pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Drumul spre Emaus
achizitionare: 22.11.2008; sursa: CatholicNewsAgency.com

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior A douăzeci și opta duminică de peste an (Anul B)

Prima lectură: Înțelepciune 7,7-11
Psalmul responsorial: Psalmul 89
A doua lectură: Evrei 4,12-13
Lectura evanghelică: Marcu 10,17-30

Introducere

"Pentru aceea m-am rugat și mi s-a dat înțelepciune, am chemat, și duhul cumințeniei a coborât în mine. Am ținut la ea mai mult decât la sceptre și decât la tronuri și am socotit bogățiile deșarte față de ea" (Înțelepciune 7,7-8). Aceasta a fost rugăciunea Regelui Solomon pentru darul glorios al înțelepciunii, care este parte a lecturii din Vechiul Testament pentru această duminică, și se leagă direct cu lectura evanghelică de la Marcu.

La Marcu, un om bogat a venit la Isus și l-a întrebat: "Învățătorule bun, ce trebuie să fac ca să moștenesc viața veșnică?" (Marcu 10,17b). Isus i-a răspuns enumerând poruncile care privesc iubirea de aproapele. Bogatul a răspuns: "Învățătorule, toate acestea le-am păzit din tinerețea mea" (Marcu 10,20). Totuși, a ține poruncile care privesc iubirea de aproapele nu este de ajuns. Isus s-a uitat la el cu iubire și i-a spus: "Un lucru îți lipsește: mergi, vinde ceea ce ai și dă săracilor și vei avea comoară în cer, apoi vino și urmează-mă!" (Marcu 10,21). Bogatul s-a îndepărtat atunci mâhnit.

Isus a continuat spunându-le Apostolilor Lui: "Adevăr vă spun că nu este nimeni care a părăsit casă, sau frați, sau surori, sau mamă, sau tată, sau copii, sau ogoare pentru mine și pentru Evanghelie și să nu primească însutit acum, în timpul acesta... iar în veacul care va veni, viața veșnică" (Marcu 10,29-30). Care era unicul lucru care îi lipsea? Bogatul a ținut poruncile care priveau iubirea de aproapele, dar nu va ține poruncile care privesc iubirea de Dumnezeu. Isus a spus: "Vino și urmează-mă!" După cum arată dr. Mary Healy în cartea Evanghelia lui Marcu: "Vino și urmează-mă! Aici intră prima dintre tablele Legii: prin dăruirea necondiționată a vieții noastre lui Isus este trăită obligația Legământului de a-l iubi pe Dumnezeu" (p. 203). Isus este Dumnezeu.

Faptul că Isus este Dumnezeu e confirmat de începutul conversației dintre Isus și omul bogat. După ce bogatul l-a numit pe Isus "Învățătorule bun", Isus i-a spus: "De ce-mi spui bun? Nimeni nu este bun decât numai Dumnezeu" (Marcu 10,18). Isus cu siguranță nu a negat faptul că El este bun sau este Dumnezeu. Mai degrabă l-a afirmat, pentru cei care au urechi de auzit. După cum arată dr. Healy: "El [Isus] nu neagă faptul că El este bun; mai degrabă, El îl invită pe om să reflecteze mai profund asupra la ceea ce tocmai a spus ["Învățătorule bun"]. Pe ce bază l-a numit pe Isus bun? Deoarece este un învățător înțelept și un puternic făcător de minuni? Deoarece se poartă cu toți cu bunătate? Sau există o bază mai profundă pentru bunătatea lui Isus? Recunoaște omul faptul că în cele din urmă numai Dumnezeu este bun, și că ceea ce percepe în Isus nu sunt doar calități umane neobișnuite ci acea bunătate infinită care aparține numai lui Dumnezeu? Isus orientează cu delicatețe privirea omului către răspunsul la dorul inimii sale" (p. 202).

Isus l-a condus pe omul bogat la a recunoaște că El este de fapt Dumnezeu, și că trebuie să îl urmeze pentru a moșteni viața veșnică. Regele Solomon s-a rugat pentru a primi darul înțelepciunii, și ar fi renunțat la orice: sceptru, tron, pietre prețioase, aur și argint pentru a primi acest dar glorios. Din păcate, bogatul nu a fost dispus să facă același lucru pentru a urma a doua persoană a Treimii.

În Predica de pe Munte, Isus a spus: "Fericiți cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăția cerurilor" (Matei 5,3). După cum arată clar Catehismul Bisericii Catolice: "Porunca dezlipirii de bogății e obligatorie pentru a intra în Împărăția cerurilor. Toți creștinii trebuie 'să se străduiască să-și orienteze corect înclinările, ca nu cumva folosirea lucrurilor acestei lumi și alipirea de bogății împotriva spiritului sărăciei evanghelice să-i împiedice de la urmărirea iubirii desăvârșite (2544-2545). Așa cum a spus Sf. Grigore de Nissa: "Cuvântul [Isus] numește 'sărăcie în spirit' umilința de bunăvoie a spiritului omenesc și renunțarea lui; și Apostolul ne dă exemplu sărăcia lui Dumnezeu spunând: 's-a făcut sărac pentru noi'" (CBC 2546). Cristos nu cere de la bogat mai mult decât ceea ce a făcut deja El însuși. În esență bogatul este chemat să fie asemenea lui Cristos.

* * *

DUMINICA a 28-a de peste an
Sf. Gerard Maiella, călug.

LECTURA I
Bogățiile le-am socotit nimic în comparație cu înțelepciunea.

Citire din cartea Înțelepciunii 7,7-11
7 Lui Dumnezeu m-am rugat și mi s-a dat pricepere; l-am implorat și Duhul înțelepciunii s-a coborât asupra mea. 8 Am ținut la înțelepciune mai mult decât la tronuri și sceptre, în comparație cu ea, bogățiile le-am socotit de nimic. 9 N-am pus alături de ea nici pietrele cele mai scumpe, fiindcă tot aurul din lume, pe lângă ea nu e decât nisip, iar argintul mi se pare noroi înaintea ei. 10 Am prețuit înțelepciunea mai mult decât sănătatea și frumusețea; am pus-o chiar înaintea luminii, fiindcă strălucirea ei nu se stinge niciodată. 11 Împreună cu ea mi-au venit bunurile și prin mâinile ei bogății nenumărate.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 89,12-13.14-15.16-17 (R.: cf. 14)
R.: Satură-ne, Doamne, dis-de-dimineață cu iubirea ta și ne vom bucura!
12 Învață-ne să nu uităm cât de puține sunt zilele noastre,
ca să ajungem la gânduri înțelepte.
13 Întoarce-te, Doamne, spre noi, de ce întârzii?
Ai milă de slujitorii tăi! R.

14 Satură-ne dis-de-dimineață cu iubirea ta,
ca să ne bucurăm și să ne veselim în toate zilele vieții noastre.
15 Înveselește-ne tot atâtea zile câte ne-ai pedepsit
și tot atâția ani câți am cunoscut nefericirea. R.

16 Fă ca slujitorii tăi să vadă lucrarea ta
și fiii lor măreția ta.
17 Bunăvoința ta, Doamne Dumnezeul nostru, să coboare asupra noastră!
Fă rodnică lucrarea mâinilor noastre!
Da, fă rodnică lucrarea mâinilor noastre! R.

LECTURA A II-A
Cuvântul lui Dumnezeu pătrunde până în adâncul sufletului.

Citire din Scrisoarea către Evrei 4,12-13
12 Fraților, cuvântul lui Dumnezeu este viu, plin de putere și mai ascuțit decât o sabie cu două tăișuri; el pătrunde până în adâncul sufletului, până la încheieturile și măduva oaselor, judecă sentimentele și gândurile inimii. 13 Nici o creatură nu se poate ascunde de el, ci toate rămân goale în ochii lui, urmărite de privirea Aceluia, în fața căruia vom da cont de toate.

Cuvântul Domnului

ALELUIA Mt 5,3
(Aleluia) Fericiți cei săraci cu duhul,
căci a lor este împărăția cerurilor. (Aleluia)

EVANGHELIA
Vinde tot ce ai, apoi vino și urmează-mă!

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 10,17-30
În acel timp, 17 pe când Isus era gata să plece la drum, a alergat la el un om, a căzut în genunchi înaintea lui și l-a întrebat: "Învățătorule bun, ce trebuie să fac pentru ca să moștenesc viața veșnică?" 18 Isus i-a răspuns: "Pentru ce mă numești bun? Nimeni nu este bun decât unul singur: Dumnezeu! 19 Cunoști poruncile: Să nu ucizi, să nu săvârșești adulter, să nu furi, să nu dai mărturie falsă, să nu înșeli pe nimeni, cinstește pe tatăl și pe mama ta!" 20 El i-a răspuns: "Învățătorule, toate aceste porunci le-am păzit din tinerețe". 21 Atunci Isus, fixându-l cu privirea, l-a îndrăgit și i-a spus: "Un singur lucru îți mai lipsește: Mergi, vinde tot ce ai, împarte la săraci și vei avea comoară în cer; apoi vino și urmează-mă!" 22 Dar la auzul acestor cuvinte, el s-a întristat și a plecat mâhnit, căci avea multe bogății. 23 Isus s-a uitat împrejur și a zis ucenicilor săi: "Cât de greu va fi pentru cei care au bogății să intre în împărăția lui Dumnezeu!" 24 Ucenicii au rămas uimiți de cuvintele lui. Dar Isus a luat cuvântul din nou și le-a zis: "Copiii mei, cât de greu se intră în împărăția lui Dumnezeu! 25 Mai ușor este să treacă o cămilă prin urechea unui ac, decât să intre un bogat în împărăția lui Dumnezeu". 26 Ucenicii au rămas și mai uimiți și au zis unii către alții: "Atunci cine se mai poate mântui?" 27 Isus s-a uitat la ei și le-a răspuns: "Lucrul acesta este cu neputință pentru oameni, dar nu pentru Dumnezeu. Căci pentru Dumnezeu toate sunt cu putință". 28 Petru i-a spus lui Isus: "Iată, noi am părăsit toate și te-am urmat". 29 Isus i-a răspuns: "Vă spun adevărul: Nu este nimeni dintre cei care au lăsat casă, frați, surori, mamă, tată, copii sau ogoare pentru numele meu și pentru evanghelie 30 care să nu primească, în lumea aceasta, de o sută de ori mai mult: casă, frați, surori, mame, copii și ogoare, dar nu fără prigoane, iar în lumea viitoare viața veșnică".

Cuvântul Domnului

texte semnate de Brian Pizzalato
Director cu Cateheza în Dieceza de Duluth, SUA
pentru CatholicNewsAgency.com


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire