pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Prezentarea cărților Noului Testament
achizitionare: 08.05.2003; sursa: Editura Sapientia

Evanghelia după sfântul Ioan

Autorul. Ce-a de-a patra Evanghelie a fost scrisă de sfântul Ioan apostolul, "discipolul pe care-l iubea Isus", fiul lui Zebedeu și fratele lui Iacob. Cele mai vechi mărturii ale sfinților părinți Iustin și Irineu, ale Păstorului lui Hermas, ale Prologului împotriva lui Marcion și cele două fragmente de papirusuri cu Evanghelia după sfântul Ioan (Egerton 2 și P52) atribuie Evanghelia a patra apostolului Ioan, care ar fi scris-o la Efes. Și argumentele interne sunt în favoarea apostolului Ioan: autorul este un iudeu din Palestina, care cunoaște locurile, persoanele și evenimentele ce privesc viața lui Isus și despre care vorbește ca un martor ocular.

Limba. Sfântul Ioan apostolul este evreu, dar își scrie Evanghelia în limba greacă și în ambient elenistic. Este un bun cunoscător al limbii și are un stil unitar pe tot parcursul lucrării. Deosebit de reușite sunt relatările despre femeia samariteană (4,1-42), vindecarea orbului din naștere (9,1-41) și învierea lui Lazăr (11,1-44). Prin folosirea unor simboluri și expresii caracteristice, autorul face ca lectura să fie fascinantă, deși înțelegerea este grea.

Destinatarii. Nu avem o precizare directă cu privire la destinatari. Din analiza internă reiese că sfântul Ioan se adresează unor cititori eleniști fie ei de origine greacă sau nu: descriind obiceiurile evreiești dă o explicație scurtă, suficientă însă pentru cei care nu le cunosc; traduce cuvintele aramaice (1,38; 1,42; 9,7 etc.); are tendințe universaliste (titlul dat lui Isus de către Pilat este scris în "evreiește, latinește și grecește" 19,20).

Structura. După un prolog (1,1-18) în care sfântul Ioan expune schematic toate temele care vor fi dezvoltate de-a lungul Evangheliei, își organizează lucrarea în două părți principale: în prima parte (1,19-12,50), cunoscută drept "cartea semnelor", pornind de la faptele miraculoase (semnele) înfăptuite de Isus, sfântul Ioan vrea să prezinte misterul lui Isus; în partea a doua (13,1-20,31), cunoscută drept "cartea gloriei", prezintă, în principal, pătimirea și învierea lui Isus ca "ceasul" glorificării lui. În epilog (21,1-25) sunt relatate aparițiile lui Isus înviat, la care sfântul Ioan este martor ocular.

Locul. Tradiția cea mai veche și răspândită este că Evanghelia după sfântul Ioan a fost scrisă la Efes. Tațian și sfântul Efrem, într-un apendice la Diatessaron, vorbesc de Antiohia Siriei. Ținând cont de papirusurile găsite în Egipt, unii sunt de părere că Evanghelia a patra ar fi fost scrisă în Alexandria. Dar faptul că Ioan a locuit pe o perioadă destul de lungă la Efes întărește convingerea că acesta este locul în care Evanghelia a fost scrisă.

Data. După mărturia tradiției, Evanghelia a patra a fost scrisă înainte de anul 100. Critica internă a textului pune în lumină o situație de tensiune între comunitatea creștină și sinagogă, ceea ce corespunde cu perioada de după distrugerea templului din Ierusalim, iar blestemul la adresa iudeilor trecuți la creștinism (aluzii la excluderea din sinagogă: 9,22; 12,42; 16,2) a fost introdus în "Cele 18 binecuvântări" în perioada 85-90.

Teologia. Evanghelia după sfântul Ioan este relatarea istoriei interpretată teologic. Nu este o istorie cronologică, ci este în funcție de credința actuală. Credința, scopul Evangheliei (20,31), are un obiect-subiect precis: trebuie să credem că Isus este Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Aceste două titluri fundamentale pun persoana lui Isus, pe de o parte, în istoria mântuirii și a așteptării mesianice, pe de altă parte, în raportul unic cu Tatăl care l-a trimis.

Evanghelia după sfântul Ioan are un caracter esențial cristocentric. Isus însuși vorbește despre sine și își revelează legătura cu Tatăl de care este trimis ca să vorbească (3,11; 5,30; 12,49 etc.), să lucreze (4,34; 6,38 etc.) și să aducă omului mântuirea prin credința în el (3,18-20; 15,10 etc.), prin adeziunea față de el (15,1-8) și prin ascultarea de el (10,11-16). Tuturor acelora care îl primesc le dă puterea "de a deveni copii ai lui Dumnezeu" (1,12), la fel ca el și împreună cu el, prin darul Duhului Sfânt pe care îl va trimite de la Tatăl (14,26; 16,7) pentru a împlini opera sa de mântuire și de sfințire (16,8; 13,16). Omul care acceptă lumina credinței în Cristos părăsește întunericul, se convertește, face voința Tatălui, revelată în Cristos, și-i ține poruncile (13,34-35). Roadele celui care crede depind de faptul că "rămâne în iubirea lui" (15,1-9).
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire