pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Cuvinte de viață veșnică.
Sfânta Scriptură în familia creștină
pr. Iosif Bisoc, OFMConv.

Inapoi la cuprins Nr. 123, 15.03.2006
Prologul Scrisorii sfântului Paul către Romani

Așa după cum anticipam în prezentarea Scrisorii sfântului Paul către Romani, una din temele-bază ale acestei scrieri constă tocmai în faptul că apostolul propune "sandalul" misterului revelării lui Dumnezeu în persoana unui Om, Isus Cristos, Dumnezeu făcut trup, iar prologul ne prezintă chiar de la început dorința sa de al face cunoscut pe autorul vieții și mântuirii omului (cf. Rom 1,1-15).

Chiar din primele rânduri sfântul Paul dorește să se prezinte ca fiind, în tot ceea ce el face, un slujitor a lui Dumnezeu, Isus Cristos, chemat să devină apostol al neamurilor, tocmai pentru a evita eventualele neînțelegeri cu privire la activitatea desfășurată înainte de fi membru al Bisericii creștine (cf. Rom 1,1-7). Sfântul Paul recunoaște că el nu este un martor ocular al evenimentelor petrecute în Ierusalim și în Palestina așa cum sunt ceilalți apostoli, însă evanghelia pe care a primit-o și o propovăduiește este rodul revelației divine și a-l confirmării sale din partea Bisericii creștine. Faptul că sfântul Paul se consideră "servitor", "sclavi", "rob" al Domnului Isus Cristos îl înscrie pe lista celorlalte personalități ale Vechiului și Noului Testament cărora slujirea lui Dumnezeu constituia un titlu de noblețe. Dacă pentru mentalitatea timpului, ca, de altfel și în zilele noastre, a fi liber însemna a fi stăpân pe destinul tău, a fi rob însemna a nu-ți mai aparține Tocmai în această ordine de idei sfântul Paul dorește să spună că el a fost "înlănțuit" de cunoașterea și iubirea lui Isus Cristos, Domnul și Stăpânul vieții (cf. Rom 1,1-4).

Misiunea și harul primite de la Dumnezeu sunt acelea care l-au făcut misionar al cuvântului lui Dumnezeu și responsabil pentru mântuirea oricărui om, indiferent de statutul și originea sa. După ce apostolul neamurilor dă mărturie despre Isus Cristos, despre faptul că Duhul Sfânt l-a trimis să vestească evanghelia, sfântul Paul vorbește explicit și despre darurile primite de la Dumnezeu, în sensul că el a primit harul și misiunea apostolică de a duce la mântuire toate națiunile pământului. Așa după cu reiese din citirea și ascultarea Sfintelor Scripturi, propovăduirea noi evanghelii îl cheamă pe om să devină o ființă renăscută, care nu este supusă legilor umane, ci este ascultător planului de mântuire a lui Dumnezeu. Acest fapt este posibil, deoarece atât comunitățile din Ierusalim, cât și cele din diasporă, în mod cu totul deosebit comunitatea Romei, sunt chemate la ascultarea evangheliei de către însuși Isus Cristos (cf. Rom 1,5-6). Salutul adresat comunității din Roma, cu toate că sfântul Paul nu-i cunoaște personal pe fiecare, este unul afectuos, iar aceste fapt rezultă din termenii folosiți: "[...] celor iubiți de Dumnezeu, numiți sfinți" (Rom 1,7a). Cunoscând atitudinea sfântului Paul față de creștini, ne putem da seama că salutul său nu este unul de superficial sau din politețe: el dorește să-i întâlnească direct și sinceritatea sa să se dovedească prin fapte!

Rugăciunea de mulțumire adresată lui Dumnezeu de sfântul Paul pentru comunitatea romană este un punct de referință, deoarece credința de care dau dovadă credincioșii din Roma devine exemplu pentru celelalte comunități creștine ale Bisericii (cf. Rom 1,8-15). Dovada concertă a acestei mulțumiri a apostolului neamurilor este rugăciunea neîncetată adresată lui Dumnezeu pentru această comunitate, iar această rugăciune trebuie să se fixeze bine în cugete și inimile cititorilor său. Nu este posibilă o deschidere și o înțelegerea a cuvintelor lui Dumnezeu dacă nu există rugăciune și nu există unitate în slujirea dezinteresată a fraților dacă nu este iubire. Dorința sfântului Paul de a vizita Biserica din Roma nu este una pur umană, iar acest lucru se poate constata prin însuși faptul că el nu a putut veni în capitala imperiului decât la timpul stabilit de providența divină și atunci înlănțuit și gata să-și de viața pentru propovăduirea evangheliei. Voia lui Dumnezeu este un act prioritar în viața apostolului și toate celelalte activități, atât misionare, cât și evanghelizatoare sunt în dependență de Dumnezeu. Întâlnirea dintre sfântul Paul și Biserica creștină a Romei trebuie să aibă un suport duhovnicesc, spiritual, deoarece numai în acest fel se poate construi o adevărată fraternitate creștină, iar îmbărbătarea reciprocă să-și atingă ținta.

Dorința arzătoare de a vizita comunitatea Romei îl face pe sfântul Paul să strige cu toată ființa sa faptul că el este supus planului lui Dumnezeu și că dacă până în acel moment nu a reușit să vină, acum este foarte aproape să facă această călătorie (cf. Rom 1,13-15). Din rândurile expuse, sfântul Paul le mai transmite credincioșilor romani și faptul că planurile sale personale s-au oprit întotdeauna acolo unde a început voința și revelația lui Dumnezeu și, de aceea, nu el trebuie să adune un rod îmbelșugat, ci Isus Cristos și Biserica sa. Având conștiința curată și cunoscând foarte bine limitele sale, apostolul neamurilor recunoaște influența și rolul pe care l-au jucat toți aceia pe care i-a întâlnit atât celor învățați, cât și celor simpli. Toți i-au oferit posibilitatea să se întărească în credință și în încrederea lui Dumnezeu! De aceea, chiar dacă apostolul este înzestrat cu mult carisme din partea lui Dumnezeu, acestea nu au nici o valoare dacă sunt expuse ca și cum ar fi proprii: evanghelia pe care dorește să o propovăduiască la Roma este, de fapt, slujirea autentică a cuvântului lui Dumnezeu.

Primele versete ale Scrisorii sfântului Paul către Romani ne introduc într-o nouă dimensiune a descoperirii valențelor creștine, deoarece cuvintele, simțămintele și acțiunile apostolului sunt de o sinceritate dezarmantă. El realizează și recunoaște faptul că nu valorează nimic dacă nu corespunde planului lui Dumnezeu și dacă nu este, în adevăratul înțeles al cuvântului, slujitor al lui Dumnezeu. Cuvintele de afecțiune adresatei unei comunități pe care nu o cunoaște personal sunt tot atâtea dovezi ale sentimentelor profunde pe care le are apostolul față de membrii Bisericii lui Isus Cristos. Cu atât mai mult în viața de familie trebuie să avem sentimentele lui Dumnezeu în abordarea tuturor situațiilor concrete prin care trecem. Apostolul neamurilor ne mai învață că ori de câte ori ne deschidem inima către învățătura lui Dumnezeu familia creștină devine mai vie, mai puternică, mai autentică.

În continuarea prezentării documentelor care expun doctrina Bisericii în ceea ce privește modul de conviețuire și demnitatea familiei în societate, vă supunem atenției Scrisoarea către episcopii Bisericii Catolice despre colaborarea bărbatului și a femeii în Biserică și în lume. Acest document poartă semnătura cardinalului Joseph Ratzinger (actualul papă Benedict al XVI-lea) prefectul Congregației pentru Doctrina Credinței, din 31 mai 2004.

 

Scrisoarea către episcopii Bisericii Catolice despre colaborarea bărbatului și a femeii în Biserică și în lume, nr. 1:

"Expertă în umanitate, Biserica este mereu interesată de ceea ce privește bărbatul și femeia. În aceste vremuri de pe urmă s-a reflectat mult asupra demnității femeii, asupra drepturilor și îndatoririlor ei în diferite sectoare ale comunității civile și ecleziale. Contribuind la aprofundarea acestei tematici fundamentale, în particular prin învățătura lui Ioan Paul al II-lea, Biserica este interpelată astăzi de unele curente de gândire, ale căror teze adesea nu coincid cu finalitățile autentice ale promovării femeii.

Prezentul document, după o scurtă prezentare și evaluare critică a câtorva concepții antropologice din zilele noastre, dorește să propună reflecții inspirate de date doctrinare ale antropologiei biblice - indispensabile pentru protejarea identității persoanei umane - referitor la unele premise pentru o corectă înțelegere a colaborării active a bărbatului și a femeii în Biserică și în lume, recunoscând diferența dintre aceștia. În plus, aceste reflecții vor să fie un punct de plecare pentru un mod de aprofundare în cadrul Bisericii și pentru instaurarea unui dialog cu toți bărbații și femeile de bunăvoință, în căutarea sinceră a adevărului și în angajarea comună pentru dezvoltarea de relații tot mai autentice".

fr. Iosif Bisoc, OFMConv.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire