pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Dumnezeu vorbește copiilor săi. Texte din Biblie
achizitionare: 01.06.2003

DIN CĂRȚILE VECHIULUI TESTAMENT

AȘTEPTAREA LUI MESIA

40. Poporul iudeu

Familiile care s-au întors din robia babilonică erau originare din ținutul tribului lui Iuda, din Ierusalim și din împrejurimi. Ei au alcătuit nucleul poporului iudeu. Voiau să trăiască așa cum trăiseră părinții lor. Dar nimic nu mai era ca înainte. Babilonienii colonizaseră străini în Ierusalim și împrejurul lui. Aceia trăiau după obiceiurile proprii și slujeau zeilor lor.

Zidurile care apăraseră Ierusalimul erau dărâmate. Templul pe care îl construise Solomon era o ruină. Iudeii și-au reconstruit casele și zidurile de împrejmuire ale Ierusalimului. În al doilea an de la întoarcerea lor au pus piatra de temelie pentru al doilea Templu.

Iudeii trăiau iarăși în țara lor. Dar țara lor făcea parte din marile imperii ale unor regi străini. Aceștia își trimiteau la Ierusalim soldații, strângătorii de impozite și guvernatorii lor. Au fost timpuri în care străinii au încercat să-i abată pe iudei de la credința lui Abraham. Vremuri în care un rege străin voia să-i silească pe toți supușii săi să trăiască și să creadă la fel ca el, să slujească zeilor săi.

În aceste secole, preoții din Ierusalim au adunat tradițiile sfinte. În aceste timpuri cei evlavioși au respectat legile și prescripțiile. Ei au învățat din nou să-l cunoască pe Dumnezeu și Legământul său. Sperau în regele, în eliberatorul pe care Dumnezeu îl făgăduise poporului său. Au fost urmăriți și torturați. Dar chiar și în moarte ei și-au mărturisit credința în Dumnezeul cel viu, care poate să-i salveze pe ai săi și dincolo de moarte (Esdra, Nehemia, Macabei).

 

41. Iob pretinde un răspuns de la Dumnezeu

Iob era un om evlavios. El se bizuia pe Dumnezeu și se păzea de rău. Era bogat. Avea șapte fii, trei fiice, multe oi, cămile, boi și măgărițe. Pentru Iob nu era greu să țină la Dumnezeu, care îi dăduse toate acestea.

Dar Dumnezeu l-a pus pe Iob la încercare. Tâlharii au atacat turmele lui Iob. Au omorât păstorii și au furat animalele. Iob nu s-a lăsat derutat. S-a încrezut în Dumnezeu. Curând l-a lovit o a doua nenorocire. Pe când fiii și fiicele lui stăteau împreună la masă, a venit o vijelie asupra casei. Fiicele și fiii lui Iob au fost striviți sub dărâmături. Când Iob a aflat de nenorocire, a spus: «Gol eram când am venit pe lume. Gol voi fi și când voi muri. Domnul dă, Domnul ia. Eu îl preamăresc».

Dar pe Iob l-a lovit o nenorocire și mai mare. S-a îmbolnăvit de lepră. Tot trupul i s-a umplut de răni. Iob cel bogat ședea acum pe o grămadă de cenușă. Se scărpina cu un ciob. Soția lui Iob a venit la el și i-a zis: «lată unde te-a adus încrederea în Dumnezeu! Blestemă-l pe Dumnezeu și mori!». Dar Iob i-a răspuns: «Tu vorbești ca una care nu-l cunoaște pe Dumnezeu. Dacă noi primim binele pe care El ni-l trimite, nu trebuie atunci să acceptăm din mâna lui și răul?».

Iob avea trei prieteni. Când au auzit ei de nenorocirea lui, au venit la el. Voiau să-l consoleze. Dar când l-au văzut atât de nenorocit, ei au început să plângă. S-au așezat lângă el șapte zile și șapte nopți. Nici unul nu a spus o vorbă, pentru că vedeau că durerea lui Iob era mare. Apoi Iob a început să vorbească cu Dumnezeu și să se judece cu El. S-a plâns de durerea lui și l-a acuzat pe Dumnezeu, care îi trimisese lui, celui nevinovat, atâta nenorocire.

Prietenii lui Iob s-au speriat. Ei au vrut să-i ia apărarea lui Dumnezeu și au spus: «Cum poți să-l acuzi pe Dumnezeu? Oricine știe că El este drept. Răsplătește binele și pedepsește răul. El nu ți-ar fi trimis această suferință dacă tu nu ai fi meritat pedeapsă». Dar Iob era sigur pe sine. El i-a cerut lui Dumnezeu să îi explice pentru ce a meritat el, omul evlavios, asemenea suferință.

Prietenii au tot vorbit pentru a-l convinge pe Iob că nu are dreptate, căci Dumnezeu nu ar putea fi nedrept. Dar Iob nu a renunțat. El voia să înțeleagă de ce Dumnezeu răsplătește fidelitatea cu rău. Dumnezeu a vorbit către Iob din furtună. El a întrebat: «Cine ești tu, ca să-mi ceri socoteală? De ce vorbești de lucruri pe care nu le poți înțelege? Unde erai tu când Eu am întemeiat pământul? Tu ai despărțit uscatul de mare? Tu ai hotărât zilelor și nopților timpul lor? Tu faci să răsară stelele pe cer? Tu dai animalelor de mâncare?». Iob a auzit întrebările. El nu a avut răspuns. Și a recunoscut că Dumnezeu este necuprins de mare. Așa de mare, încât se poate avea încredere în El, chiar și atunci când planurile lui nu pot fi înțelese.

Iob i-a răspuns Domnului: «Acum știu că Tu poți toate. Orice plănuiești poți să realizezi. Din neștiință ți-am cerut socoteală. Planurile tale sunt minunate. Eu nu le pot pricepe. Până acum te-am știut numai din auzite. Dar acum ochii mei te-au văzut. De aceea retrag tot ce am spus și mă încredințez ție» (Iob).

 

42. Iona învață să-l cunoască pe Dumnezeu

Dumnezeu i-a vorbit profetului său Iona: «Pornește la drum! Mergi la Ninive, capitala imperiului asirienilor, și spune-le tuturor celor care locuiesc acolo că pedeapsa mea se va abate asupra lor. Iona, însă, nu voia să meargă la Ninive. A fugit pe o corabie care urma să plece departe. El voia să fugă departe de Dumnezeu.

Dar Dumnezeu a trimis o furtună pe mare. Aceasta zgâlțâia tare corabia. Toți s-au speriat. Fiecare se ruga dumnezeului său. Iona, însă, dormea jos în corabie. Căpitanul l-a trezit: «Cum poți să dormi? Scoală-te! Roagă-l pe Dumnezeul tău, poate că ne salvează!».

Marinarii își spuneau unul altuia: «Să tragem la sorți și să aflăm astfel cine este de vină pentru această nenorocire». Sorții au căzut pe Iona. Iar Iona a zis: «Aruncați-mă în mare și veți fi salvați. Căci din cauza mea s-a abătut această furtună asupra voastră». Marinarii vâsleau din răsputeri. Dar au constatat că nu aveau nici o putere în fața furtunii. Atunci ei s-au rugat: «Doamne, nu ne socoti nouă o nelegiuire față de un nevinovat ceea ce vom face acum!» Apoi l-au luat pe Iona și l-au aruncat în mare. Imediat marea s-a liniștit.

Domnul însă a trimis un pește mare. Acesta l-a înghițit pe Iona. Trei zile și trei nopți a stat Iona în burta peștelui. Acolo s-a rugat Domnului Dumnezeului său. Peștele a înotat la țărm și l-a scuipat afară pe Iona. Încă o dată i-a poruncit Dumnezeu: «Mergi la Ninive, marele oraș. Vestește acolo tot ce-ți voi spune Eu». Iona s-a dus la Ninive. A strigat: «Încă patruzeci de zile și Ninive va fi distrus».

Oamenii din Ninive l-au ascultat pe Iona. Ei l-au crezut pe Dumnezeu. Au început un post mare și s-au îmbrăcat în haine de pocăință. Toți: cei mari și cei mici, bogații și săracii, tot poporul. Dumnezeu a văzut convertirea locuitorilor din Ninive. El și-a retras amenințarea. Iona, însă, era nemulțumit și mânios. S-a rugat: «Ah, Doamne! Nu am vrut să vin la Ninive. Doar știam că Tu iubești pe oameni și îi ierți. Mai bine muream decât să trăiesc acestea!».

Iona a părăsit orașul îndreptându-se spre răsărit. S-a așezat și a așteptat să vadă ce se va întâmpla. Atunci Dumnezeu a făcut să crească un vrej ca să-i facă umbră lui Iona. Iona s-a bucurat de vrej. Dar peste noapte un vierme i-a ros rădăcina astfel încât vrejul s-a uscat. Soarele dogorea. Iona nu putea să reziste arșiței. A spus: «Mai bine muream!». Dumnezeu însă l-a întrebat pe Iona: «Ție îți pare rău după un vrej care a crescut într-o noapte și într-o noapte s-a uscat. Iar mie să nu-mi fi părut rău de marele oraș Ninive cu copiii lui mulți și cu multele animale?» (Iona).

 

43. Stăpânirea lui Dumnezeu

Profetul Daniel descrie ce i-a arătat Dumnezeu: Au fost aduse tronuri. Un bătrân s-a așezat. Haina lui era albă ca zăpada, părul - alb ca lâna curată, tronul său era din limbi de foc, roțile erau văpaie dogorâtoare. Un râu de foc pornea de la el. Mii și mii îi slujeau. Zeci și zeci de mii stăteau înaintea lui.

Și iată, pe norii cerului venea unul ca un Fiu al Omului. El s-a apropiat de bătrân și i-a fost înfățișat. Bătrânul i-a dat puterea, slava și domnia. Popoarele toate, oameni de toate limbile și rasele, îi slujeau. Stăpânirea sa este stăpânire veșnică, ce nu trece niciodată. Împărăția lui nu va fi niciodată nimicită (Daniel 7, 9-14).

 

44. O cântare a slujitorului lui Dumnezeu

Un profet cântă cântările despre slujitorul care face în toate voia lui Dumnezeu. Prin el, cel ascultător, vine dreptatea lui Dumnezeu și mântuirea lui pe pământ.

Iată, acesta este slujitorul meu, pe care îl sprijin. Acesta este alesul meu, pe care îl iubesc. Lui i-am dat Duhul meu, el vestește popoarelor adevărul. Nu strigă, nu face zgomot, nu i se aude glasul pe ulițe. Trestia îndoită nu o rupe și feștila pâlpâindă nu o stinge. În credință aduce dreptatea. El nu obosește, nu dă înapoi până ce nu instaurează dreptatea mea pe pământ. Insulele cele mai îndepărtate așteaptă învățătura lui (Isaia 42, 1-4).

 

45. Lumea nouă a lui Dumnezeu

Așa vorbește Domnul: Eu fac totul nou: un cer nou și un pământ nou. Ce a fost înainte va fi uitat. Vă veți bucura și veseli de ceea ce voi crea. Niciodată nu va mai fi plâns și nici jeluire. Nu se va mai naște nici un copil care să trăiască numai câteva zile. Nici un om nu va muri în floarea vieții. Vor îmbătrâni precum copacii. Ce au muncit nu le va fi luat de nimeni. Înainte ca ei să mă roage, Eu le voi răspunde. Cât timp vor vorbi, Eu îi voi asculta. Atunci lupul și mielul vor fi pe aceeași pășune. Leul va mânca paie precum boul. Nimeni nu va face rău, nici unul nu va aduce nenorocire (Isaia 65, 17-25).
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire