pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Prezentarea cărților Noului Testament
achizitionare: 08.05.2003; sursa: Editura Sapientia

Scrisoarea sfântului apostol Paul către Galateni

Autorul. Indicația din Gal 1,1 că autorul scrisorii este sfântul Paul, stilul și limbajul, temele teologice tipic pauline atât în metodă, cât și în conținut, ca și mărturia unanimă a tradiției, ne oferă certitudinea că această scrisoare aparține sfântului Paul.

Forma literară. Scrisoarea către Galateni este o apologie retorică în care autorul folosește acuza, dojana, îndemnul, avertismentul, elogiul și demonstrația într-un ritm vioi. Uneori expresiile sunt atât de dure încât par un exces, dar acesta este modul în care Apostolul își arată, pe de o parte, afecțiunea pentru "copiii" săi și angajarea sa totală în misiune, iar pe de altă parte, energia cu care îi combate pe cei care refuză adevărul evangheliei.

Scopul și destinatarii. Galatenii, locuitorii provinciei Galația, întemeiată în 24 î.C., au fost convertiți la creștinism probabil de însuși sfântul Paul în a doua și a treia călătorie misionară. Motivul pentru care Apostolul intervine cu atâta vehemență este confuzia provocată de un grup de iudaizanți care, atacându-l pe Paul, îi contestă acreditarea de apostol din partea Bisericii mamă de la Ierusalim și consideră învățătura lui drept eretică. Pe de altă parte, îi îndemnau pe galateni să accepte circumcizia și Legea lui Moise, motivând că acestea sunt necesare pentru a face parte din Biserică. Aflând acestea, Paul răspunde prin această scrisoare, voind să-și susțină autoritatea de apostol și autenticitatea evangheliei sale, demonstrând că mântuirea vine numai de la Cristos, și nu de la Legea mozaică. Aceasta a fost doar o pregătire pentru venirea lui Cristos. Reîntoarcerea la Lege înseamnă a deveni sclavi, și a nu trăi libertatea fiilor lui Dumnezeu pe care le-o dă Duhul lui Cristos.

Structura. După salut și o scurtă prezentare a sa ca apostol (1,1-5), sfântul Paul arată că misiunea sa principală este aceea de a vesti evanghelia, care este una singură și pe care a primit-o de la Cristos în mod direct printr-o revelație. Aceasta a fost apoi aprobată și de Petru și de ceilalți apostoli (1,6-2,21). În continuare, Apostolul dezbate problema credinței prin care se obține justificarea ce nu poate fi obținută prin faptele Legii. Legea a avut doar un rol provizoriu de pedagog până la constituirea noului popor al lui Dumnezeu prin credință (3,1-29). Prin credință, se obține filiațiunea divină în Cristos și libertatea fiilor lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt (4,1-31). Viața fiilor lui Dumnezeu este rodul Duhului care nu permite întoarcerea la sclavia Legii. Duhul Sfânt este principiul activ care se opune faptelor trupului. Viața în Duh presupune un comportament practic caracterizat de iubire (5,1-6,18). În final, sfântul Paul face un rezumat al scrisorii pe care îl semnează cu mâna proprie (6,11-18).

Locul și data. O serie de manuscrise vechi adaugă la 6,18: "am scris către galateni de la Roma", totuși ipoteza că scrisoarea ar fi fost scrisă acolo nu este prea susținută. Alte posibilități ar fi Efes, Macedonia și Corint, dar toate sunt discutabile. În privința datei sunt mai multe păreri. Scrisoarea sfântului apostol Paul către Galateni ar fi putut fi scrisă în jurul anului 50, dar cei mai mulți înclină pentru 55, înainte de Scrisoarea către Romani cu care are asemănări tematice.

Teologia. În Scrisoarea către Galateni ies în relief următoarele teme teologice: ministerul apostolic al lui Paul, unicitatea evangheliei, cristologia, soteriologia, justificarea, ecleziologia și libertatea. Apostolul are conștiința acută că toată viața lui trebuie să fie orânduită spre vestirea evangheliei către păgâni. Această misiune vine numai de la Dumnezeu, fără amestecul vreunui element uman. Există o singură evanghelie pe care el a primit-o de la Cristos, iar o altă evanghelie "vestită chiar de îngeri" nu există. Cristos este prezentat ca Fiul lui Dumnezeu trimis de Tatăl în lume cu o misiune salvifică. El împlinește în sine promisiunea binecuvântării făcută de Dumnezeu lui Abraham. El îi iubește pe oameni, asumându-și slăbiciunile lor și anulând păcatul prin moartea sa. El le comunică oamenilor viața Fiului lui Dumnezeu, cel înviat. Omul intră în contact cu Cristos printr-o adeziune plină de credință ca urmare a predicării evangheliei. Prin aceasta, omul participă la mântuirea adusă de Cristos. Prin botez, viața lui devine viața lui Cristos. Dar omul este în sine slab și fragil, carne. Însă primește darul salvific al Duhului care devine în el principiu de acțiune și îl conduce la împlinirea legii interioare a noii alianțe. Sub influxul Duhului, creștinul poate să rămână în Cristos. Justificarea pe care o dobândește creștinul prin credință anulează Legea mozaică. Prin credință și botez, creștinul intră în Biserică, noul popor al lui Dumnezeu, Ierusalimul ceresc, în care legătura supremă a unității este unirea cu Cristos. O caracteristică specifică a vieții creștine este libertatea care-și găsește impulsul interior în Duhul Sfânt, principiul și motivația ultimă a acțiunii creștinului.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire