pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Cuvinte de viață veșnică.
Sfânta Scriptură în familia creștină
pr. Iosif Bisoc, OFMConv.

Inapoi la cuprins Nr. 119, 15.02.2006
Călătoria sfântului Paul spre Roma (cf. Fap 27,1-28,16)

Coordonatele istorico-geografice ale călătoriei sfântului Paul spre Roma sunt extrem de sărace în detalii: ele se limitează în a ne prezenta lapidar fragmente din experiența destul de zbuciumată a apostolului în drum spre capitala imperiului. Această secțiune a Faptele Apostolilor, care cuprinde diferite episoade și evenimente, îl are drept protagonist pe sfântul Paul pe care-l prezintă ca martor al mântuiri pe care Dumnezeu o dă omeniri. Împărțirea acestei călătorii în pericope scripturistice este următoarea: plecarea sfântului Paul spre Roma (cf. Fap 27,1-6), furtuna și naufragiul (cf. Fap 27,7-44), sfântul Paul pe insula Malta (cf. Fap 28,1-10), continuarea călătorii sfântului Paul către Roma (cf. Fap 28,11-16).

Primele versete ale capitolului al XXVII-lea devin începutul ultimei călătorii dramatice a sfântului Paul care-l va conduce la Roma (cf. Fap 27,1-6). Aceste rânduri devin o pagină sugestivă nu numai datorită bogăției și varietăți narațiunilor particulare, ci datorită mesajului spiritual pe care-l transmit diferitele episoade sau discursuri al cărui protagonist este sfântul Paul. Stilul povestirii este cel caracteristic unui jurnal de călătorie în care sunt notate etapele și escalele efectuate de el și de însoțitorii săi. De notat faptul că sfântul Paul, fiind un deținut "politic", deoarece nu era vorba despre comiterea vreunui delict comun, are o escortă militară binevoitoare dacă ținem cont de faptul că i s-a permis la Sidon să meargă să-și viziteze prieteni și să-și îngrijească sănătatea. În această primă parte a călătoriei se mai notează și dificultățile particulare ale călătorie, deoarece din aceste rânduri se poate observa foarte bine faptul că clima nu era favorabilă și că acest eveniment anticipează episodul furtunii și al naufragiului.

Următoarea pericopă scripturistică, ce povestește furtuna care s-a abătut asupra corăbiei și a naufragiului (cf. Fap 27,7-44), poate pune mai multe semene de întrebare: de ce autorul sacru consideră atât de importantă această furtună? De ce cititorii săi trebuiau să cunoască cu de amănuntul tot ceea ce s-a întâmplat cu sfântul Paul pe mare? Care este, de fapt, mesajul transmis de aceste versete? Pentru a avea un răspuns corect la aceste întrebări trebuie să citim în paralel ceea ce se petrece în exterior (furtuna și amenințarea cu înecul) și starea sufletească a celor din corabie (sfântul Paul și însoțitori săi). Dacă vom face o lectură panoramică vom recunoaște cu ușurință că secvențele expuse de sfântul Luca nu sunt altceva decât intervenții profetice ale sfântului Paul și au o semnificație spirituală, cu un profund sens religios. În ciuda timpului nefavorabil și a planului de a ucide pe deținuți, toți pasagerii corăbiei ajung cu bine la mal și acest fapt este rezultatul discursului profetic al sfântului Paul (cf. Fap 27,21-26). Acest mic discurs a sfântului Paul le garantează salvarea și motivul dominant din expunerea sa este acela că doar încrederea și curajul bazate pe încrederea în Dumnezeu dăruiește eliberare oamenilor indiferent de pericolul de moarte care-i înconjoară. De fapt, chiar și îndemnul sfântului Paul de a se hrăni adresat tuturor este un semn semnificativ de speranță și de viață, dincolo de toate situațiile concrete prin care trece: această invitație a sfântului Paul nu este altceva decât un semn de speranță și de solidaritate. O altă paralelă interesantă poate fi făcută între situația atmosferică și cea sufletească a sfântului Paul. El se îndrepta către Roma, locul în care își va da viața pentru numele lui Isus Cristos; de aceea, tensiunea sufletească estre însoțită și de elementele naturii care se dezlănțuiesc împotriva destinului pe care i-l pregătesc oameni, însă speranța în Dumnezeu și încurajarea primită din partea sa îl determină să fie plin de optimism și să-i încurajeze pe toți. Vocabularul folosit cel mai des de către sfântul Luca este format din cuvintele: speranță, mântuire, încredere. Acestea sunt prerogativele omului lui Dumnezeu în momentul în care se trece printr-o criză profundă, sau se găsește în fața uni pericol iminent.

Oprirea forțată a sfântului Paul pe insula Malta dă loc la manifestarea puterii lui Dumnezeu prin semnele și minunile înfăptuite aici (cf. Fap 28,1-10). După naufragiu sfântul Paul împreună cu ceilalți pasageri își găsesc adăpost pe insulă unde sunt primiți cu multă amabilitate de localnici. Aici găsim două evenimente, strâns legate între ele, care dovedesc faptul că puterea lui Dumnezeu lucrează în orice timp, în orice loc și pentru orice. Primul eveniment este legat de faptul că sfântul Paul, imediat după ce au ajuns la mal și datorită faptului că era frig și plouă, adună vrescuri pentru a face un foc, iar dintre vrescuri a ieșit un șarpe veninos care-l mușcă. Reacția spontană a locuitorilor este comună cu a fiecăruia dintre noi: "Dacă nu a murit în naufragiu, Dumnezeu îl pedepsește pe uscat", însă nu întotdeauna ceea ce vedem și gândim este în conformitate cu realitatea! După ce au aștepta un timp și au observat că veninul nu are nici o putere asupra sfântului Paul, locuitorii au înțeles că au în mijlocul lor un trimis divin. Schema narativă a celui de al doilea eveniment recheamă scenele evanghelice ale vindecărilor făcute de Isus Cristos: sfântul Paul vindecă pe tatăl conducătorului insulei prin gestul clasic al rugăciunii și al impunerii mâinilor. Mesajul concret al acestor povestiri constă în faptul că sfântul Paul le spune acestor oameni că mântuirea nu se realizează prin simple cuvinte, ci prin gesturi concrete, se transmite prin întâlnirea oamenilor și unde se verifică solidaritatea umană și credința religioasă eficace și genuină.

Călătoria de la Malta până la Roma ne este redată de sfântul Luca prin cuvinte simple, dar pline de semnificație (cf. Fap 28,11-16). Reluarea călătoriei către Roma, după urâta experiență a naufragiului, nu era pentru sfântul Paul un motiv de teamă, ci dimpotrivă, era, de fapt, scopul și ținta acestei călători, deoarece avea asigurarea lui Dumnezeu în ceea ce privește rolul pe care-l va avea în capitala imperiului. Chiar dacă la prima vedere nu găsim în aceste versete decât o enumerare aridă de localități, povestirea este însuflețită de întâlnirea sfântului Paul cu creștinii din Pozzuoli și cei veniți din Roma. În țesutul de explicați și de indicați geografice găsim stratul subtil al unei experiențe neașteptate de solidaritate umană și creștină datorată modul prin care apostolul neamurilor este întâmpinat și primit de către frații creștini. Încurajat de frați și înconjurat de aceștia sfântul Paul intră în Roma și din relatarea versetului al XVI-lea "[...] i s-a permis lui Paul să locuiască singur, cu un soldat care-l păzea" ne putem da seama că el nu era acuzat de delicte capitale. Datorită acestui "arest la domiciliu" sfântul Paul a putut să-și desfășoare în continuare activitatea sa de evanghelizare în cadrul comunității din Roma.

Ultimele momente ale călătoriei sfântului Paul spre Roma sunt un bun exemplu pentru stilul de viață cotidiană a familiilor noastre creștine. Argumentez această afirmație prin faptul că apostolul neamurilor nu a ținut cont de pericolul în care se afla, ci a căutat în tot ceea ce făcea binele și solidaritatea umană și creștină a acelora din jur. Chiar dacă la un moment dat în situația sa jalnică în care se găsea, imediat după naufragiu, el a fost judecat greșit de cei din jur, sfântul Paul dă o lecție de iubire creștină. Vindecă și se roagă pentru cei care aveau nevoie de vindecarea lui Dumnezeu. În același fel este de folos ca și în familiile noastre să se dezvolte solidaritatea și iubirea creștină, iar în momentul în care sufletul nostru este bulversat de neputință, boală sau păcat, încurajarea membrilor familiei să devină balsam și alinare.

 

Humanae vitae, 24-25:

"Voim să exprimăm acum încurajările noastre față de oamenii de știință, care «pot face mult pentru cauza căsătoriei, a familiei și pentru pacea conștiințelor, dacă prin aportul convergent al studiilor lor se străduiesc să scoată mai mult în lumină diversele condiții ce favorizează o sănătoasă reglementare a procreației umane».

E de dorit, în special, ca după dorința deja formulată de Pius al XII-lea știința medicală să reușească să dea o bază suficient de sigură pentru o reglementare a nașterilor bazată pe observarea ciclurilor naturale. Astfel oamenii de știință și în special cercetătorii catolici vor demonstra prin fapte că, așa cum învață Biserica, «nu poate să existe contradicție adevărată între legile divine ale transmiterii vieții și cele care favorizează o autentică iubire conjugală».

Și acum cuvântul nostru se adresează mai direct fiilor noștri, în special acelora pe care Dumnezeu îi cheamă să-i slujească în căsătorie. Biserica, în timp ce învață cerințele inviolabile ale legii divine, vestește mântuirea și deschide prin sacramente căile harului care face din om o creatură nouă, capabilă de a răspunde în iubire și în adevărata libertate planului Creatorului și Mântuitorului său și de a face dulce jugul lui Cristos.

Soții creștini, ascultând docili glasul său, să-și amintească faptul că vocația lor creștină care a început la Botez, s-a specificat și s-a întărit apoi prin sacramentul Căsătoriei. Prin el soții sunt întăriți și oarecum consacrați pentru a îndeplini cu fidelitate datoriile lor, pentru a realiza vocația lor până la perfecțiune și pentru a da o mărturie creștină, care le e proprie, în fața lumii. Lor le încredințează Domnul datoria de a face vizibilă în lume sfințenia și frumusețea legii care unește iubirea reciprocă a soților cu cooperarea lor la iubirea lui Dumnezeu, autorul vieții umane.

Noi nu voim să ascundem dificultățile, câteodată grave, care sunt inerente soților creștini: pentru ei, ca pentru fiecare om «strâmtă e poarta și îngustă e calea care duce la viață». Dar speranța acestei vieți trebuie să lumineze drumul lor, în timp ce ei se străduiesc cu curaj să trăiască în înțelepciune, dreptate și pietate timpul prezent, știind că fața acestei lumi trece. Soții să depună deci eforturile necesare, susținuți de credința și speranța «care nu înșeală, căci iubirea lui Dumnezeu s-a revărsat în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dăruit», să implore în rugăciune statornică ajutorul divin, să se adape mai ales la izvorul harului și al dragostei, care este Euharistia. Iar dacă păcatul îi învinge să nu se descurajeze, dar să recurgă cu o umilă perseverență la mila lui Dumnezeu, care e acordată în Sacramentul Pocăinței. Ei vor putea astfel să realizeze plinătatea vieții conjugale, descrisă de apostol: «Bărbaților, iubiți femeile voastre, după cum Cristos a iubit Biserica». Bărbații trebuie să iubească femeile ca pe propriul lor trup. A iubi femeia sa nu înseamnă a se iubi pe sine? Ori nimeni nu a urât vreodată propriul său trup: dimpotrivă, îl hrănește și-l întreține cum o face Cristos pentru Biserică. Mare e acest mister, eu vreau să spun în raport cu Cristos și Biserica. Dar, în ceea ce vă privește, fiecare să-și iubească soția ca pe sine însuși, iar soția să-și respecte bărbatul" (HVE 24-25).

fr. Iosif Bisoc, OFMConv.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire