pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Cuvinte de viață veșnică.
Sfânta Scriptură în familia creștină
pr. Iosif Bisoc, OFMConv.

Inapoi la cuprins Nr. 100, 05.10.2005
Răspândirea credinței în afara Ierusalimului (cf. Fap 6,8-9,31) (I)
Diaconul Ștefan: mărturie și sacrificiu (cf. Fap 6,8-7,60)

După cum notam în analiza pericopei anterioare, liniștea comunității creștine din Ierusalim nu a durat prea mult: odată cu arestarea și moartea sfântului diacon Ștefan începe o nouă etapă în dezvoltarea și răspândirea Bisericii creștine în lume. Imediat după alegerea celor șapte diaconi, viața comunității din Ierusalim este zguduită de un eveniment tragic, în ochii lumii, însă providențial, în ochii lui Dumnezeu: uciderea diaconului Ștefan. Cea de a doua parte a celui de al șaselea capitol și cel de al șaptelea capitol vorbesc despre întreaga desfășurare a arestării (cf. Fap 6,8-15), discursului (cf. Fap 7,1-53) și martiriului diaconului Ștefan (cf. Fap 7,54-60).

Din grupul celor șapte diaconi se distinge Ștefan așa după cum din grupul celor doisprezece apostoli se distinge sfântul Petru (cf. Fap 6,8-15). Datorită lungimii secțiunii (cf. Fap 6,8-7,60) imaginea sfântului diacon Ștefan este văzută ca aceea a unui campion al libertății înzestrat cu un curaj spiritual deosebit. Martor indirect al învierii lui Isus Cristos, sfântul Ștefan devine porta-voce al întregii comunități creștine din Ierusalim în fața acelora care nu doreau să accepte acest mesaj și, în același timp, activitatea sa carismatică și vindecătoare se manifestă prin minuni mari și prin semne. Datorită succesului repurtat, diaconul Ștefan este arestat și acuzat de blasfemie împotriva lui Dumnezeu și împotriva lui Moise și a Legii. Toate aceste acuze neîntemeiate erau, de fapt, numai refulări ale neputinței și ale păcatului din viața lor care nu acceptau ca Dumnezeu să lucreze altfel decât în modul în care gândeau ei.

Discursul diaconului Ștefan cuprinde multe citări și elemente ale Sfintelor Scripturi, precum și multe acuzații împotriva împietririi inimii ascultătorilor săi (cf. Fap 7,1-53). Acest lung discurs al sfântului Ștefan întrerupe scena procesului la care este supus, iar întrebarea marelui preot este doar ocazia așteptată pentru a-și începe expunerea solemnă asupra adevărului despre Isus Cristos și despre kerygmă. De fapt, expunerea sfântului Ștefan nu este altceva decât o demontare, pas cu pas, a acuzațiilor care i se aduc lui și Bisericii creștine și anume, că ei caută să înlăture din popor iubirea de Dumnezeul unic și că legile Vechiului Testament nu mai sunt valabile. Prin numeroasele citări ale Vechiului Testament și prin exemplele grăitoare ale întâmplărilor înaintașilor, sfântul Ștefan le reamintește ascultătorilor săi că se pot numi adevărați fii ai lui Dumnezeu numai aceia care ascultă și pun în practică învățăturile primite de la Patriarhi, de la Moise și de la profeți și nu numai simplele speculații sau tradiții umane. De fapt, prin numărarea figurilor eminente ale Vechiului Testament, sfântul Ștefan compară și identifică noua comunitate creștină și o prezintă întregului popor și Sinedriului. La fel cum Abraham a fost chemat de Dumnezeu să meargă într-o țară străină pentru a primi promisiunea descendenței sale, la fel Biserica este chemată din mijlocul poporului pentru a primi mântuirea; la fel cum Iosif, vândut din gelozie de către frații săi, devine salvatorul lor, la fel comunitatea creștină devine din persecutată cea care oferă mântuirea poporului; la fel cum Iosue, David și Solomon sunt protagoniștii istoriei construcției templului, plecând de la un simplu cort, tot așa Biserica pleacă de la o construcție a omului pentru a ajunge la o construcție a lui Dumnezeu, Isus Cristos. În concluzie, sfântul Ștefan se adresează tuturor celor adunați, actuali protagoniști ai istoriei, și le spune că așa cum cei din vechime nu au ascultat de cuvântul lui Dumnezeu, la fel cei de acum sunt împietriți la inimă și potrivnici planului de mântuire adus și actualizat de către Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos.

Reacția celor adunați să-l interogheze nu se lasă mult așteptată și se sfârșește printr-un asasinat (cf. Fap 7,54-60). Moartea violentă a sfântului diacon Ștefan este punctul culminant al represiunii iudaice care deja începuse cu arestarea sfinților Petru și Ioan care propovăduiau învierea lui Isus Cristos. Mărturia curajoasă a sfântului Ștefan devine centrul unei noi dezvoltări a înțelesului omului, deoarece discursul său indică clar direcția pe care Dumnezeu o dă istoriei mântuirii care se îndepărtează definitiv de locul sacru de cult, de templul din Ierusalim. Cu alte cuvinte, mesajul creștin nu mai este legat de structura iudaică, ci urmând stilul de acțiune a lui Dumnezeu el se adresează celor care devin adoratorii lui Dumnezeu în Duh și adevăr. Sfârșitul de martir al sfântului Ștefan este confirmarea că închiderea spirituală a poporului și a conducătorilor religioși la planul de mântuire al lui Dumnezeu devine definitiv. Asasinarea diaconului Ștefan, act perfect simetric cu cel al Dreptului Isus Cristos, întregește lungul lanț al persecuției și al violenței la care au fost supuși toți aceia care au transmis mesajul de mântuire al lui Dumnezeu, plecând de la profeți și încheind cu membrii comunități creștine. Cu toate acestea, martiriul sfântului Ștefan nu reprezintă o moarte inutilă, el oferă prilejul unui nou și dinamic parcurs de răspândire a mesajului creștin la toate popoarele și, prin acest fapt, toți creștinii sunt invitați să meargă în misiune până la marginile pământului.

Exemplul pe care sfântul Luca îl oferă cititorilor săi este unul dur dar real: martiriul diaconului Ștefan. Dacă ar fi să ne gândim la acest fapt, cu siguranță că mulți dintre noi am considera că este prea mult a-ți oferi viața pentru un ideal sau pentru o intenție nobilă. Cu toate acestea, numele de creștin implică și responsabilitate și dăruire în tot ceea ce se face: este foarte ușor să ne declarăm credincioși în cuvinte, însă mult mai greu în fapte. Totuși sfântul Ștefan propune familiilor noastre creștine un mod de a vedea înfăptuită Împărăția lui Dumnezeu în lume și modul prin care se obține viața veșnică. Poate nu este vorba despre moartea violentă pentru credință, însă este obligatorie transmiterea mesajului, a kerygmei creștine celor din jurul nostru, în mod deosebit familiei din care facem parte.

 

Familiaris consortium, 82:

"c. Catolici căsătoriți numai civil. E tot mai răspândit cazul catolicilor, care din motive ideologice și practice, preferă să încheie numai căsătorie civilă, refuzând ori amânând căsătoria religioasă. Situația lor nu se poate compara cu cei care nu au nici o legătură instituțională, pentru că ei contează sigur pe o obligație oarecum precisă și stabilă a vieții, cu toate că adesea și acest fel de căsătorie este expus divorțului. Cerând recunoașterea publică a legăturii lor de căsătorie de către autoritățile de stat, aceste perechi arată că sunt dispuse ca, împreună cu avantajele vieții de căsătorie, să-și asume și obligațiile care le revin. Cu toate acestea, nici această situație nu este acceptată de Biserică.

Acțiunea pastorală va tinde să convingă pe cei interesați de necesitatea de a fi coerenți cu credința pe care o profesează: alegerea vieții să fie coerentă cu credința. La fel, se va încerca tot ceea ce este posibil, ca aceste perechi să-și reglementeze situația în lumina principiilor creștine. Cu toate că păstorii sufletești trebuie să se poarte cu cea mai mare dragoste față de aceste persoane, interesându-se de viața lor intimă, ei nu pot fi admiși la primirea sfântului Sacrament" (FC 82).

fr. Iosif Bisoc, OFMConv.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire