pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Cuvinte de viață veșnică.
Sfânta Scriptură în familia creștină
pr. Iosif Bisoc, OFMConv.

Inapoi la cuprins Nr. 78, 04.05.2005
Cartea semnelor (cf. In 1,19-12,50) (V)
A treia călătorie a lui Isus Cristos la Ierusalim (cf. In 7,1-12,50) (I)
Isus Cristos, apa vie (cf. In 7,1-53)

Capitolul al VII-lea al Evangheliei sfântului Ioan ni-l prezintă pe Isus Cristos la Ierusalim în timpul sărbătorii Corturilor, sărbătoare ce strângea în jurul Templului mulți pelerini și care era, în același timp, un bun prilej de cateheză. Întreaga secțiune a celei de a treia prezențe a lui Isus Cristos la Ierusalim este presărată cu multe învățături și cu multe minuni: totuși, mai întâi, ne vom ocupa doar de acest prim capitol, deoarece în el găsim indicii clare în ceea ce privește sfârșitul iminent al Învățătorului. De fapt, acest fragment scripturistic este structurat astfel: necredința rudelor lui Isus Cristos (cf. In 7,1-9), Isus Cristos la sărbătoarea Corturilor (cf. In 7,10-24), discuții despre originea lui Isus Cristos (cf. In 7,25-36), Isus Cristos, apa vie (cf. In 7,37-39), discuții despre mesianitatea lui Isus Cristos (cf. In 7,40-53).

La puțin timp după ce a vindecat pe paralitic în piscina din Betesda, Isus Cristos se întoarce în Galileea, unde conflictul său cu iudeii se întețește, ajungând până acolo că ei doreau să-l ucidă (cf. In 7,1-9). Activitatea lui Isus Cristos în această zonă se desfășoară între sărbătoarea Paștelui și sărbătoarea Corturilor, timp în care datorită faptului că Isus Cristos continua să facă minunile sale în zi de sâmbătă și că, anterior, s-a făcut declarat cu Iahve, cu Dumnezeu, numindu-l Tată, se bucură de disprețul și chiar de mânia conaționalilor săi, până acolo că aceștia doresc să-l ucidă. Rudele sale, numite în această evanghelie "frați" (în concordanță cu Evanghelia sfântului Matei 12,46), îl invită să-și facă cunoscute faptele, iar drept răspuns Isus Cristos refuză această invitație, deoarece timpul său nu venise încă. Plecarea lui Isus Cristos la Ierusalim, în formă privată, s-a datorat faptului că el nu dorea să dea ocazie la manifestări publice la adresa lui, deoarece, împreună cu cei doisprezece apostoli, trebuia să mai învețe despre Împărăția lui Dumnezeu.

După ce trecură câteva zile de la începutul sărbătorii Corturilor, Isus Cristos, împreună cu ucenicii săi, își face publică prezența în cetatea sfântă (cf. In 7,10-24). Pe fondul disputelor sale cu mai marii religioși ai timpului, Isus Cristos începe să-și dezvăluie identitatea sa de Fiu al lui Dumnezeu și le explică faptul că a venit în lume pentru a-i mântui și a le indica drumul de urmat pentru a ajunge la Dumnezeu. Este interesant faptul că iudeii sunt indignați și mirați că Isus Cristos, considerat un om fără "carte", are atâta înțelepciune și că este un iscusit om al cuvintelor. În acest moment, Isus Cristos intervine cu cateheza, cu evanghelizarea sa, deoarece le face cunoscut faptul că el vorbește cuvintele celui care l-a trimis, adică acele cuvinte ale lui Dumnezeu Tatăl. Da fapt, întreaga secvență scripturistică nu este altceva decât o nouă demonstrație a veridicității activității sale, deoarece prin ceea ce spune și face Isus Cristos le demonstrează de la cine are el autoritate.

Imediat după acest comentariu pe care Isus Cristos îl face la adresa lui Dumnezeu Tatăl și la autoritatea pe care a primit-o de la el, urmează o vie discuție cu privire la originea sa (cf. In 7,25-36). În acest pasaj, Isus Cristos ne este prezentat cum, în a patra zi a sărbătorii, merge la templu și învață deschis despre tainele lui Dumnezeu, iar ecoul învățăturilor sale este atât de puternic încât unii dintre cei care-l ascultă se întreabă dacă nu cumva mai marii religioși l-au recunoscut deja drept cel care trebuia să vină, drept Cristos. Prin atitudinea sa, Isus Cristos le spune că adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu trece prin cunoașterea Fiului său, adică prin el și, de aceea, cine-l cunoaște pe el îl cunoaște și pe Tatăl. Cuvintele sale deranjează atât de mult pe arhierei și farisei încât aceștia ordonă ca Isus Cristos să fie arestat, însă acest lucru nu se înfăptuiește încă, deoarece nu venise ceasul său.

În ultima zi a sărbătorii Corturilor, "ultima" sau "ziua cea mare", Isus Cristos îi invită pe iudei să se adape din apa vie care este chiar el (cf. In 7,37-39). Tema apei este destul de frecventă în evanghelistul Ioan și, de aceea, ea este reluată cu multă tărie spre sfârșitul evangheliei, deoarece acela care va ști să se "adape" din izvorul nesecat, care este Isus Cristos, acela va dobândi viața veșnică. Continuând ideea, evanghelistul Ioan oferă cititorilor săi o interpretare asupra expresiei "râuri de apă vie vor curge din pieptul lui". Identificarea acestei ape este în persoana Duhului Sfânt și profețește faptul că în momentul în care va învia, el va dărui credincioșilor săi pe Duhul adevărului.

Ca o urmare logică a acestor afirmații se află discuțiile cu privire la mesianitatea sa (cf. In 7,40-53). Slujitorii trimiși să-l aresteze se întorc fără să fi îndeplinit ordinul și chiar mai mult, rămân surprinși și minunați de învățătura lui Isus Cristos: de fapt, aceștia sunt în sintonie cu poporul, care-l considera drept un mare profet, unul care-i instruiește cu privire la învățăturile lui Dumnezeu. Această afirmație a gărzilor îi înfurie și mai tare pe arhierei și pe farisei și, de aceea, ei încep o adevărată campanie împotriva acestor afirmații, adică împotriva proclamării poporului, asupra mesianității lui Isus Cristos. Cu toate acestea, intervenția lui Nicodim, cel care îl ascultase și care în sufletul său a simțit puterea lui Dumnezeu, calmează spiritele și, cel puțin pentru moment, îl salvează de la moarte pe Isus Cristos. De fapt, încă nu venise ceasul lui!

Paginile acestei scripturi ne indică faptul că Isus Cristos dorea din toată inima să-i conducă pe conaționalii săi la Dumnezeu Tatăl, să le ofere darul Duhului Sfânt și ca apa vieții veșnice, prezente în persoana sa, să inunde toate sufletele. Probabil tocmai teama de a vedea într-un om întruchipate rezolvarea tuturor problemelor și aspirațiilor divine i-a împiedicat să-l recunoască drept Mesia și Cristos.

Invitația lui Isus Cristos de a scoate apă vie din el nu trebuie să fie omisă de nici o familie creștină, deoarece numai apelând cu încredere la izvorul mântuirii noastre, care este el, putem obține acea binecuvântare veșnică pentru fiecare membru al familiei. Nu este suficient să-l ascultăm pe Isus Cristos, dacă nu ne alimentăm cu cuvântul său și cu sacramentele sale și acestea sunt la îndemâna noastră, deoarece Biserica, prin sfintele sacramente, ne oferă, într-adevăr, posibilitatea să scoatem apă vie.

 

Familiaris consortium, 60:

"Părinții creștini, în forța demnității și misiunii lor, au rolul specific de a educa pe copii la rugăciune, de a-i introduce în descoperirea progresivă a tainei lui Dumnezeu și în colocviul personal cu Dumnezeu, așa cum învață Conciliul Vatican al II-lea: «...în familia creștină - îmbogățită de harul și misiunea sacramentului Căsătoriei - copiii trebuie să învețe a percepe, din fragedă copilărie, pe Dumnezeu și a-l iubi, precum și a-l iubi pe aproapele în spiritul credinței pe care au primit-o la botez».

Momentul fundamental și de neînlocuit al educației la rugăciune este exemplul concret, mărturia vie a faptelor părinților, pentru că, rugându-se împreună cu copiii, tatăl și mama își împlinesc rolul preoțesc propriu și coboară în adâncul inimii copiilor, lăsând urme adânci pe care nu le vor șterge evenimentele vieții viitoare. Să ascultăm apelul papei Paul al VI-lea către părinți: «Mamelor, îi învățați pe copiii voștri să se roage creștinește?... Îi pregătiți, în colaborare armonioasă cu preoții, pe copiii voștri la primirea sacramentelor inițierii: Spovada, Prima Împărtășanie și sfântul Mir?... Îi obișnuiți ca atunci când sunt bolnavi, să se gândească la suferințele lui Cristos?... să ceară ajutorul Maicii Domnului și al sfinților... Recitați voi sfântul Rozariu în familie?... Și voi, taților, știți să vă rugați împreună cu copiii voștri,...cu toată comunitatea familială... cel puțin uneori?... Exemplul vostru, în corectitudinea gândirii și a faptelor, ajutat de rugăciunea făcută în comun, este o lecție pentru viață, un act de cult, cu merit deosebit... și în felul acesta duceți pacea între pereții casei voastre: «Pace casei acesteia!»" (FC 60).

Tuturor acelora care în aceste zile sărbătoresc învierea lui Isus Cristos le dorim un Paște binecuvântat, cu pace și bucurie. Cristos a înviat!

fr. Iosif Bisoc, OFMConv.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire