăta viitorului soț respectul cuvenit, după cum cere obiceiul timpului. Isaac o conduce în cortul său și o ia în căsătorie. Iubirea pentru Rebeca îi aduce astfel mângâiere pentru moartea mamei sale, Sara.

Cum credința în promisiunea unei descendențe numeroase a fost pusă la grea încercare de vestea nașterii lui Isaac, un eveniment considerat imposibil, precum și de porunca de neînțeles de a-l jertfi, situația se repetă și în aceată generație. Rebeca, așteptându-se să devină mamă, și-a luat deja cu sine o doică, pe Debora (cf Gen 35,8), dar timp de douăzeci de ani nu reușește să aibă copii, până când, pentru rugăciunea de mijlocire a lui Isaac, rămâne însărcinată. Zămislește doi gemeni, care vor fi însă și singurii copii ai vieții ei. Încă din sânul matern se poate întrevedea viitorul raport între cei doi frați gemeni, care se îmbrâncesc într-una chiar înainte de naștere. Rebeca, întrevăzând în această dușmănie un semn nefast, este iluminată despre semnificația acestui fapt printr-un oracol: "Două neamuri sunt în sânul tău și două popoare se vor ridica din pântecele tău; un popor va fi mai puternic decât celălalt și cel mai mare îl va sluji pe cel mai mic" (Gen 25,23). Rivalitatea între cei doi frați se notează și la nașterea lor. Iese mai întâi cel roșu și păros, Esau (joc de cuvinte pe termenii "roșiatic", în ebraică admoni, și "piele", literal "manta de piei', în ebraică se'ar, pentru a spune că Esau este destinat să devină tatăl edomiților, locuitori ai munților Seir), dar geamănul Iacob îl ține de călcâi, ca și cum ar fi vrut să-l împiedice să vadă primul lumina și să obțină astfel dreptul de întâi-născut. Dumnezeu însă nu se lasă constrâns de decizii omenești, ci își arată bunăvoința sa în mod liber (cf Ex 33,19). Potrivit voinței sale, moștenirea făgăduinței nu va ajunge la Esau, care ar fi putut să o revendice după dreptul uman, ci la Iacob, după o alegere liberă a harului. Nu Esau, ci Iacob este ales și iubit de Dumnezeu (cf Mal 1,2 ș.u. și Rm 9,10-13). Rebeca, datorită sensibilității ei materne, pare să-și dea seama de acest lucru și îl preferă pe Iacob, în timp ce Isaac, condus de sentimente pur omenești, îl preferă pe Esau, care printre altele satisface gustul său pentru carnea de vânat,fiind un vânător încercat (Gen 25, 19-28).

Moștenirea binecuvântării

Dar Dumnezeu face în așa fel încât dreptul de întâi-născut și binecuvântarea paternă să ajungă la Iacob. În indiferența sa și duritatea mentală, Esau cedează dreptul său de întâi-născut lui Iacob în schimbul unei supe de linte. Cât de puțin îl interesează binecuvântarea care-i garantează apartenența la un neam ales, o arată și faptul că ia în căsătorie două femei hitite, spre marea descumpănire și durere a părinților (Gen 26, 34 ș.u.). Când Isaac, de acum bătrân și orb, nu mai era în măsură să vadă nici planul divin, se hotărăște să-l binecuvânteze pe Esau, Rebeca recurge la viclenie pentru a asigura binecuvântarea paternă preferatului Iacob. Femeia este atât de convinsă de reușita planului ei rafinat, încât nu dă nicio greutate obiecțiilor lui Iacob și este dispusă să ia asupra ei chiar și blestemul soțului, în cazul în care uneltirile ei ar fi date în vileag.

Urmând sfatul ei, Iacob se camuflează în Esau, fratele păros, acoperindu-se cu o piele de capră, și obține astfel prin viclenie binecuvântarea paternă. Înfuriat pentru această intrigă, Esau decide să-l ucidă pe Iacob. Dar și în acest caz intervine cu abilitate Rebeca. Femeia știe cum să-l pună în afara pericolului pe Iacob și să-l atragă definitiv de partea planurilor ei. Îl trimite pe Iacob la fratele ei Laban, în Haran, unde va rămâne până când Esau se va îmblânzi. În același timp are grijă ca fiul preaiubit, asupra căruia este acum binecuvântarea făgăduinței, să nu ia în căsătorie o femeie străină. Soțiile hitite ale lui Esau au dezgustat-o în așa fel încât dacă și Iacob va aduce în casă o soție de același neam, Rebeca n-ar mai găsi niciun motiv să mai trăiască. Și Isaac îl avertizează pe Iacob să nu ia în căsătorie o femeie caneeană și îl trimite la Haran, ca să aleagă acolo de soție una din fiicele lui Laban (Gen 27, 1-28,5).

Întru cât despre Rebeca Biblia nu mai spune altceva, este clar că - spre deosebire de Isaac care a trăit până la 180 de ani - femeia nu mai era în viață când, după o lungă bucată de vreme, Iacob s-a întors în patrie, bogat și fericit, cu două soții și doisprezece fii. Ni se spune doar că Rebeca a fost înmormântată în peștera Macpela, la Mambre (actualul Hebron), alături de Isaac (Gen 49,31).

Lectura posterității

Numele Rebecăi apare în 30 de versete ale Sfintei Scripturi: de 29 de ori în cartea Genezei și apoi, ultima oară, în scrierile sf. apostol Paul, în secțiunea cea mai enigmatică a scrisorii către romani (capitolele 9-11), când spune (Rm 9,10) că ea a avut "gemeni de la un singur om, Isaac, părintele nostru"; pentru apostolul neamurilor cei doi sunt imagine a raportului dintre iudaism și Biserică: cel întâi-născut după trup își pierde drepturile naturale și le primește cel ales după har, făcând astfel referință la neamurile păgâne. Îmbrățișând credința în Cristos, acestea au devenit moștenitoare ale făgăduinței. Metoda alegorică a sf. Paul va fi exploatată îndelung, nu fără accente polemice și exagerări, în numeroase scrieri ale Sfinților Părinți ai Bisericii.

după Paul Maiberger – Marile figuri ale Vechiului Testament.
prelucrare realizată de pr. Adrian Dancă
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire