pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Cuvinte de viață veșnică.
Sfânta Scriptură în familia creștină
pr. Iosif Bisoc, OFMConv.

Inapoi la cuprins Nr. 103, 26.10.2005
Începutul misiunii printre păgâni (cf. Fap 9,32-12,25) (I)
Activitatea misionară a sfântului Petru în Iudeea și Cezareea (cf. Fap 9,32-10,48)

Cu povestirea centurionului Corneliu, se ajunge la un punct central al Faptelor Apostolilor care denotă că rolul pe care îl are Biserica creștină este acela de a transmite mesajul mântuirii întregii omeniri. După cum se vede foarte bine, centrul acțiunii nu mai este Ierusalimul, iar interlocutorii nu mai sunt iudeii, ci atenția se îndreaptă către cetățile păgâne și către persoane care nu fac parte din poporul lui Israel. Misiunea de evanghelizare a sfântului Petru se desfășoară între vindecări trupești, este cazul vindecării lui Eneas și al învierii lui Tabita, și vindecări sufletești, este vorba despre convertirea centurionului Corneliu și a păgânilor care ascultau învățătura sa. Ne vom putea de mai bine seama de acest fapt urmărind pericopele expuse de sfântul Luca: sfântul Petru îl vindecă pe Eneas (cf. Fap 9,32-35), învierea lui Tabita (cf. Fap 9,36-43), convertirea centurionului Corneliu (cf. Fap 10,1-33), discursul lui Petru în casa lui Corneliu (cf. Fap 10,34-43), Duhul Sfânt este dat și păgânilor (cf. Fap 10,44-48).

În climatul de pace și progres care caracterizează acest moment al Bisericii, sfântul Luca ne aduce în atenție două episoade care se centrează asupra sfântului Petru, protagonistul noii deschideri către neamurile păgâne, reprezentate prin centurionul Corneliu. Prima vindecare este legată de orașul Lida și de noul frate în credință, Eneas (cf. Fap 9,32-35). Povestirea vindecării urmează o schemă binecunoscută Sfintei Scripturi: prezentarea bolnavului, menționarea duratei bolii, vindecarea (prin gesturi sau cuvinte), vindecarea constatată și reacția martorilor. Dar, dincolo de schema prezentată, stă mesajul pe care-l aduce această vindecare: cuvintele cheie, care însoțesc vindecarea, sunt: "Eneas, Isus Cristos te vindecă". Autorul vrea să spună prin aceasta că acela care lucrează în mod eficace prin cuvintele și prin persoana sfântului Petru este Isus Cristos.

În aceeași ordine de idei vine și învierea lui Tabita din Iope (cf. Fap 9,36-43). Acest eveniment minunat este un crescendo: se trece de la o vindecare a unui paralitic la învierea unei persoane. Este demn de notat faptul că această persoană, Tabita, făcea parte din grupul care se ocupa de întreținerea noii comunități și de bunul mers al ei: acest fapt se deduce din zelul și preocuparea cu care întreaga comunitate se îngrijește ca sfântul Petru să vină în mijlocul lor. Și în acest caz trebuie să privim la mesajul spiritual care ne este redat de către pericopă. Forța care dă viață lui Tabita este puterea mântuitoarea a lui Isus Cristos, Domnul înviat și puternic al istoriei, care redă viața cui voiește. După acest fapt, mișcarea de adeziune către noua învățătură devine tot mai mare și mulți caută să aprofundeze noul stil de viață și noua mărturie a apostolului Petru.

Convertirea centurionului Corneliu și a familiei sale reprezintă un pas hotărâtor al deschiderii Bisericii primare la primirea în rândurile ei a popoarelor păgâne (cf. Fap 10,1-33). Ampla povestire a sfântului Luca începe în Cezareea unde locuiește centurionul Corneliu, primul destinatar al revelației divine, cel care își trăiește viața, împreună cu familia sa, după preceptele conștiinței sale și, pe deasupra, este un simpatizant al legii iudaice. Oficial al armatei romane, Corneliu se dedică la fapte de milostenie și, în același timp, este un om al rugăciunii, lucru care nu trebuie neglijat în contextul cultural al timpului. Ceea ce este de remarcat în prezentarea acestei pericope sunt cele două caracteristici ale acestui păgân: religiozitatea sa și generozitatea în ajutarea poporului iudaic. În acest fel, Corneliu urma, fără să-și dea seama, fericirile proclamate de Isus Cristos, iar inițiativa divină îl alege tocmai pe el pentru a-i fi descoperită și indicată calea mântuirii, ca răspuns la pietatea sa și a deschiderii sufletești de care dă dovadă. Viziunea pe care o are sfântul Petru în timpul rugăciunii este explicația și îndemnul prin care Isus Cristos îi descoperă dorința sa de a fi cunoscut și primit de către păgâni. În timpul experienței mistice, sfântul Petru primește din partea lui Dumnezeu acea convingere "culturală" și religioasă, deoarece cea la nivelul credinței era deja primită în timpul Rusaliilor, de a putea primi, fără nici o discriminare, în Biserică și în noul popor mesianic, pe toți indiferent de ceea ce ei reprezentau pentru mai marii religioși. În acest context, toate clasele sociale, păgânii, sau cei care nu puteau să revendice apartenența la poporul ales la lui Iahve, sunt în măsură, datorită acestei viziuni a sfântului Petru, să primească harul mântuirii și să se considere moștenitori ai Împărăției lui Dumnezeu, în măsura în care știu să răspundă chemării divine. Întâlnirea celor doi protagoniști ai povestirii, sfântul Petru și centurionul Corneliu, oferă cititorilor posibilitatea de a analiza două itinerarii diferite, dar amândouă gratuite și providențiale, date de către Dumnezeu, care ajung la un numitor comun: mântuirea omului. Sfântul Petru, iluminat și condus de puterea Duhului Sfânt și a viziunii pe care o avusese, îl întâlnește pe Corneliu, care fusese anunțat de către un înger de faptul că rugăciunea sa a fost ascultată de Dumnezeu. Schimbul și comunicarea reciprocă a acestor viziuni duc din nou la numitorul comun: Dumnezeu. Nu întâmplarea sau dorința umană a făcut posibilă această întâlnire, ci harul lui Dumnezeu și dorința arzătoarea a lui Corneliu exprimată în rugăciune. În această atmosferă de profundă armonie și iubire, toți cei prezenți sunt pregătiți să primească mesajul mântuitor al lui Dumnezeu.

Discursul sfântului Petru în casa lui Corneliu (cf. Fap 10,34-43) este o formă explicită de cateheză, care are drept scop final acceptarea botezului și înscrierea celor botezați în noua familie creștină. Din explicațiile pe care sfântul Petru le dă iese în evidență modalitatea prin care omul, indiferent din ce categorie sau națiune face parte, se face părtaș la mântuire. De fapt, sfântul Petru se folosește de faptele concrete și de evenimentele la care este martor pentru a anunța kerygma, adică vestea mântuitoare pentru toți omenii și, în cele din urmă, pentru a indica ceea ce trebuie să facă omul pentru a se mântui: credința în Dumnezeu, în Isus Cristos cel mort și înviat, ne dă iertarea păcatelor, adică viața veșnică sau mântuirea. Întregul discurs este centrat pe explicarea deschisă a mesajului creștin și prin anunțarea deschisă a esenței evangheliei care este un anunț de pace, de eliberare, de dreptate și de mântuire pe care Dumnezeu îl oferă fiecărui om în parte.

Darul Duhului Sfânt și botezul păgânilor (cf. Fap 10,44-48) este inițiativa și acțiunea lui Dumnezeu în viața nu numai a centurionului Corneliu, ci și a întregii omeniri. Din redactarea acestei pericope se poate foarte bine observa că prin coborârea Duhului Sfânt asupra lui Corneliu și a familiei sale începe o nouă etapă în cadrul Bisericii creștine: primirea păgânilor în rândul credincioșilor. De fapt, prin evenimentul coborârii Duhului Sfânt asupra păgânilor ne putem da seama de două aspecte esențiale: inițiativa radicală și gratuită din partea lui Dumnezeu și asimilarea experienței coborârii Duhului Sfânt asupra lui Corneliu cu același eveniment care a avut loc la Rusalii cu apostolii. Prin coborârea Duhului Sfânt asupra păgânilor, va fi scoasă din concepția și practica creștină obiceiul prin care aceștia din urmă trebuia obligatoriu să îmbrățișeze, mai întâi, legea iudaică, pentru ca, mai apoi, să devină creștini. Sfântul Petru subliniază faptul că nu mai este nevoie ca aceștia să se taie împrejur pentru a face parte din Biserică, ci le este de ajuns botezul și puterea Duhului Sfânt. În acest caz, botezul creștin în numele lui Isus Cristos ratifică alegerea făcută de credincios pentru Dumnezeu și îi include în Biserica sa. Așadar, prin botezul primit de către păgâni, se deschide larg poarta spre mântuire tuturor acelora care doreau o schimbarea radicală a vieții și li se oferea o nouă perspectivă și un nou curaj pe drumul mântuirii.

Relația dintre Duhul Sfânt și botez este una existențială, fără de care nici un creștin nu poate să supraviețuiască: ceea ce Biserica oferă credinciosului prin botez și prin mir este o desăvârșire a lucrării mântuitoare a lui Dumnezeu pentru om. În acest context, familia creștină este invitată să redescopere primele momente ale credinței sale, în care iertarea păcatelor, prin taina botezului, și întărirea în credință, prin puterea Duhului Sfânt, sunt elemente esențiale pentru creștere și mântuire.

 

Familiaris consortium, 85:

"Doresc să mai adaug un cuvânt pentru o categorie de persoane pe care, din cauza condițiilor în care trăiesc, adesea nu din voința lor proprie, le consider alături de inima lui Isus și vrednice de iubirea și grija afectivă a Bisericii și a păstorilor sufletești.

Sunt în lume multe persoane care, din nefericire, nu pot fi circumscrise în nici un fel cu ceea ce noi numim familie în sens propriu. Numeroși oameni trăiesc în condiții de enormă sărăcie, unde promiscuitatea și instabilitatea raporturilor și lipsa extremă de cultură nu pot îngădui felului lor de viață să-l numim cu adevărat familie. Sunt apoi alte persoane care, din diferite motive, au rămas singure pe lume. Cu toate acestea, și pentru ele există o «veste bună a familiei».

Deja am vorbit despre extrema necesitate de a se lucra pe teren politic, în favoarea celor care trăiesc în extremă sărăcie, spre a fi ajutați să treacă peste aceste condiții neumane de depresiune morală. Este o datorie care privește solidar întreaga societate, dar în chip special autoritățile în puterea funcției și responsabilității care derivă din funcție, precum și familiilor vecine care trebuie să aibă și să le arate multă bunăvoință de a le ajuta și înțelege.

Marea familie, care este Biserica, trebuie, mai mult decât în alte cazuri, să deschidă porțile pentru a primi pe acei care nu au familii naturale; este vorba, în concret, de familia diecezană și parohială, precum și de comunitățile ecleziale de la baza mișcării apostolice. În lumea aceasta nimeni nu este lipsit de familie: Biserica este casa și familia tuturor, mai ales pentru cei care sunt «împovărați și obosiți»" (FC 85).

fr. Iosif Bisoc, OFMConv.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire