pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Drumul spre Emaus
achizitionare: 22.11.2008; sursa: CatholicNewsAgency.com

capitolul urmatorCuprins

Prima Duminică a Adventului (Anul B)

Prima lectură: Isaia 63,16b-17.19b; 64,2-7
Psalmul responsorial: Psalmul 80,2-3.15-16.18-19
A doua lectură: 1 Corinteni 1,3-9
Lectura evanghelică: Marcu 13,33-37

Semnificația Adventului

"Luna aceasta să vă fie începutul lunilor, să vă fie întâia între lunile anului" (Ieșirea 12,2). Domnul Dumnezeu a spus aceste cuvinte lui Moise și Aron în contextul instituirii Paștelui evreiesc. Cu aceasta a stabilit un nou an bazat pe celebrările liturgice ale lui Israel. Cu Prima Duminică a Adventului noi, catolicii, începem un nou an - un nou an liturgic, ca să fiu mai exact. Deci în ziua de 30 noiembrie vom avea Revelionul... religios.

Dar de ce numim "Advent" această primă perioadă a noului an liturgic? Cuvântul advent vine din latinescul adventus. Iar adventus este traducerea cuvântului grec parousia. Adventus înseamnă venire sau așteptare. Un studiu mai atent asupra folosirii grecești a cuvântului ne arată însă că parousia înseamnă în principal prezență reală. Majoritatea dintre noi știm că Adventul este un timp de pregătire pentru celebrarea cuvenită a aniversării nașterii lui Isus din umila Fecioară din Nazaret. Astfel, vorbim deci de prezența reală a lui Dumnezeu care sosește în Betleemul Iudeii. Nu mulți își dau seama că Adventul este pentru noi, în contextul de pregătire pentru venirea lui Cristos, și un timp de reorientare a atenției asupra prezenței reale din Euharistie.

În plus Adventul este un timp în care ne pregătim pentru și ne concentrăm atenția asupra venirii de pe urmă a lui Isus - ca judecător al celor vii și al celor morți, la sfârșitul veacurilor, când fiecare va experimenta prezența reală a lui Cristos și "se va pleca tot genunchiul" (cf. Filipeni 2,10).

 

Comentariu

Despre Advent, ca pregătire pentru venirea lui Cristos la sfârșitul veacurilor, citim foarte clar în lectura evanghelică din această duminică, din Marcu (13,33-37). Cristos ne spune: "vegheați, așadar, căci nu știți când vine stăpânul casei" (v. 35). Să mergem puțin mai în profunzime pentru a vedea ce ne spun lecturile Primei Duminici a Adventului.

Cartea profetului Isaia e împărțită în două secțiuni majore: Cartea Calamității (capitolele 1-39) și Cartea Consolării (capitolele 40-66). Cartea Calamității conține profeții despre necontenita durere și destinul tragic care se va abate asupra Împărăției lui Iuda dacă nu se pocăiește. Cartea Consolării conține profeții care aduc cuvinte de mângâiere. Lectura noastă este luată din capitolele 63-64. Partea din Cartea lui Isaia din care este luată prima lectură vine la capătul unei lungi și complicate istorii a poporului lui Dumnezeu. Oamenii s-au îndepărtat mult de Domnul, prin diferite modalități, dar mai ales prin idolatrie. Să vedem puțin contextul vremii.

În anul 930 îC, domnia Regelui Solomon asupra celor 12 triburi ale lui Israel a intrat în totală dizgrație deoarece inima lui se întorsese la zeii celor 700 de soții ale sale (cf. 1Regi 11,1-10). După aceasta, triburile unite aveau să se dividă: 10 triburi mergând spre nord (formând Regatul lui Israel), iar două înspre sud (formând Regatul lui Iuda). Regatul lui Israel a fost idolatru de la început. Dumnezeu i-a avertizat să își schimbe drumul prin profeți precum Osea și Amos, dar fără vreun rezultat. Dumnezeu avea să răspundă răutății lor în anul 722 îC, când a permis asirienilor să preia acel regat. Asirienii i-au deportat pe mulți dintre israeliții din nord în alte neamuri și au repopulat zona cu străini.

Regatul de Sud, sau Regatul lui Iuda, nu era mult mai fidel Domnului și l-a abandonat de asemenea în favoarea idolatriei. Prin profeți precum Isaia, Ieremia, Ioel și Mihea, Dumnezeu i-a avertizat să își schimbe obiceiurile rele și în cele din urmă a permis babilonienilor să preia regatul. Babilonienii au început să îi exileze pe cei din Regatul de Sud începând din 605 îC, iar mai apoi i-au aplicat o lovitură mortală lui Iuda preluând Ierusalimul, distrugând orașul, zidurile lui și, cel mai important, Templul.

Regatul lui Iuda se va întoarce din exil după șaptezeci de ani și se va construi un nou templu, dar spiritual oamenii erau încă departe de Dumnezeu. Ne-o indică profetul Daniel căruia Dumnezeu îi spune că chiar dacă ei au revenit fizic după șaptezeci de ani, din punct de vedere spiritual sunt încă în exil. Daniel spune: "Șaptezeci de săptămâni de ani sunt hotărâte pentru poporul Tău și pentru cetatea Ta cea sfântă" (Daniel 9,24). Aceasta înseamnă patru sute și nouă zeci de ani. El mai menționează că "Cel-Uns va pieri" (Daniel 9,26). Nu este o coincidență faptul că atunci când Isus vine El proclamă "celor închiși eliberarea" (Luca 4,18). Majoritatea bibliștilor cred că din acest context tocmai descris este luat pasajul din prima lectură.

Partea care iese cel mai mult în evidență din acest pasaj al lecturii din Isaia este "Dacă ai rupe cerurile și Te-ai pogorî" (v. 64,1). Profetul continuă rugându-se ca lucrurile să fie așezate corect. Dar își dă seama că "toți am ajuns ca necurații" (v. 64,5). El recunoaște de asemenea de ce e nevoie pentru a fi gata pentru Domnul când va veni: "Tu Te duci întru întâmpinarea celor ce săvârșesc faptele dreptății și își aduc aminte de căile Tale" (v. 64,5).

Ținând cont de toate acestea, suntem conduși spre pasajul din Marcu - evanghelia acestei Duminici. Desigur, Dumnezeu a venit. Dumnezeu a venit cu judecata Sa asupra Israelului și a lui Iuda în 772 îC și respectiv în 587 îC. De asemenea El va veni, nu tocmai rupând cerurile, ci în umilință, prin întruparea lui Isus. Dar ne-a găsit Isus "săvârșind faptele dreptății"? Nu! Isus avea să numească generația sa "rea și adulteră" (Matei 12,39). Aceasta ne arată că oamenii de atunci erau încă în exil.

Isus urma deci să aibă și El cuvinte și fapte de judecată. Ce ne spune contextul mai larg al pasajului nostru din Marcu? În capitolul 11, Isus intră triumfător în Ierusalim și unul dintre primele lucruri pe care le face este să emită o judecată preliminară despre generația Sa la curățirea templului. Era o prevestire a lucrurilor ce aveau să se întâmple. În capitolul 13, Isus, în timp ce iese din templu, prezice distrugerea lui: "Nu va rămâne piatră peste piatră care să nu fie dărâmată" (v. 2). În versetele 24-27 El prezice încă o dată distrugerea Ierusalimului și a templului, dar cu un limbaj puțin diferit: "În zilele acelea, după acea nenorocire, soarele se va întuneca, iar luna nu-și va mai da lumina; stelele vor cădea de pe cer, iar puterile cerului se vor zgudui". Pasajul ne indică sfârșitul veacurilor dar, mai întâi și mai presus de toate, este o referință la Ierusalim și la templu în particular. Cum așa?

Modul de exprimare al lui Isus nu este nou. A fost folosit de profeți pentru a prezice distrugerea unei națiuni. De exemplu, profețiile lui Isaia despre distrugerea Babilonului foloseau aceste cuvinte: "Iată ziua Domnului, ea vine aprigă, mânioasă și întărâtată la mânie ca să pustiiască pământul și să stârpească pe păcătoși de pe el. Luceferii de pe cer și grămezile de stele nu-și vor mai da lumina lor; soarele se va întuneca în răsăritul lui și luna nu va mai străluci" (13,9-10). Soarele, luna și stelele erau modul în care strămoșii spuneau timpul. Acest mod profetic de a vorbi e un fel de a spune: timpul vostru a expirat.

Isus a prezis distrugerea templului. Printre numeroasele lucruri importante ce pot să fie spuse despre templu este acela că el reprezenta cosmosul; era universul în miniatură. De asemenea cosmosul era văzut ca un macro-templu, adică universul în întregime era considerat ca un templu. Astfel, vorbind despre soare, lună și stele era un mod de a spune că templul cel vechi va fi distrus de judecată, pentru a face loc unui nou templu, Isus și Trupul Său, Biserica. Conform celor prezise, romanii au jefuit Ierusalimul și au distrus acest al doilea templu. Isus a spus: "Adevăr vă spun că nu va trece această generație până nu se vor împlini toate acestea" (Matei 24,34). În vremea lui Isus patruzeci de ani era considerată ca perioada unei generații. În anul 70 dC, în cadrul unei generații, toate aceste lucruri au avut loc sub romani.

Lectura evanghelică din această duminică vine în acest context. Isus le spune discipolilor săi să fie gata, să fie pregătiți și să vegheze atenți deoarece ei nu știu când va avea loc aceasta. Au fost totuși invitați să citească semnele timpurilor. Isus a spus că atunci când multe dintre lucrurile pe care le-a prezis se vor împlini, discipolii săi (creștinii), din Iudeea și din Ierusalim, "să fugă în munți" (Matei 24,16). Josephus, istoricul evreu din primul secol, ne spune că un milion de evrei au murit în asediul asupra Iudeii și Ierusalimului condus de romani, dar că nu poate să numere decesurile creștinilor.

Dar, după cum am menționat anterior, toate acestea ne indică și spre sfârșitul veacurilor, când noi toți vom fi supuși judecății la învierea morților. Noi, de asemenea, nu știm când va veni Domnul în glorie. Știm că trebuie să stăm de veghe, iar pentru aceasta trebuie să fim alerți și nu trebuie să ne lăsăm cuprinși de vreun somn spiritual. Ne putem pregăti pentru prezența reală a lui Isus de la sfârșitul veacurilor stând în starea de har și primind prezența reală din Euharistie aici și acum.

În fiecare zi, în special în timpul Adventului, trebuie "să așteptăm cu speranță venirea Mântuitorului nostru Isus Cristos".

texte semnate de Brian Pizzalato
Director cu Cateheza în Dieceza de Duluth, SUA
pentru CatholicNewsAgency.com


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire