pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Cuvinte de viață veșnică.
Sfânta Scriptură în familia creștină
pr. Iosif Bisoc, OFMConv.

Inapoi la cuprins Nr. 105, 09.11.2005
Începutul misiunii printre păgâni (cf. Fap 9,32-12,25) (III)
Persecuția iudaică din Ierusalim împotriva Bisericii creștine (cf. Fap 12,1-25)

Începând cu acest capitol se încheie prima parte a istoriei Bisericii, care are drept centru de gravitație Ierusalimul, chiar dacă orașul sfânt va rămâne în continuare punctul de referință ideal al comunităților creștine. Persecuția declanșată de către regele Irod Agripa consfințește ruptura definitivă a Bisericii creștine cu iudaismul oficial de la Ierusalim, deoarece primele victime ale represiuni sunt doi apostoli de marcă: apostolul Iacob, "fratele Domnului", decapitat și victimă a fanatismului religios și sfântul Petru, întemnițat și constrâns să părăsească orașul. Schema după care vom analiza pericopele scripturistice este următoarea: decapitarea apostolului Iacob și arestarea sfântului Petru (cf. Fap 12,1-5), eliberarea minunată a sfântului Petru (cf. Fap 12,6-19), moartea regelui Irod Agripa (cf. Fap 12,20-23), Barnaba și Saul se întorc la Antiohia (cf. Fap 12,24-25).

Această a patra persecuție ne aduce în prim plan două episoade, strâns legate între ele, care îi au drept protagoniști pe apostolii Iacob și Petru: primul ucis, al doilea întemnițat (cf. Fap 12,1-19). Faptele de cruzime subliniate de sfântul Luca, notează progresivitatea conflictualității dintre iudei și prima comunitate creștină, iar elementul de noutate constă în faptul că se trece de la amenințări și de la lovituri (cf. Fap 5,40), la uciderea și întemnițarea apostolilor. Acțiunea extrem de violentă și persecuția creștinilor este atribuită regelui Irod Agripa care, în scurtul timp în care a condus țara, a căutat să-și asigure consensul iudeilor printr-o politică bazată pe represiunea creștinilor. Pentru a satisface setea de sânge a opozanților Bisericii creștine, și văzând că acest lucru este pe placul lor, Irod îl martirizează pe apostolul Iacob, cu gândul că în acest fel îi va câștiga pe farisei și saducei de partea sa.

Tot în aceeași perspectivă se înscrie și arestarea sfântului Petru, însă eliberarea sa minunată reprezintă intervenția revelatoare a lui Dumnezeu în viața Bisericii primare (cf. Fap 12,6-19). Protagonistul primei părți a povestirii este "îngerul Domnului" (cf. Fap 12,7-10), adică mesagerul divin care actualizează planul lui Dumnezeu; protagonista celei de a doua părți este Biserica creștină care se roagă pentru el. În toate aceste rânduri se pot întrevedea strânsa legătură între persecuție și rugăciune, între planul lui Dumnezeu, care se actualizează în persoana sfântul Petru, și Biserica creștină, strânsă în jurul Domnului ei, în rugăciune. Eliberarea miraculoasă din închisoare reprezintă pentru sfântul Petru confirmarea misiunii sale și a faptului că nimic nu este întâmplător, ci este un plan divin în viața oricărui credincios. Întâlnirea sfântului Petru cu frații comunității din Ierusalim se concretizează prin faptul că el le vorbește despre minunea pe care Dumnezeu a înfăptuit-o și, în același timp, le temperează entuziasmul pentru-un avertisment: "Duceți vestea despre aceasta lui Iacob și fraților!" (Fap 12,17). Pericopa se încheie cu execuția paznicilor închisorii și cu plecare lui Irod în Cezareea: de fapt, sfântul Luca dorește să le spună cititorilor să că ultimul cuvânt în toate evenimentele istoriei nu-l au cei care doresc să stăpânească lumea prin violență și ură, ci Dumnezeu este stăpânului vieții și al istoriei.

Cele patru versete care formează pericopa privind moartea regelui Irod Agripa completează imaginea de ansamblu a povestiri precedente, unde se amintește de persecuția declanșată de către acesta împotriva Bisericii din Ierusalim (cf. Fap 12,20-23). Analizând cu atenție ceea ce sfântul Luca le spune conaționalilor săi, reiese cu multă claritate că el dorește să-i avertizeze asupra modului în care pier cei care persecută și care vor să ia locul lui Dumnezeu și se autointitulează "Domni ai istoriei"! Irod Agripa întrupează pe aceia care s-au crezut, în întreaga istorie umană, drept dumnezei și stăpânitori ai pământului, dar care până la urmă, mor disperați și plini de rușine.

Cele două versete finale ale acestei pericope (cf. Fap 12,24-25) disting contrastul dintre regele Irod Agripa și Barnaba și Saul: în timp ce persecutorul Bisericii din Ierusalim moare într-o formă infamă, "Cuvântul lui Dumnezeu", printr-un dinamism extraordinar, crește și se răspândește pretutindeni. Această putere de neoprit a cuvântului lui Dumnezeu se datorează intervenției lui Isus Cristos cel înviat și a acceptării sale în conștiințele oamenilor. Înainte de a încheia această primă pagină minunată a formării Bisericii creștine la Ierusalim, sfântul Luca îi prezintă pe protagoniștii paginilor următoare: Barnaba și Saul, de asemenea, și pe Ioan, cel numit Marcu.

Un rol deosebit în formarea sănătoasă, umană și spirituală, a familiilor creștine îl are rugăciunea și încrederea în Dumnezeu, deoarece așa cum am putut să ne dăm seama din pericopele celui de al XII-lea capitol al Faptelor Apostolilor, numai acele persoane care știu să-l descopere pe Isus Cristos în toate evenimentele vieții proprii, pot înțelege misterul mântuirii.

 

Enciclica Humanae vitae:

"Datoria foarte gravă de a transmite viața umană, care face din soți colaboratori liberi și responsabili ai Creatorului, a fost întotdeauna pentru aceștia izvor de mari bucurii, însoțite totuși uneori de dificultăți și suferințe. În toate timpurile împlinirea acestei datorii a pus conștiinței soților probleme serioase, dar evoluția recentă a societății a antrenat atari schimbări încât s-au pus noi probleme pe care Biserica nu putea să le ignore, într-un domeniu care atinge așa de aproape viața și fericirea oamenilor.

Schimbările survenite sunt într-adevăr deosebite și de mai multe feluri. E vorba mai întâi de rapida dezvoltare demografică. Mulți manifestă teama că populația mondială va crește mai rapid decât resursele pe care le are la dispoziție; urmează o neliniște crescândă pentru multe familii și popoare în curs de dezvoltare și e mare tentația autorităților de a se împotrivi acestui pericol prin măsuri radicale. În plus, condițiile de muncă și de locuit, precum și exigențele sporite în domeniul economic, ca și în cel al educației, fac adesea dificilă azi datoria de a crește în mod decent un mare număr de copii. Asistăm de asemeni la o evoluție nu numai în modul de a considera valoarea ce se atribuie iubirii conjugale în căsătorie, ca și în modul de a aprecia semnificația actelor conjugale în raport cu această iubire.

În sfârșit, trebuie să se ia în considerare mai presus de toate faptul că omul a realizat progrese uimitoare în stăpânirea și organizarea rațională a forțelor naturii, astfel încât tinde să extindă această dominație asupra ființei sale luate în ansamblul ei: trup, viața psihică, viața socială până la legile care reglementează transmiterea vieții.

O asemenea stare de lucruri ridică noi probleme. Date fiind condițiile vieții moderne, dată fiind importanța relațiilor conjugale pentru armonia între soți și pentru fidelitatea lor reciprocă, n-ar fi cazul de a revizui normele morale în vigoare până acum, mai ales dacă se consideră că ele nu pot fi observate fără sacrificii, uneori eroice?

Mai mult, extinzând la acest domeniu aplicarea așa zisului principiu «al totalității», nu s-ar putea admite că intenția unei fecundități mai puțin abundente, dar mai raționale să transforme intervenția prin care se înlătură material fecundarea într-un licit și înțelept al nașterilor? Nu s-ar putea admite, cu alte cuvinte, că finalitatea procreației privește ansamblul vieții conjugale mai degrabă decât fiecare dintre actele sale? Dat fiind simțul sporit al responsabilității omului modern ne întrebăm dacă nu a sosit momentul pentru el de a se încredința mai degrabă rațiunii și voinței sale decât ritmurilor biologice ale organismului său datoria de a transmite viața.

Astfel de probleme cer de la magisteriul Bisericii o reflexie nouă și aprofundată asupra principiilor doctrinei morale a căsătoriei: doctrină bazată pe legea naturală, luminată și îmbogățită prin revelația divină.

Nici un creștin nu va putea să nege că aparține magisteriului Bisericii faptul de a interpreta, chiar și legea morală naturală. Este de necontestat, într-adevăr, după cum au declarat-o de mai multe ori predecesorii noștri, că Isus Cristos comunicând lui Petru și apostolilor autoritatea sa divină și trimițându-i sa învețe poruncile sale la toate popoarele, îi orânduia păstrători și interpreți autentici ai oricărei legi morale, nu numai ai legii evanghelice, dar și ai legii naturale. De fapt și legea naturală este expresia voinței lui Dumnezeu. Observarea ei este la fel de necesară pentru mântuire.

Împlinind această misiune a sa, Biserica a dat întotdeauna, dar mai insistent în epoca recentă, documente corespunzătoare privind atât natura căsătoriei, cât și justa folosire a drepturilor conjugale și datoriile soților.

Însăși conștiința acestei misiuni ne-a determinat să confirmăm și să lărgim comisia de studiu pe care predecesorul nostru Ioan XXIII, de pie memorie, a constituit-o în martie 1963. Această comisie, care cuprindea, în afară de numeroși specialiști din diferite discipline și cupluri, avea drept scop nu numai să adune păreri asupra noilor probleme privind viața conjugală privind o corectă reglementare a natalității, dar și să furnizeze elemente potrivite de informare, pentru ca magisteriul să poată da un răspuns adecvat, așteptat nu numai de creștini, dar și de opinia publică mondială.

Cercetările acestor experți, ca și aprecierile și sfaturile pe care ni le-a furnizat, fie în mod spontan, fie la cererea noastră expresă numeroși frați în episcopat, ne-au permis să cântărim mai bine toate aspectele acestei probleme complexe. De aceea exprimăm tuturor din inimă mulțumirea noastră.

Totuși concluziile la care ajunsese comisia nu puteau să fie considerate de noi ca definitive, nici să ne dispenseze de a examina în mod personal această gravă problemă, între altele pentru că în comisie nu fusese realizat un acord deplin asupra normelor morale de propus și mai ales pentru că apăruseră anumite criterii de soluționare care se îndepărtau de doctrina morală asupra căsătoriei propusă cu constantă fermitate de magisteriul Bisericii. De aceea, examinând cu atenție documentația care ne-a fost înaintată, după reflexii chibzuite și rugăciuni asidue, ne propunem să dăm acum, în virtutea mandatului pe care Cristos ni l-a încredințat, răspunsul nostru la aceste grave probleme" (HVE 1-6).

 

Nota 1: Enciclica Humanae vitae, a papei Paul al VI-lea, promulgată la Roma, în ziua de 25 iulie 1968, privind reglementarea nașterilor este adresată "Venerabililor frați, patriarhi, arhiepiscopi, episcopi și alți ordinari ai locului de pace și comunicare cu Scaunul Apostolic, clerului și credincioșilor, lumii catolice și tuturor oamenilor de bunăvoință".

fr. Iosif Bisoc, OFMConv.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire