pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Cuvinte de viață veșnică.
Sfânta Scriptură în familia creștină
pr. Iosif Bisoc, OFMConv.

Inapoi la cuprins Nr. 85, 22.06.2005
Cartea gloriei (cf. In 13,50-20,31) (II)
Ultima cină (cf. In 13,1-17,26) (II)
Isus Cristos - calea, adevărul și viața (cf. In 14,1-31)

O temă de mare actualitate pentru întreaga Biserică creștină este aceea legată de adevăr, iar cel de al XIV-lea capitol al Evangheliei sfântului Ioan ne vorbește tocmai despre acest subiect. De fapt, capitolul conține doar două pericope: Isus Cristos - calea, adevărul și viața (cf. In 14,1-14) și Isus Cristos promite pe Duhul Sfânt (cf. In 14,15-31).

Imediat după ce le spune apostolilor săi că el trebuie să plece la Tatăl, Isus Cristos le promite că se va întoarce să-i ia cu sine și, de asemenea, le indică ce este el, de fapt, calea, adevărul și viața (cf. In 14,1-14).

Gândul iminentei plecări a Învățătorului lor a provocat, cu siguranță, în discipoli o profundă angoasă și tristețe: din acel moment ei se vor găsi singuri în lumea care-i urăște, deoarece nu sunt fiii lumii [1] (cf. In 14,1-4). De aceea, Isus Cristos începe să combată tristețea discipolilor demonstrându-le că el este stăpânul vieții și al morții și că el este împreună cu Dumnezeu Tatăl cel care are în puterea sa Împărăția cerurilor. Ei, dacă vor crede cu fermitate în el, cred în Dumnezeu Tatăl și datorită acestui fapt au deja locurile pregătite în casa Tatălui.

Surprinși de afirmația lui Isus Cristos, discipolii, prin intermediul lui Toma, îl întreabă în legătură cu drumul de urmat și care este acesta. Drept răspuns, Isus Cristos le arată calea de urmat; el însuși (cf. In 14,5-14). Dorind să le explice foarte clar ceea ce a avut de îndeplinit pe pământ, Isus Cristos le spune discipolilor că el este începutul și sfârșitul oricărei activități și al oricui scop pe pământ. El este calea, adevărul și viața pentru orice om! Isus Cristos este calea care conduce la Dumnezeu Tatăl și orice început care este în el se sfârșește în Tatăl. În el se revelează complet Dumnezeu și prin intermediul activității și învățăturii sale omul se face părtaș de adevărul total al lui Dumnezeu și obține viața adevărată, viața veșnică. Dacă discipolii vor ști, și împreună cu ei toți cei care vor să se mântuiască, să recunoască drumul de urmat, atunci vor cunoaște și adevărul și viața. De fapt, în încheierea acestei pericope, observăm că Isus Cristos le reamintește discipolilor săi că, dacă vor ști să împlinească lucrările sale, sunt în împărățire autentică cu Dumnezeu (cf. In 14,12-14). Acest lucru este posibil, deoarece Dumnezeu Tatăl este glorificat prin Fiul în care este prezentă toată iubirea sa.

Cea de a doua pericopă a acestui capitol readuce în prim plan cuvântul "iubire" și-l leagă de Iubirea prin excelență, care este Duhul Sfânt (cf. In 14,15-31). În concret, iubirea lui Isus Cristos pe care secvența scripturistică o pune în cauză, nu este diferită de credința în el: iubirea lui Isus Cristos, deoarece este adevărată și se manifestă în observarea poruncilor sale, este obiectul unei triple promisiuni: venirea Duhului Sfânt (cf. In 14,15-17), venirea sa (cf. In 14,18-21) și venirea lui Dumnezeu Tatăl (cf. In 14,22-24). Întreaga pericopă ne indică o progresivă creștere și o dezvoltare a gândirii, în care discipolii care rămân în continuare pe pământ primesc promisiunea Învățătorului că nu vor rămâne singuri. Dacă discipolii vor observa poruncile lui Isus Cristos, Dumnezeu îl va trimite pe Duhul Sfânt pentru a-i întări în credință și în încercări.

Aceste pericope sunt foarte folositoare pentru creșterea spirituală a familiei creștine, deoarece conțin acele elemente de bază care o pot ajuta la o armonioasă dezvoltare. De fapt, toți sunt conștienți că numai Dumnezeu poate fi calea, adevărul și viața oricărui credincios, iar familia are nevoie, mai mult decât oricând, de această siguranță și de această promisiune a lui Dumnezeu. Întărirea familiei este prezența activă a Duhului Sfânt și, în același timp, răspunsul ferm dat iubirii lui Dumnezeu.

 

Familiaris consortium, 67:

"Căsătoria trebuie să fie celebrată într-un cadru liturgic, care să exprime în formă socială și comunitară natura esențial eclezială și sacramentală a legământului conjugal dintre botezați.

În ceea ce privește acțiunea sacramentală de sfințire, celebrarea căsătoriei trebuie să fie validă prin ea însăși, demnă și frumoasă, fiind încadrată în sfânta Liturghie, care este culmea acțiunii Bisericii și izvorul forței sale sfințitoare. De aici, din punct de vedere pastoral, se deschide un vast câmp de grijă pentru păstorii sufletești pentru ca, fiind îndeplinite toate exigențele care derivă din natura pactului conjugal, ridicat la demnitatea de sacrament, să fie îndeplinită cu fidelitate disciplina Bisericii în ceea ce privește consimțământul liber, impedimentele, forma canonică și apoi ritul propriu-zis al celebrării. Acest rit trebuie să fie simplu și demn, după normele stabilite de autoritatea competentă a Bisericii, căreia îi revine dreptul, în raport cu circumstanțele concrete ale timpului și locului și ținând seama de normele date de Scaunul Apostolic, să introducă în ceremonialul liturgic al căsătoriei acele elemente de cultură locală proprie diferitelor locuri și care ar putea da o semnificație umană și religioasă profundă contractului conjugal, cu singura condiție ca acestea să nu contravină credinței și moralei creștine.

În ceea ce privește semnul, celebrarea liturgică trebuie să fie orientată astfel încât să constituie, și în realitatea sa exterioară, o proclamare a Cuvântului lui Dumnezeu și o profesiune de credință a comunității credincioșilor. Datoria pastorală se va exprima aici în grija atentă și sârguincioasă la «Liturgia Cuvântului» și în educarea la credință a participanților la celebrare și, în primul rând, a mirilor.

În ceea ce privește gestul sacramental al Bisericii, «semnul», celebrarea liturgică trebuie să antreneze întreaga comunitate creștină, cu participarea deplină, activă și responsabilă a tuturor celor prezenți, după funcția și obligațiile fiecăruia: miri, preot, martori, părinți, prieteni, alți credincioși, toți membrii unei adunări care manifestă și trăiește misterul lui Cristos și al Bisericii sale.

Pentru celebrarea căsătoriei, în cadrul culturilor și tradițiilor strămoșești, se vor observa principiile expuse mai sus" (FC 67).

 

Note:
[1] Nu este vorba despre abandonarea totală a lui Dumnezeu, deoarece vor avea permanent asistența Duhului Sfânt, ci este vorba despre responsabilitatea pe care trebuie să și-o dobândească odată cu trecerea timpului.

fr. Iosif Bisoc, OFMConv.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire