pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Cuvinte de viață veșnică.
Sfânta Scriptură în familia creștină
pr. Iosif Bisoc, OFMConv.

Inapoi la cuprins Nr. 84, 15.06.2005
Cartea gloriei (cf. In 13,50-20,31) (I)
Ultima cină (cf. In 13,1-17,26) (I)
Porunca cea nouă a lui Isus Cristos (cf. In 13,1-38)

Începând cu cea de a treia carte, intitulată Cartea gloriei, evanghelistul Ioan ne introduce în atmosfera intimă, dar și dramatică, a ultimelor clipe ale vieții pământești ale lui Isus Cristos. Cu toate acestea, nu poate fi vorba de o fatalitate, de un mod nefast de a ieși din lumea terestră, ci numai de o împlinire a profețiilor Vechiului Testament în legătură cu sfârșitul Fiului lui Dumnezeu. De fapt, această carte este împărțită în trei mari secțiuni: ultima cină (cf. In 13,1-17,26), pătimirea și moartea lui Isus Cristos (cf. In 18,1-19,42) și învierea lui Isus Cristos (cf. In 20,1-30). În reflecțiile ce vor urma ne vom ocupa doar de prima secțiune: ultima cină.

Capitolul al XIII-lea al Evangheliei sfântului Ioan ne prezintă modul prin care Isus Cristos a înțeles să-i învețe pe ucenicii săi ce înseamnă iubirea lui Dumnezeu: poți să fii demn ascultător al său numai dacă pui în practică cele auzite. Structurarea acestui capitol este următoarea: Isus Cristos spală picioarele apostolilor (cf. In 13,1-20), dezvăluirea trădării lui Iuda (cf. In 13,21-30), porunca cea nouă a lui Isus Cristos (cf. In 13,31-35), prezicerea renegării lui Petru (cf. In 13,36-38).

Prima pericopă scripturistică a acestui capitol ne situează în preajma pătimirii lui Isus Cristos și, de aceea, evanghelistul începe povestirea observând că el știa că momentul morții sale a venit și că prin această relatare dovedește cititorilor săi că Isus Cristos nu a fost luat prin surprindere de aceste evenimente, ci el s-a dat pe sine însuși la moarte fiind conștient, cu voință deplină și liber de orice constrângere (cf. In 13,1-20). Moartea lui Isus Cristos nu este altceva decât întoarcerea sa din lumea aceasta la Tatăl ceresc. Pentru a le da un exemplu și pentru a-i face conștienți pe apostoli de riscul trădării, Isus Cristos le spală picioarele și îndeamnă la perseverență și slujire. Acest fapt se poate observa foarte bine din atitudinea sfântului Petru care, lăsându-se pradă primelor sentimente, nu înțelege pe deplin care este motivația profundă a gestului Învățătorului său.

Ca o completare la ceea ce a făcut, Isus Cristos dezvăluie apostolilor săi trădarea lui Iuda Iscarioteanul (cf. In 13,21-30). Dacă până în acest moment Isus Cristos se folosea numai de aluzii pentru a-l demasca pe cel care urma să-l trădeze, acum, în mod clar, în mod deschis declară că unul dintre cei apropiați lui îl va da pe mâna dușmanilor. Cuvintele cu care începe această pericopă nu vor să indice faptul că Isus Cristos s-a simțit tulburat în duhul său pentru gestul dușmănos al lui Iuda, ci că vestea pe care el o dă este pătrunsă de compasiune. O astfel de veste a fost, cu siguranță, tulburătoare pentru apostolii săi: ei nu înțeleg, în primă instanță, despre ce este vorba și, de aceea, se întreabă unul pe altul cine poate să facă așa ceva. Ceea ce este și mai cutremurător este faptul că ei se găseau la ultima cină, în momentul cel mai sacru al pelerinajului lui Isus Cristos pe pământ și, cu toate acestea, omul, în cazul nostru Iuda, trădează. De fapt, în povestirea evanghelistului se întruchipează întreaga istorie a omului!

Imediat după ce Iuda părăsește încăperea, Isus Cristos dă apostolilor săi porunca nouă a iubirii și, imediat, prezice renegarea lui Petru (cf. In 13,31-38). Isus Cristos începe discursul său de adio declarând că Fiul Omului a fost mărit, a fost glorificat de Dumnezeu în acel moment, deoarece întreaga sa activitate publică, întreaga sa învățătură, minunile și vindecările sale priveau chiar de la început ceea ce avea să se întâmple acum. De fapt, toate acestea trebuiau interpretate la lumina morții sale iminente pentru mântuirea omului. Pentru întărirea apostolilor, Isus Cristos le dă noua poruncă a iubirii, iar noutatea constă în faptul că iubirea de aproapele din Vechiul Testament este înlocuită cu iubirea fraternă propovăduită de Fiul Omului. Justificarea adevărată și profundă a poruncii iubirii fraterne este iubirea de care discipolii au parte, iar garantul acestei iubiri este chiar Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos. Obiectul iubirii nu sunt lucrurile trecătoare, nici persoanele, ci însuși Dumnezeu! Această poruncă este "nouă", deoarece iubirea care izvorăște nu este una umană, ci se naște din iubirea nemărginită a Fiului lui Dumnezeu. O astfel de poruncă nu exista înainte de Isus Cristos; este porunca noii ere creștine, poruncă ce se face vizibilă în Biserica sa și între membrii comunității creștine.

Ca reacție la cuvintele care anunțau despărțirea lui Isus Cristos de apostoli, Petru se arată disponibil de a muri pentru el (cf. In 13,36-38). Cu toată dispoziția sa de a-și da viața pentru Învățătorul său, Isus Cristos îi temperează zelul și-l invită la a-și păstra energiile pentru misiunea unică pe care avea s-o împlinească în Biserică. Cu toate acestea, nerăbdarea lui Petru nu este răsplătită cu o veste bună, ci, dimpotrivă, cu anunțul că el îl va nega în fața lumii de trei ori, chiar în acea noapte. Isus Cristos dorește să-i explice lui Petru că nu-i ajunge disponibilitatea sa de sacrificiu, ci este nevoie de umilință și de calm.

Învățătura pe care o putem prelua din aceste pericope ne conduce cu gândul la faptul că putem ajunge la plinătatea descoperirii lui Dumnezeu dacă ne angajăm cu toate puterile la punerea în practică a iubirii lui Dumnezeu. De fapt, este vorba despre iubirea nouă a Împărăției lui Dumnezeu, Împărăție care se instaurează prin disponibilitate și înțelegere. Familiile creștine au un bun fundament în aceste învățături, deoarece numai prin căutarea sinceră a dialogului și a iubirii se poate fundamenta o statornică credință creștină.

 

Familiaris consortium, 66:

"Mai mult ca niciodată, în zilele noastre este necesară pregătirea tinerilor pentru căsătorie și pentru viața de familie. În unele țări, înseși familiile, după vechi tradiții, își rezervă dreptul de a transmite tinerilor valorile care privesc căsătoria și familia printr-o acțiune progresivă de educație și inițiere. Însă schimbările, care au survenit aproape în toate societățile moderne, cer ca nu numai familia dar și societatea și Biserica să fie antrenate în efortul de a pregăti în mod adecvat tinerii la responsabilitățile vieții de mâine. Multe fenomene negative, de care ne plângem azi în viața de familie, derivă din faptul că - în situațiile nou create - tinerii, nu numai că pierd din vedere ierarhia justă a valorilor, dar, neavând criterii sigure de comportament, nu știu cum să înfrunte și să rezolve noile dificultăți. Experiența ne învață că tinerii, bine pregătiți la viața de familie, în general, dau rezultate mai bune decât cei nepregătiți.

Același lucru trebuie spus și pentru căsătoria creștină, a cărei influență se extinde asupra sfințeniei atâtor bărbați și femei. Pentru aceasta, Biserica trebuie să promoveze cele mai bune și mai intense programe de pregătire la căsătorie, pentru a elimina, pe cât posibil, dificultățile în care se zbat atâtea cupluri și, mai mult, să favorizeze începutul și maturizarea căsătoriilor reușite.

Pregătirea la căsătorie este văzută și actualizată ca un proces gradual și continuu. Ea comportă trei momente principale: o pregătire îndepărtată, una apropiată și una imediată.

Pregătirea îndepărtată începe chiar din copilărie, prin acea înțeleaptă pedagogie familială, orientată să conducă copiii la descoperirea lor ca ființe dotate cu o psihologie complexă și o personalitate specială, cu propriile forțe și slăbiciuni. Este vârsta în care apare stima pentru orice valoare autentic umană, fie în raporturile interpersonale, fie în cele sociale, cu tot ceea ce semnifică formarea caracterului, stăpânirea de sine, folosirea corectă a propriilor noastre înclinații și modul de a considera și a întâlni persoanele de alt sex, precum și altele asemenea. E recerută, de aceea, mai ales pentru creștini o formare spirituală și catehetică solidă, pentru a ști să arate în căsătorie o adevărată vocație și misiune, fără a exclude totala dăruire de sine lui Dumnezeu în viața preoțească și călugărească.

Pregătirea apropiată. Plecând de la această bază - la o dată oportună și cu o cateheză adecvată, ca în cazul unui drum catecumenal -, se poate vorbi despre o pregătire mai deosebită pentru sacramente, ca o redescoperire a lor. Această cateheză reînnoită este absolut necesară celor care se pregătesc pentru căsătoria creștină, pentru ca sacramentul să fie celebrat și trăit cu dispozițiunile morale și spirituale adecvate. Formarea religioasă a tinerilor trebuie să fie completată, la vremea cuvenită și după diferitele exigențe concrete, de o pregătire la viața în doi, prezentându-se căsătoria ca o relație interpersonală dintre bărbat și femeie, relație care se dezvoltă continuu stimulând aprofundarea problemelor de sexualitate conjugală și paternitate responsabilă, apelându-se la cunoștințele medicale și biologice esențiale legate de această problemă și să ajungă la familiaritate cu metode corecte de educare a copiilor, favorizând asimilarea de bază pentru o bună conducere a familiei, cum ar fi: o meserie stabilă, fondurile necesare, administrarea înțeleaptă, noțiuni de economie domestică.

În sfârșit, nu trebuie neglijată pregătirea la apostolatul familiei, la fraternitatea și colaborarea cu alte familii, la inserarea activă în grupuri, asociații, mișcări și inițiative, care au ca scop binele uman și creștinesc al familiei.

Pregătirea imediată, pentru celebrarea Sacramentului Căsătoriei, trebuie să aibă loc în ultimele luni și săptămâni care preced căsătoria, pentru a da o nouă semnificație, un nou conținut și o formă nouă acelui examen prematrimonial recerut de dreptul canonic. Această pregătire, totdeauna necesară în fiecare caz, se impune cu urgență pentru cei logodiți, care prezintă lipsuri și dificultăți în ce privește doctrina și viața creștină.

Pregătirea pe drumul nou al credinței, analoagă cu pregătirea catecumenilor pentru primirea botezului, trebuie să conțină elemente speciale, care trebuie cunoscute și anume: o cunoaștere mai profundă a misterului lui Cristos și al Bisericii, semnificația harului și responsabilității căsătoriei creștine și apoi pregătirea pentru a participa activ și conștient la riturile liturgiei nupțiale.

La fazele pregătirii, schițate mai sus în linii mari, trebuie să se simtă îndatorate familia creștină și întreaga comunitate eclezială. Este de dorit ca, conferințele episcopale, așa cum s-au îngrijit să dea îndrumările necesare pentru a ajuta pe viitorii soți să fie conștienți de seriozitatea alegerii lor, iar păstorii sufletești să se conformeze dispozițiilor recerute, tot așa să se îngrijească de a da un Directoriu pentru pastorala familiei. În acest îndreptar trebuie să se stabilească mai întâi de toate elementele minime de conținut, durată și metodă pentru «Cursurile de pregătire», echilibrând între ele diferitele aspecte doctrinale, pedagogice, legale și medicale, care interesează căsătoria, structurându-le în așa fel încât cei care se pregătesc la căsătorie, dincolo de un efort intelectual de cunoaștere, să se simtă determinați de a se insera viu în comunitatea eclezială.

Deși caracterul de necesitate și obligativitate al pregătirii imediate la căsătorie nu trebuie subestimat - ceea ce se întâmplă atunci când prea ușor se trece peste ea - cu toate acestea, pregătirea trebuie mereu prezentată și actualizată în așa fel încât, o eventuală omisiune, să nu fie piedică pentru celebrarea căsătoriei" (FC 66).

fr. Iosif Bisoc, OFMConv.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire