pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Cuvinte de viață veșnică.
Sfânta Scriptură în familia creștină
pr. Iosif Bisoc, OFMConv.

Inapoi la cuprins Nr. 101, 12.10.2005
Răspândirea credinței în afara Ierusalimului (cf. Fap 6,8-9,31) (II)
Misiunea diaconul Filip (cf. Fap 8,1-40)

În continuarea scrierii sale, sfântul Luca ne propune o nouă secțiune pe care o putem intitula "misiunea diaconului Filip". Așa după cum în capitolul precedent întreaga acțiune se desfășoară în jurul persoanei diaconului martir Ștefan, tot la fel acest capitol se concentrează asupra activității misionare a diaconului Filip. Două scene simetrice însoțesc această redactare scripturistică, în care, alături de imaginea de "evanghelist" a lui Filip, găsim și pe cea de carismatic care duce mesajul creștin până la "capătul" lumii. De fapt, structura celui de al VIII-lea capitol este următoarea: începutul prigoanei creștine în Ierusalim (cf. Fap 8,1-3), misiunea lui Filip în Samaria (cf. Fap 8,4-8), vrăjitorul Simon (cf. Fap 8,9-25), diaconul Filip botează pe trezorierul curții etiopiene (cf. Fap 8,26-40).

Legătura dintre moartea sfântului Ștefan și persecutarea Bisericii de către Saul (viitorul apostol al neamurilor, Paul) este descrisă la începutul capitolului (cf. Fap 8,1-3). Menționarea numelui lui Saul și conectarea sa la persecuția Bisericii din Ierusalim și din împrejurimi este făcută din punct de vedere teologic, deoarece așa cum sfântul diacon Ștefan moare martir pentru numele lui Isus Cristos, tot așa și sfântul Paul își va da viața pentru transmiterea mesajului creștin la popoarele păgâne.

Autorul Faptelor apostolilor, odată cu povestirea misiunii diaconului Filip, atinge două obiective: arată progresiva extindere a Bisericii creștine după proiectul trasat de Isus Cristos cel înviat și revelează superioritatea vieții creștine împotriva magiei ambientului (cf. Fap 8,4-8). Pericopa scripturistică ne vorbește despre Filip, unul dintre cei șapte diaconi constituiți de către apostoli, care, datorită persecuției iudaice provocată odată cu moartea sfântului Ștefan, anunță mesajul evangheliei pentru prima dată în ținutul Samariei. Puterea cuvântului și a minunilor diaconului Filip îi mișcă pe ascultători și-i determină să creadă cele spuse de către el. Mesajul creștin centrat pe Isus Cristos, Mesia trimis de Dumnezeu pentru mântuirea omului, găsește un teren fertil în sufletul celor din Samaria. De fapt, activitatea misionară a lui Filip, desfășurată după o metodă clasică (cuvântul de viață veșnică urmat de "semne"), obține un succes imediat. Bucuria mesianică ce cuprinde cetatea care, de fapt, este consecința firească a experienței și a contactului cu puterea eliberatoare a evangheliei, caracterizează climatul spiritual al noilor convertiți din Samaria, așa după cum se întâmplase după Rusalii și în Ierusalim.

Însă activitatea diaconului Filip intră în contrast cu cea a magului Simon (cf. Fap 8,9-25). Acesta își desfășura lucrarea de mult timp în Samaria, însă intră în criză din cauza mesajului creștin prezentat de Filip. Este interesant faptul că Simon, prin practicile sale magice, atrăgea mulțimea, dar în fața evangheliei se botează împreună cu ceilalți; în versetul al XIII-lea suntem avertizați însă că această convertire a sa avea o intenție ascunsă, fiind atras de semnele și minunile săvârșite de Filip. Datorită succesului repurtat de evanghelie, în Samaria vin apostolii Petru și Ioan ca reprezentanți ai comunității din Ierusalim și, prin rugăciune și impunerea mâinilor, cei botezați primesc puterea Duhului Sfânt. După acest pentecoste în miniatură, Simon intră în conflict cu sfântul Petru datorită intenției sale de a da bani pentru a primi putere divină. Noutatea extraordinară a Duhului Sfânt, a puterii sale de a converti și de a face minuni, cu toată probabilitatea, îl impresionează pe magul Simon care dorește să primească această putere prin mijloace neoneste: de fapt, este vorba despre înfruntarea dintre puterea apostolilor și practicile vrăjitorești din Samaria. Reprezentatul magiei, Simon, convertit pe jumătate, interpretează semnele exterioare ale Duhului Sfânt transmise de către apostoli după logica artei magiei. Pentru magul Simon oferta sa este o investiție optimă: banii oferiți devin materie primă pentru "puterea magică", marfă de schimb pentru creșterea prestigiului său și a puterii sale. Reacția sfântului Petru este pe măsură: nu poate fi vorba despre nici o legătură între bani și Duhul Sfânt, între dăruirea gratuită din partea lui Dumnezeu a harurilor sale și intenția meschină a omului de a-și însuși puteri pentru a controla sufletele oamenilor! Prin avertismentul dat de către sfântul Petru lui Simon magul, se dă, de fapt, un avertisment întregii comunități creștine care, dacă se lasă condusă de setea de bani și de putere, riscă să piardă viața veșnică [1].

Convertirea și botezarea trezorierului curții etiopiene de către Filip încheie acest pasaj dedicat misiunii sale în Samaria (cf. Fap 8,26-40). Al doilea exemplu al activității misionare a lui Filip îi oferă sfântului Luca posibilitatea de a aminti o nouă etapă în răspândirea Bisericii în lume. Ajungând alaiul unui demnitar al reginei Candace din Etiopia, începe acțiunea sa de evanghelizare și de explicare a noului mesaj de mântuire universală. Nu trebuie uitat faptul că eunucul făcea parte din acea categorie considerată, de către iudaismul ortodox, străină și exclusă de la mântuire, deoarece chiar dacă s-a convertit la iudaism era eunuc și din această cauză nu putea să facă parte din comunitatea celor sfinți, celor aleși ai lui Israel (cf. Dt 23,2). Însă prim lucrarea evanghelizatoare a lui Filip, puterea irezistibilă a cuvântului lui Dumnezeu depășește toate barierele rasiale și culturale. În momentul în care eunucul acceptă să primească botezul se împlinesc în el așteptările mesianice ale întregii omeniri, iar mântuirea este oferită tuturor, chiar și celor excluși și îndepărtați. După acest episod, misiunea lui Filip continuă în cetățile de pe coasta mediteraneană, plecând de la Azot și terminând cu Cezareea: prin tot ceea ce făcea arăta deschis oamenilor că Isus Cristos este Dumnezeu întrupat pentru mântuirea lumii.

Exemplele prezentate de acest capitol ar trebui să ne dea de gândit, deoarece, în vastitatea și complexitatea lor, acestea prezintă fragmente din viața de zi cu zi a fiecăruia dintre noi. În multe situații, creștinul se confruntă cu dilema existențială între a crede și întări în sine puterea Duhului Sfânt și tentația apelării la alte mijloace în rezolvarea problemelor. Din păcate, sunt mulți aceia care apelează la magie, la ghicitori, la vraci; chiar este o regulă de viață ca unii nici să nu iasă din casă dacă mai întâi nu ascultă horoscopul. Or, toate aceste practici nu numai că sunt păgâne, ci blochează în noi spiritul creștin și înaintarea noastră către Dumnezeu. De aceea, familia creștină trebuie să fie informată de pericolele care o pândesc și trebuie să se lase condusă de Biserică prin sacramentele sale.

 

Familiaris consortium, 83:

"d. Separați prin divorț și necăsătoriți. Motive diferite, cum ar fi lipsa de înțelegere reciprocă, incapacitatea de a se deschide reciproc spre raporturi interpersonale și altele, conduc cu durere la o ruptură ireparabilă a căsătoriei valid contractate. În mod deschis și clar trebuie spus că această situație trebuie considerată ca un remediu extrem, după ce s-au încercat toate tentativele de remediere a situației.

Singurătatea și alte greutăți sunt adesea partea soțului părăsit, mai ales dacă este nevinovat. În acest caz, comunitatea eclezială trebuie să susțină pe cei părăsiți în acest fel, mai mult decât orice alte cazuri, să-i dovedească stimă, solidaritate, înțelegerea situației și ajutor concret, în așa fel încât să-și poată păstra fidelitatea chiar și în situația dificilă în care se află. Trebuie ajutat soțul părăsit, pentru ca să păstreze datoria iertării din dragoste creștinească și disponibilitatea unei eventuale reluări a vieții conjugale anterioare.

Analog este cazul soțului care a fost separat prin divorț, cu singura deosebire că, știind că legătura căsătoriei este indisolubilă - nu trebuie lăsat să treacă la o nouă căsătorie, ci să se străduiască numai la îndeplinirea datoriilor de familie și a responsabilităților vieții creștine. În acest caz, pilda și fidelitatea lui, coerența vieții creștine profesată de acest soț, au valoare deosebită în fața lumii și a bisericii, făcând mai necesară acțiunea susținută de dragoste și ajutor din partea Bisericii, fără a constitui vreun obstacol la primirea sacramentelor" (FC 83).

 

Notă

[1] Plecând de la numele lui Simon și de la încercarea sa de mituire a apostolilor a rămas în experiența creștină și în legislația canonică a Bisericii numele de "simonie", adică vinderea și cumpărarea de oficii sau bunuri spirituale în Biserică. Practică sancționată cu excomunicarea.

fr. Iosif Bisoc, OFMConv.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire