pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Cuvinte de viață veșnică.
Sfânta Scriptură în familia creștină
pr. Iosif Bisoc, OFMConv.

Inapoi la cuprins Nr. 118, 08.02.2006
Captivitatea sfântului Paul la Ierusalim și Cezareea (cf. Fap 21,15-26,32) (IV)
Sfântul Paul și regele Agripa (cf. Fap 25,1-26,32)

Înainte de a pleca spre Roma sfântul Paul face apel la judecata cezarului și, datorită conjuncturi favorabile, se întâlnește cu regele Agripa pe care-l cheamă la credință. De fapt, următoarele două capitole din Faptele Apostolilor ne relatează următoarele pericope scripturistice: sfântul Paul cere să fie judecat de împăratul roman (cf. Fap 25,1-12), sfântul Paul prezentat regelui Agripa (cf. Fap 25,13-27), discursul sfântului Paul înaintea regelui Agripa (cf. Fap 26,1-23), sfântul Paul îl cheamă pe regele Agripa la credință (cf. Fap 26,24-32).

După plecarea guvernatorului Felix i-a urmat Porcius Festus [1] și imediat după numirea sa a venit în Palestina și a început o vizită de verificare în provincia pe care i-a fost încredințată (cf. Fap 25,1-12). Ajuns la Ierusalim guvernatorul Festus este întâmpinat de arhierei și de conducători iudeilor pentru a-i expune situația sfântului Paul: de fapt, era o cursă pentru a-l prinde pe apostolul neamurilor și a-l ucide. Sfântul Paul cunoscând foarte bine atât intențiile criminale ale iudeilor, cât și dreptul pe care-l avea ca și cetățean roman, face apel la judecarea sa de către împărat. În scenă sunt prezenți din nou trei protagoniști: guvernatorul roman Festus, arhiereii și conducătorii iudeilor și sfântul Paul. Cel dintâi este un magistrat roman care își începe mandatul cu multă râvnă, vizitând provincia care i-a fost încredințată de către Roma. De fapt, imaginea guvernatorului este ilustrată de către sfântul Luca în mod contradictoriu: pe de o parte, este prezentat drept un funcționar onest, energic, iar pe de altă parte, se complace în a le face iudeilor o favoare. Ce de al doilea protagonist și în acest caz principalul, este grupul aristocrației religioase și laice a Sinedriului: ei se fac purtători de cuvânt ai iudeilor și încercau să-și motiveze acuzațiile împotriva sfântului Paul cu gândul ascuns de a fi trimis la Ierusalim pentru a fi ucis, sau să fie condamnat la moarte de către autoritatea romană. Cel de al treilea protagonist, sfântul Paul, în scurta sa apologie în fața guvernatorului dovedește din spusele sale că este nevinovat și că martori acuzări nu au dovezi împotriva sa. În acest context, sfântul Paul preferă judecata puteri romane din capitala imperiului, în schimbul celei primejdioase de la Ierusalim. De fapt, planul ascuns a lui Dumnezeu în ceea ce privește persoana sfântului Paul se îndreaptă către sfârșit.

Prezentarea sfântului Paul regelui Agripa și a surori sale Berenice îi este de folos apostolului neamurilor pentru a pregăti cea de a treia mare apologie a sa (cf. Fap 25,13-27). În această pericopă ne sunt prezentate personajele povestirii precum și ocazia întâlnirii însoțite de datele esențiale în ceea ce privește situația concretă în care se găsea sfântul Paul. Sfântul Luca se folosește de o construcție literară pentru a reda discuția dintre guvernatorul Felix și regele Agripa în care se amintesc motivul arestării sfântului Paul, disputa acestuia cu reprezentanții iudeilor, precum și apelul făcut de el la autoritatea și la judecata împăratului. Ceea ce este foarte interesant este faptul că guvernatorul Felix îi spune regelui Agripa că analizând situația și acuzațiile care i se aduc sfântului Paul nu a găsit nici un motiv pentru a fi condamnat la moarte și cum el trebuia să-l trimită la Roma cu o scrisoare în care să noteze care îi sunt acuzațiile, el nu știa ce să scrie. Nucleul discuției guvernatorului Felix cu regele îl constă faptul că chestiunea procesului sfântului Paul este legată de subtilități religioase și nu juridice: este vorba despre evenimentul învierii lui Isus Cristos, motiv pentru care el este condamnat la moarte. De fapt, acesta este ecoul mesajului de evanghelizare pe care sfântul Paul l-a făcut cunoscut din primul moment al aderări sale la Biserica creștină, adică credința că Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu venit în lume pentru a o mântui de păcat, iar pătimirea, moarte și înviere sa sunt etapele convertiri omului.

Cel de al treilea discurs apologetic a sfântului Paul (cf. Fap 26,1-23), după cel ținut în fața iudeilor la Ierusalim (cf. Fap 22,1-21) și cel în prezența guvernatorului Felix (cf. Fap 24,10-21), este mult mai amplu și, din punct de vedere literar, mult mai elaborat. Fiind ultimul discurs a sfântului Paul în Palestina înainte de plecarea sa la Roma, autorul sacru dorește să ofere ocazia cititorilor săi de a reconstitui activitatea misionară și de evanghelizare a apostolului neamurilor, sintetizând învățătura plină de mântuire care se găsește în spusele sale. Analizând cu atenție discursul sfântului Paul ne putem da seama cum acesta începe în stil apologetic, ca, mai apoi, să se transforme într-o cateheză, într-o predică, într-un anunț creștin misionar adresat regelui Agripa. Motivul principal atât al discursului apologetic, cât și al celui misionar este bazat pe insistența asupra conformități și asupra continuități credinței și, de aceea, mesajul creștin este constituit din credința iudaică și promisiunile Sfintelor Scripturi cu privire la intervenția lui Dumnezeu în istoria poporului ales. De fapt, expunerea sfântului Paul nu dorea să spună altceva decât că Isus Cristos, prin învierea sa, a devenit centrul de referință și punctul de legătură dintre credința iudaică și cea creștină. Cititorul acestor rânduri poate concluziona că acuzațiile aduse de către iudei sfântului Paul nu sunt justificate, deoarece el crede și anunță ceea ce orice evreu adevărat crede, speră și așteptă: învierea, iar primul dintre ei a fost Isus Cristos.

Ajunși la acest subiect, guvernatorul Festus, tributar concepției filosofiei grecești asupra lumii și a omului, îl consideră nebun, dar această intervenție a sa îi oferă posibilitatea sfântului Paul să-l cheme la credință pe regele Agripa (cf. Fap 26,24-32). Deoarece a proclama învierea unui om era contrar logicii și al raționamentului reacția guvernatorului nu este altceva decât reacția autorități romane, cu tot ceea ce ea reprezenta în acel moment pe harta politică a lumi, față de Biserica creștină. Sfântul Luca nu aprofundează alt discurs legat de conversația dintre guvernator și sfântul Paul, ci își concentrează atenția asupra activități de evanghelizare pe care acesta dorea să o împărtășească atât regelui Agripa, cât și însoțitorilor săi. Prin tot ceea ce spunea sfântul Paul, prin cuvintele și prin atitudinea sa, el demonstrează faptul că învățătura creștină nu este o filozofie sau o doctrină pentru intelect, nu este nici un mit pentru cei inițiați în artele oculte, ci este vorba despre un adevăr și despre un eveniment care a avut loc la Ierusalim și de care sunt la cunoștință toți. În fața acestui adevăr nu poți fi indiferent! Tocmai pentru că știa acest fapt sfântul Paul îl interpelează pe regele Agripa și deoarece el era reprezentantul iudaismului nu putea nega această credință a poporului său. Cu binecunoscuta sa diplomație regele Agripa nu intră în discuție, ci se mulțumește să-i răspundă lapidar și anecdotic, însă ceea ce este cel mai important este faptul că însuși regele îi recunoaște nevinovăția. Singura sa vinovăție este aceea că a anunțat cu trăire mesajul creștin și că a făcut apel la judecata împăratului...

Mesajul învierii lui Isus Cristos este centrul vieți creștinului, iar adeziunea noastră la această învățătură ne poate plasa în multe situații asemănătoare ca aceea a sfântului Paul. Speranța învierii noastre și a sălăjluirii împreună cu Dumnezeu în împărăția sa trebuie să fie o prioritate în viața noastră de credință. Familia creștină se hrănește cu speranța că într-o zi nu vor mai fi despărțiți de timp sau spațiu, de durere și de moarte. Acesta este motivul pentru care suntem obligați să-l facem cunoscut de Dumnezeu, pe Isus Cristos cel înviat în toate circumstanțele vieții.

 

Humanae vitae, 23:

"Conducătorilor, care sunt principalii responsabili ai binelui comun și care pot face atât de mult pentru ocrotirea valorilor morale, le spunem: nu lăsați să se degradeze moralitatea popoarelor voastre; nu acceptați să se introducă pe cale legală în această celulă fundamentală a societății, care este familia, practici contrare legii naturale și divine. Cu totul alta e calea prin care puterile publice pot și trebuie să contribuie la soluționarea problemei demografice: este calea unei bune politici familiale, a unei înțelepte educații a popoarelor, care să respecte atât legea morală, cât și libertatea cetățenilor.

Suntem foarte conștienți de gravele dificultăți în care se află activitățile publice în această privință, în special în țările în curs de dezvoltare. Pentru a veni în ajutorul legitimelor lor preocupări le-am consacrat enciclica noastră Populorum Progressio. Dar cu predecesorul nostru Ioan al XXIII-lea repetăm: «Aceste dificultăți nu trebuie să fie rezolvate prin recurgerea la metode și mijloace care sunt nedemne de om și care nu-și găsesc explicația decât într-o concepție pur materialistă despre om și despre viață. Adevărata soluție se găsește numai în dezvoltarea economică și în progresul social care respectă și promovează adevăratele valori individuale și sociale». Și ar fi o gravă nedreptate să fie făcută responsabilă Providența divină de ceea ce ar depinde de fapt de lipsa de înțelepciune în guvernare, de un simț insuficient al dreptății sociale, de o acaparare egoistă sau de o indolență blamabilă în înfruntarea eforturilor și a jertfelor necesare pentru a asigura ridicarea nivelului de viață al unui popor și al tuturor fiilor săi.

Toate autoritățile responsabile - după cum unele o fac deja în mod lăudabil - să-și reînnoiască cu generozitate eforturile. Iar ajutorul reciproc să nu înceteze de a spori între toți membrii marii familii umane: se deschide un câmp de acțiune aproape nelimitat pentru autoritățile marilor organizații internaționale" (HVE 23).

 

Note

Porcius Festus a fost guvernator roman în Palestina între anii 60-62 d.C. Făcea parte dintr-o familie de patricieni, iar activitatea lui în Palestina se remarcă prin efortul de aplanare a conflictului dintre zeloți și romani: ca funcționar a fost un om cinstit și de încredere.

fr. Iosif Bisoc, OFMConv.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire