pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Cuvinte de viață veșnică.
Sfânta Scriptură în familia creștină
pr. Iosif Bisoc, OFMConv.

Inapoi la cuprins Nr. 95, 31.08.2005
Așteptarea Duhului Sfânt (cf. Fap 1,12-26)

Între înălțarea lui Isus Cristos la cer și coborârea Duhului Sfânt, sfântul Luca pregătește pe cititorii săi cu privire la viitoarele evenimente ale Bisericii și, de aceea, le propune creștinilor idealul comunității care era adunată în jurul nucleului istoric al apostolilor. Două mici pericope ne vorbesc despre acest fapt: situația comunității apostolilor (cf. Fap 1,12-14) și alegerea apostolului Matia în locul lui Iuda Iscarioteanul (cf. Fap 1,15-26).

După ce s-au coborât pe de Muntele Măslinilor, locul de care sunt legate speranța și aspirațiile poporului lui Israel, sfântul Luca ne prezintă componența comunității creștine primare: apostolii, femeile pioase, Sfânta Fecioară Maria și frații lui Isus Cristos (cf. Fap 1,12-14). Această comunitate incipientă avea drept preocupare primordială rugăciunea, deoarece ea devenea liantul și punctul de sprijin în așteptarea coborârii Duhului Sfânt. Ceea ce este important pentru a înțelege această relatare a sfântului Luca este faptul că această comunitate mică așteaptă în concordie și în rugăciune pe Duhul Sfânt și că ea reprezintă, în miniatură, noul popor al lui Dumnezeu, fără discriminări și fără privilegii. Toți fac parte din această comunitate: apostolii, cei dintâi care au fost dintotdeauna împreună cu Isus Cristos, femeile pioase, care l-au însoțit în întreaga sa activitate, mama sa și rudele sale. Se poate observa aici foarte bine că atât gradul de rudenie, cât și rolul social sau legăturile culturale trec pe plan secundar. Un nou principiu de unitate își face loc în acest grup de persoane: adeziunea la Isus Cristos, Domnul înviat, și la proiectul său de viață veșnică și de mântuire. Dinamismul Duhului Sfânt care va fi insuflat asupra acestui grup la Rusalii va face să se răspândească această putere de coeziune dincolo de micul ambient al cenaclului de rugăciune în care se găsesc momentan.

În timpul de așteptare dintre înălțarea la cer a lui Isus Cristos și coborârea Duhului Sfânt, sfântul Luca interpune episodul înlocuirii lui Iuda Iscarioteanul (cf. Fap 1,15-26). Acest eveniment îi oferă posibilitatea de a prezenta cititorilor săi care este teologia și care este rolul apostolilor în formarea noii comunități de credință. De fapt, dacă se privește cu atenție la această pericopă, punctul central al intervenției sfântului Petru este axat tocmai pe definirea apostolului și al misiunii sale speciale care devine garantul tradiției istorice a lui Isus Cristos și martor al învierii sale. Modalitatea alegerii noului membru al colegiului apostolilor este subordonată intenției primare, adică aceea de a duce mai departe îndemnul lui Isus Cristos, ca mesajul mântuirii să ajungă până la marginile lumii. Faptul că recompunerea grupului apostolilor era necesară și că ea corespundea proiectului divin ne este garantat de intervenția sfântului Petru, una din multe alte intervenții decisive ulterioare, care, folosindu-se de Sfintele Scripturi, ne indică inițiativa divină a acestui demers. Alegerea lui Matia ca membru al colegiului celor doisprezece apostoli nu este o simplă decizie umană, ci formează o componentă esențială a viitoarei Biserici creștine. Condiția centrală a aceluia care îi va succeda lui Iuda Iscarioteanul este aceea a mărturiei personale, însoțită de impunerea mâinilor și de rugăciunea către Duhul Sfânt. Aprofundând această modalitate de alegere putem identifica două elemente: în primul rând, inițiativa gratuită și liberă a lui Dumnezeu care trebuie descoperită în experiența actuală a comunității, trăită în viața noului popor al lui Dumnezeu; și, în al doilea rând, responsabilitatea oamenilor atât ca persoane singulare, cât ca și comunitate în luarea de decizii și a face din aceste alegeri o progresie a propriei istorii, unde cuvântul lui Dumnezeu, adică planul său de mântuire, să se înscrie în continuitate.

Exemplul comunității apostolilor, înainte de coborârea Duhului Sfânt, este unul edificator, deoarece el confirmă faptul că acolo unde este spiritul rugăciunii, al unității și al abandonării la proiectul lui Dumnezeu, acolo se găsesc și toate dispozițiile necesare creșterii. Familia creștină are nevoie de rugăciune și de unitate, tocmai pentru că ea este o constructoare de noi valențe într-o societate dispusă să piardă totul pentru comoditate și senzații trecătoare.

 

Familiaris consortium, 76:

"Un cuvânt deosebit trebuie rezervat acestei categorii atât de importante a vieții noastre. Este știut că instrumentele de comunicare socială, sub aspect afectiv și intelectual, moral și religios, influențează, și adesea în mod profund, mai ales pe tineri. Așadar, aceste medii de informare pot avea influență binefăcătoare asupra vieții și moravurilor familiilor și educației copiilor, dar în același timp ascund «uneltiri și primejdii grave» și ar putea deveni vehicole, adesea abil și sistematic manevrate, așa cum este în diferite părți ale lumii, de ideologii distrugătoare și viziuni deformate despre viață, despre familie, despre religie, despre moravurile lipsite de respect față de adevărata demnitate și de destinul omului.

Pericolul este cu atât mai real cu cât «felul de viață de azi, mai ales la națiunile mai industrializate, duce adesea familiile ca să-și părăsească responsabilitatea educației, găsind în ușurința acestei evaziuni, reprezentată în casă în special de televiziune și de anumite publicații - modul de a ține ocupat timpul și activitățile copiilor și tinerilor». De aici decurge datoria de a proteja, mai ales pe copii și pe tineri, de agresiunile care vin de la mass-media, străduindu-se ca întrebuințarea acestor medii de comunicare socială în familie să fie dirijată cu atenție. Astfel, familia trebuie să se preocupe, să caute, pentru copiii proprii și pentru alții, divertismente mai sănătoase, mai folositoare și capabile să influențeze formarea fizică, morală și spirituală, «spre a valorifica și aduce noi valențe timpului liber al copiilor, precum și de a le reface energiile».

Apoi, pentru că mediile de comunicare socială, așa cum este școala și mediul înconjurător, influențează adesea destul de însemnat asupra educației copiilor: părinții, întrucât sunt receptori ai acestor medii de comunicare socială, trebuie să se străduiască să le utilizeze moderat, critic, atent și prudent, identificând ce fel de influență au asupra copiilor și intervenind ca să «educe conștiința copiilor, astfel încât, ei să judece senin și obiectiv programele și apoi să-i călăuzească în alegerea programelor propuse».

Cu egală atenție, părinții trebuie să caute să influențeze alegerea și pregătirea programelor, menținându-se în contact cu inițiativele oportune, cu responsabilii diferitelor momente de producere și transmisie, spre a se asigura că nu sunt înlăturate abuziv ori direct călcate în picioare acele valori umane și fundamentale care fac parte din adevăratul bine comun al societății, ci, dimpotrivă, difuzează programe apte pentru a prezenta, în justa lor lumină, problemele familiei și soluționarea lor adecvată. În legătură cu aceasta, predecesorul meu de fericită pomenire, papa Paul al VI-lea, scria: «Producătorii mediilor de comunicare socială trebuie să cunoască și să respecte exigențele familiei și aceasta presupune adesea pentru ei, să aibă curajul cuvenit și mereu un înalt simț de responsabilitate. Ei, într-adevăr, trebuie să evite tot ceea ce poate leza familia în existența, stabilitatea, echilibrul și fericirea sa. Orice ofensă adusă acestor valori fundamentale ale familiei, cum ar fi erotismul sau violența, apologia divorțului ori atitudinile antisociale ale tinerilor, este o ofensă adusă adevăratului bine al omului».

Eu însumi, într-o ocazie asemănătoare, scoteam în evidență faptul că familiile «trebuie să poată conta, nu în mică măsură, pe bunăvoința, pe corectitudinea și pe simțul de responsabilitate al profesioniștilor mediilor de comunicare socială, cum ar fi: editorii, scriitorii, producătorii de filme, directorii, dramaturgii, spicherii, comentatorii și actorii. Pentru aceasta, este necesar ca și Biserica să continue să se îngrijească de aceste categorii de lucrători, încurajându-i și susținându-i pe cei catolici, care se simt chemați și dotați spre a se dedica acestui sector de activitate atât de delicat" (FC 76).

fr. Iosif Bisoc, OFMConv.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire