pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Drumul spre Emaus
achizitionare: 22.11.2008; sursa: CatholicNewsAgency.com

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior A cincea duminică de peste an (Anul B)

Prima lectură: Iob 7,1-4.6-7
Psalmul responsorial: Psalmul 146
A doua lectură: 1Corinteni 9,16-19.22-23
Lectura evanghelică: Marcu 1,29-39

Lecturile din această duminică, din Vechiul Testament și din Evanghelia lui Marcu, au ca temă centrală suferința. Marcu ne relatează în pericopa de astăzi despre vindecarea de către Isus a soacrei lui Petru. Marele Arhiepiscop Fulton Sheen spunea cândva că poate din acest motiv s-a lepădat Petru de Isus de trei ori. Ei bine... puțin umor nu strică niciodată.

 

Suferința în Vechiul Testament

Suferința, fie ea fizică, spirituală sau psihologică, este adesea o ocazie în care mulți pun în discuție existența lui Dumnezeu, sau motivul pentru care permite El suferința - în particular suferința celor nevinovați. Dumnezeu, în întreg Vechiul Testament, ne ajută să înțelegem ceea ce va revela pe deplin în Noul Testament cu privire la suferință. Acum știm că Dumnezeu Tatăl l-a trimis pe Fiul Său pentru a ni-l da pe Duhul Sfânt prin sacramente, dintre care unul este numit Ungerea bolnavilor. "Este cineva dintre voi în suferință? Să se roage! Este cineva bine dispus? Să cânte psalmi. Este cineva dintre voi bolnav? Să-i cheme pe preoții a Bisericii și ei să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului" (Iacob 5,14). Aici, Sf. Iacob descrie elementele esențiale ale acestui sacrament special.

Când vine vorba despre a înțelege suferința și moartea, primul lucru care trebuie menționat este acela că ele sunt un rezultat al păcatului originar. Sf. Paul ne spune: "răsplata păcatului este moartea" (Romani 6,23). Moartea este forma extremă a suferinței. Odată ce păcatul a intrat în lume prin alegerea liberă a protopărinților noștri, au intrat și suferința și moartea, atât fizice cât și spirituale. Prin întreg Vechiul Testament, înțelegem că suferința și moartea pot fi o consecință a păcatului personal. Totuși, nu este vorba despre faptul că Tatăl nostru ceresc, așezat pe tronul slavei, așteaptă ca noi să păcătuim, pedepsindu-ne apoi pentru că am rătăcit de la căile Sale. Mai degrabă, El permite ca noi să suferim pentru a ne despuia de mândria de a fi făcut lucrurile de capul nostru, pentru a ne ajuta să înțelegem că pacea noastră, bucuria și împlinirea stau în a face lucrurile după voința Lui. Cu toate acestea, El nu ne va forța să ascultăm de voința Sa, dar va permite să experimentăm consecințele acțiunilor noastre.

Se poate afirma că suferința este modul în care pedepsește Dumnezeu, dar se poate de asemenea susține faptul că suferința este parte a milostivirii lui Dumnezeu. Nu există lucru mai rău decât a trăi vieți profund păcătoase fără a experimenta vreodată consecințele acțiunilor noastre: omul care minte, înșeală și fură și nu pățește nimic. Adesea doar atunci când bețivul vede în cele din urmă că și-a pierdut soția, copiii și casa se hotărăște să schimbe lucrurile. Dumnezeu, în milostivirea Sa, îi permite să ajungă la fund pentru a se putea ridica. Se întâmplă de asemenea în Vechiul Testament să întâlnim și suferința celor nevinovați, nu numai a celor vinovați. Și acesta este un rezultat al intrării păcatului în lume. Dacă nu ar fi fost alegerile păcătoase ale lui Adam și Eva și păcatele personale ale tuturor oamenilor, nevinovații nu ar suferi. Nu este vina lui Dumnezeu că suferă cei nevinovați; este vina noastră.

Totuși, Dumnezeu ne pregătește în Vechiul Testament pentru a înțelege ceea ce se va întâmpla în Noul Testament cu privire la suferința celui nevinovat. Majoritatea dintre noi suntem familiarizați cu marea icoană a nevinovatului care suferă, Iov. Prietenii lui Iov îi spun că suferința lui este un rezultat al faptului că a păcătuit. Scriptura ne spune însă că Iov era "fără prihană și drept; se temea de Dumnezeu și se ferea de ce este rău" (Iov 1,1). Răspunsul lui Iov ne învață ceva ce va fi pe deplin revelat cu venirea lui Cristos. Iov proclamă: "Dar eu știu că Răscumpărătorul meu este viu și că El, în ziua cea de pe urmă, va ridica iar din pulbere această piele a mea ce se destramă. Și afară din trupul meu voi vedea pe Dumnezeu. Pe El Îl voi vedea și ochii mei Îl vor privi, nu ai altuia. Și de dorul acesta măruntaiele mele tânjesc în mine" (Iov 19,25-27). Iov vede o legătură între suferință și răscumpărare; el speră în mântuire chiar și în mijlocul suferinței.

Este apoi profeția lui Isaia privind suferința viitoare a slujitorului nevinovat. "Disprețuit era și cel din urma dintre oameni; om al durerilor și cunoscător al suferinței... Dar El a luat asupra-Și durerile noastre și cu suferințele noastre S-a împovărat... El fusese străpuns pentru păcatele noastre și zdrobit pentru fărădelegile noastre... Prin suferințele Lui, Dreptul, Sluga Mea, va îndrepta pe mulți, și fărădelegile lor le va lua asupra Sa... El a purtat fărădelegile multora și pentru cei păcătoși Și-a dat viața" (Isaia 53,3.4.5.11.12). Suferințele Slujitorului Domnului vor aduce mântuirea. Este de asemenea important să menționăm un aspect adițional din Vechiul Testament cu privire la suferință și moarte care este tipic asociat cu Noul Testament, și anume vindecarea și învierea din morți. Atât în Vechiul cât și în Noul Testament, vindecarea și învierea din morți arată că Dumnezeu le poate învinge pe amândouă, manifestând astfel slava Sa.

Profetul Elisei, care îl prefigurează pe Isus, este un instrument al lui Dumnezeu pentru vindecare și înviere din morți. În 2Regi 5, citim cum lui Neeman, care a avut lepră, profetul îi spune să meargă să se spele de șapte ori în râul Iordan. După ce face acest lucru, este vindecat și proclamă: "Iată am cunoscut că în tot pământul nu este Dumnezeu decât numai în Israel!" (5,15). Acestea sunt cuvinte profunde de credință din partea unui comandant sirian, nu a unui israelit. În 2Regi 4, Elisei învie un băiat din morți. "Intrând Elisei în casă, a văzut copilul mort, întins în patul său. Și după ce a intrat, a încuiat ușa după sine și s-a rugat Domnului. Apoi s-a ridicat și s-a culcat peste copil și și-a pus buzele sale pe buzele lui și ochii săi pe ochii lui și palmele sale pe palmele lui și s-a întins pe el și a încălzit trupul copilului" (4,32-34).

 

Suferința în Noul Testament

Când a doua Persoană a Preasfintei Treimi și-a asumat natura umană, a intrat într-o lume suferindă și dezbinată din cauza păcatelor lui Adam, ale Evei și ale întregii omeniri. El a făcut acest lucru pentru a ne arăta profunzimile infinite ale iubirii Tatălui, pentru a ne vindeca și a ne înălța la o nouă viață prin sacramentele instituite de El. El a făcut acest lucru și cu scopul de a da semnificație suferințelor pe care le îndurăm. Isus, adică Dumnezeu însuși, nu s-a scutit pe sine de la a intra în iadul suferinței umane. S-a umilit pe sine până la a fi respins de stăpânul hanului, la a fi născut într-un grajd plin cu animale și așezat în iesle în mijlocul acelor animale.

La prezentarea în Templu, Simeon a profețit suferința: "Iată, acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora în Israel și ca semn care va stârni împotrivire - ca să se dezvăluie gândurile din multe inimi - iar ție, o sabie îți va străpunge sufletul" (Luca 2,34-35). În copilăria Sa, familia lui Isus a fugit de tiranicul rege Irod, care căuta să îl omoare pe regele nou-născut al evreilor. În întreaga Sa activitate publică, El a suferit de multe ori. A suferit din cauza ispitei, a respingerii, a disprețului - chiar și din partea acelora care erau în cercul Lui apropiat de prieteni. A suferit durerea de a-l pierde pe prietenul Său Lazăr. A suferit din cauza arestării nedrepte și uciderii verișorului Său, Ioan Botezătorul. A suferit din cauza trădării lui Iuda și a lepădării lui Petru.

În întreaga Sa slujire publică, a vorbit despre suferința Sa viitoare: "Fiul Omului trebuie să sufere multe, să fie respins... să fie ucis și a treia zi să învie" (Luca 9,22). Și din nou: "Iată, urcăm la Ierusalim și se vor împlini toate cele scrise de profeți despre Fiul Omului, căci va fi dat pe mâna păgânilor și va fi batjocorit, insultat și scuipat; și după ce-l vor fi biciuit, îl vor ucide, dar în ziua a treia va învia" (Luca 18,31-33). Cu toate acestea, Isus a vindecat și a înviat oameni, pentru a arăta că suferința și moartea nu vor avea ultimul cuvânt, astfel că într-o zi Sf. Paul va aminti cuvintele Scripturii: "Moartea a fost înghițită de victorie. Unde este, moarte, victoria ta? Unde este, moarte, ghimpele tău?" (1Corinteni 15,54-55).

El i-a trimis de asemenea pe cei doisprezece, și apoi pe cei 70, pentru a face același lucru. A făcut în așa fel încât iubirea și milostivirea Lui să poată fi extinse prin Biserica pe care a înființat-o. Isus ne-a învățat de asemenea că suferința face parte din exigențele urmării Lui. "Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunțe la sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să mă urmeze" (Luca 9,23). "Cine nu-și poartă crucea și nu vine după mine nu poate fi discipolul meu" (Luca 14,27). "Cine nu-și ia crucea și nu mă urmează nu este vrednic de mine" (Matei 10,38).

Suferința definitivă a lui Cristos a început în Cenacol și s-a încheiat pe Calvar. Dacă dorim să descoperim semnificația suferinței, trebuie doar să privim spre cruce. Pe cruce ni se arată într-un mod perfect cât de mult ne iubește Dumnezeu. El ne iubește cu o iubire ce înseamnă jertfă de sine și suferință. În propria noastră suferință, Cristos ne permite să participăm la semnul cel mai profund al iubirii Sale. El a dat suferinței o semnificație divină, în locul lipsei de sens umane. Suferința umană este de aceea răscumpărată. Prin suferințele noastre, noi participă la jertfa lui Cristos, care aduce mântuirea noastră și mântuirea altora. Și doar prin Cruce suntem conduși la înviere, pentru că nu există Duminica Paștelui fără Vinerea Mare.

Deci, de ce suferă oamenii? Suferința poate să fie un rezultat al păcatului. Nu ne îndoim de aceasta. Suferința poate de asemenea să fie o cale de încercare și de purificare. Isus a fost încercat în deșert pe când postea. A fost încercat prin suferința din Grădina Ghetsimani, până acolo încât "s-a întristat și s-a tulburat" și "intrând în agonie, se ruga și mai stăruitor, iar sudoarea lui, care cădea pe pământ, s-a făcut ca picăturile de sânge" (Matei 26,37; Luca 22,44). În timpul agoniei, El spune: "Vegheați și rugați-vă ca să nu intrați în ispită! Căci duhul este plin de avânt, dar trupul este slab" (Matei 26,41). Este un test care ne va ajuta să vedem dacă urmăm calea lui Dumnezeu doar în vremurile bune sau și în vremurile rele. În mijlocul încercărilor însoțite de suferință noi vom striga "Voia mea să fie" sau "Voia Ta să fie"?

De asemenea suferim pentru ca să se creeze un spațiu pentru a arăta iubirea - de Dumnezeu și de semeni. Suferința altora oferă ocazia pentru a ne demonstra iubirea, exemplul scripturistic prin excelență fiind Bunul Samaritean (cf. Luca 10,29-37). Răspunsul tipic la suferința altora poate să fie: "mă voi ruga pentru tine". Aceasta este iubire. "Voi face de mâncare și voi veni cu ea." Aceasta este iubire. "Voi veni să te văd la spital." Aceasta este iubire. "Voi chema un preot ca să îți dea Sacramentul Ungerii Bolnavilor". Aceasta este iubire. Noi ar trebui apoi să ne străduim să ne unim suferințele cu Cristos, punându-ne la picioarele crucii, cu Maria și Ioan, acolo unde se manifestă cel mai mult misterul iubirii divine. Trebuie să ne unim cu Cristos și prin primirea Sacramentului Ungerii Bolnavilor. Dar putem să ne unim în mod profund cu suferințele lui Cristos și la Liturghie. Acolo unde Trupul și Sângele Său se dă pentru noi și noi putem să ne predăm Lui cu toată ființa în jertfa Liturghiei.

* * *

DUMINICA a 5-a de peste an
Ss. Ieronim Emiliani; Iosefina Bakhita, fc.

LECTURA I
Sunt chinuit de coșmaruri de seara până la revărsatul zorilor.

Citire din cartea lui Iob 7,1-4.6-7
Iob a luat cuvântul și a spus: 1 "O luptă este viața omului pe pământ, zilele lui sunt ca ale unui om tocmit cu ziua. 2 Ca un sclav care dorește puțină umbră, ca un muncitor cu ziua care își așteaptă plata, 3 așa și eu, de luni de zile mă hrănesc numai cu dezamăgiri și am parte numai de nopți de suferință. 4 De-abia mă culc și-mi zic: "Când mă voi putea scula?" Sunt chinuit de coșmaruri de seara până la revărsatul zorilor. 6 Zilele mele aleargă mai repede decât suveica țesătorului, s-au sfârșit fără nici o speranță. 7 Amintește-ți, Doamne, că viața mea nu-i decât o suflare. Ochii mei nu vor mai vedea fericirea".

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 146,1-2.3-4.5-6 (R.: cf. 3a)
R.: Domnul este mângâiere în orice suferință.
1 Lăudați pe Domnul
căci este bine să-l lăudăm pe Dumnezeul nostru;
plăcut lucru este să-i cântăm lui.
2 Domnul reclădește Ierusalimul,
strânge pe surghiuniții lui Israel. R.

3 El vindecă pe cei cu inima zdrobită
și leagă rănile lor.
4 El cunoaște numărul stelelor
și le dă nume la toate. R.

5 Mare este Domnul și puternic prin tăria lui,
înțelepciunea lui nu are margini.
6 Domnul sprijină pe cei sărmani
și doboară pe cei păcătoși la pământ. R.

LECTURA A II-A
Vai mie, dacă nu vestesc evanghelia.

Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 9,16-19.22-23
Fraților, 16 dacă vestesc evanghelia, acest lucru nu este pentru mine un motiv de laudă; este o obligație care mi s-a impus. Vai mie dacă nu vestesc evanghelia! 17 Desigur, dacă acest lucru l-aș face din proprie inițiativă aș primi răsplată de la Domnul. Dar nu este o inițiativă a mea, proprie, ci mă achit de o obligație pe care mi-a încredințat-o Domnul. 18 Atunci care este răsplata mea? Aceea de a vesti evanghelia fără vreun profit material și fără a mă folosi de drepturile pe care mi le dă predicarea evangheliei. 19 Astfel, rămânând liber față de toți, m-am făcut sluga tuturor, ca să pot câștiga pe cât mai mulți. 22 M-am făcut slab cu cei slabi, pentru ca să-i câștig pe cei slabi. M-am făcut totul pentru toți, ca să mântuiesc cu orice preț măcar pe unii. 23 Toate acestea le fac pentru evanghelie, ca să am parte și eu de mântuire.

Cuvântul Domnului

ALELUIA Mt 8,17
(Aleluia) Isus a purtat durerile noastre, a fost împovărat cu suferințele noastre. (Aleluia)

EVANGHELIA
El a vindecat tot felul de bolnavi.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 1,29-39
În acel timp, 29 ieșind Isus din sinagogă, a intrat în casa lui Simon și Andrei împreună cu Iacob și Ioan. 30 Soacra lui Simon zăcea în pat, cuprinsă de febră. Îndată ce a ajuns, i-au vorbit despre bolnavă. 31 Isus s-a apropiat de ea, a prins-o de mână și a ridicat-o; numaidecât a lăsat-o febra și ea a început să-i servească. 32 Seara, după asfințitul soarelui, au adus la el pe toți bolnavii și pe cei stăpâniți de duhuri rele. 33 Toată cetatea s-a adunat în fața porții. 34 El a vindecat tot felul de bolnavi și a alungat mulți diavoli. Pe diavoli îi oprea să vorbească, pentru că știau cine este el. 35 Dimineața următoare, pe când era încă întuneric, Isus s-a sculat și s-a dus într-un loc retras, ca să se roage. 36 Simon și ceilalți care erau cu el s-au dus să-l caute. 37 Când l-au găsit, i-au spus: "Toți te caută". 38 El le-a răspuns: "Să plecăm în altă parte prin satele vecine: vreau să predic și acolo, căci pentru aceasta am venit". 39 A cutreierat deci toată Galileea, predicând prin sinagogile lor și alungându-i pe diavoli.

Cuvântul Domnului

texte semnate de Brian Pizzalato
Director cu Cateheza în Dieceza de Duluth, SUA
pentru CatholicNewsAgency.com


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire