pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Prezentarea cărților Noului Testament
achizitionare: 08.05.2003; sursa: Editura Sapientia

Evanghelia după sfântul Luca

Autorul. Cea de-a treia Evanghelie a fost scrisă de sfântul Luca, medic din Antiohia (Col 4,14), singurul dintre evangheliști de origine păgână. Nu a fost martor ocular la faptele pe care le relatează. S-a născut în Antiohia Siriei și s-a convertit devreme la creștinism, întrucât, în jurul anului 44, este deja discipolul sfântului Paul, cu care s-a întâlnit la Troas. După moartea sfântului Paul, nu mai știm nimic despre el. Tradiția ne spune că ar fi rămas necăsătorit, că ar fi predicat în Bitinia și că ar fi murit la vârsta de 74 de ani, "plin de Duhul Sfânt".

Limba. Educat în ambient elenistic și cunoscând bine literatura contemporană, sfântul Luca își scrie Evanghelia într-o greacă îngrijită, după modelul istoricilor greci, după ce a consultat cu imparțialitate tot ce s-a scris înaintea lui (1,1-4), pentru a permite înțelegerea exactă a învățăturii catehetice primare despre Isus. Deși în privința datelor geografice și a obiceiurilor ebraice este imprecis, știe să folosească cu precizie Vechiul Testament și se consideră moștenitorul promisiunilor făcute poporului lui Israel (1,47-55.68-79).

Destinatarii. După prolog, s-ar părea că destinatarul acestei Evanghelii este o singură persoană, Teofil. Dar analiza internă ne arată că destinatarii sunt creștini proveniți din lumea păgână: ori de câte ori este posibil, autorul alege nume grecești, evitându-le pe cele ebraice sau aramaice ("învățător" în loc de "rabbi", "Craniu" în loc de "Golgota"); genealogia lui merge până la Adam și nu se oprește la Abraham; evită evocarea ritualului ebraic de purificare; citatele din Vechiul Testament sunt după LXX etc.

Structura. După ce relatează nașterea și copilăria lui Isus (1-2), sfântul Luca urmează în linii mari structura geografică a sfântului Marcu. Activitatea publică a lui Isus începe în Galileea (3,1-9,50). Isus străbate Palestina de la Cezareea lui Filip până la Ierusalim (9,51-19,27) și își continuă activitatea în Ierusalim (19,28-21,38), unde are loc pătimirea, moartea și învierea lui (22-24).

Locul. O tradiție destul de veche, pe care o găsim consemnată de sfântul Irineu și preluată de sfântul Ieronim și sfântul Grigore Nazianzenul, susține că sfântul Luca ar fi scris această Evanghelie în Ahaia (sudul Greciei). Alții propun ca loc al scrierii Evangheliei Antiohia Siriei, sau chiar Roma.

Data. După finalul Faptelor Apostolilor (28,30), s-ar părea că Evanghelia după sfântul Luca a fost scrisă înainte de anul 63, deoarece sfântul Paul este prezentat ca fiind la Roma în prima detenție. Dar argumentele interne ne permit datarea Evangheliei după anul 70 (descrierea detaliată a distrugerii Ierusalimului, cf. 21,5 ș.u.), dar nu mai târziu de anul 90.

Teologia. Sfântul Luca a fost numit "teologul" istoriei mântuirii, în care el distinge trei perioade: timpul promisiunilor care cuprinde Vechiul Testament până la Ioan Botezătorul, timpul realizării escatologice în Isus din Nazaret și timpul Bisericii peregrine - timpul celor mântuiți care așteaptă revenirea Domnului (13,33; 16,16; 17,25; 24,26).

Sfântul Luca ne prezintă o imagine specială a lui Dumnezeu Tatăl, plin de iubire, bunătate milostivă și îndelungă răbdare (15; 22,42). O revelare a acestei iubiri a lui Dumnezeu Tatăl ne este oferită în sensibilitatea pe care Isus o arată pentru cei marginalizați, păcătoși (7,36-50; 18,9-14; 19,1-10 etc.). Pentru Luca, Isus este înainte de toate evanghelizatorul (4,18 ș.u.), care a primit o misiune de la Tatăl și se dedică slujirii celor săraci. Isus este Mântuitorul (1,47; 2,11 etc.), cel care-l comunică pe Duhul Sfânt (24,49). Duhul Sfânt iluminează activitatea istorică a lui Isus (1,35; 4,1.18; 10,21).

În același timp, sfântul Luca prezintă regula de viață a creștinului-discipol. În orice situație s-ar afla, acesta trebuie să se convertească în mod sincer și total (5,32; 24,47) printr-o asceză curajoasă și constantă (8,15). Discipolii trebuie să lase "totul", să vândă totul pentru a-și aduna comoară în ceruri (6,20). Ei trebuie să fie mereu pe urmele lui Cristos, în conformitate cu voința Tatălui, să accepte încercările și să se îndrepte spre cruce (9,57-62). O caracteristică a vieții de discipol este vegherea, așteptarea în tensiune a venirii Domnului (18,31-34; 21,36).
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire