pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Personaje biblice
achizitionare: 05.02.2008; sursa: Pastoratie.ro

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Ghedeon, judecător și profet

Numele este derivat din verbul ebraic "gada", care înseamnă "a tăia, a sfărâma", dar este explicat în moduri diferite. Unii îl pun în legătură cu impetuozitatea belică a lui Ghedeon și îl iau cu înțelesul ori de "războinic" ori de "tăietor", în timp ce alții îl pun în seria numelor care desemnează defecte sau anomalii fizice, traducându-l prin mutilator sau cel cu mâna rănită.

Timpul "judecătorilor"

Ghedeon, în calitate de judecător al Israelului, eliberase poporul de sub jugul madianiților (cf Jud 6-8). Așa numita perioadă a judecătorilor (în jurul anilor 1200-1020 î.C.) era o epocă de autarhie (stare de autoizolare în raport cu alte popoare) în care triburile lui Israel, neorganizate încă într-o formă rigidă și centralizată, trebuiau să se apere de numeroasele asalturi și amenințări continue provenind din partea popoarelor vecine. Cartea Judecătorilor cuprinde însă o prezentare schematizată și teologizată a acestei perioade. Oridecâteori israeliții îl abandonau pe Iahve pentru a sluji zeilor străini, Dumnezeu îi dădea pe mâinile unui popor dușman (cananei, filistei, moabiți, amoniți, aramei) pînă când, în situația de nefericire, se întorceau căindu-se la Iahve, care le trimitea eliberare prin figura unui judecător sau salvator.

Judecătorii au fost doisprezece în total, la fel ca numărul triburilor lui Israel. Era vorba de capi carismatici, chemați de Dumnezeu, care pe baza cantității de informații cuprinse în Biblie, sunt împărțiți în șase judecători majori și șase judecători minori. Așa zișii șase judecători majori sunt eroi de război ale singurelor triburi, în timp ce așa numiții șase judecători minori au exercitat funcția lor pe timp de pace, implicați nu numai în administrarea justiției, dar și în gestionarea afacerilor civile, activitate care a creat premisele pentru dezvoltarea monarhiei.

Profilul istoric al unei vocații biblice

În seria celor 12 judecători, Ghedeon, fiul lui Ioaș, este al cincilea, dar ca erou belic este situat pe primul loc. Era originar din Ofra, localitate situată la 15 km est de Samaria, în teritoriul tribului lui Manase. Apariția lui este consecință pătrunderii în pământul fertil palestinian, trecând Iordanul, a triburilor de nomazi provenind cu cămilele lor din deșertul sud-oriental. În cartea Judecătorilor avem cea mai veche știre literară despre triburile nomade războinice care călăresc pe cămile. Aceste razii (din arabă "razwa", "incursiune, asalt neașteptat", raportat în general la beduini) erau posibile grație domesticirii cămilelor, sau mai bine zis, a dromedarilor, spre sfârșitul celui de al II-lea mileniu î.C., cu alte cuvinte, în timpul Judecătorilor. Cu această "navă a deșertului" era posibilă traversarea unor ample zone lipsite de apă, o "invenție" care foarte curând avea să aducă multă suferință israeliților. Madianiții aveau cămile "fără număr, ca nisipul de pe țărmul mării" (Jud 7,12), cu ajutorul cărora luau cu asalt și predau Israelul. Se instalau în teritoriile israeliților, distrugeau toate roadele țării pînă la Gaza. "Nu lăsau pentru hrana lui Israel nici oaie, nici bou, nici asin. Căci ei veneau cu vitele și corturile lor și veneau mulți, ca lăcustele" (Jud 6,5). Israeliții nu aveau cu ce să răspundă la o asemenea putere și erau reduși din ce în ce mai mult în mizerie. De fiecare dată când predatorii se iveau din deșert, israeliții se refugiau terorizați în peșteri și stânci greu de pătruns, aproape paralizați de frică. Așa se exprimă cartea Judecătorilor, și după cum pune opresiunea pe seama păcatelor lui Israel, tot așa atribuie eliberarea exclusiv milostivirii și puterii lui Iahve.

Chmearea lui Ghedeon

Cele spuse mai sus sunt confirmate de faptul că Dumnezeu alege pe Ghedeon, un tânăr lipsit cu desăvârșire de importanță și fără putere, pentru a-i învinge pe madianiți. În acest scop, un înger al lui Iahve îi apare lui Ghedeon în timp ce era la treierat - situație nicidecum cazuală - pentru a lăsa de înțeles că în ciuda fricii sale, trebuia să continue să treiere grâul. Într-adevăr, ca toți ceilalți, și Ghedeon era cuprins de mare spaimă față de madianiți, pînă într-acolo încât treierea nu pe câmp, la vedere, ci în ascuns, în beciul viei, pentru ca madianiții să nu-l vadă și să-l prădeze. Când îngerul Domnului l-a salutat interpelându-l ca "bărbat puternic și valoros" și i-a dat însărcinarea de a-l elibera pe Israel de sub jugul lui Madian, Ghedeon nu a înțeles nimic din această alegere și a răspuns că familia lui era dintre cele mai sărace din Manase și că el era cel mai mic din casa tatălui său.

"Dar Dumnezeu a ales cele nebune ale lumii ca să-i facă de rușine pe cei înțelepți. Dumnezeu a ales cele slabe ale lumii, ca să le facă de rușine pe cele puternice. Dumnezeu a ales cele de jos ale lumii și disprețuite, ba chiar cele ce nu sunt, ca să le distrugă pe cele ce sunt..." va scrie Sf. Paul în prima Scrisoare către corinteni (1,27-28). Mai înainte de a lupta împotriva madianiților, însă, Ghedeon a trebuit să se lovească de Iahve, ca să iasă la iveală în mod clar că de adorația cuvenită lui Iahve depinde prosperitatea sau pedeapsa lui Israel. Astfel, la porunca lui Dumnezeu, a distrus altarul lui Baal din Ofra, stâlpii cultuali (în ebraică ashera, un simbol al pomului sacru) și a transformat aceste locuri ale cultului păgân în sanctuare ale lui Iahve. Apoi, în fața concetățenilor înfuriați și hotărâți să-l ucidă pentru aceste lucruri, tatăl Ioaș a evidențiat cu ironie că Baal, dacă era într-adevăr un dumnezeu, ar fi trebuit să fie în măsură să combată pentru a se apăra. De aceea, Ghedeon a fost numit și Ierub-Baal ("Baal să se apere împotriva lui"). Atunci când spiritul Domnului a coborât peste Ghedeon/Ierub-Baal, el a mobilizat întregul trib al lui Manase și celelalte triburi pentru a lupta împotriva madianiților care își stabiliseră de curând tabăra în câmpia Izreel. Dar în fața îndatoririi de a-l salva pe Israel, Ghedeon s-a comportat cum s-a comportat Moise și cum se va comporta Ieremia în fața chemării lui Iahve, cu alte cuvinte, prezentând obiecții. Scepticismul lui și rezervele sale puteau fi depășite numai de un semn miraculos. Ca dovadă că îl va învinge cu adevărat pe Madian, la cerința lui Ghedeon, Dumnezeu a făcut ca dimineața devreme, lâna abia tunsă să fie umezită de rouă, în timp ce terenul din jur a rămas uscat; a doua zi, a făcut să apară pământul umezit și lâna uscată. Convins și încurajat de acest semn, Ghedeon pornește cu 32.000 de oameni împotriva lui Madian și s-a stabilit în sudul taberei acestuia, în apropiere de izvorul Carod, în partea de nord-vest a muntelui Ghilboa, pentru a tăia fățiș drumul dușmanului care intrase în șesul Izreel. Dar dacă Israel trebuia să atribuie victoria lui Dumnezeu și nu propriilor forțe, numai o trupă măruntă putea să combată împotriva lui Madian. De aceea, Ghedeon a trebuit să dea drumul la grosul soldaților și a păstrat cu sine numai 300. În timpul nopții a pătruns în tăbăra madianiților și a auzit că unul dintre ei povestea la cineva cum a văzut în vis o pâine rotundă de orz rostogolindu-se în tabăra lui Madian, lovind un cort atât de puternic încât cortul s-a desfăcut și a căzut la pământ.

Pentru Ghedeon acesta era un alt semn al victoriei și un indiciu că era timpul să atace. În aceeași noapte, cu cei 300 de oameni ai săi a înconjurat tabăra inamicului. Soldații lui au început să sufle în cornurile de berbec și să agite făcliile în aer. Madianiții s-au gândit la un atac neașteptat: spaima și confuzia au fost atât de mari încât unii s-au ucis între ei iar alții, în panica generală, au luat-o la fugă. Ghedeon i-a urmărit pînă la Iordan, unde oamenii din tribul lui Efraim au capturat căpeteniile madianite Oreb și Seeb și le-au ucis. În total, au căzut 120.000 de madianiți. Sebach și Zalmunna, însă, regii madianiților, care au încercat să cucerească "țara lui Dumnezeu", au scăpat dincolo de Iordan. Ghedeon a început să-i urmărească și, în ciuda refuzului cetăților transiordaniene Succot și Penuel de a oferi provizii trupelor sale epuizate, a mers pe urma lor pînă când i-a prins și i-a ucis (cf Ps 83,12). Apoi, s-a răzbunat crunt pe locuitorii din Succot și Penuel, care n-au ajutat pe frații lor și cauza Domnului. Când, în fine, israeliții entuziaști au vrut să-l facă rege - în convingerea smerită că această biruință nu se datora lui - a refuzat această demnitate, cu urarea ca Dumnezeu să fie regele lor. Cu toate că a refuzat coroana ce i-a fost oferită, s-a bucurat de o poziție regală, ca stăpân al unui harem și tată a 70 de copii, care însă toți aveau să fie eliminați de fratele lui Abimelech, aspirant la titlul de rege (cf Jud 9,1-6). Aceasta, pentru că Ghedeon a oferit israeliților o nouă ocazie de idolatrie, turnând din brățările și inelele de aur ale madianiților un efod, o statue cultuală, cum a făcut și Aron cu vițelul de aur.

Lectura posterității

Faptele povestite aici pentru noi nu sunt verificabile în detaliile lor. Se întâlnesc, într-adevăr, dubluri: o dată eroul povestirii se numește Ghedeon, altă dată Ierub-Baal; o dată sunt uciși doi principi madianiți, Oreb și Seeb, în valea Iordanului, altă dată doi regi madianiți, Sebach și Zalmunna, în Transiordania. Pentru aceste motive exegeza istorico-critică ipotizează că istoria lui Ghedeon din Jud 6-8 este la confluența a două tradiții diferite cu respectivele episoade. Desigur, ciocnirea Israelului cu Madian a fost mult mai complexă și lungă decât cele spuse în aceste pagini biblice, care concentrează toate în jurul unui personaj și al unei bătălii.

Relevanța istorică a acestor evenimente constă în faptul că migrațiile grupurilor beduine în Israel, care s-a defășurat de mai multe ori în decursul secolelor, și la care luaseră parte și unii strămoși ai triburilor israelitice, acum era blocată definitiv. Cu biruința asupra madianiților, Israelul se eliberase de o povară enormă și despre aceasta se păstrează memoria timp îndelungat, cum dovedește expresia "ca în ziua lui Madian". Se citește, de exemplu, în cartea profetului Isaia (9,3): "Căci jugul care îl apăsa și toiagul care-l lovea, și nuiaua asupritorului, tu le-ai sfărâmat ca în ziua lui Madian". Este un pasaj foarte cunoscut pentru că este parte din prima lectură liturgică (Is 9,1-3.5-6) din Liturghia de noapte a Nașterii Domnului. Pasajul, într-adevăr, continuă: "Căci un Prunc ni s-a dat nouă, un Fiu ni s-a dat nouă". Pentru că creștinii văd în acest copil pe Cristos, "ziua lui Madian" este și pentru noi o expresie tipică pentru a-l indica pe Dumnezeul care ne eliberează de orice necaz și asuprire.

De semnalat în Jud 9,8-15 un poem de o deosebită elocvență: sub veșmântul literar se acunde o serie de criterii referitoare la alegerea într-o funcție de conducere. Măslinul, smochinul și vița de vie, spre deosebire de spini, refuză să devină împărat peste pădure, pentru că acest lucru i-ar fi obligat sa renunțe la rodnicia în care i-a statornicit Dumnezeu însuși.

după Paul Maiberger – Marile figuri ale Vechiului Testament.
prelucrare realizată de pr. Adrian Dancă
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire