pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Personaje biblice
achizitionare: 05.02.2008; sursa: Pastoratie.ro

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Samuel, între Dumnezeu și oameni

"Șemu-El", reluat în greacă și latină cu "Samuel", este un nume teofor, cu desemnarea numelui divin "-El". Rămâne neclară derivația "Șemu". Explicațiile date în 1Sam 1,20 se bazează pe o etimologie populară: "implorat de la Domnul" dar aceasta este valabilă nu atât pentru Samuel ci mai mult pentru "Șa-ul" (Saul) datorită verbului "șa'al", a implora.

Rolul lui Samuel în istoria biblică

Samuel este la cumpăna dintre două epoci. Ca "judecător", activitatea lui cade încă în perioada judecătorilor care se apropie de sfârșit, ca "artizan al monarhiei", numindu-l pe Saul la conducerea celor 12 triburi, a inaugurat o nouă fază în istoria Israelului, epoca regilor.

În Biblie, o epocă importantă este deseori introdusă de istoria copilăriei unei figuri dominante. Astfel, la începutul epocii patriarhilor, avem nașterea lui Isac, la fel, începutul istoriei poporului, este marcată de nașterea lui Moise. Și epoca regilor este introdusă de povestirea nașterii lui Samuel. Este vorba în toate cazurile de povestirea unei nașterii miraculoase și a salvării copilului din pericole de moarte. Povestea nașterii lui Samuel se încadrează în seria acelor povestiri în care femeia, care a rămas sterilă timp de multă vreme, în cele din urmă zămislește și dă naștere unui copil (este un motiv constant în Sf. Scriptură, de la nașterea lui Isac la nașterea lui Ioan Botezătorul). Importanța nașterii lui Samuel pentru Israel este evidențiată și de faptul că pe buzele mamei sale Ana, este așezată o cântare de laudă (1 Sam 2,1-10), folosită ulterior ca model pentru cântarea Magnificat, cântul de mulțumire al Sf. Fecioare Maria (Lc 1,46-55). Scopul povestirii copilăriei lui Samuel este de a scoate în relief rolul acestui personaj ca ales de Dumnezeu și destinatar al harului său, cu alte cuvinte, să întemeieze activitatea lui profetică.

Profilul istoric

Omul care a marcat drumul lui Israel în mod atât de decisiv s-a născut în prima jumătate a secolului XI î.C. la Rama, pe munții lui Efraim (numită și Ramataim, pentru a se deosebi de Rama din teritoriile lui Beniamin, cunoscută în Noul Tetament ca Arimatea, cf Mt 27,57 și In 19,38). Tatăl lui Samuel, Elcana, a cărei genealogie este prezentată până la al treilea străbun, ca dovadă a originii lui de prestigiu, avea două soții: Penina, care îi dăduse șase fii și Ana, cea mai iubită dar sterilă. Pentru a scăpa de înțepăturile Peninei și să pună capăt la rușinea sterilității, Ana merge în pelerinaj la Silo și imploră cu ardoare un fiu, care din recunoștință promite să-l încredințeze sanctuarului ca să fie consacrat. Dumnezeu o ascultă și îi dăruiește un băiat: femeia îl numește, de aceea, Samuel pentru că își zicea: "L-am implorat de la Domnul" (1 Sam 1,20).

După ce l-a înțărcat (potrivit 2Mac 7,27 un copil putea fi alăptat până la trei ani), Ana îl duce la Silo și după ce a adus jertfa prescrisă, îl încredințează grijilor preotului Eli. La Silo (la nord de Bet-El, la jumătatea drumului dintre actualele Ramalah și Nablus) se afla atunci Arca legământului, păstrată în sanctuarul lui Jahve. În acest important loc de cult, Eli și cei doi fii ai lui Ofni și Finees, erau slujitorii cultului. Dar cei doi fii erau nechibzuiți și cu aviditate și aroganță, se îmbogățeau din ofertele oamenilor și profanau oficiul sacru pe care-l acopereau cu nelegiuirile lor. Cu atât mai luminoasă apare, pe acest fundal obscur, figura tânărului și inocentului Samuel, care purtând un efod de in ca veșmânt liturgic, slujea la altar plin de zel și entuziasm. În fiecare an, părinții mergeau în pelerinaj la sanctuar și mama lui Samuel îi duce o hăinuță nouă, pe măsura ritmului lui de creștere. Întru cât Samuel a fost dăruit în întregime Domnului, Ana, cândva sterilă, a fost binecuvântată cu alți cinci copii. "În ce-l privește pe tânărul Samuel, el creștea în statură și bunătate înaintea Domnului și a oamenilor" (1 Sam 2,26). Așa cum cântarea de gratitudine a Anei a folosit ca model pentru Magnificat, la fel evanghelistul Luca se folosește, nu întâmplător, și de aceste cuvinte pentru a caracteriza copilăria lui Isus (cf Lc 2,52). Pentru el, tânărul Samuel, consacrat în slujirea Domnului încă din fragedă pruncie, este model al lui Isus Cristos, și el familiar în templul Domnului (Lc 2,49).

Pentru că lipseau figurile capilor religioși, în acel timp viziunile și cuvintele divine erau rare. Când Dumnezeu l-a chemat pe Samuel în sanctuar, în timp ce tânărul dormea, acesta credea că a fost chemat de Eli și a alergat la el. Aceeași chemare s-a repetat de trei ori. Eli, atunci, și-a dat seama că Dumnezeu vrea să vorbească cu Samuel și tânărului inexpert i-a dat sfaturi în privința comportamentului de adoptat în asemenea situații. Când Dumnezeu l-a chemat a patra oară, Samuel răspunde: "Vorbește, Doamne, că robul tău ascultă" (1 Sam 3,10). Dumnezeu i-a comunicat atunci că a luat hotărârea de a pune în act amenințările sale și de a nimica casa lui Eli. Preot, Profet și lider politic

După renunțarea la casa lui Eli, adevăratul preot a devenit acum Samuel. Grație revelațiilor care-i erau comunicate, unifica în sine preoția și profeția. În acest fel a devenit șeful spiritual al triburilor israelitice și mai târziu, în calitate de judecător, și liderul lor politic. Sub acest aspect, a fost un al doilea Moise și pentru că a unificat în sine cele trei mandate și oficii ale lui lui Mesia, preot, profet și rege (judecător), Luca l-a considerat pe bună dreptate precursor al lui Isus Cristos.

Samuel a început între timp rolul său de judecător, administrând justiția în Israel. Pentru că în acel timp sărăcia poporului a fost cauzată sistematic de propriile vinovății, Samuel a văzut și în asuprirea filistenilor o pedeapsă divină pentru îndepărtarea de credință și depravarea comportamentului. A îndemnat Israelul să se întoarcă la Domnul din toată inima și să nimicească zeii străini, Astartele și Baalim. Apoi, a strâns poporul la Mițpa pentru o mare celebrarea penitențială și în virtutea funcției sale de preot, a pronunțat o rugăciune de mijlocire (în Ier 15,1 el este prezentat ca marele intermediar al Israelului, alături de Moise). Prin rugăciune, Samuel a devenit salvatorul Israelului. La implorarea sa, Jahve a răspuns intervenind în mod miraculos și hotărând victoria de partea Israelului; a lovit pe filisteni cu un uragan de proporții care i-a înspăimântat pe dușmani atât de tare încât au fost nimiciți fără să opună rezistență. În amintirea acestei victorii decisive, Samuel a înălțat între Mițpa și Șena un stâlp de aducere aminte pe care l-a numit "Eben-Ezer", "Piatra de ajutor", spunând: "Până aici Domnul ne-a ajutat" (1 Sam 7,12). Cât a mai trăit Samuel, filistenii n-au mai călcat pe teritoriul Israelului.

Samuel era respectat de toți și prin activitatea lui de judecător a promovat cauza păcii în interiorul Israelului. Faptul că și-a desfășurat atribuțiile în trei mari sanctuare (în sudul munților Efraim) și că la locul reședinței sale a ridicat un altar, arată că el considera propria activitate de judecător ca pe o însărcinare sacră de care trebuia să dea cont lui Dumnezeu.

Ajuns de acum bătrân, Samuel a numit judecători în Israel și adjuncți ai lui pe cei doi fii Ioel și Abia, care își îndeplineau funcțiile în sanctuarul din sudul țării, la Beer-Sheba. Pentru că spre deosebire de tatăl lor, aceștia erau corupți și nedrepți, bătrânii poporului i-au cerut lui Samuel să stabilească peste ei un rege, după cum erau organizate toate celelalte popoare.

Originea și problema monarhiei în Israel

Relatarea privind nașterea monarhiei în Israel (1Sam 8-12) nu este o dare de seamă contemporană faptelor descrise, credibilă sub aspect istoric, ci mai curând îmbinarea unor tradiții de factură legendară, în contrast între ele și numai în parte complementare, la care s-au adăugat reflecții despre natura și valoarea monarhiei. În această cunună de texte, atât de complexă pe planul istoriei tradițiilor și la nivel literar, se pot deosebi trei tradiții despre originea monarhiei (9,1-10,16; 10,17-27 și 11,1-15). În plus, trebuie notat că aceste texte vorbesc despre monarhie în parte la modul pozitiv, altă dată în termeni negativi, drept care sunt împărțite în texte favorabile monarhiei și texte contrare acesteia.

Căutarea unui om pe placul lui Dumnezeu

Monarhia avea să se dovedească o pedeapsă pentru carențele poporului ales. Dar Jahve l-a mulțumit, cu toate acestea, pe poporul imprevizibil și îndărătnic, insistând pe lângă Samuel: "Ascultă glasul lor și dă-le un rege" (1 Sam 8,22).

La puțin timp după aceasta, Samuel îl întâlnește din întâmplare pe omul ales de Dumnezeu ca să fie rege. Era Saul, fiul lui Chiș, din tribul lui Beniamin, care străbătea întreaga regiune în căutarea măgărițelor pierdute ale tătălui său și a ajuns astfel la Rama.

Pentru teologia deuteronomistă, în care se răsfrâng străvechile experiențe negative ale monarhiei, întreaga perioadă a regilor a fost un drum greșit încă de la început. În contrast cu modul de comportare nu rareori funest al regilor, ultimul judecător, Samuel a fost un om drept și administrator înțelept al justiției, incorupt și incoruptibil, căruia nimic nu i se putea reproșa (12,3). Cerința poporului de a avea un rege, a fost interpretată de autorul deuteronomist ca un semn de neîncredere în puterea și voința salvatoare a lui Dumnezeu. În timp de mizerie, încrederea în Jahve a devenit încredere în propria putere. Numai fidelitatea și ascultarea față de legea lui Jahve, ar fi putut împiedica trădările monarhiei. Dar chiar primul rege a încălcat poruncile Domnului și Samuel a trebuit să anunțe renunțarea la acest rege și retragerea oricărui sprijin.

Infidelitatea regelui

Ciocnirea dintre Samuel și Saul la sanctuarul din Galgala este prezentată de două ori (1 Sam 13 și 15). Prima tradiție face legătură cu războiaele împotriva filistenilor, a doua, face referință la campania militară împotriva amaleciților. Saul, prin neascultare, nu mai era regele după inima lui Dumnezeu (1 Sam 15,1-35). A doua zi după biruința asupra amaleciților, Samuel a trebuit să-i comunice lui Saul cuvintele amare: "Oare îi plac Domnului arderile de tot și jertfele la fel ca ascultarea de voința sa? Iată, ascultarea este mai bună decât jertfele și supunerea mai bună decât grăsimea berbecilor. Pentru că ai lepădat cuvântul Domnului, și el te-a lepădat, ca să nu mai fii rege peste Israel" (1Sam 15,22-23). Saul l-a implorat pe Samuel să-i rămână alături pe drumul întoarcerii la Domnul ia profetului care începuse să se îndepărteze, Saul i-a apucat poala hainei și aceasta s-a rupt. Samuel i-a spus: "Domnul a rupt astăzi regatul de la tine și l-a dat altuia mai bun ca tine". Gestul, de fapt, simboliza și ruptura dintre cei doi, chiar dacă după acest episod, îi întâlnim din nou împreună la Galgala, rugându-se unul lângă celălalt. După ce a împlinit el însuși judecata divină asupra amaleciților, Samuel se va separa definitiv de Saul, continuând să sufere pentru faptul că Domnul l-a lepădat pe Saul.

Căderea primului rege: motivul și urmările

Dumnezeu însă îi poruncește să nu sufere din cauza lui Saul ci să meargă la Betleem ca să ungă rege pe unul din fiii lui Iese. La Betleem, Samuel îl vede pe Eliab, un tânăr viguros, și crede că acesta este noul rege. Dar Jahve îl avertizează să nu se lase impresionat de aparențele externe: Dumnezeu, de fapt, nu privește la ceea ce se uită omul. Omul vede aparența, dar Domnul vede inima (1 Sam 16,7). Dintre fiii pe care Iese îi cheamă, niciunul nu este alesul Domnului. La sfârșit, trimite să-l cheme pe cel mai mic, pe David, care era la păscut oile. La porunca Domnului, David este uns rege în fața fraților săi. În acest fel, Spiritul Domnului care se îndepărtase de Saul, a trecut la David. Pentru acesta, începe un urcuș de nestăvilit și minunat, care l-a împins pe Saul în cea mai profundă deprimare, la ură și brutalitate.

Samuel, figura carismatică a liderului înțelept

Protagonist neînfricat și necontrastat, Samuel nu se mai prezintă în public: menirea lui s-a împlinit. Figură carismatică, el însuși pionul central al politicii, acreditat de Dumnezeu și de oameni să ungă regi și să-i destituie, Samuel a dat un exemplu în privința retragerii din viața publică. Calmul conștiinței împăcate, izvorât din lucrul bine făcut până la capăt, i-a dat puterea de a-și redimensiona rolul atunci când a considerat că momentul este matur. Elogiul pe care i-l aduce cartea lui Ben Sirah (46,22) poate fi un program de viață în orice epocă pentru slujitorii binelui comun. Samuel - se spune în cartea amintită - înainte de vremea adormirii sale a mărturisit înaintea Domnului: ‚nici bani, nici încălțăminte n-am luat de la nimeni'. Și nimeni nu a găsit un motiv să-l contrazică. Cel care a uns primii regi ai poporului ales, va muri în modestia locuinței sale de la Rama, unde a fost plâns și înmormântat de întregul Israel (1 Sam 25,1).

după Paul Maiberger – Marile figuri ale Vechiului Testament.
prelucrare realizată de pr. Adrian Dancă
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire