pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Cuvinte de viață veșnică.
Sfânta Scriptură în familia creștină
pr. Iosif Bisoc, OFMConv.

Inapoi la cuprins Nr. 104, 02.11.2005
Începutul misiunii printre păgâni (cf. Fap 9,32-12,25) (II)
Sfântul Petru la Ierusalim (cf. Fap 11,1-30)

Prin acest capitol al Faptelor Apostolilor, sfântul Luca aduce în atenția cititorilor săi marele dar pe care Dumnezeu l-a făcut păgânilor: acceptarea lor în rândul membrilor Bisericii sale. Cele două pericope scripturistice care formează această secțiune - sfântul Petru explică primirea păgânilor la botez (cf. Fap 11,1-26) și ajutoarele din partea creștinilor pentru frații din Ierusalim (cf. Fap 11,27-30) - sunt emblematice în ceea ce privește perseverența apostolilor în transmiterea mesajului creștin tuturor oamenilor și în ajutorul frățesc dintre comunitățile primare.

Prezența sfântului Petru la Ierusalim și explicația pe care acesta o dă comunității creștine de acolo în legătură cu primirea păgânilor la botez sunt strâns legate de pericopele anterioare și de convertirea centurionului Corneliu (cf. Fap 11,1-18). Explicarea evenimentelor de la Cezareea, făcută de sfântul Petru, se transformă într-o cateheză, deoarece problemele și întrebările puse Bisericii, atât de comunitatea elenă, cât și de comunitatea iudaică, își găsesc un răspuns în misiunea sa. Locul expunerii sfântului Petru nu este unul conjunctural, ci Ierusalimul, deoarece trebuia să prefigureze Biserica centrală, locul de plecare și de venire a oricărei misiuni evanghelice a primilor apostoli ai lui Isus Cristos. De fapt, comunitatea din Ierusalim reprezenta rezidența apostolilor, reprezentanții autorizați și autoritari și nucleul originar și istoric al comunității creștine. Din citirea acestor rânduri ne putem da seama cât de mari puteau fi prejudecățile primilor discipoli ai lui Isus Cristos în ceea ce privește legile și cutumele Vechilului Testament: legea tabu, care interzicea iudeilor să ia masa împreună cu păgânii, este înlocuită cu legea iubirii și a mântuirii, proprie Noului Testament. Penetrarea creștină în lumea păgână, după confirmarea acestei misiuni din partea sfântului Petru prin conferirea botezului centurionului Corneliu, este consolidată prin fondarea primei comunități creștine într-un mare centru păgân: Antiohia (cf. Fap 11,19-26). Dacă Cezareea era centrul autenticității teologice a misiunii păgânilor, Antiohia era centrul concretizării sale practice. Ierusalimul rămânea centrul original și istoric al Bisericii creștine, dar noul centru dinamic era Biserica fondată de un grup de fugari: de fapt, centrul misionar în lumea greco-romană va fi Antiohia și nu Ierusalimul. Activitatea misionară din Antiohia și concordanța dintre viața trăită de membrii comunități și învățăturile primite de la Isus Cristos prin intermediul apostolilor, le aduce, pentru prima dată, titlul de "creștini", adică de discipoli autentici ai învățăturilor Dumnezeului celui Viu.

Pentru sfântul Luca, raportul dintre comunitățile creștine, dintre Bisericile locale nu este unul de concurență, ci de comuniune și solidaritate (cf. Fap 11,27-30). Datorită activității misionare pline de entuziasm, comunitatea din Ierusalim îi trimite pe Barnaba și Saul din Tars (viitorul apostol Paul), iar prin intermediul lor se oferă acestei noi comunități din Antiohia deplina recunoaștere. Drept răspuns la acest gest generos din partea comunității din Ierusalim, biserica din Antiohia trimite o delegație formată din cei doi misionari și cateheți, Barnaba și Saul, care duc Bisericii-mamă din Ierusalim ajutoarele strânse pentru necesitățile creștinilor. Prin intermediul acestui schimb de persoane și de bunuri materiale se exprimă și se cimentează unitatea dintre Bisericile locale. Toate aceste motive, cu caracter teologic și eclezial, ne dau o perspectivă corectă în ceea ce privește modul în care Biserica trebuie să acționeze și să fie solidară în interiorul ei la începutul celui de al treilea mileniu creștin.

Pasajele scripturistice mai sus amintite ne oferă o multitudine de piste de reflecție în ceea ce privește modul prin care familia creștină trebuie să se implice în viața ecleziastică. Primirii cuvântului și a discipolilor săi, trebuie să le răspundă generozitatea și solidaritatea tuturor. Pentru a fi numit, într-adevăr, creștin nu este suficient numai a primi botezul, ci a-l întrupa în viața și activitatea de zi cu zi.

 

Familiaris consortium, 86:

"Vouă soților, vouă taților și mamelor din familie;

Vouă tinerilor și tinerelor, care sunteți viitorul și speranța Bisericii și a lumii... și veți fi nucleul vital și dinamic al familiei în mileniul al treilea care se apropie;

Vouă, venerabililor și iubiților frați în episcopat și în preoție, vouă iubiților fii - călugări și călugărițe - suflete consacrate lui Dumnezeu, care dați mărturie celor căsătoriți despre adânca iubire a lui Dumnezeu;

Vouă tuturor oamenilor cu judecată dreaptă, care - oricine ați fi - sunteți îngrijorați de soarta familiei;

Către voi toți se îndreaptă sufletul meu la sfârșitul acestei exortații apostolice.

Viitorul omenirii depinde de familie!

Este absolut necesar și urgent ca fiecare om de bună voință, să se străduiască, pentru a salva și promova valorile și cerințele familiei.

Deosebită sforțare trebuie să cer de la fiii Bisericii. Ei care prin credința lor cunosc pe deplin planul minunat al lui Dumnezeu, au un motiv în plus pentru a le sta la inimă realitatea familiei în timpul nostru de încercare și de har.

Ei trebuie să iubească deosebit de mult familia. Aceasta este o poruncă concretă și exigentă.

A iubi familia, înseamnă a ști să-i stimezi valorile și posibilitățile, promovându-le mereu.

A iubi familia înseamnă a te strădui pentru a-i pregăti un mediu înconjurător, care s-o ajute la dezvoltare. Formă excelentă de iubire a familiei este aceea de a reda familiei creștine de azi motive de a se încrede în ea însăși, în propriile bogății ale naturii umane și ale harului, încredere în misiunea pe care i-a încredințat-o Dumnezeu, tocmai azi când familia este încercată de lipsa confortului și îngrijorată de greutățile sporite ale vieții. «Familiile noastre trebuie să-și afle elanul de la început. Trebuie să-l urmeze pe Cristos».

Creștinii au obligația de a vesti cu bucurie și convingere «vestea bună» a familiei, care are absolută nevoie să asculte din nou și să înțeleagă cuvintele autentice, care îi descoperă identitatea, resursele interioare și importanța misiunii ei în cetatea oamenilor și în cetatea lui Dumnezeu.

Biserica cunoaște calea pe care familia poate pătrunde în adâncul comorilor adevărurilor, care pot să redreseze familia. Ea a învățat această cale la școala lui Cristos și a istoriei, fiind pusă în evidență de lumina Duhului Sfânt. Ea nu impune această cale, dar simte în sine exigența stăruitoare de a o propune - fără teamă - tuturor cu mare încredere și speranță, cu toate dă-și dă seama că această cale implică suferință... Însă prin cruce, prin suferință, familia poate ajunge la plinătatea ființei și perfecțiunii iubirii sale.

Doresc - în sfârșit - să invit pe toți creștinii să colaboreze, cordial și curajos, cu toți oamenii de bunăvoință, ca să trăiască viu responsabilitatea care le revine în serviciul familiei.

Toți cei care se dedică binelui familiei - fie în sânul Bisericii, fie inspirați de dânsa, individual sau asociați în mișcări sau alte grupuri - află adesea lângă ei persoane sau diferite instituții, care lucrează pentru același scop. Fideli valorilor evangheliei și ale omului și în respectul unui legitim pluralism de inițiative, această colaborare va putea să favorizeze o rapidă și integrală promovare a familiei.

Și acum, încheind acest mesaj pastoral, care vrea să atragă atenția asupra problemelor familiei creștine - probleme grave dar fascinante în același timp - doresc să cer protecția familiei din Nazaret.

După planul plin de milă al lui Dumnezeu, familia din Nazaret a fost locul unde a trăit ascuns mulți ani fiul lui Dumnezeu, deci această Sfântă Familie este prototipul și icoana tuturor familiilor creștine. Această familie din Nazaret, unică în lume, a avut existența ascunsă, fără zgomot, într-un mic târgușor din Palestina, a fost încercată de sărăcie, persecuție și exil, preamărind pe Dumnezeu în chip incomparabil de mare și pur nu va înceta să asiste familiile creștine și toate familiile lumii la împlinirea statornică a datoriilor și încercărilor vieții, în deschiderea generoasă a inimii către lipsurile altora și la împlinirea, cu bucurie, a planului lui Dumnezeu asupra lor.

Sfântul Iosif «omul drept», muncitor neobosit, apărător zelos al comorilor încredințate lui, să apere familiile creștine, să le păstreze și să le lumineze mereu.

Fecioara Maria, mama Bisericii, să fie mama «bisericii domestice», familia, și grație ajutorului ei de mamă - fiecare familie creștină să poată deveni cu adevărat o «mică biserică», în care să se oglindească și să reînvie misterul bisericii lui Cristos. Ea - sluga credincioasă a lui Dumnezeu să fie pilda de împlinire umilă și generoasă a voinței lui Dumnezeu. Ea - maica îndurerată la picioarele crucii - să întărească familiile creștine în suferințe și să șteargă lacrimile celor care suferă pentru greutățile familiei.

Și Cristos Domnul, împăratul universului și al familiilor, să fie prezent - ca la nunta din Cana Galileii - în fiecare familie creștină pentru ca să-i dea lumină, bucurie, seninătate și tărie. De la el cer eu azi - în ziua închinată împărăției lui Universale - ca fiecare familie să-și aducă aportul generos pentru viitorul împărăției sale în lume, «împărăția adevărului și a vieții, împărăția sfințeniei și a harului, împărăția dreptății, a iubirii și a păcii», către care se îndreaptă istoria.

Lui, Fecioarei Maria și Sfântului Iosif, încredințăm azi fiecare familie.

În mâinile lor și inimilor lor le fac această exortațiune, pentru ca ei s-o ducă la voi, venerabili frați și iubiți fii, să vă deschidă inimile voastre la lumina pe care evanghelia o răspândește în fiecare familie.

Pe toți și pe fiecare din voi vă asigur de rugăciunile mele neîntrerupte și vă împart din inimă binecuvântarea apostolică în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt. Amin" (FC 86).

fr. Iosif Bisoc, OFMConv.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire