pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Cuvinte de viață veșnică.
Sfânta Scriptură în familia creștină
pr. Iosif Bisoc, OFMConv.

Inapoi la cuprins Nr. 97, 14.09.2005
Mărturia apostolilor la Ierusalim (cf. Fap 2,1-6,7) (II)
Sfântul Petru și vindecarea ologului din naștere (cf. Fap 3,1-26)

Capitolul al treilea din Faptele Apostolilor ne prezintă o vindecare înfăptuită de sfântul Petru la intrarea în templul din Ierusalim și explicarea acestui fapt miraculos credincioșilor adunați la rugăciunea de seară. Cele două pericope care formează capitolul, sfântul Petru vindecă un olog din naștere (cf. Fap 3,1-10) și discursul sfântului Petru în porticul lui Solomon (cf. Fap 3,11-26), reprezintă o alternanță între dimensiunea spirituală și dimensiunea teologică a evenimentelor. Atât minunea, cât și discursul sfântului Pentru în fața mulțimii se concentrează asupra temei mântuirii omului care vine prin intermediul credinței în Isus Cristos. Mântuirea creștină vestită de sfântul Petru are un nume și un chip concret: Isus din Nazaret, cel răstignit, constituit de către Dumnezeu, autorul și începutul vieții veșnice.

Episodul vindecării miraculoase a ologului din naștere la poarta templului, numită "Cea Frumoasă", este un exemplu însoțit de fapte și gesturi concrete ce confirmă mărturia autoritară a apostolilor (cf. Fap 3,1-10). Protagonistul acestui act este sfântul Petru care, luând inițiativa, vorbește în numele întregii comunități; chiar dacă sfântul Ioan îl însoțea, acesta nu spune nimic, ci întărește prin prezența sa cele afirmate de sfântul Petru și-i oferă ceea ce nimeni nu putea să-i dea: vindecarea. Punctul central al întregii conversații este focalizat în jurul cuvintelor adresate de către sfântul Petru ologului: "În numele lui Isus Cristos Nazarineanul, ridică-te și umblă!" (Fap 3,6b). În jurul numelui lui Isus Cristos, un nume care dăruiește mântuire și vindecare oamenilor, se nasc multe întrebări la care nu poți să răspunzi decât prin credință. Este demn de reținut și locul în care are loc vindecarea: templul. Petru și Ioan se îndreptau către templu, la rugăciunea de seară, în momentul în care se sacrifica mielul, se ardea tămâia și era dată binecuvântarea poporului. Tocmai aceste elemente esențiale ale rugăciunii sunt întâlnite și în vindecarea miraculoasă a acestui olog. Datorită stării lui, olog din naștere, era ca un miel înjunghiat, neputincios; înjosirea suferită datorită faptului că trebuia să ceară pomană îi provoca o mai intensă dorință de rugăciune care se ridica la Iahve, întocmai ca tămâia arsă pe altarul tămâierii, iar vindecarea sa se răsfrânge în strigătele de bucurie și de binecuvântare adresate lui Dumnezeu. De fapt, sfântul Luca dorește să-i atenționeze pe cititorii săi că numai în numele lui Isus Cristos din Nazaret se poate obține mântuirea, integritatea fizică și libertatea interioară și exterioară.

Discursul sfântului Petru în porticul lui Solomon se axează pe o temă centrală a întregii sale activități și predicări: mântuirea omului vine numai prin intermediul lui Isus Cristos din Nazaret (cf. Fap 3,11-26). Acest al doilea discurs ținut de către sfântul Petru iudeilor îi oferă ocazia de a relua discursul din ziua de Rusalii, însă într-o circumstanță și într-un ambient mult mai solemn: în templu, în porticul lui Solomon, locul în care se adunau iudeii să discute și unde învățau maeștri legii iudaice. Ca și în discursul precedent, putem identifica patru niveluri: legătura dintre situația concretă (vindecarea ologului) și mesajul pe care urma să-l transmită, proclamarea kerygmei în legătură cu moartea și învierea lui Isus Cristos, argumentarea scripturistică și apelul la convertire. Sfântul Petru se folosește de vindecarea ologului pentru a le demonstra iudeilor că el este un semn vizibil care conduce la acțiunea liberatoare a lui Dumnezeu și, în același mod, cum există o istorie a fidelității între Iahve [1] și Patriarhi tot astfel s-a manifestat și fidelitatea dintre Dumnezeu și "slujitorul" său credincios Isus din Nazaret. La acest punct al discursului intervine transmiterea mesajului kerygmatic al sfântului Petru care le explică faptul că deși ei l-au renegat pe cel drept și sfânt și au preferat un ucigaș, Dumnezeu l-a înviat din morți și l-a înălțat ca Domn. De aceea, este necesară convertirea inimii, deoarece toți aceia care vor să se mântuiască au acum posibilitatea să o facă. Apostolii, martori credincioși ai lui Isus Cristos cel înviat, doresc să le indice calea de urmat pentru a-l urma pe principele vieții, pe cel drept, pe cel sfânt, pe servitorul credincios al Tatălui. Singura alternativă a omului pentru a se mântui este de a crede în învierea lui Isus Cristos și de a primi binecuvântarea lui Dumnezeu și iertarea păcatelor.

Și din acest capitol al cărții Faptele Apostolilor putem extrage o imensitate de adevăruri pentru credința noastră, deoarece în situația acestui olog se găsesc toți aceia care nu mai reușesc să corespundă voinței lui Dumnezeu. Păcatele personale și comunitare ne îndepărtează de Dumnezeu și ne "paralizează" viața sufletească, însă harul și puterea lui Isus Cristos cel înviat ne mântuiesc și ne vindecă. Familia creștină trebuie să-și ia angajamentul de a urma în toate pe Dumnezeu și de a da o mărturie vie a dimensiunii spirituale a comunității din care face parte.

 

Familiaris consortium, 78:

"Numărul sporit al căsătoriilor între catolici și alți creștini botezați recere o atenție pastorală deosebită în lumina orientărilor și normelor conținute în cele mai recente documente ale Sfântului Scaun și ale conferințelor episcopale, pentru a le aplica concret în diferite situații.

Soții, care trăiesc în căsătorie mixtă, prezintă exigențe speciale, care pot fi reduse la următoarele trei:

- În primul rând, trebuie avut în vedere obligațiile părții catolice care derivă din credință, în ceea ce privește libera exercitare a ei și obligația care derivă din aceasta ca, după puterile proprii, să boteze și să crească copiii în credința catolică.

- Trebuie avute în vedere greutățile inerente, deosebite, în raporturile dintre bărbat și femeie, în ceea ce privește libertatea religioasă, care poate fi violată prin presiuni nedrepte, pentru a obține schimbarea convingerilor religioase ale celuilalt, precum și diferitele obstacole puse direct în calea liberei manifestări a credinței în practica religioasă.

- În ceea ce privește forma liturgică și canonică a căsătoriei, Ordinariatele pot face uz de facultățile pe care le au pentru diferite ocazii. Pentru tratarea acestor exigențe speciale, trebuie observate următoarele:

- La pregătirea, ce se face pentru aceste cununii, va fi folosită orice cale rațională pentru a se înțelege doctrina catolică despre calitatea și exigențele căsătoriei, împreună cu asigurarea că în viitor nu se vor verifica presiunile și piedicile despre care s-a vorbit mai sus;

- De cea mai mare importanță este ca partea catolică să fie întărită în credință și folosindu-se de aportul întregii comunități ecleziale, ajutată pozitiv ca să-și înțeleagă misiunea și practica credinței, să devină torță vie de mărturie a credinței în sânul familiei unde merge, prin viața de toate zilele și prin calitatea iubirii conjugale față de celălalt soț și față de copii.

Căsătoriile dintre catolici și alți creștini botezați, prin fizionomia lor specială, prezintă numeroase elemente care trebuie dezvoltate și valorificate pentru valoarea lor însăși ori pentru aportul pe care-l pot da mișcării ecumenice. Și acest lucru este deosebit de important atunci când ambii soți sunt statornici în practicarea obligațiilor lor religioase. Botezul comun și dinamismul harului oferă soților din aceste căsătorii baza și motivele necesare pentru a-și exprima unitatea în sfera valorilor morale și spirituale.

Spre acest scop și pentru a scoate în evidență importanța ecumenică a căsătoriilor mixte, trăite deplin în credința celor doi soți creștini, trebuie căutată, deși nu este totdeauna ușor, o colaborare cordială între păstorii sufletești catolic și cel necatolic, chiar de la începutul pregătirii căsătoriei și a nunții.

În ceea ce privește participarea soțului necatolic la împărtășirea euharistică să se urmeze normele date de Secretariatul pentru unirea creștinilor.

În diferite părți ale lumii se înregistrează azi, în număr crescând, căsătorii între catolici și nebotezați. În multe cazuri soțul nebotezat profesează altă religie și convingerile lui trebuie tratate cu respect, conform principiilor Declarației «Nostra aetate» a Conciliului Vatican al II-lea, cu privire la relațiile cu religiile necreștine; dar nu puține sunt cazurile, mai ales în societatea secularizată, în care persoana nebotezată nu profesează nici o religie. Pentru aceste căsătorii, conferințele episcopale și fiecare episcop iau măsuri pastorale adecvate, pentru a garanta apărarea credinței soțului catolic și garantarea liberului exercițiu al acestei credințe, mai ales cât privește obligația de a boteza și educa copiii în religia catolică.

Soțul catolic trebuie de asemenea susținut, cu orice mijloc, pentru ca să ofere în sânul familiei o mărturie autentică de credință și viața catolică" (FC 78).

 

Notă

[1] Iahve, numele dat lui Dumnezeu de către iudei în Vechiul Testament.

fr. Iosif Bisoc, OFMConv.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire