pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Cuvinte de viață veșnică.
Sfânta Scriptură în familia creștină
pr. Iosif Bisoc, OFMConv.

Inapoi la cuprins Nr. 120, 22.02.2006
Mărturia sfântului Paul la Roma (cf. Fap 28,17-31)

Această ultimă pericopă, în care ni se povestește activitatea misionară a sfântului Paul la Roma, încheie, de fapt, cartea Faptele Apostolilor, document de deosebită importanță pentru dezvoltarea Bisericii creștine în primele decenii de existență. Schițată în două secțiuni, întâlnirea sfântului Paul cu iudeii din Roma (cf. Fap 28,17-22) și activitatea de evanghelizare a apostolului neamurilor (cf. Fap 28,23-31), această pericopă ne deslușește în ce mod sfântul Luca ne relatează întâlnirea sfântului Paul cu Roma, cu locuitori săi, cu evreii de acolo și cu creștinii, frații săi în credință.

Prin relatarea sosirii sfântului Paul la Roma se concluzionează lunga călătorie a extinderii Bisericii creștine care, plecând din Galileea și trecând prin cele mai importante centre ale culturii Orientului Mijlociu și Apropiat ajunge în capitala imperiului. Poate pare surprinzător că intrarea sa în Roma nu este una triumfală, ci, am putea spune, una sortită eșecului: sfântul Paul este întemnițat și vine la Roma pentru a fi judecat! Însă această aparentă înfrângere, ca și moartea lui Isus Cristos pe cruce, nu este altceva decât sămânța aruncată cu grijă și cu sudoare de apostolul neamurilor pentru construirea și edificarea Bisericii creștine de mâine.

Întâlnirea sfântului Paul cu evreii nu este altceva decât o recapitulare a întregii sale activități misionare și de evanghelizare, dar, în același timp, și explicare faptului de ce el se găsește în lanțuri și arestat (cf. Fap 28,17-22). "Conferința de presă" organizată de sfântul Paul la Roma, în fața autorităților iudaice din cetate, are drept scop reconfirmarea nevinovăției sale: chiar dacă se găsește în arest, el poartă lațurile detenției numai pentru faptul că a crezut în cuvântul lui Dumnezeu. Mărturia sfântului Paul este importantă, deoarece ne găsim în fața unui comunități evreiești puternice din capitala imperiului, iar decizia și acceptarea acesteia a unui astfel de afirmații poate coincide cu achitarea sa din partea conaționalilor săi. Sfântul Paul reamintește faptul că el nu a greșit nici împotriva poporului, nici împotriva tradițiilor, nici împotriva instituțiilor iudaice, ci credința sa în înviere i-a pricinuit persecuție și exil. Cu toate acestea, sfântul Paul îi invită pe ascultătorii săi să privească la "speranța lui Israel", adică la Biserica creștină și să vadă cât de importantă este întâlnirea dintre iudei și creștini tocmai la Roma, în capitala imperiului.

Ultimele versete din această carte sunt rezervate activității de evanghelizare a sfântului Paul și, în același timp, sunt cuvinte de tip programator (cf. Fap 28,23-31). Sfântul Paul, în capitala imperiului, propune mesajul evanghelic în primul rând iudeilor, iar după ce aceștia refuză, se adresează păgânilor. Așadar, ne găsim în fața unei noi scene misionare adresată viitoarei Biserici a Romei și așa cum promisiunea lui Isus Cristos cel înviat de a mântui tot omul s-a împlinit, tot astfel prin autoritatea apostolului păgânii primesc mesajul creștin. Textul citat din Isaia dorește să confirme supusele apostolului Paul și, în același timp, devine punct de referință pentru acceptarea sau refuzul bunei vestiri a mântuirii omului. Cea de a doua întâlnire a sfântului Paul cu iudeii din Roma se bazează pe două teme bazilare ale activității sale misionare: pe de o parte, avem regalitatea lui Dumnezeu care acum se actualizează în lume și, pe de altă parte, avem revelarea în istorie prin intermediul Omului-Dumnezeu Isus Cristos, mort și înviat.

Chiar dacă nu știm din această carte care a fost sfârșitul sfântului Paul după cei doi ani de detenție la Roma, știm cu siguranță ceea ce trebuie să înțelegem noi din activitatea sa: viața, misiunea și interpretarea Bisericii și a apostolilor rămân temelia întregii construcții spirituale al lui Dumnezeu! Așa cum oamenii cresc și se perfecționează, tot la fel și Biserica rămâne deschisă șoaptelor Duhului Sfânt și fidelă cuvintelor lui Isus Cristos.

Viziunea de ansamblu pe care ne-o dă aceste ultime versete al Faptele Apostolilor este aceea că Biserica lui Dumnezeu s-a format, s-a dezvoltat și a activat în conformitate cu planul de mântuire a Fiului său Isus Cristos. În toate frământările și dezbaterile privind păstrarea genuină a învățăturii lui Dumnezeu, prin întreaga activitate a apostolilor, în mod cu totul deosebit prin cea a sfinților Petru și Paul, Biserica a știut să promoveze și să păstreze cu fidelitatea ceea ce i-a fost transmis de către Dumnezeu. Tot în același fel și familia creștină trebuie să urmeze acest model de sfințenie, de creștere și de activitate misionară.

 

Humanae vitae, 26-31:

"Printre roadele care provin dintr-un generos efort de fidelitate față de legea divină, unul dintre cele mai prețioase e că soții înșiși încearcă adesea dorința de a comunica altora experiența lor. Astfel, vine să se insereze în vastul cadru al vocației laicilor o nouă și foarte remarcabilă formă de apostolat al aproapelui din partea aproapelui: familiile însele se fac apostoli și călăuze ale altor familii. Aceasta este fără îndoială, printre atâtea forme de apostolat, una din cele care apar azi deosebit de oportune.

Stimăm foarte mult pe medici și pe membrii personalului sanitar care, în exercițiul profesiunii lor, au în vedere, mai mult decât orice interes uman, exigențele superioare ale vocației lor creștine. Să continue a promova cu orice ocazie soluțiile inspirate de credință și de rațiunea dreaptă și să se străduiască să semene convingerea și respectul față de ele în mediul în care lucrează. Să considere astfel ca o datorie profesională cunoașterea întregii științe necesare în acest domeniu delicat, pentru a putea da soților care îi consultă sfaturile înțelepte și directivele sănătoase pe care, pe bună dreptate, aceștia le așteaptă de la dânșii.

Fiii mei, iubiți preoți, care sunteți prin vocație sfetnicii și conducătorii spirituali ai persoanelor și familiilor, ne îndreptăm acum cu încredere spre voi. Prima voastră datorie, în special pentru cei care predau teologia morală, este de a expune fără ambiguitate învățătura Bisericii despre căsătorie. În exercitarea misiunii voastre fiți primii care să dați exemplu unui asentiment loial, intern și extern, magisteriului Bisericii. Acest asentiment provine, o știți, nu atât din motivele prezentate mai sus, cât mai degrabă din lumina Duhului Sfânt de care păstorii Bisericii beneficiază în mod deosebit în a expune adevărul.

Voi știți de asemenea că este de importanță absolută, pentru pacea conștiințelor și pentru unitatea poporului creștin, ca în domeniul moralei, ca și în cel al dogmei, toți să asculte de magisteriul Bisericii și să vorbească același limbaj. Astfel vă amintim din tot sufletul chemarea înflăcărată a marelui apostol Paul: «Vă implor, fraților, în numele Domnului nostru Isus Cristos, să aveți toți același fel de vorbire; să nu fie printre voi dezbinări, dar fiți cu toții uniți în același duh și în aceeași gândire».

A nu diminua cu nimic mântuitoarea învățătură a lui Cristos e o formă eminentă de dragoste față de suflete. Dar aceasta trebuie să fie totdeauna însoțită de răbdare și bunătate după exemplul pe care l-a dat însuși Domnul, tratând oameni. El a venit nu pentru a judeca, dar pentru a mântui; el a fost, desigur, intransigent cu răul, dar milostiv față de păcătoși. În mijlocul dificultăților lor, soții să găsească întotdeauna, în cuvântul și inima preotului, ecoul vocii și iubirii Răscumpărătorului.

Să vorbiți cu încredere, fiii mei iubiți, convinși că Duhul lui Dumnezeu, în timp ce asistă magisteriul în expunerea doctrinei, luminează în interior inimile credincioșilor, invitându-i să-și dea asentimentul lor. Învățați-i pe soți calea necesară a rugăciunii, pregătiți-i să recurgă adesea cu credință la Sacramentul Euharistiei și al Pocăinței fără a se lăsa descurajați vreodată din cauza slăbiciunii lor.

Scumpi și venerabili frați în episcopat, cu care noi împărțim atât de aproape grija pentru binele spiritual al poporului lui Dumnezeu, către voi se adresează gândul nostru respectuos și afectuos la sfârșitul acestei enciclici. Tuturor vă adresăm o invitație insistentă.

Stând în fruntea preoților voștri, cooperatori în slujba sacră și a credincioșilor voștri, lucrați cu înflăcărare și fără preget la ocrotirea și sfințirea căsătoriei, pentru ca ea să fie cât mai bine trăită în toată plinătatea ei umană și creștină. Considerați această misiune ca una dintre cele mai urgente responsabilități ale timpului prezent. Ea comportă, după cum știți, o acțiune pastorală organizată în toate domeniile activității umane, economice, culturale, sociale; de fapt, numai îmbunătățirea simultană în aceste diferite sectoare va permite să devină nu numai tolerabilă, dar mai ușoară și mai fericită viața părinților și a copiilor în sânul familiilor, mai fraternă și mai pașnică viața în comun în societatea umană, în desăvârșită fidelitate față de planul lui Dumnezeu cu privire la lume.

Venerabili frați, dragi fii și voi toți, oameni de bunăvoință, mare e opera de educare, de progres și de iubire la care vă chemăm pe baza învățăturii Bisericii, al cărui depozitar și interpret e succesorul lui Petru împreună cu frații săi în episcopat! Marea operă pentru lume ca și pentru Biserică, deoarece omul nu poate să găsească adevărata fericire, la care aspiră din toată ființa sa decât în respectarea legilor înscrise de Dumnezeu în natură și pe care trebuie să le observe cu înțelepciune și iubire. Asupra acestei opere, ca și asupra voastră a tuturor, în special asupra soților, noi invocăm belșugul harului lui Dumnezeu cel Preasfânt și plin de milostivire, spre garantarea cărora vă dăm binecuvântarea noastră apostolică" (HVE 26-31).

fr. Iosif Bisoc, OFMConv.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire