pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Dumnezeu vorbește copiilor săi. Texte din Biblie
achizitionare: 01.06.2003

DIN CĂRȚILE VECHIULUI TESTAMENT

MOISE CONDUCE POPORUL PRIN PUSTIU

12. Dumnezeu îl salvează pe Moise

Iosif și frații săi au murit. Copiii și nepoții lor, israeliții, trăiau în Egipt. Acolo au devenit un popor mare. A trecut mult timp. Un nou faraon domnea în Egipt. El nu știa nimic de faptul că Iosif îi ajutase pe egipteni în timpul unei foamete mari. El se temea de israeliți și a zis: «Ei sunt puternici. În curând vor fi mai puternici decât noi, egiptenii. Dar eu voi împiedica aceasta». Mai întâi acest faraon i-a pus pe israeliți la muncă silnică. Trebuia ca ei să construiască orașe. Mai mult, el a poruncit ca toți băieții nou-născuți ai israeliților să fie înecați în Nil. Un popor în care nu mai cresc băieți e aproape de pieire.

Una din mame a vrut să-și salveze băiețelul. Mai întâi l-a ascuns în casă. După trei luni nu a mai putut să-l păstreze acasă. A împletit un coș de papură. L-a uns cu smoală și l-a făcut impermeabil. Apoi l-a așezat pe băiețelul ei în coș și l-a ascuns în stuf, pe Nil. Fiica ei, Miriam, a rămas pe mal ca să vadă ce se întâmplă cu coșulețul.

Fiica faraonului a venit la Nil. Voia să se scalde în râu. A văzut coșulețul și a poruncit să fie adus la mal. Văzând copilul, i s-a făcut milă de el. Miriam a ieșit din ascunzătoare și a întrebat: «Să-ți caut o femeie care să aibă grijă de copil?». Fiica faraonului a spus: «Fă aceasta». Atunci Miriam a adus-o pe mama ei. Fiica regelui i-a încredințat ei copilul spre îngrijire. Ea i-a dat numele de Moise.

Când Moise s-a făcut mai mare, a trăit în palat. El a fost educat ca și cum ar fi fost un egiptean. Însă el nu a uitat niciodată că aparținea acelora care erau siliți să execute muncă grea de sclav. Odată a văzut cum un egiptean lovea un israelit. Atunci Moise a fost cuprins de mânie. El l-a ucis pe egiptean. De aceea Moise trebuia acum să fugă. El a mers în ținutul Madian și a devenit păstor în casa preotului Ietro (Exod 1-2).

 

13. Dumnezeu îl trimite pe Moise

Moise străbătea pustiul cu turma sa. El a ajuns la Sinai, muntele lui Dumnezeu. Acolo a văzut un tufiș. Acesta ardea și totuși nu se mistuia. Curios, Moise s-a apropiat. Atunci a auzit glasul: «Moise, Moise! Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Abraham, al lui Isaac și al lui Iacob». Atunci Moise și-a acoperit fața. I-a fost frică să-l privească pe Dumnezeu. Dumnezeu însă a vorbit: «Am văzut cum este chinuit poporul meu în Egipt. Am auzit strigătul lui. Știu ce suferă el. De aceea te trimit la faraon. Tu să conduci poporul meu afară din Egipt». Moise a răspuns: «Dar cine sunt eu, ca să mă duc la faraon și să-i dau porunci?». Dumnezeu însă a spus: «Eu voi fi cu tine».

Moise a avut încă o obiecție: «Israeliții nu mă vor crede când le voi spune: 'Dumnezeul părinților noștri mă trimite la voi'. Ei vor pretinde: 'Spune-ne numele lui!'. Ce să le răspund atunci?». Dumnezeu însă a spus: «Eu sunt Cel ce sunt. Acesta este numele meu pentru totdeauna». Moise încă tot nu voia să accepte misiunea. A zis: «Eu nu știu să vorbesc». Dumnezeu i-a replicat: «Du-te acum, Eu îți voi spune ce să vorbești». Moise a ripostat: «Trimite totuși pe altcineva!». Dar Dumnezeu îl alesese pe Moise.

Moise s-a întors cu familia sa înapoi în Egipt. Fratele său Aaron i-a ieșit în întâmpinare. Împreună cu el, Moise i-a chemat pe capii de familie ai israeliților. Le-a relatat ce misiune îi dăduse Dumnezeul lui Abraham, al lui Isaac și al lui Iacob. Israeliții au auzit că Dumnezeu voia să-i scape din nenorocirea lor. Ei s-au încrezut în El și i s-au închinat (Exod 3).

 

14. Eliberează poporul meu!

Moise și Aaron s-au dus la faraon. I-au cerut: «Eliberează poporul nostru! Dumnezeu vrea aceasta». Faraonul nici nu se gândea să-i elibereze pe israeliți. El a spus: «Cine este Dumnezeul lui Israel, ca să trebuiască să ascult eu de El? Nu-l cunosc și nici nu voi permite israeliților să plece. Voi cere de la ei mai multă muncă pentru ca ei să nu uite cine are aici puterea». În aceeași zi, le-a poruncit supraveghetorilor: «Cereți de la israeliți atâta muncă încât ei să nu se mai gândească la această poveste».

Israeliții gemeau sub povara muncilor grele. Moise l-a implorat pe Dumnezeu. Dumnezeu i-a făgăduit: «Eu sunt Dumnezeu și vă scot din Egipt. Vă iau ca popor al meu. Veți recunoaște că Eu sunt Dumnezeul vostru. Vă voi duce în țara pe care am făgăduit-o lui Abraham, lui Isaac și lui Iacob. Vă voi da-o ca moștenire».

Dumnezeu l-a făcut pe faraon să-i simtă puterea. Nenorociri mari au venit asupra Egiptului: furtună, recoltă nimicită, apă otrăvită, molimă la animale. Insectele au pătruns în case. Aerul era atât de poluat încât toți au făcut bube pe piele. Faraonul își dădea bine seama de unde venea nenorocirea. De două-trei ori s-a prefăcut că vrea să le dea drumul israeliților. Dar îndată ce urgia se îndepărta, își lua cuvântul înapoi (Exod 5-11).

 

15. Prima noapte de Paște

Atunci Dumnezeu i-a vorbit lui Moise: «În noaptea aceasta, faraonul vă va elibera. Pregătiți-vă de plecare. Fiecare familie să taie un miel. Cu sângele lui faceți un semn la ușile caselor voastre. Puneți-vă încălțăminte de drum. Luați toiagul în mână. Mâncați în grabă și nu lăsați nici o rămășiță. În noaptea aceasta vor muri fiii întâi-născuți ai egiptenilor. Dar îngerul morții va ocoli casele voastre, care sunt însemnate cu sânge».

Totul s-a întâmplat așa cum spusese Dumnezeu. Întâii-născuți ai egiptenilor au murit. Și fiul săracului, și fiul faraonului. În noaptea aceea egiptenii și-au plâns fiii. Atunci faraonul a pus să fie chemați Moise și Aaron și le-a poruncit: «Plecați repede de aici! Luați cu voi tot ce este al vostru». Israeliții s-au adunat și au plecat din Egipt.

Poporul lui Israel nu a uitat prima noapte de Paște. Mamele și tații nu au uitat că Dumnezeu le-a cruțat fiii întâi-născuți. De atunci, după nașterea primului fiu, îi aduc Domnului un dar. În fiecare an ei sărbătoresc Paștele, sărbătoarea ieșirii, și o explică astfel copiilor lor: «Cu mână puternică ne-a eliberat Dumnezeu din robia egipteană» (Exod 12-13).

 

16. Dumnezeu își salvează poporul

Curând, faraonului i-a părut rău că îi eliberase pe israeliți. El și-a adunat oștenii și conducătorii carelor de luptă. Cu ele i-au urmărit pe israeliți. Israeliții își întinseseră tabăra la Marea Roșie. Unul dintre străjeri a văzut norul de praf: «Vin egiptenii!». Israeliții s-au speriat, căci se vedeau prinși în cursă. În fața lor era marea, în spatele lor, dușmanul cu arme puternice. Ei l-au învinuit pe Moise: «Pentru ce ne-ai adus aici, la pieire? Aici vom muri cu toții». Dar Moise le-a răspuns: «Nu vă fie frică! Astăzi veți vedea cum ne salvează Dumnezeu».

Moise și-a întins mâna asupra mării, așa cum îi poruncise Dumnezeu. S-a stârnit un vânt de la răsărit. Acesta a dat apa la o parte. Poporul lui Israel a trecut prin mare: bărbați și femei, fete și băieți, vite și oi - un șir nesfârșit.

Egiptenii au ajuns la țărm. Ei nu au stat mult pe gânduri. S-au năpustit pe urmele lor. Dar calea pe care Israel, încrezându-se în Dumnezeu, a putut să meargă, pentru egipteni a devenit un drum spre moarte. Apele s-au adunat la loc. Caii și carele de luptă, toată oastea faraonului, s-au scufundat în valuri. Israeliții au simțit pe viu cum îi salvează Dumnezeu.

Miriam, sora lui Moise, cânta la tamburină. Ea a dansat cu femeile și a cântat cântul biruinței: «Lăudați pe Domnul, lăudați-l, căci El este puternic și tare! A înecat în mare caii și carele de luptă!» (Exod 14-15).

 

17. Dumnezeu are grijă de poporul său

De la Marea Roșie, Moise a condus poporul lui Israel prin pustiu. Trei zile au căutat o fântână. În cele din urmă au găsit un izvor. Dar apa lui era amară. Nu putea fi băută. Atunci israeliții s-au revoltat împotriva lui Moise: «Ne lași să murim de sete în pustiu!». Moise l-a rugat pe Dumnezeu: «Ajută-ne!». Și Dumnezeu i-a arătat lui Moise o bucată de lemn. Când Moise a pus în apă bucata aceea de lemn, apa și-a pierdut gustul amar. Cei însetați au putut să bea.

Curând după aceasta, au venit iarăși la Moise: «Pentru ce ne-ai adus în pustiu? De-am fi rămas în Egipt! Acolo aveam oale pline cu carne și pâine câtă voiam!». Dar Dumnezeu i-a spus lui Moise: «Eu vă voi da pâine și carne ca să învățați că se poate avea încredere în mine». Și într-adevăr: seara a zburat un stol mare de păsări în jurul taberei israeliților. Păsările s-au lăsat prinse. Dimineața, pe pământ erau boabe albe, dulci, de mană. Fiecare putea să adune și toți s-au săturat. Nu numai în ziua aceea, ci în fiecare zi. Atâta vreme cât poporul lui Israel a străbătut pustiul - timp de patruzeci de ani - Dumnezeu i-a dat pâine și carne.

De atunci, părinții le povestesc copiiilor cum a avut și are grijă Dumnezeu de poporul său. Toți să știe că în El se poate avea încredere și se poate conta pe ajutorul său (Exod 15, 22 - 16, 36).

 

18. Dumnezeu alege un popor

Poporul lui Israel a străbătut pustiul de la un popas la altul. În cea de a treia lună își așezaseră tabăra la muntele Sinai. Moise s-a urcat pe munte, la Dumnezeu. Dumnezeu i-a poruncit: Spune-le israeliților: 'Ați văzut că Eu sunt mai puternic decât egiptenii. Eu v-am adus aici, așa cum un vultur își poartă puii. Dacă ascultați ce vă spun Eu și păziți legământul meu, atunci îmi veți fi poporul cel mai apropiat dintre toate popoarele. Tot pământul este al meu. Dar voi să fiți ai mei, ca preoți gata să-mi slujească. Voi sunteți un popor ales, sfânt'».

Când Moise a coborât de pe munte și i-a spus poporului ceea ce îi încredințase Dumnezeu să le spună, au strigat toți: «Suntem gata! Vrem să facem tot ce spune Dumnezeu. Vrem să trăim așa cum vrea El». Pe Sinai, Dumnezeu a dat poporului său porunci. Ele sunt valabile pentru toți oamenii și pentru toate timpurile. Toți care îi sunt credincioși lui Dumnezeu vor afla că Dumnezeu le este fidel. Dumnezeu a spus: «Eu sunt Domnul Dumnezeul tău. Eu te-am scos din Egipt, din țara robiei».

  1. Să nu ai alți dumnezei în afară de mine. Să nu-ți faci chip cioplit. Să nu slujești nimănui în afară de mine.
  2. Să nu iei în zadar numele meu.
  3. Să sfințești ziua a șaptea. În această zi să nu muncească nimeni.
  4. Să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta.
  5. Să nu ucizi.
  6. Să păstrezi fidelitatea în căsnicie.
  7. Să nu furi.
  8. Să nu spui vreun neadevăr despre semenul tău.
  9. Să nu poftești femeia altuia.
  10. Să nu râvnești bunurile altuia.

Moise a scris poruncile pe care Dumnezeu le dăduse poporului său pe două table de piatră. Tablele le-a pus în Chivotul sfânt, sunt zălogul pentru legământul pe care Dumnezeu l-a încheiat cu poporul său Israel (Exod 19-20).

 

19. Norme de viață

«Popor al lui Israel, ascultă: Domnul este Dumnezeul tău - Domnul și nimeni altul. De aceea, să-l iubești din toată inima, din tot sufletul și din toate puterile tale (Deuteronom 6, 4-5).

Dacă asediezi un oraș, nu ai voie să dobori pomii. Ai voie să mănânci din fructele pomilor, dar să-i dobori nu ai voie (Deuteronom 20, 19).

Pe o văduvă lipsită de apărare sau pe un orfan nu-ți este îngăduit să-i oropsești. Dacă îi asuprești iar ei strigă către mine, Eu stau de partea lor (Exod 22, 21 și urm.)

Dacă vita sau oaia altuia se rătăcește, nu ai voie să stai deoparte. Mână animalul înapoi la stăpânul său (Deuteronom 22, 1).

Dacă un sărac lucrează pentru tine, nu ai voie să-i întârzii plata. Dă-i plata chiar în aceeași zi (Deuteronom 24, 14-15).

Dacă ai scuturat un măslin sau ai cules via, lasă pentru săraci ce a rămas în măslin sau pe viță (Deuteronom 24, 20-22).

Nu-i asupriți pe străinii care trăiesc în țara voastră. Dați-le aceleași drepturi pe care le aveți și voi. Iubiți-i pe străini ca pe voi înșivă și nu uitați că și voi ați fost străini în Egipt. Eu, Domnul Dumnezeul vostru, spun aceasta (Levitic 19, 33-34).

Nu spune nimic rău despre un surd care nu se poate apăra. Unui orb nu-i arunca în cale ceva de care ar putea să se împiedice (Levitic 19, 14).

Nu lăsa să încolțească în inima ta ura împotriva fratelui tău. Mustră-l pe aproapele tău, căci altminteri te faci și tu vinovat. Nu te răzbuna și nu purta nimănui pică. Iubește-l pe aproapele tău ca pe tine însuți (Levitic 19, 17-18).

 

20. Moartea lui Moise

Dumnezeu a eliberat poporul său din robia egipteană. Timp de patruzeci de ani, israeliții au învățat în pustiu că se pot încrede în Dumnezeu. Ei au învățat, de asemenea, cum pot să conviețuiască oamenii.

Femeile și bărbații care au plecat cu Moise din Egipt au murit în pustiu. Și Moise a îmbătrânit. El și-a dat seama că va muri. Atunci a binecuvântat poporul. A spus: «Cât ești tu de fericit, Israel! Cine este asemenea ție, popor salvat de Dumnezeu?». Apoi s-a urcat pe vârful muntelui Nebo. Acolo i-a arătat Dumnezeu toată țara Canaanului, pe care El o făgăduise poporului său. Moise a murit la hotarul țării. Căci Dumnezeu îi spusese: «Îți voi arăta țara. Dar nu vei intra în ea». Treizeci de zile l-au jelit israeliții pe Moise (Deuteronom 33-34).
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire