pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Dumnezeu vorbește copiilor săi. Texte din Biblie
achizitionare: 01.06.2003

DIN CĂRȚILE VECHIULUI TESTAMENT

REGI ȘI PROFEȚI

21. În țara făgăduită

Înainte de a muri, Moise îl desemnase pe Iosua ca urmaș al său. El trebuia să-i conducă pe israeliți în țara Canaan, în care trăiseră Abraham, Isaac și Iacob. Dar populațiile care trăiau în Canaan nu voiau să-i lase pe israeliți să intre în țară. Sub conducerea lui Iosua, israeliții s-au ținut tari datorită promisiunii făcute de Dumnezeu. Ei nu s-au lăsat alungați. Treptat au cucerit țara. Au construit sate și au trăit ca agricultori precum cananeenii.

Israeliții au avut multe de învățat de la cananeeni: când se seamănă grâul sau se culeg strugurii; cum se fac cele mai bune unelte; cum să pregătească mâncarea și cum să se îmbrace. Dar un singur lucru nu aveau voie să-l facă asemenea cananeenilor dacă voiau să rămână credincioși legământului cu Dumnezeu: ei nu aveau voie să se închine zeilor cananeenilor și nici să le slujească. Israeliților le venea greu să respecte această poruncă. Cananeenii aveau peste tot în țară, pe munți și sub pomii înalți, locuri de jertfă în care slujeau zeilor lor și se rugau pentru ploaie și recoltă bună.

În acel timp, israeliții au făcut o nouă experiență: atât timp cât rămâneau fideli Dumnezeului lui Abraham, al lui Isaac și al lui Iacob, El le dăruia ocrotire și binecuvântare. Când îi deveneau infideli, ajungeau în lipsuri și strâmtorări. Dar dacă se întorceau la El, își recunoșteau vina și îi cereau iertare, atunci El se întorcea iar spre ei și îi binecuvânta (Iosua; Judecători).

 

22. Poporul vrea un rege

Israeliții au împărțit astfel țara, încât fiecare din cele douăsprezece triburi mari să primească un ținut propriu. Bătrânii triburilor au împărțit familiilor pământul. Fiecare a primit atât încât să se poată sătura de pe urma lui.

Triburile trăiau separat. Dar împotriva dușmanilor se apărau împreună. Atunci Dumnezeu le dădea un salvator care îi scotea din primejdie. Apoi, însă, lui Israel i-a fost foarte greu să se încreadă numai în Dumnezeu și să aștepte până când El trimite un salvator în fiecare situație grea. Ei voiau un conducător permanent, un rege. Samuel a fost un salvator trimis de Dumnezeu. El a întrebat poporul: «Vreți, într-adevăr, să vă plecați în fața unui om, să munciți pentru el, să plătiți impozite?». Dar reprezentanții triburilor au spus: «Vrem să fim ca celelalte popoare. Un rege să ne spună ce e bine și ce e rău. Un rege să fie comandantul oștilor noastre».

Dumnezeu i-a vorbit lui Samuel: «Dă-le ceea ce îți cer oamenii! Ei nu pe tine te-au respins, ci pe mine». Atunci, din însărcinarea lui Dumnezeu, Samuel l-a uns pe Saul ca rege peste Israel. Dumnezeu i-a dăruit Duhul său. Saul ar fi putut rămâne un rege bun dacă s-ar fi încrezut din toată inima în Dumnezeu. Dar Saul nu a vrut să se bizuie pe altcineva, nici măcar pe Dumnezeu. El nu se încredea nici în oameni. A devenit trist și tulburat. Dumnezeu nu mai era cu Saul. De aceea el nu a mai putut să conducă și să apere poporul lui Israel (1 Samuel 8-15).

 

23. David, păstorul din Betleem

David din Betleem a fost al doilea și cel mai mare rege al lui Israel. El s-a încrezut în Dumnezeu, iar Dumnezeu era cu el. De aceea, poporul lui Dumnezeu nu poate să uite numele lui David. În Israel se provestesc multe întâmplări despre el.

David era cel mai mic fiu al lui Iesse. El păzea oile când a venit Samuel ca să-l ungă rege. David era un păstor bun. El își cunoștea și își iubea oile și nu fugea când se apropia un leu sau un urs. David era curajos. Lui nu-i era frică de dușmanii lui Dumnezeu și ai poporului său. Se povestește că pe când era copil s-a dus la frații săi pe câmpul de luptă. Acolo a văzut cum un bărbat grozav de puternic, uriașul Goliat, își bătea joc de israeliți și de Dumnezeul lor. Nici un israelit nu avea curaj să lupte cu Goliat. David însă i-a spus: «Tu vei afla cât de puternic este Dumnezeul lui Israel». El a pus o piatră în praștie, a învârtit-o deasupra capului, a tras și l-a nimerit pe uriașul Goliat drept în mijlocul frunții. Atunci dușmanii s-au înfricoșat. Ei nu au mai vrut să lupte împotriva lui Israel. Au fugit.

David știa să cânte din gură și din harfă. În cartea Psalmilor, cartea de cântări a poporului lui Dumnezeu, sunt o sută cinzeci de cântece așa cum le cânta David. O vreme David a trăit la regele Saul. Când Saul se întrista, David cânta la harfă. Atunci Saul se înveselea iar. Pentru că Dumnezeu era cu David, acesta a putut să-i înfrângă pe dușmani. De aceea Saul l-a făcut comandantul oștirilor. Dar fiindcă David ieșea învingător iar poporul îl aclama, Saul a devenit gelos. El a vrut să-l înlăture pe David. Ani de-a rândul, David, împreună cu un grup de prieteni, a trebuit să se ascundă de Saul.

Când filistenii au pornit încă o dată la război împotriva lui Israel, oastea lui Saul nu a mai putut să le țină piept. Pe muntele Ghilboa au murit cei trei fii ai lui Saul. Saul însuși a fost grav rănit. El s-a aruncat în propria-i sabie (1 Samuel 16-31).

 

24. David, rege în Ierusalim

După moartea lui Saul, David a devenit rege peste tot Israelul. El a cucerit Ierusalimul și l-a făcut capitală. A pus să fie adus la Ierusalim Chivotul sfânt cu tablele pe care erau poruncile Legământului. El a voit ca Ierusalimul să devină orașul lui Dumnezeu.

David s-a încrezut în Dumnezeu. El a vrut să respecte Legământul. Când făcea vreun rău, își recunoștea vina și cerea iertare de la Dumnezeu. Într-una din zile, David l-a chemat pe Natan. Natan era un bărbat pe care Dumnezeu îl desemnase să vorbească în numele său, un profet. David i-a spus lui Natan: «Eu locuiesc într-un palat măreț. Dar Chivotul sfânt stă într-un cort. Vreau să-i construiesc lui Dumnezeu o casă».

A doua zi, Natan s-a întors la David și i-a spus: «Dumnezeu nu vrea ca tu să-i clădești o casă. Dimpotrivă, El vrea să-ți facă ție o casă: o casă vie. După ce vei muri, fiul tău va domni peste poporul lui Dumnezeu. Acest cuvânt este valabil pentru totdeauna». De aceea, poporul lui Dumnezeu crede că marele Mântuitor, Mesia, pe care Dumnezeu l-a promis oamenilor, trebuie să se tragă din familia lui David (2 Samuel 7).

 

25. O cântare a lui David

Doamne, Tu ești Păstorul meu,
de aceea nu duc lipsă de nimic.
Tu mă călăuzești la pășuni verzi
și la locuri de popas lângă apă.
Tu îmi arăți căi sigure.
Chiar dacă trebuie să merg
prin prăpăstii întunecoase,
nu mi-e frică,
pentru că Tu ești cu mine (Psalmul 23).

 

26. Solomon construiește o casă pentru Dumnezeu

Regele David a murit și a fost înmormântat la Ierusalim. Fiul său, Solomon, a domnit peste Israel.

Solomon era un rege înțelept. El știa ce e bine și ce e rău. În Ierusalim și-a construit un palat și i-a clădit lui Dumnezeu o casă: Templul. Acolo a pus să fie adus Chivotul sfânt. În ziua sfințirii Templului, Solomon s-a rugat: «Doamne, Dumnezeul meu! Tu ai făgăduit că vei fi aproape de noi în Templul acesta. Ascultă rugăciunea mea! Ascultă-i pe toți cei care strigă către tine din acest lăcaș. Ascultă-ne și iartă-ne vina!».

Solomon nu a trebuit să poarte războaie ca tatăl său, David. El a încheiat alianțe cu alte popoare. A făcut comerț și a trimis corăbii pe mare. A adus meșteșugari străini în țara sa și s-a căsătorit cu femei străine. Străinii pe care Solomon i-a adus în țară voiau să slujească zeilor proprii. Solomon le-a îngăduit să ridice în țara lui Israel altare pentru zeii lor. Solomon s-a rugat zeilor străini și s-a închinat lor. Astfel l-a trădat el pe Dumnezeul cel unic. A rupt Legământul (1 Regi 5-11).

 

27. Proverbe ale lui Solomon

Un copil ascultător aduce bucurie părinților săi; unul încăpățânat le aduce mâhnire (10, 1).
Ura duce la ceartă; dragostea creează armonie (10, 12).
Cine ajută pe alții acela va fi ajutat. Cine dă însetaților să bea, acela nu va pieri de sete (11, 25).
Cine merge pe căi drepte, îl respectă pe Dumnezeu; cine merge pe căi strâmbe, îl disprețuiește (14, 2).
Cine își disprețuiește aproapele păcatuiește; fericit este cel care se milostivește de cel aflat în nevoie (14, 21).
Cine nu vrea să audă strigătul săracului, pe acela nu-l va auzi nimeni când el va striga după ajutor (21, 13).

 

28. Doi regi pentru un popor

După moartea lui Solomon, fiul său, Roboam, a vrut să devină rege în Ierusalim. Oameni cu experiență i-au dat un sfat: «Tatăl tău, Solomon, a cerut de la țărani multe biruri, iar de la negustori, impozite mari. Dacă tu ceri mai puțin, toți israeliții te vor recunoaște ca rege».

Dar Roboam nu a ascultat sfatul înțelepților. De aceea, cele zece triburi care trăiau în nordul țării au zis: «Nu avem nevoie de rege din casa lui David. Noi alegem un rege al nostru». Numai tribul care se numea Iuda, după fiul lui Iacob, și care locuia în apropierea Ierusalimului, i-a rămas credincios lui Roboam. De atunci încolo, nu numai în Ierusalim a domnit un rege, ci și în Sihem sau Samaria (1 Regi 12).

 

29. Dumnezeul cel viu

Ieroboam, primul rege al triburilor din nord, și-a zis: «Nu este bine ca cetățenii regatului meu să meargă la Templul din Ierusalim, când vor să se închine lui Dumnezeu sau vor să aducă o jertfă». De aceea, a pus să se facă doi viței de aur. Pe unul l-a așezat în nordul regatului său, în orașul Dan, pe celălalt în sud, în orașul Betel. Apoi peste tot a dat de știre poporului: «Nu mai trebuie să mergeți la Ierusalim când vreți să sărbătoriți o zi sau când vreți să aduceți o jerfă. Îl găsiți pe Dumnezeu în Dan sau în Betel. Pe același Dumnezeu care i-a scos din Egipt pe părinții voștri». Nu toți israeliții l-au ascultat pe Ieroboam, pentru că ei își aminteau că Dumnezeu le interzisese oamenilor să-și facă idoli, cum făceau egiptenii. Ei știau că încalcă Legământul cu Dumnezeu dacă îl înlocuiesc pe Dumnezeul cel viu cu un chip fără viață (1 Regi 12; Exod 32-34).

 

30. Dumnezeul cel putemic

Adesea regii Israelului uitau de Dumnezeu și de Legământul său. Dumnezeu însă și-a ținut Legământul. El a trimis regilor și poporului bărbați care să vorbească în numele lui: profeții.

Ahab a fost un rege care se închina lui Baal. Ilie era un profet al lui Dumnezeu. El s-a dus la regele Ahab și i-a zis: «Eu îi slujesc Dumnezeului lui Israel. El este Dumnezeul cel puternic. Tu vei afla puterea lui, și cu tine toată țara, căci începând de astăzi nu va mai cădea rouă din cer și nici ploaie. Seceta va dura atât cât voi spune eu».

Ilie s-a temut de mânia regelui. El a fugit peste hotare, în Fenicia. Acolo trăia la o femeie sărmană. Ea era văduvă și avea un singur fiu. Fiul ei s-a îmbolnăvit și a murit. Atunci femeia l-a acuzat pe Ilie: «Tu ești un prieten al lui Dumnezeu. Locuiești la mine. De aceea Dumnezeu mă privește. El vede păcatul meu și mă pedepsește». Ilie a luat copilul mort și l-a așezat pe patul său. Apoi s-a aplecat asupra băiatului și s-a rugat: «Doamne, Dumnezeul meu, redă-i acestui copil viața!». Dumnezeu a ascultat rugăciunea profetului său. Copilul a prins viață. Ilie a luat băiatul de mână și l-a dus mamei lui (1 Regi 17).

 

31. Dumnezeul unic

După doi ani, Dumnezeu l-a trimis din nou pe Ilie la regele Ahab. Acesta l-a acuzat pe profet: «Din cauza ta întreg poporul lui Israel nu are nimic de mâncare!». Dar Ilie i-a răspuns: «Nu eu, ci tu și familia ta sunteți de vină pentru această secetă mare. Voi l-ați părăsit pe Dumnezeul nostru și ați alergat după Baal. Acum adună-i pe toți laolaltă pe muntele Carmel. Acolo se va arăta lămurit cine este Dumnezeul unic». Nu numai profeții și preoții lui Baal au venit pe muntele Carmel, ci și mulți israeliți.

Ilie a zis: «Ridicați un altar, puneți pe el un animal de jertfă. Apoi rugați-vă dumnezeului vostru. Poate va trimite foc din cer și va primi jertfa voastră». Preoții și profeții lui Baal au ridicat altarul și au pus victima pe el. Din zori și până la amiază s-au rugat. De la amiază și până seara au strigat: «Baal, ascultă-ne!». Dar au strigat zadarnic. Nu s-a întâmplat nimic.

Seara a ridicat Ilie un altar pentru Dumnezeul lui Israel. El a așezat victima pe altar și a turnat apă deasupra. Apoi s-a rugat: «Doamne, Tu ești Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacob. Arată-le tuturor că Tu ești Dumnezeul lui Israel și că eu sunt slujitorul tău. Ascultă-mă, Doamne! Ascultă-mă!». Atunci a căzut foc din cer. Jertfa a ars. Toți care erau de față s-au speriat. Ei au strigat: «Domnul este Dumnezeu! Domnul este Dumnezeu!».

Curând după aceasta au apărut nori. Ploaia a căzut peste pământul uscat (1 Regi 18).

 

32. Dumnezeu îl cheamă la El pe Ilie

Ilie și-a dat seama că Dumnezeu voia să-l ia la sine. S-a dus în ținutul de dincolo de lordan. El voia să fie singur. Dar Eliseu, ucenicul său, n-a vrut să-l lase singur. S-a dus cu Ilie. Eliseu a văzut cum a venit foc din cer, un vârtej năpraznic. Acesta l-a cuprins pe Ilie și l-a tras în sus ca într-un car.

Când Eliseu s-a reîntors singur peste Iordan, a întâlnit cincizeci de ucenici de profeți. Ei au întrebat: «Unde a rămas Ilie? Vrem să-l căutăm!». «Nu-l veți găsi», le-a răspuns Eliseu. Trei zile l-au căutat pe Ilie, dar nu l-au găsit. Ei au venit înapoi și au spus: «Dumnezeu l-a luat la sine pe profet într-un car de foc». De atunci, în poporul lui Israel se crede că la sfârșitul timpurilor Dumnezeu îl va trimite iarăși pe pământ pe crainicul său Ilie (2 Regi 2).

 

33. Săturarea unor flămânzi

Un om a venit la profetul Eliseu și i-a adus douăzeci de pâini de orz și un săculet, plin cu grăunțe. Eliseu i-a spus servitorului său: «Împarte-le, ca să poată mânca toți!». Servitorul i-a răspuns: « Cum să se sature o sută de oameni cu acestea?». Dar Eliseu a spus încă o dată: «Dă oamenilor de mâncare. Vei vedea că va mai și rămâne». Atunci servitorul a făcut împărțeala. După ce au mâncat toți, a mai și rămas. Așa cum spusese Domnul prin Eliseu (2 Regi 4, 42 și urm.)

 

34. Semnul lui Dumnezeu pentru poporul său

În vremea când Ahaz era rege în Ierusalim, doi regi i-au declarat război. Ei au asediat Ierusalimul cu oștenii lor. Atunci inima regelui, și chiar și inima poporului, a tremurat așa cum tremură copacii în pădure când vine furtuna.

Regele Ahaz s-a dus să verifice conducta de apă. Acolo a venit și profetul Isaia. El i-a transmis regelui un mesaj de la Dumnezeu: «Stai liniștit, nu te teme! Cei doi pun la cale ceva rău împotriva ta. Tu ține-te de Dumnezeu: atunci și Dumnezeu te va ține». Isaia i-a mai zis: «Dumnezeu vrea să-ți dea un semn, pentru ca tu să fii sigur de ajutorul lui - orice semn vei cere». Dar Ahaz a refuzat: «Nu vreau să-l rog pe Dumnezeu să-mi dea un semn». Atunci Isaia a spus: «Totuși Dumnezeu îți va da un semn. Iată, fecioara va zămisli un copil. Ea va naște un fiu și îi va pune numele Emanuel. Aceasta înseamnă: Dumnezeu este cu noi» (Isaia 7).

 

35. Profetul Amos acuză

Domnul spune: «Pentru trei fărădelegi pe care le-a săvârșit Iuda, sau pentru patru, nu-mi iau Eu cuvântul înapoi. Ei au disprețuit cuvântul meu și nu au urmat căile mele. S-au lăsat amăgiți de idoli - întocmai ca și părinții lor. De aceea voi trimite foc împotriva lui Iuda; palatele Ierusalimului vor arde».

Domnul spune: «Pentru trei fărădelegi pe care le-a săvârșit Israel, sau pentru patru, nu-mi iau Eu cuvântul înapoi. Ei l-au vândut pentru bani pe cel nevinovat. I-au strivit în țărână pe cei mici, l-au înșelat pe cel slab, lipsindu-l de dreptul lui.

Pentru acestea voi face să se clatine pământul sub voi așa cum se clatină carul încărcat cu snopi. Nici chiar cel mai iute nu va putea fugi, tăria celui mai puternic va da greș; cel mai curajos își va pierde curajul» (Amos 2).

 

36. Ieremia prevestește pedeapsa lui Dumnezeu

Poporul care trăia în legământ cu Dumnezeu nu era numeros. Oștile lui nu se puteau pune cu armatele popoarelor puternice. Ele nu au putut opune rezistență asirienilor, care au ocupat țara și i-au alungat pe mulți din patria lor în țări străine. Oamenii credincioși au recunoscut în această soartă pedeapsa lui Dumnezeu, după cum o prevestise El prin profeți.

În Ierusalim, Ieremia avertiza: «De douăzeci și trei de ani sunt profetul lui Dumnezeu. Toate cuvintele lui vi le-am transmis. Voi însă nu ascultați. Am spus: Întoarceți-vă de pe căile greșite! Încetați să faceți rău! Atunci veți rămâne în țara pe care Dumnezeu a dat-o pentru totdeauna părinților voștri și vouă. Dar voi nu m-ați ascultat. De aceea, Domnul spune: 'Voi aduce popoare de la miazănoapte. Pe Nabucodonosor, regele Babilonului, îl fac unealta mea. Îl las să năvălească asupra voastră și a vecinilor voștri. El va pustii țara voastră. Va trebui să-i slujiți regelui Babilonului'».

Și așa s-a întâmplat: Nabucodonosor a asediat orașul Ierusalim cu oastea sa. Curând nu s-a mai găsit pâine de cumpărat. Lipsa era mare. Apoi babilonienii au făcut spărturi în zid. Au pătruns în oraș, au ars Templul, palatul regal și casele mari. Zidurile Ierusalimului au fost dărâmate. Babilonienii au luat ca pradă obiectele sfinte ale Templului. Toți cetățenii de vază și meșteșugarii au fost duși în exil în Babilon. Numai oamenii săraci, agricultorii și viticultorii au avut voie să rămână în patrie (Ieremia 25, 52).

 

37. Dumnezeu vrea să-l ierte pe poporul său

Dumnezeu a vorbit poporului său prin profetul Ezechiel: «Pentru că mi-ați fost necredincioși, pentru că nu ați ascultat cuvântul meu și ați călcat poruncile mele - pentru aceasta v-ați pierdut țara și trebuie să trăiți în exil. Babilonienii însă spun: 'Oare este acesta poporul lui Dumnezeu? Pentru ce și-a pierdut țara?'. Ei își bat joc de voi și de mine. Dar vor recunoaște că Eu sunt Domnul. Eu vă voi aduna și vă voi aduce înapoi în țara voastră. Vă voi face oameni noi, oameni care îmi slujesc mie. Scot din pieptul vostru inima de piatră și vă dau o inimă omenească. Vă dăruiesc Duhul meu, ca să luați aminte la poruncile mele și să le împliniți. Veți trăi în țara pe care Eu am dat-o strămoșilor voștri. Voi veți fi poporul meu, iar Eu voi fi Dumnezeul vostru» (Ezechiel 36, 20-28).

 

38. Întoarcerea din Babilon

Exilații din Iuda și din Ierusalim au fost nevoiți să rămână aproape patruzeci de ani în Babilon. Apoi Cirus, regele Persiei, a cucerit Babilonul. El a vestit în tot imperiul său: «Domnul Dumnezeul cerului mi-a dat puterea peste toate regatele pământului. El m-a însărcinat să-i reclădesc casa din Ierusalim. Toți cei care fac parte din poporul lui Dumnezeu să se întoarcă la Ierusalim. Acolo să reclădească Templul».

Atunci ei au pornit: toți cei care au ascultat de inspirația Duhului lui Dumnezeu. Vecinii lor le-au dat să ia cu ei aur și argint, vite și multe alte daruri. Regele Cirus a pus să fie aduse obiectele sfinte pe care Nabucodonosor le jefuise din Templu și le dusese în Babilon (Esdra 1).

 

39. Cântare de întoarcere acasă

Când Domnul a pus capăt robiei noastre
și ne-a adus acasă, în Ierusalim,
atunci toți eram ca unii care visează.
Gura ne era plină de râsete,
înălțam numai strigăte de veselie.
Atunci spuneau celelalte popoare:
«Domnul a făcut lucruri mari cu ei!».
Da, lucruri mari a făcut Domnul cu noi,
ne-am umplut de bucurie (Psalmul 126).
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire