pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Personaje biblice
achizitionare: 05.02.2008; sursa: Pastoratie.ro

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Rahela, soția patriarhului binecuvântat

Numele înseamnă "oaie-mamă" și face trimitere la creșterea oilor ca activitate de mare importanță pentru așa numitele "triburi ale Rahelei". Rahela era soția preferată a patriarhului Iacob, căruia i-a dat pe fiii Iosif și Beniamin. De aceea este considerată străbuna triburilor lui Efraim și Manase, fiii lui Iosif, ca și a tribului lui Beniamin, pe care studii recente le grupează împreună în expresia "triburile Rahelei".

Rahela, fără copii, devine mamă a unui popor numeros

Iacob, înfuriindu-l pe fratele său Esau prin faptul că i-a sustras dreptul de întâi-născut, pentru a fugi la rândul său din fața dușmăniei lui, este constrâns să se refugieze la Haran (astăzi, Turcia sud-orientală, aproape de granița cu Siria). În această cetate s-a stabilit cândva și Abraham pentru o anumită perioadă de timp, după plecarea sa din Urul Caldeii (Gen 11,31) și tot de aici a pornit spre țara făgăduită (Gen 12,5). De la Haran, mai târziu, Abraham a făcut să vină Rebeca, aparținând neamului său, pentru a o da în căsătorie fiului Isaac. Fratele Rebecăi, Laban, mai locuia încă în această cetate. Ajuns așadar la Haran, la fântâna cetății, Iacob o întâlnește pe păstorița Rahela, fiica unchiului Laban. Se îndrăgostește atât de mult încât îi propune lui Laban, neavând altă posibilitate de a plăti zestrea respectivă, să-l slujească gratis timp de șapte ani, o perioadă care în marea lui iubire pentru Rahela, i se părea foarte scurtă (Gen 29,20). La trecerea celor șapte ani, în noaptea nunții, Laban, în loc de Rahela, i-o dă lui Iacob pe sora mai mare a acesteia, mai puțin frumoasă, Lia, nefiind obiceiul ca sora mai mică să se căsătorească înainte de cea mai mare. Laban reușește să îmblânzească mânia lui Iacob în fața acestei înșelătorii rușinoase și promite să-i dea de soție, după ce se va fi încheiat săptămâna nupțială cu Lia, și pe cealaltă fiică mai tânără, pe Rahela, pentru care Iacob va trebui să-l slujească pe Laban alți șapte ani. În timp ce Lia, lipsită de iubirea soțului, îi va da totuși acestuia patru fii (Raban, Simeon, Levi și Iuda), Rahela mult râvnită rămâne fără copii (Gen 29).

Copiii, dar al lui Dumnezeu

În acel timp, sterilitatea era sinonim cu lipsa de brațe de muncă și garanție pentru anii bătrâneții, fiind considerată, prin urmare, o rușine și o pedeapsă de la Dumnezeu. Drept care Rahela, consumată de gelozie pentru sora ei Lia, îi spune lui Iacob: "Dacă nu-mi dai copii, eu mor". Dar Iacob îi răspunde, lipsit de sensibilitate, că el nu este Dumnezeu. Rahela, după cum făcuse cândva Sara, și ea sterilă, face apel la expedientul prevăzut de dreptul timpului respectiv cu privire la urmașii legitimi și o conduce la Iacob pe sclava ei Bila, care rămâne însărcinată și dă naștere unui fiu în locul stăpânei. Rahela comentează: "Dumnezeu mi-a făcut dreptate (dananni); mi-a ascultat glasul și mi-a dăruit un fiu". De aceea îl va chema Dan, "judecător". Bila zămislește din nou și îl naște pe al doilea fiu, iar Rahela de această dată afirmă: "Am combătut (niftalti) bătăliile lui Dumnezeu (naftule Elohim) cu sora mea și am învins". De aceea, al doilea fiu se va numi Neftali, "luptător" (Gen 30,1-8).

Și sclava Liei, Zilpa, a zămislit și i-a născut doi fii lui Iacob, pe Gad și Așer. Într-o zi, Ruben aduce de pe câmp mandragore pentru mama sa Lia. Rahela cere rivalei ei din aceste fructe, care în credința poporului procurau fertilitate, promițând în schimb surorii să o lase să petreacă noaptea cu Iacob. În acea noapte Lia îl zămislește pe Isacar, iar mai târziu, pe fiul Zabulon și pe fiica Dina. Numai când Iacob avea zece fii, Dumnezeu a ascultat rugăciunile sterilei Rahela, care a zămislit și a născut un fiu. Rahela a spus: "Dumnezeu a ridicat (asaf) ocara de la mine" și l-a numit pe copil Iosif, care înseamnă "Cel care adaugă", rugându-se: "Domnul să-mi adauge (josef, de la jasaf) un alt fiu" (Gen 30,22-24).

Iacob se întoarce acasă

După nașterea lui Iosif, Iacob căuta să fugă de la vicleanul Laban, care încerca de mai multe ori să-i nege recompensa datorată. În timpul fugii, Rahela fură divinitățile domestice ale tatălui, pentru că în dreptul ereditar al timpului, statuetele zeilor de familie permiteau preluarea juridică a moștenirii paterne. Laban, care-l urmărea pe Iacob, l-a ajuns și a căutat în zadar acești idoli, ascunși în șeaua cămilei, peste care ședea Rahela (Gen 31,19-35). Ajuns în patria sa, Iacob îngroapă zeii străini sub stejarul de la Sihem (Gen 35,4), pentru a nu profana țara sfână.

Într-o zi, în timp ce Iacob era în călătorie de la Bet-El spre Efrata, înainte de a ajunge la Efrata, Rahela îl naște pe al doilea fiu, dar în timpul sarcinii, ea moare. Înainte de a muri, Rahela dă nou-născutului numele de Ben-Oni, "fiul durerii mele", dar Iacob îi schimbă numele în Beniamin, care are un înțeles pozitiv: "fiu norocos". Rahela este înmormântată în timpul călătoriei, lângă drumul ce duce spre Efrata, în apropiere de această cetate (Gen 35,16-20).

Lectura posterității

După 1Sam 10,2, mormântul Rahelei se află la Zelzah, o localitate necunoscută, în ținutul lui Beniamin; după Ier 31,15, în schimb, acesta s-ar afla la Rama, la 8 km nord de Ierusalim, ceea ce presupune același ținut. Aici, străbuna Rahela plânge pierderea fiilor ei, un plâns care trebuie pus pe seama dispariției regatului de Nord, Israel, în anul 722 î.C. O tradiție apărută după robia babilonică (în secolul V î.C), identifică Efrata, din nordul Ierusalimului, în teritoriul tribului lui Beniamin, cu Betleemul, care se află la circa 8 km în sudul Ierusalimului, în teritoriul tribului lui Iuda, pentru că Betleem era numit și Efrata (Rut 4,11; Mih 5,1), după numele neamului care locuia acolo (1Cr 4,4). Eronata identificare a Efratului cu Betleemul în Gen 35,19 și 48,7, a intrat în text într-un moment succesiv, ca o glosă.

Datorită acestei identificări, evanghelistul Marcu a legat plânsul și lamentațiunile Rahelei în Rama cu masacrul inocenților de la Betleem (Mc 2,16-18). Și astăzi, la intrarea în Betleem, în dreapta drumului principal care vine de la Ierusalim, se venerează mormânul Rahelei, documentat în acest sit arheologic pentru prima dată de așa numitul pelerin din Bordeaux în anul 334 d.C. Bocetele Rahelei au intrat în percepția colectivă a poporului ales ca formă supremă de exprimare a suferiței lăuntrice. Ea a rămas în imaginarul biblic ca prototip al soției care nu devine mamă decât prin darul lui Dumnezeu, o îndelungă răbdare însoțită de iubirea constantă a soțului și de încrederea ei în Dumnezeu.

după Paul Maiberger – Marile figuri ale Vechiului Testament.
prelucrare realizată de pr. Adrian Dancă
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire