pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Personaje biblice
achizitionare: 05.02.2008; sursa: Pastoratie.ro

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior David, regele

Semnificația numelui ar trebui pusă în legătură cu denumirea copilărească ebraică "dod", cu sensul de "iubit", "fratele tatălui". În acest caz, modul cel mai fericit de a înțelege numele lui David ar fi acela de "preferat", "beniamin". Este foarte frecvent ca părinții să-și numească fiii cu acești termeni, cum denotă și exprimarea corespondentului feminin "Iedida" (2 Rg 22,1). De altfel, David poate fi înțeles și ca formă prescurtată, cu sensul de "iubit, predilect al lui Iahve". Alții interpretează numele lui David pornind de la "dawidum", cunoscut ca titlu din textele de la Mari, din perioada medio-babiloniană. În acest caz, substantivul ar desemna o demnitate sau o poziție în rangurile puterii.

David a intrat în istorie ca rege ideal și compozitor al psalmilor. A domnit după Saul, între anii 1000 - 961 î.C., fiind al doilea rege peste împărăția lui Israel, care a rămas pentru evrei ca timpul de aur din istoria lor și obiectul dorinței lor. Restaurarea acelei epoci este așteptată de la Mesia și de aceea iudeii îl vor întreba pe Isus: "Doamne, acesta este timpul în care vei restaura împărăția lui Israel?" (Fap 1,6).

Începuturi modeste

David a avut origini modeste și din păstor a devenit rege străbătând un parcurs plin de evenimente. Viața lui, cu piscurile și abisurile ei, este povestită în cărțile biblice care merg de la 1Sam 16, întreaga 2 Sam până la 1 Rg 2,12 (cf și prezentarea paralelă din 1 Cr 10,1-29,30). Cu toate că știrile despre el provin din surse diferite și unele dintre ele, mai ales despre tinerețe, par legendare, rămâne adevărat că ne mișcăm pentru prima dată în istoria Israelului pe un teren de cea mai mare credibilitate istorică.

David era ultimul din cei opt copii ai lui Iesse (Isai, în ebraică), originar din Betleem unde era păstor. Biblia ne descrie înfățișarea cu aceste cuvinte: "David era bălan, cu ochi frumoși și plăcut la față" (1 Sam 16,12). La fel, îl prezintă ca om priceput la vorbă și curajos, precum și războinic îndrăzneț. Trebuie să fi fost extraordinar de robust și curajos, dacă era în măsură să ucidă leii și urșii care atacau turmele sale.

Respingându-l pe Saul din cauza păcatelor lui în timp ce acesta era încă pe tron, Dumnezeu l-a trimis pe profetul Samuel să ungă rege, în ascuns, pe David. Prin ce mijloace David a ajuns de pe pășunile Betleemului la curtea lui Saul, nu este posibil să cunoaștem cu certitudine, pentru că Scriptura ne transmite două versiuni diferite despre cele întâmplate. Ipoteza cea mai probabilă rămâne aceea că a intrat la curte ca scutier al lui Saul, grație vitejiei și îndrăznelii sale. Biblia însă privilegiază versiunea care îl vrea ca ales de Saul și adus la curte grație calităților lui muzicale, pentru a îndepărta malincolia monarhului întunecat cântând la harpă (pe baza datelor arheologice trebuie să fi cântat nu la o harpă tradițională ci mai degrabă la o liră). Potrivit celei de a treia versiuni, Saul l-a luat pe David în slujba sa pentru că acesta îl abătuse pe gigantul Goliat. Dar pentru că în 2 Sam 21,19 găsim că Goliat a fost ucis de Elcanan, fiul lui Iair din Betleem, ori această vitejie a fost atribuită lui David mai târziu ori, lucru mai puțin probabil, Elcanan trebuie înțeles ca numele propriu al lui David înainte de a ajunge rege. La curte, David o ia în căsătorie pe Micol, fiica lui Saul, și încheie cu Ionatan, fiul regelui, o prietenie adâncă, de nedesfăcut. Reușește, în același timp, spre dezamăgirea lui Saul, să cucerească simpatia poporului, depășindu-l în aceasta chiar pe rege: "David reușea în orice situație, pentru că Domnul era cu el" (1 Sam 18,14).

Dacă pe de o parte imaginea lui David devine tot mai luminoasă, cea a lui Saul se întunecă de la o zi la alta. Saul devine bănuitor și invidios pe David, admirația și simpatia sa de la început se transformă în ură, dușmănie și violență, încât într-o zi a încercat să-l străpungă cu sulția, hotărât cum era să-l ucidă. David fuge de Saul, devenit periculos pentru el și imprevizibil, și merge într-un prim moment la filisteni. Suspectat de aceștia, caută refugiu în peștera de la Adullam, în deșertul Iudeii. Aici, i se alătură frații și câțiva fărădelege, circa 400 în total, care sub conducerea lui, din ascunzători sigure, întreprinde incursiuni în zonele de stepă din sud, între populațiile ghesurite, gheresite și amalecite. Aici, David este prezentat sub înfățișarea puțin onorabilă de șef de bandă și prădător: "David devasta teritoriile acelea, nu lăsa în viață nici oameni nici animale, și lua ca pradă oi, boi, măgari, cămile și haine" (2 Sam 27,9). Se arată binevoitor numai cu Saul, care orbit de acum de mânie, continuă să-l persecute ca pe un dușman, în tentativa inutilă de a se debarasa de el. David, la rândul lui, cu toate că a avut de două ori posibilitatea de a se elibera de Saul, considerat dușman de moarte, inspirat de frică sfântă nu îndrăznește să se atingă de "unsul Domnului". Când Saul cade, la sfârșit, în bătălia împotriva filistenilor, David compune un cânt funebru în cinstea lui.

Urcarea pe tron

Ajuns de acum la circa 30 de ani, David, potrivit poruncii unui oracol al Domnului, merge la Hebron unde este consacrat rege peste casa lui Iuda. Abner, însă, căpetenia armatei lui Saul, numise rege peste Israel pe Isbaal, unul din fiii lui Saul. Ciocnirea era inevitabilă și David a ieșit victorios. Încet încet, David a reușit să se impună asupra tuturor triburilor lui Israel și a forțelor rivale, iar în cele din urmă a fost recunoscut ca suveran peste întregul Israel.

După ce a domnit în Hebron 7 ani și 6 luni, David se folosește de o stratagemă: trece printr-un canal subteran al Ierusalimului și îl cucerește; fortăreața iebuseilor ce părea de nedoborât devine acum capitala regală, "cetatea lui David", de unde va domni de acum înainte. Interesul său imediat este acela de a supune orașele-state ale cananeilor și să unească teritoriul lor cu cel al triburilor israelitice. A combătut cu succes împotriva filistenilor, dușmanii prin excelență ai Israelului. Cucerește în grabă toată Transiordania și prin campanii biruitoare supune alte popoare limitrofe: Ammon este supus în întregime și asimilat în noua împărăție, Edom și Aran devin provincii administrate de guvernatorii regelui, Moab un stat vasal cu obligații tributare. Pentru a face să funcționeze împărăția sub orice aspect, Davide pune pe picioare o armată și un aparat birocratic bine organizate. Israelul a atins culmea măreției și a puterii sale.

Pentru a face din Ierusalim nu numai un centru politic dar și nucleul religios al împărăției, David face să vină arca legământului în capitală. Proiectează o casă pentru Iahve, un templu grandios și începe pregătirile pentru a-l construi. Dar profetul Natan îi vestește că, dimpotrivă, Domnul este cel care vrea să construiască o casă regelui (o dinastie), de așa natură că va dura în veșnicie. Pe această făgăduință se întemeiază speranța mesianică, care aștepta vlăstarul din rădăcina lui Iese (Is 11,1.10) și vedea în Mesia un David redivivus, sau chiar un fiu al lui David.

Umbrele puterii

Împărăția lui David este prezentată ca un regat glorios și marcat de succese fără număr în timp ce regele este descris ca un suveran fidel în toate față de Iahve. Dar nu lipsesc umbre din viața personală și familială a lui David. A comis un adulter cu Betsabea, soția hititului Urie, pe care o văzuse când aceasta făcea baie, dorind-o cu ardoare. Ca să o poată aduce în haremul său (avea deja numeroase soții și concubine; în total, a avut șase fii la Hebron și unsprezece la Ierusalim, între băieți și fetițe), a dat poruncă pentru ca soțul Betsabeii să fie trimis în război în prima linie, unde a și murit. Profetul Natan l-a dojenit fără cruțare pe rege pentru un asemenea delict. Fiul născut din adulter moare la scurt timp după naștere. David s-a căit amar de propria vinovăție, implorând iertare prin psalmul penitențial 50 (51): "Ai milă de mine, Dumnezeule, și după marea ta bunătate, șterge fărădelegea mea". Betsabea a rămas din nou însărcinată și l-a născut pe Solomon, pe care David l-a desemnat ca succesor. Succesiunea la tron a fost marcată de lupte și neînțelegeri între frați. Succesorul legitim ar fi fost primul născut, Amnon, care însă a dormit cu sora lui vitregă Tamar și a fost eliminat de fratele ei Absalon, care apoi voia să-i succeadă ca pretendent la tron și a organizat o revoltă împotriva tatălui său David. Bătrânul David a scăpat fugind din Ierusalim. În bătălie, Absalon a rămas cu părul prins în ramurile unui stejar și a fost ucis. La puțin după aceasta, un alt fiu al lui David, Adonia, a reușit să atragă de partea sa o parte a dregătorilor de la curte și s-a proclamat rege în valea Cedronului. Dar Solomon a reușit în cele din urmă să se impună și odată ajuns pe tron, l-a justițiat pe Adonia și pe ceilalți dușmani ai lui David. David a murit după circa patruzeci de ani de domnie și a fost înmormântat la Ierusalim.

Figura teologică a lui David

În viața lui David, autorii biblici au recunoscut lucrarea ascunsă a lui Dumnezeu și au motivat urcarea lui pe tron afirmând că "spiritul Domnului locuia asupra lui" și "spiritul Domnului era cu el". Ulterior, personajul și timpul lui au fost idealizate și lăudate din ce în ce mai mult, devenind paradigma tuturor regilor care au urmat. Din acest motiv, în cărțile Cronicilor, scrise în perioada de după exil, toate informațiile negative despre David, ca și anii lui de prădător și adulterul cu Betsabea, au fost lăsate de o parte și în schimb, adesea în mod anacronistic, au fost accentuate meritele lui în ce privește organizarea cultului și pregătirile pentru construirea templului.

David, printre altele, a fost obiectul memoriei și venerației nu numai ca rege de importanță fundamentală dar și ca psalmist genial. În rugăciunile psalmilor, adevărate cântări poetice, se percepe ceva din viața interioară bogată și neliniștită a acestui om fascinant. În psalmi, credința lui profundă, chiar pasionantă, a găsit expresia cea mai potrivită. Din cei 150 de psalmi, 73 sunt atribuiți lui (în subtitluri, care au fost adăugate ulterior) astfel încât se poate vorbi de "Psaltirea lui David". Cunoscuta Stea a lui David (Maghen Dawid, lit. "scutul lui David") este parte din steagul noului stat Israel. În artă, regele David este pictat cu nelipsita lui harpă. Din el se va naște Iosif, logodnicul Mariei, din care s-a născut Isus.

după Paul Maiberger – Marile figuri ale Vechiului Testament.
prelucrare realizată de pr. Adrian Dancă
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire