pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Cuvinte de viață veșnică.
Sfânta Scriptură în familia creștină
pr. Iosif Bisoc, OFMConv.

Inapoi la cuprins Nr. 83, 08.06.2005
Cartea semnelor (cf. In 1,19-12,50) (X)
A treia călătorie a lui Isus Cristos la Ierusalim (cf. In 7,1-12,50) (VI)
Isus Cristos și glorificarea Fiului Omului (cf. In 12,1-50)

Acest ultim capitol al Cărții semnelor ne indică modul în care Isus Cristos se pregătește pentru marele moment al trecerii sale din această lume, în care venise din porunca iubitoare a Tatălui, și primirea sa în Ierusalim înainte de pătimirea și moartea sa. Capitolul, structurat în patru pericope: ungerea lui Isus Cristos în Betania (cf. In 12,1-11), intrarea triumfală a lui Isus Cristos în Ierusalim (cf. In 12,12-19), discursul despre glorificarea Fiului Omului (cf. In 12,20-36a), necredința iudeilor (cf. In 12,36b-50), ni-l prezintă pe Isus Cristos prevestind pătimirea și moartea sa, dar și necredința acelora pentru care a venit și pentru care își va da viața.

Cu toate că Isus Cristos știa foarte bine ceea ce se va întâmpla cu el (cf. In 18,4) merge spre Ierusalim pentru sărbătoarea Paștelui împreună cu discipolii săi și, cu șase zile înainte de solemnitate, întră în Betania, la prietenii săi Lazăr, Maria și Marta, loc unde are loc un episod profetic: ungerea sa cu mireasmă de nard (cf. In 12,1-11). În timpul cinei, Maria aduce lui Isus Cristos un vas cu nard, o mireasmă de mare valoare, prin care dorea să-l venereze și să-i mulțumească pentru tot binele făcut ei și familie sale. De fapt, în acest gest se împlinea o profeție, adică ungerea lui Isus Cristos înainte de moartea și înmormântarea sa. Chiar dacă cei prezenți, prin vocea lui Iuda Iscarioteanul, se împotrivesc atitudinii Mariei, evanghelistul notează pericolul avariției, deoarece nu grija pentru săraci îl determina pa Iuda să vorbească în acel fel, ci pofta după avere. De asemenea, este interesantă precizarea autorului acestei evanghelii care ne spune că cei care au venit să-l vadă pe Lazăr cel înviat dau de știre arhiereilor, iar aceștia sunt dispuși să-i ucidă pe amândoi numai pentru a-și satisface dorința de răzbunare.

După ce a înnoptat la Betania, Isus Cristos pleacă spre Ierusalim, iar primirea de care are parte este una extraordinară: mulțimea îl aclamă drept "cel care vine în numele Domnului" (cf. In 12,12-19). Mulțimea adunată adunat să-l aclame pe Isus Cristos este formată din pelerini care erau veniți la Ierusalim pentru sărbătoarea Paștelui; aceștia, luând ramuri de palmier, îl escortau solemn și cu entuziasm, îl proclamau drept regele mesianic care a venit în Israel petru a le face cunoscută voința lui Dumnezeu. Isus Cristos acceptă, fără să se împotrivească, omagiul pe care i-l aducea mulțimea, dar cu smerita sa intrare, adică pe un măgăruș, corijează tăcut intențiile lor pur umane. Evanghelistul notează că, doar după glorificarea sa, discipolii au înțeles de ce a ales Isus Cristos acest mod pentru intrarea sa triumfală în Ierusalim. Și în această pericopă, învierea lui Lazăr este amintită, deoarece mărturia lui Lazăr cel înviat îi conduce pe mulți la credință, la a accepta faptul că Isus Cristos este trimisul lui Dumnezeu. Cu toate acestea, fariseii devin cei mai înverșunați dușmani ai săi și nu doresc altceva decât uciderea sa.

Știind foarte bine ceea ce se va întâmpla cu el după câteva zile, Isus Cristos le vorbește atât discipolilor săi, cât și mulțimii despre iminenta sa moarte și înviere (cf. In 12,20-36a). Premisa acestei profeții este atribuită unor credincioși greci sau orientali de limbă greacă, aceștia dorind să-l cunoască pe Isus Cristos. Fiind vorba despre lume care venise la Ierusalim pentru a participa la solemnitatea pascală, drept răspuns, Isus Cristos le vorbește despre glorificare Fiului Omului și despre faptul că întreaga sa viață, dar mai ales moartea și învierea sa, vor reprezenta răspunsuri la preocupările și la năzuințele lor spirituale. Folosindu-se de un limbaj figurat, Isus Cristos justifică necesitatea morții sale prin faptul că moartea sa trebuie privită prin intermediul viitoarei sale glorificări. Gloria lui Dumnezeu, sau glasul care îl confirmă pe Isus Cristos în fața mulțimii, aparține Tatălui și se dorește a fi confirmarea deplină a întregii sale activități pământești: fiind trimisul Tatălui, Isus Cristos a îndeplinit întocmai misiunea primită și, drept răsplată, va primi toată puterea. De asemenea, Isus Cristos spune mulțimii că el este lumina lumii și că, atât timp cât lumina este în mijlocul lor, trebuie să profite de ea pentru a deveni fii ai luminii.

Ultima pericopă scripturistică a Cărți semnelor din Evanghelia lui Ioan pare să facă o sinteză a întregii situații în care se găsea poporul: necredința! De fapt, acest pasaj ne explică necredința iudeilor în Isus Cristos și necesitatea schimbării de atitudine față de trimisul lui Dumnezeu (cf. In 12,36b-50). Intrarea lui Isus Cristos în Ierusalim și discursul asupra iminentei sale glorificări conclude, în această evanghelie, viața publică și cu toate că pe parcursul întregii sale vieți a înfăptuit lucruri mărețe și pline de milostivire față de oameni, aceștia îi răspund cu necredință. Cu toate acestea, Isus Cristos insistă asupra faptului că cei care vor crede cuvintelor sale și vor crede în el se vor mântui pentru că ascultă de glasul lui Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu care l-a trimis și l-a confirmat în misiunea sa. Așadar, obiectul credinței lor este unul dublu: Isus Cristos care-l revelează pe Tatăl, în persoana sa Dumnezeu făcându-se cunoscut oamenilor și, în mod asemănător, în Isus Cristos prin care se poate ajunge în Împărăția lui Dumnezeu.

Cu siguranță că subiectul tratat în acest capitol al Evangheliei sfântului Ioan poate fi individualizat ca cel al credinței și al manifestării lui Dumnezeu. Pentru familiile noastre creștine credința este ceva esențial, iar a da mărturie că Isus Cristos este Domnul vieții noastre este ceva indispensabil.

Chemarea pe care Dumnezeu o adresează fiecărui membru al familiei este aceea de a privi cu atenție și în profunzime la credința proprie și de a căuta da un răspuns personal acestei chemări. Nu este de ajuns să fim alături de Dumnezeu numai în momentele frumoase și pline de satisfacție ale trăirii familiale, ci și atunci când ni se cere sacrificiu, răbdare, iubire, înțelegere. Devenim membre vii ale Bisericii lui Isus Cristos când răspundem cu credință la manifestarea lui Dumnezeu de zi cu zi.

 

Familiaris consortium, 65:

"Ca orice realitate vie, și familia este chemată să se dezvolte și să crească. După pregătirea logodnei și celebrarea sacramentală a căsătoriei, cuplul începe drumul zilnic pentru actualizarea progresivă a datoriilor și valorilor căsătoriei.

În lumina credinței și în puterea speranței, și familia creștină participă - în comuniune cu biserica - la experiența peregrinării pământești către deplina revelare și realizare a împărăției lui Dumnezeu.

Pentru aceasta trebuie subliniată, încă o dată, urgența intervenției pastorale a bisericii pentru susținerea familiei. Trebuie folosite toate eforturile pentru ca pastorala familiei să se afirme și să se dezvolte, dedicându-se unui sector cu adevărat prioritar, având siguranța că evanghelizarea viitoare depinde în mare parte de biserica domestică.

Grija pastorală a Bisericii nu se va limita numai la familiile creștine care sunt mai aproape, ci își va lărgi orizontul după măsura inimii lui Isus și se va arăta încă mai vie pentru toate familiile în general și mai ales pentru acelea care sunt în situații dificile și nereglementate. Biserica va avea pentru toate un cuvânt al adevărului, bunătății, înțelegerii, speranței și al participării vii la dificultățile lor, uneori dramatice. Tuturor le va da ajutorul ei dezinteresat, pentru a se putea apropia de modelul familiei pe care a voit-o creatorul «la început» și pe care Cristos a reînnoit-o cu harul său mântuitor.

Acțiunea pastorală a Bisericii trebuie să fie progresivă, și în sensul că e necesar să urmeze familia - însoțind-o pas cu pas - în diversele etape ale formării și dezvoltării ei" (FC 65).

fr. Iosif Bisoc, OFMConv.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire